ORDONANTA Nr.
5 din 29 ianuarie 2009
privind infiintarea Agentiei
de Credite pentru Studentii din Institutiile de Invatamant Superior de Stat si
Particular Acreditate
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 60 din 30 ianuarie 2009
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 1 pct. XI din Legea nr. 306/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă.
Art. 1. - Studenţii din instituţiile de învăţământ
superior de stat şi particular acreditate, care urmează studii universitare de
licenţă şi studii universitare de masterat la zi, pot beneficia, la cerere, de
credite bancare pentru acoperirea taxelor de studii şi pentru alte cheltuieli
legate de desfăşurarea studiilor.
Art. 2. - Se înfiinţează Agenţia de Credite pentru
Studenţii din Instituţiile de Invăţământ Superior de Stat şi Particular
Acreditate, denumită în continuare Agenţia, cu sediul în municipiul
Bucureşti, str. G-ral Berthelot nr. 28-30, sectorul 1, organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei,
Cercetării şi Inovării.
Art. 3. - Agenţia îndeplineşte următoarele atribuţii
principale:
1. Elaborează şi propune spre aprobare Guvernului, prin
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării:
a) normele metodologice de constituire a fondului de
creditare;
b) metodologia privind cuantumul şi condiţiile de acordare
şi rambursare a creditelor;
c) alte reglementări necesare organizării şi
funcţionării sistemului de creditare.
2. Asigură managementul sistemului de creditare pentru
studenţi.
Art. 4. - (1) Conducerea Agenţiei este asigurată de un
director executiv.
(2) Directorul executiv este numit prin ordin al
ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, pe bază de concurs organizat în
condiţiile legii, şi are calitatea de ordonator terţiar de credite.
(3) Atribuţiile directorului executiv şi ale
consiliului de conducere se stabilesc prin regulamentul de organizare şi
funcţionare al Agenţiei, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei,
cercetării şi inovării.
Art. 5. - (1) Finanţarea Agenţiei se asigură din
venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului
Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
(2) Veniturile proprii ale Agenţiei se obţin din:
prestări de servicii, realizarea de programe din fonduri externe, donaţii,
sponsorizări şi alte venituri legal constituite.
(3) Numărul maxim de posturi aprobat pentru Agenţie
este de 30, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru instituţiile din subordine finanţate
din venituri proprii şi din alocaţii de la bugetul de stat. In cadrul acestui număr de posturi, prin
ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, se pot înfiinţa, în
centrele universitare, filiale fără personalitate juridică ale Agenţiei.
(4) In îndeplinirea atribuţiilor sale, Agenţia poate să
utilizeze colaboratori externi, specialişti în domeniu, în calitate de experţi,
remuneraţi în condiţiile legii.
Art. 6. -In anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr.
366/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării
şi Tineretului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 25 aprilie 2007, cu
modificările şi completările ulterioare, după punctul XX
se introduce un nou punct, punctul XXI, cu următorul
cuprins:
„XXI. -Agenţia de Credite pentru Studenţii din
Instituţiile de Invăţământ Superior de Stat şi Particular Acreditate - Venituri
proprii şi alocaţii de la bugetul de stat."
Art. 7. - La data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 105/1998 privind acordarea de
credite bancare pentru studenţii din instituţiile de învăţământ superior de
stat şi particular, acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 321 din 28
august 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 193/1999.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea