Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Acordul Nr.- din 20.12.2016

(Cel de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economică) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare*)
ACT EMIS DE:
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 369 din 18 mai 2017



SmartCity1

Împrumut numărul 8665 - RODatat: 20 decembrie 2016Acord, datat 20 decembrie 2016, încheiat între România (Împrumutatul) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca) în scopul asigurării de finanţare în vederea sprijinirii programului (astfel cum este definit în documentul-anexă la prezentul acord). Banca a decis să asigure această finanţare pe baza, printre altele, a: a) acţiunilor pe care Împrumutatul deja le-a întreprins sau le-a susţinut în cadrul programului şi care sunt descrise în secţiunea I a anexei nr. 1 la prezentul acord; şi b) menţinerii de către Împrumutat a unui cadru adecvat de politici macroeconomice. În consecinţă, Împrumutatul şi Banca convin prin prezentul acord următoarele: Articolul ICondiţii generale. Definiţii 1.01. Condiţiile generale (astfel cum sunt definite în documentul-anexă la prezentul acord) fac parte integrantă din prezentul acord. 1.02. În afara cazului în care din context reiese un alt înţeles, termenii scrişi cu majuscule utilizaţi în prezentul acord au înţelesul care le-a fost atribuit în Condiţiile generale sau în documentul-anexă la prezentul acord. Articolul IIÎmprumutul 2.01. Banca este de acord să împrumute Împrumutatului, conform termenilor şi condiţiilor stabiliţi/stabilite sau la care se face referire în prezentul acord, suma de cinci sute milioane euro (500.000.000 EUR), suma menţionată putând fi convertită periodic printr-o operaţiune de conversie valutară, în concordanţă cu prevederile secţiunii 2.08 din prezentul acord, „împrumutul". 2.02. Împrumutatul poate efectua tragerile din împrumut în vederea sprijinirii programului, în conformitate cu secţiunea a II-a a anexei nr. 1 la prezentul acord. 2.03. Comisionul iniţial plătibil de către Împrumutat va fi egal cu un sfert dintr-un procent (0,25%) din suma împrumutului. Împrumutatul va plăti comisionul iniţial nu mai târziu de 60 de zile după data intrării în vigoare. 2.04. Comisionul de angajament plătibil de către Împrumutat va fi egal cu un sfert dintr-un procent (0,25%) pe an, aplicat la soldul netras din împrumut. 2.05. Dobânda plătibilă de către Împrumutat pentru fiecare perioadă de dobândă va fi la o rată egală cu rata de referinţă pentru moneda împrumutului plus marja fixă, cu condiţia că dobânda plătibilă nu va fi în niciun caz mai mică de zero procente (0%) pe an şi cu condiţia ca la conversia tuturor sau oricărei porţiuni din suma împrumutului dobânda plătibilă de către Împrumutat pe durata perioadei de conversie a respectivei sume să fie determinată în conformitate cu prevederile relevante din art. IV din Condiţiile generale. Indiferent de cele stipulate, dacă orice sumă din soldul tras al împrumutului rămâne neplătită la scadenţă şi o astfel de neplată continuă pe o perioadă de treizeci de zile, atunci dobânda plătibilă de către Împrumutat se va calcula în mod diferit, după cum este stipulat în secţiunea 3.02 (e) din Condiţiile generale. 2.06. Datele de plată sunt 15 aprilie şi 15 octombrie ale fiecărui an. 2.07. Suma împrumutului va fi rambursată în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 la prezentul acord. 2.08. a) Împrumutatul poate solicita oricând oricare dintre următoarele conversii ale termenilor împrumutului pentru a facilita gestionarea prudentă a datoriei: (i) o schimbare a valutei împrumutului, a tuturor sau a oricărei părţi din suma împrumutului, trasă ori netrasă, într-o valută aprobată; (ii) o schimbare a bazei ratei dobânzii aplicabile: A) tuturor sau oricărei părţi din suma împrumutului, trasă şi nerambursată, de la o rată variabilă la o rată fixă ori viceversa; sau B) tuturor sau oricărei părţi din suma împrumutului, trasă şi nerambursată, de la o rată variabilă bazată pe o rată de referinţă şi o marjă variabilă la o rată variabilă bazată pe o rată de referinţă fixă şi o marjă variabilă sau viceversa; sau C) tuturor sau oricărei părţi din suma împrumutului, trasă şi nerambursată, de la o rată variabilă bazată pe o marjă variabilă la o rată variabilă bazată pe o marjă fixă; şi (iii) stabilirea limitelor la rata variabilă sau la rata de referinţă aplicabilă tuturor sau oricărei părţi din suma împrumutului trasă şi nerambursată, prin stabilirea unui plafon (cap) al ratei dobânzii ori a unei marje (collar) a ratei dobânzii asupra ratei variabile sau ratei de referinţă. b)Orice conversie solicitată în baza paragrafului a) al acestei secţiuni, care este acceptată de Bancă, trebuie considerată o „conversie", aşa cum este definită în Condiţiile generale, şi se va efectua în conformitate cu prevederile art. IV din Condiţiile generale şi ale Ghidului de conversie.2.09. Fără limitarea la prevederile secţiunii 5.08 din Condiţiile generale (renumerotate conform paragrafului 5 al secţiunii a II-a a documentului-anexă la prezentul acord şi legate de cooperare şi consultare), Împrumutatul va transmite prompt Băncii acele informaţii legate de prevederile prezentului articol II, după cum Banca le poate solicita periodic în mod rezonabil. Articolul IIIProgram 3.01. Împrumutatul declară angajamentul său faţă de program şi implementarea acestuia. În acest scop şi în baza secţiunii 5.08 din Condiţiile generale: a)Împrumutatul şi Banca, periodic, la solicitarea oricăreia dintre părţi, vor schimba puncte de vedere în ceea ce priveşte cadrul politicilor macroeconomice ale Împrumutatului şi progresul înregistrat în implementarea programului; b)înaintea fiecărui schimb de puncte de vedere, Împrumutatul va furniza Băncii, spre analiză şi comentarii, un raport privind progresul realizat în îndeplinirea programului, la acel nivel de detaliu pe care Banca îl va solicita în mod rezonabil; şi c)fără a se limita la prevederile paragrafelor a) şi b) ale prezentei secţiuni, Împrumutatul va informa cu promptitudine Banca asupra oricărei situaţii care ar putea avea ca efect schimbarea materială a obiectivelor programului sau asupra oricărei acţiuni întreprinse în cadrul programului, incluzând orice acţiune specificată în secţiunea I din anexa nr. 1 la prezentul acord. Articolul IVSuspendarea de către Bancă 4.01. Evenimentul suplimentar de suspendare constă în faptul că poate apărea o situaţie care face improbabil ca programul sau o parte semnificativă a acestuia să fie implementate. Articolul V Intrare în vigoare. Încetare 5.01. Condiţia suplimentară de intrare în vigoare constă în faptul că Banca este mulţumită de progresul înregistrat de către Împrumutat în implementarea programului şi de conformitatea cadrului de politici macroeconomice ale Împrumutatului. 5.02. Data-limită de intrare în vigoare este de o sută optzeci (180) de zile de la data prezentului acord. Articolul VIReprezentare. Adrese 6.01. Reprezentantul Împrumutatului este ministrul finanţelor publice. 6.02. Adresa Împrumutatului este: Ministerul Finanţelor Publice Str. Apolodor nr. 17, Bucureşti România Telex: 11239 Fax: 4021 312 6792 6.03. Adresa Băncii este: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 1818 H Street, N.W. Washington, D.C. 20433 Statele Unite ale Americii Telex: Fax: 248423 (MCI) sau 1-202-477-6391 64145 (MCI) Convenit la Bucureşti, România, în ziua şi anul menţionate mai sus. România Prin: reprezentant autorizat Anca Dana Dragu, ministrul finanţelor publice Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Prin: reprezentant autorizat Elisabetta Capannelli, director de ţară pentru România ANEXA Nr. 1Acţiunile programului. Disponibilitatea sumelor din împrumut Secţiunea I Acţiuni în cadrul programului Acţiunile întreprinse în cadrul programului. Acţiunile întreprinse sau susţinute de către Împrumutat în cadrul programului includ următoarele: 1. Împrumutatul, prin MFP: i) a amendat Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007 pentru a permite efectuarea operaţiunilor de răscumpărare anticipată şi preschimbare a titlurilor de stat, prin Hotărârea Guvernului nr. 275/2015; şi ii) a implementat o platformă electronică de tranzacţionare pentru operaţiuni pe piaţa secundară, astfel cum a fost evidenţiat prin scrisoarea MFP referitoare la „România - DPL 2 - actualizarea condiţionalităţii privind datoria publică". 2. Împrumutatul, prin MS, a aprobat planul de achiziţii centralizate pentru anul 2016, incluzând şi antibiotice şi medicamente oncologice, astfel cum a fost evidenţiat prin scrisoarea MS din data de 5 august 2016. 3. Împrumutatul, prin MFP, a publicat, pe pagina web a MFP, lista proiectelor de investiţii semnificative prioritizate pentru anul 2016, astfel cum a fost evidenţiat prin scrisoarea MFP din 22 iunie 2016. 4. Guvernul României a aprobat şi a transmis Parlamentului proiectul Legii privind venitul minim de incluziune, astfel cum a fost evidenţiat prin scrisoarea Secretariatului General al Guvernului din data de 6 aprilie 2016 şi primită de Parlament la data de 11 aprilie 2016. 5. Parlamentul României a adoptat Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din data de 1 iunie 2016. 6. Împrumutatul a privatizat Electrica prin IPO, astfel cum este evidenţiat prin confirmarea Depozitarului central din data de 9 iulie 2014. 7. ANRE a emis Ordinul nr. 107/2014, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 97/2015, cu privire la liberalizarea pieţei gazelor naturale pentru noncasnici. 8. OPCOM a cuplat piaţa pentru ziua următoare din România cu pieţele de energie electrică din Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, astfel cum este evidenţiat prin scrisoarea OPCOM din data de 8 iunie 2016. 9. Împrumutatul a aprobat Strategia naţională privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016-2020 şi Planul naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016-2020, prin Hotărârea Guvernului nr. 739/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 şi 831 bis din data de 20 octombrie 2016. 10. i) Parlamentul României a adoptat Legea nr. 150/2015, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din data de 25 iunie 2015; şi ii) Guvernul României a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35/2016, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din data de 30 iunie 2016, ambele modificând legea privind cadastrul şi publicitatea imobiliară. 11. Parlamentul României a adoptat modificări la legea privind piaţa de capital, prin Legea nr. 268/2015, în vederea modernizării cadrului de reglementare, întărirea guvernării şi răspunderii ASF, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din data de 18 noiembrie 2015. Secţiunea a II-a Disponibilitatea sumelor din împrumut A. Generalităţi. Împrumutatul poate trage sumele din împrumut în concordanţă cu prevederile prezentei secţiuni şi ale unor instrucţiuni suplimentare pe care Banca le poate specifica prin notificarea Împrumutatului. B. Alocarea sumelor din împrumut. Împrumutul este alocat într-o tranşă unică, din care Împrumutatul va putea trage sumele împrumutului. Alocarea sumelor din împrumut în acest scop este descrisă în tabelul de mai jos:

Alocări Suma din împrumut alocată (exprimată în euro)
(1) Tranşă unică 500.000.000
SUMA TOTALĂ 500.000.000

C. Plata comisionului iniţial. Nicio tragere din contul împrumutului nu va fi efectuată până când Banca nu va primi plata integrală a comisionului iniţial. D. Condiţii de eliberare a tranşei 1. Nicio tragere nu va fi efectuată din tranşa unică dacă Banca nu este mulţumită de: a) programul realizat de Împrumutat; şi b) conformitatea cadrului de politici macroeconomice al Împrumutatului. E. Depozite ale sumelor din împrumut. Cu excepţia cazului în care Banca stabileşte altfel: 1. toate tragerile din contul împrumutului se vor depozita de către Bancă într-un cont desemnat de către Împrumutat şi acceptat de Bancă; şi 2. Împrumutatul: a) se va asigura că, la depozitarea sumei împrumutului în contul specificat, o sumă echivalentă va fi înregistrată în sistemul de management al bugetului al Împrumutatului, într-o manieră acceptabilă Băncii, şi b) va transmite Băncii confirmare scrisă în termen de 30 zile după fiecare astfel de depozit. F. Cheltuieli