ORDONANTA Nr. 67 din 24 august 1994
privind regularizarea exercitiului financiar pentru anul 1993
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 243 din 30 august 1994
In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei
si ale art. 1 lit. d) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a
emite ordonante,
Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta:
Art. 1
Ministerul Finantelor, in baza prevederilor art. 42 din Legea nr. 10/1991
privind finantele publice, va efectua, in contul bugetului de stat pe anul
1993, cheltuieli in suma de 184,8 miliarde lei, potrivit anexei la prezenta
ordonanta, reprezentand obligatii ale statului neregularizate financiar pana la
finele anului 1993. Platile se vor efectua in termen de 30 de zile de la
publicarea prezentei ordonante in Monitorul Oficial al Romaniei, cu incadrarea
in nivelul deficitului bugetului de stat aprobat pe anul 1993 prin Legea nr.
14/1994 de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 2/1993 cu privire
la rectificarea bugetului de stat pe anul 1993.
Art. 2
Contul general de executie a bugetului de stat pe anul 1993, inclusiv
cheltuielile prevazute la art. 1 de mai sus, va fi prezentat spre aprobare
Parlamentului in termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonante in
Monitorul Oficial al Romaniei.
Art. 3
Ministerul Finantelor va asigura punerea in aplicare a prezentei ordonante,
precum si compensarea platilor efectuate in anul 1994 in contul obligatiilor de
regularizat cu exercitiul financiar pentru anul 1993.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul finantelor,
Florin Georgescu
ANEXA 1
CHELTUIELI
care se efectueaza in contul bugetului de stat pe anul 1993, reprezentand
obligatii ale statului neregularizate financiar
- milioane lei -
----------------
1. Cheltuieli efectuate in anul 1992 pentru finantarea
obiectivului de investitii de la Krivoi-Rog in baza
conventiei guvernamentale, a caror acoperire financiara
s-a asigurat temporar dintr-un imprumut contractat cu
Banca Romana de Comert Exterior - S.A. pana la livrarea
de catre partea ucraineana a peletelor, a caror
contravaloare in lei se va utiliza conform Legii
nr. 95/1993 22.762,0
din care: ----------
- rambursarea imprumutului 21.500,0
- dobanzi aferente imprumutului 1.262,0
2. Cheltuieli efectuate in perioada 1987 - 1991, pe baza
de acte normative, de catre agentii economici romani
pentru realizarea obiectivului de investitii de la
Krivoi-Rog, acoperite temporar din credite bancare
acordate de Banca Romana de Comert Exterior - S.A.;
contravaloarea in lei a peletelor ce vor fi livrate de
catre partea ucraineana va fi utilizata conform Legii
nr. 95/1993. 25.000,0
----------
3. Cheltuieli efectuate de agentii economici
reprezentand exporturi de marfuri si utilaje pentru
lichidarea obligatiilor asumate prin acorduri
guvernamentale, fata de unele state care au livrat
Romaniei in perioada precedenta: titei, gaze, materii
prime si alte produse necesare economiei (Federatia Rusa,
China, Iran, Republica Ceha etc.), care in lipsa
resurselor au fost creditate de trezoreria statului 15.682,0
----------
4. Rate scadente la imprumuturile contractate cu bancile
comerciale pentru datoria publica interna constituita in
baza Legii nr. 7/1992 si dobanzile aferente imprumuturilor
respective neachitate din lipsa resurselor financiare 48.533,0
din care : ----------
- rate scadente 30.000,0
- dobanzi la imprumuturile contractate 18.533,0
5. Diferente de pret si diferente de curs aferente
importului de grau pentru panificatie, pe credit extern
COFACE 47.780,2
----------
6. Diferenta intre pretul fix de livrare la intern si
pretul extern pentru graul primit ca ajutor de la tarile
Comunitatii Europene, a carui contravaloare se
administreaza de autoritatile romane potrivit
destinatiilor convenite cu tarile donatoare 2.935,4
----------
7. Cheltuieli efectuate pentru realizarea autostrazii
Bucuresti - Constanta acoperite temporar dintr-un imprumut
acordat din contravaloarea in lei a creditelor externe,
in baza Hotararii Guvernului nr. 472/1992 14.431,7
----------
8. Completarea capitalului social al Bancii de
Export-Import a Romaniei - S.A. pana la nivelul
capitalului social subscris de catre stat 5.000,0
----------
9. Cheltuieli efectuate de agentii economici romani
pentru exporturile de utilaje in vederea realizarii, in
baza conventiei interguvernamentale, a termocentralei
electrice Cao-Cun din R.P. Chineza, acoperite temporar
din credite bancare 1.815,5
----------
10. Plata celei de-a doua transe din cont subscrisa de
Romania la Banca Europeana pentru Reconstructie si
Dezvoltare, temporar onorata de Banca Nationala a
Romaniei 760,0
----------
11. Diferente de pret la intern la zaharul imprumutat
de la Administratia Nationala a Rezervelor Materiale,
destinat consumurilor colective in anul 1993, care a
fost subventionat de stat 103,8
----------
TOTAL cheltuieli: 184.803,6
-----------
NOTA:
Cheltuielile din prezenta anexa se vor incadra de catre Ministerul
Finantelor pe clasificatia functionala si economica a bugetului de stat.