excluse. Împrumutatul se angajează că sumele din împrumut nu vor fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor excluse. Dacă Banca determină în orice moment că o sumă din împrumut a fost utilizată pentru a efectua o plată pentru o cheltuială exclusă, Împrumutatul va rambursa imediat, în baza notificării de către Bancă, o sumă egală cu suma acelei plăţi către Bancă. Sumele rambursate Băncii în baza unei astfel de cereri vor fi anulate. G. Data-limită de tragere. Data-limită de tragere a sumelor împrumutului este 31 decembrie 2017. ANEXA Nr. 2Graficul de rambursare Împrumutatul va rambursa suma împrumutului în totalitate la data de 15 octombrie 2036. Documentul-anexă Secţiunea IDefiniţii 1. „ANRE" înseamnă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a Împrumutatului, înfiinţată prin Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 şi Legii gazelor nr. 351/2004. 2. „ASF" înseamnă Autoritatea de Supraveghere Financiară a Împrumutatului, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, care a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate până la data prezentului. 3. „Electrica" înseamnă Societatea Energetică - S.A., o companie înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate - S.A., cu modificările şi completările ulterioare, efectuate până la data prezentului, în prezent listată pe Bursa de Valori de la Bucureşti şi Bursa de Valori de la Londra. 4. „Cheltuieli excluse" înseamnă orice cheltuială: a)pentru bunuri sau servicii furnizate în conformitate cu un contract, pe care orice instituţie ori agenţie financiară naţională sau internaţională, alta decât Banca ori Asociaţia, le-a finanţat sau a fost de acord să le finanţeze ori pe care Banca sau Asociaţia le-a finanţat ori a fost de acord să le finanţeze în cadrul unui alt împrumut, credit sau asistenţă financiară nerambursabilă; b)pentru bunuri incluse în următoarele grupe sau subgrupe din Clasificarea comercială internaţională standard, revizuirea 3 (SITC, Rev. 3), publicată de Naţiunile Unite în Lucrări statistice, seria M, nr. 34/Rev. 3 (1986), sau orice grupe ori subgrupe ulterioare, conform cu reviziile viitoare ale SITC, aşa cum sunt indicate de Bancă prin notificarea Împrumutatului:

Grupa Subgrupa Descrierea detaliată
112 Băuturi alcoolice
121 Tutun, tutun neprelucrat, rebuturi tutun
122 Tutun, prelucrat (conţinând sau nu înlocuitori de tutun)
525 Materiale radioactive şi asociate
667 Perle, pietre preţioase şi semipreţioase, neprelucrate sau prelucrate
718 718.7 Reactoare nucleare şi părţi ale acestora, elemente de combustibil (cartuşe), neiradiate, pentru reactoarele nucleare
728 728.43 Echipamente procesare tutun
897 897.3 Bijuterii din grupul de metale aur, argint sau platină (exceptând ceasurile şi cutiile de ceas) şi materialele bijuteriilor (incluzând seturile de geme)
971 Aur, nemonetar (excluzând pepite şi concentrate de aur)

c)pentru bunuri dedicate unor scopuri militare sau paramilitare ori pentru consumul de lux; d)pentru bunuri dăunătoare mediului, a căror producţie, utilizare sau import este interzisă/interzis în conformitate cu legislaţia Împrumutatului sau în baza unor acorduri internaţionale la care Împrumutatul este parte; e)efectuată în numele oricărei plăţi interzise printr-o decizie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite luată în conformitate cu prevederile cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite; şi f)în legătură cu care Banca stabileşte că reprezentanţi ai Împrumutatului sau alţi utilizatori ai sumelor împrumutului s-au angajat în practici corupte, frauduloase ori constrângătoare sau au încheiat înţelegeri secrete cu intenţia de fraudare, fără ca Împrumutatul (sau un alt asemenea utilizator) să fi întreprins la timp acţiuni corespunzătoare şi satisfăcătoare pentru Bancă în vederea rezolvării acestor situaţii atunci când apar.5. „Condiţii generale" înseamnă „Condiţiile generale pentru împrumuturi ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare" din data de 12 martie 2012, cu modificările stipulate în secţiunea a II-a a documentului-anexă. 6. „Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007" înseamnă Hotărârea Guvernului nr. 1.470 din 6 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate până la data prezentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 19 decembrie 2007. 7. „Hotărârea Guvernului nr. 275/2015" înseamnă Hotărârea Guvernului nr. 275 din 22 aprilie 2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 27 aprilie 2015. 8. „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35/2016" înseamnă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35 din 28 iunie 2016 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 30 iunie 2016. 9. „IPO" înseamnă ofertă publică iniţială. 10. „Legea nr. 150/2015" înseamnă Legea nr. 150 din 18 iunie 2015 pentru modificarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din data de 25 iunie 2015. 11. „Legea nr 268/2015" înseamnă Legea nr. 268 din 6 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015. 12. „MS" înseamnă Ministerul Sănătăţii sau orice succesor legal al acestuia. 13. „MFP" înseamnă Ministerul Finanţelor Publice sau orice succesor legal al acestuia. 14. „OPCOM" înseamnă operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România, înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate - S.A., cu modificările şi completările ulterioare, efectuate până la data prezentului. 15. „Ordinul nr. 107/2014" înseamnă Ordinul ANRE nr. 107 din 22 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienţii noncasnici în perspectiva eliminării preţurilor finale reglementate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din data de 27 octombrie 2014, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ANRE nr. 97/2015. 16. „Program" înseamnă programul de acţiuni, obiective şi politici menite să promoveze creşterea şi să realizeze o reducere sustenabilă a sărăciei, menţionate sau la care se face referire în scrisoarea din data de 11 noiembrie 2016 transmisă Băncii de către Împrumutat, prin care se declară angajamentul Împrumutatului faţă de implementarea programului şi se solicită asistenţă de la Bancă pentru susţinerea programului pe parcursul implementării sale. 17. „Piaţa pentru ziua următoare" este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică, cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare şi care funcţionează în regim cuplat cu pieţele din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria prin mecanismul de cuplare prin preţ. 18. „Tranşa unică" înseamnă suma împrumutului alocată la categoria intitulată „Tranşa unică" din tabelul prezentat în partea B a secţiunii a II-a a anexei nr. 1 la prezentul acord. Secţiunea a II-aModificări ale Condiţiilor generale Modificările Condiţiilor generale constau în: 1. În tabelul privind Cuprinsul, referirile la secţiuni, numele secţiunii şi numerele secţiunii se modifică pentru a reflecta modificările stabilite în paragraful de mai jos. 2. Ultima propoziţie din paragraful a) din secţiunea 2.03 (referitoare la aplicaţiile pentru trageri) se şterge în întregime. 3. Secţiunile 2.04 („Conturi desemnate") şi 2.05 („Cheltuieli eligibile") sunt şterse în întregime, iar secţiunile rămase în articolul II sunt renumerotate corespunzător. 4. Secţiunea 3.01 Comision iniţial se modifică şi va avea următorul cuprins: Secţiunea 3.01. Comision iniţial; comision de angajament a)Împrumutatul va plăti Băncii un comision iniţial aplicat la valoarea împrumutului la nivelul stabilit în acordul de împrumut (comision iniţial). b)Împrumutatul va plăti Băncii un comision de angajament aplicat la soldul netras al împrumutului la nivelul specificat în acordul de împrumut (comision de angajament). Comisionul de angajament se va acumula începând cu a şaizecea zi de la semnarea acordului de împrumut până la datele la care sumele sunt trase de către Împrumutat din contul de împrumut sau anulate. Comisionul de angajament va fi plătibil semianual la fiecare dată de plată. 5. Secţiunile 5.01 („Execuţia generală a proiectului") şi 5.09 („Management financiar. Raportări financiare. Audit") se şterg în întregime, iar secţiunile rămase în articolul V se renumerotează corespunzător. 6. Paragraful a) din secţiunea 5.05 (renumerotat în baza paragrafului 5 de mai sus şi referitor la „Utilizarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor") este şters în întregime. 7. Paragraful c) din secţiunea 5.06 (renumerotat în baza paragrafului 5 de mai sus) se modifică şi se citeşte după cum urmează: Secţiunea 5.06. Planuri. Documente. Înregistrări (...) c) Împrumutatul va păstra 2 ani după data-limită de tragere toate înregistrările (contracte, ordine, facturi, note de plată, chitanţe şi alte documente) care evidenţiază cheltuielile în cadrul împrumutului până la 2 ani după data-limită de tragere. Împrumutatul va permite reprezentanţilor Băncii să examineze aceste înregistrări. 8. Paragraful c) din secţiunea 5.07 (renumerotat în baza paragrafului 5 de mai sus) se modifică şi se citeşte după cum urmează: Secţiunea 5.07. Monitorizarea şi evaluarea programului (...) c) Împrumutatul va pregăti sau va asigura pregătirea şi va furniza Băncii, nu mai târziu de 6 luni după data-limită de tragere, un raport cu o arie de acoperire şi nivel de detaliu, în concordanţă cu solicitarea rezonabilă a Băncii, privind implementarea programului, realizarea de către părţile la împrumut şi Bancă a obligaţiilor acestora în cadrul acordului juridic şi îndeplinirea scopurilor împrumutului. 9. În anexă, Definiţii, toate referinţele la numerele şi paragrafele secţiunii se modifică, după cum este cazul, pentru a reflecta modificările stabilite mai sus. 10. Anexa se modifică prin introducerea unui nou paragraf 19 cu următoarea definiţie a „Comisionului de angajament" şi renumerotarea corespunzătoare a următoarelor paragrafe: 19. «Comision de angajament» înseamnă comisionul de angajament specificat în acordul de împrumut pentru scopurile secţiunii 3.01(b). 11. În paragraful 37 renumerotat (paragraful 36 iniţial) din anexă, definiţia „Cheltuieli eligibile" se modifică şi va avea următorul cuprins: 37. «Cheltuieli eligibile» înseamnă orice utilizare a împrumutului în sprijinul programului, alta decât finanţarea cheltuielilor excluse în baza prezentului acord de împrumut. 12. Paragraful 44 renumerotat (paragraful 43 iniţial) al anexei „Situaţii financiare" este eliminat în întregime. 13. În paragraful 48 din anexă, definiţia Comisionului iniţial se modifică prin înlocuirea secţiunii 3.01 cu secţiunea 3.01 (a). 14. În paragraful 67 din anexă, definiţia termenului „Plata împrumutului" se modifică şi va avea următorul conţinut: 67. «Plata împrumutului» înseamnă orice sumă plătibilă de către părţile împrumutului către Bancă în baza acordurilor juridice sau în baza acestor Condiţii generale, incluzând (fără a fi însă limitate la acestea) orice sumă din soldul tras al împrumutului, dobânda, comisionul iniţial, comisionul de angajament, dobânda la rata dobânzii în caz de neplată a obligaţiilor (după caz), orice primă de rambursare anticipată, orice comision de tranzacţionare pentru conversie sau pentru terminarea unei conversii înainte de termen, taxa de fixare a marjei variabile (după caz), orice primă plătibilă după stabilirea unui plafon al ratei dobânzii ori a unei marje de variaţie a ratei dobânzii şi orice sumă de lichidare datorată de către Împrumutat. 15. În paragraful 72 din anexă, definiţia termenului „Dată de Plată" se modifică prin eliminarea cuvântului „este" şi prin adăugarea cuvintelor „şi Comisionul de Angajament sunt" după cuvântul „dobândă". 16. Definiţia termenului „Proiect" din paragraful 75 din anexă se modifică şi se citeşte „Program", iar definiţia acestuia se modifică şi se va citi după cum urmează (şi toate referirile la „Proiect" în cadrul prezentelor Condiţii generale sunt considerate a fi referiri la „Program"): 75 «Program» înseamnă programul la care se face referire în prezentul acord de împrumut, pentru sprijinirea căruia este acordat împrumutul.


SmartCity5

COMENTARII la Acord -/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Acord - din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Acord -/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu