Decizia Nr.141 din 08.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe şi ale art. 23 din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Mariana Şchiopu în Dosarul nr. 9.895/105/2006 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Anca Desiana Gheorghiu a depus o cerere scrisă prin care solicită judecarea în lipsă.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 5 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 9.895/105/2006, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe şi ale art. 23 din Legea locuinţei nr. 114/1996.Excepţia a fost invocată de Mariana Şchiopu într-un dosar având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate instituie măsuri discriminatorii împotriva chiriaşilor, deşi cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar statul are obligaţia de a lua măsuri concrete de protecţie socială. Autorul arată că exerciţiul dreptului de locaţiune recunoscut de lege trebuie să beneficieze de un tratament egal cu exerciţiul dreptului de proprietate, de asemenea protejat de lege. Dreptul de locaţiune are un conţinut complex, care implică, între altele, stabilirea domiciliului şi dreptul la respectarea vieţii private. În opinia autorului, dispoziţiile legale criticate contravin art. 25 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin aceea că dreptul la un trai corespunzător cuprinde, printre altele, dreptul la o locuinţă corespunzătoare.Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, textul vizat din Codul de procedură civilă nu presupune că, prin introducerea acţiunii înainte de termen, debitorul ar fi decăzut din beneficiul termenului, hotărârea obţinută înainte de termen putând fi pusă în executare numai la scadenţă, iar, pe de altă parte, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 s-au stabilit termene şi condiţii exprese pentru protecţia chiriaşilor, precum prelungirea şi încheierea anumitor contracte de închiriere, astfel că din redactarea articolelor legale menţionate nu rezultă măsuri discriminatorii împotriva chiriaşilor.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 110 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi ale art. 23 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, texte de lege care au următorul cuprins:– Art. 110 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă: „Cererea pentru predarea unui nemişcător, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcută înainte de împlinirea acestui termen. [...]Preşedintele mai poate încuviinţa, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.“; – Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „Contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Legii nr. 17/1994, pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţe, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriaşilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“;– Art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „Prelungirea contractelor de închiriere, realizată în baza prevederilor art. 1, rămâne valabilă şi în cazul redobândirii imobilelor respective de către foştii proprietari sau de moştenitorii acestora după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“;– Art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(1) În vederea încheierii noului contract de închiriere, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau de la deschiderea rolului fiscal, după caz, proprietarul îi va notifica chiriaşului sau fostului chiriaş, prin executorul judecătoresc, data şi locul întâlnirii. Notificarea va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2) Chiriaşul sau fostul chiriaş este obligat că comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a încheia un nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării.
(3) În cazul în care chiriaşul sau fostul chiriaş comunică proprietarului că nu cere să încheie un nou contract de închiriere, acesta este obligat să îi predea proprietarului locuinţa pe bază de proces-verbal, în termen de cel mult 60 de zile de la data notificării prevăzute la alin. (1). Nepredarea locuinţei înăuntrul acestui termen îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale.“;– Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(1) Nerespectarea de către proprietar a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere. Neplata chiriei până la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriaşului sau a fostului chiriaş.
(2) Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale.“;– Art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică: a)în cazul contractelor de închiriere încheiate de chiriaşi cu proprietari persoane fizice, altele decât cele prevăzute la art. 2-7; b)în cazul contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinţă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate. Fac excepţie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie menţionaţi în contract au redobândit, ca foşti proprietari sau moştenitori ai acestora, locuinţe care sunt efectiv ocupate de chiriaşi persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituţie publică; c)chiriaşului care refuză să preia în folosinţă o altă locuinţă pusă la dispoziţie, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de fostul proprietar sau de moştenitorii acestuia ori de autorităţile publice locale; d)în cazul litigiilor determinate de refuzul chiriaşilor cărora li s-a notificat să încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul, potrivit Legii nr. 17/1994, Legii nr. 112/1995 sau Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e)în cazul litigiilor dintre proprietar şi chiriaş având ca obiect schimbul de locuinţe; f)în cazul chiriaşilor care au subînchiriat locuinţa fără consimţământul scris al proprietarului; g)în cazul chiriaşilor care au schimbat total sau parţial destinaţia ori structura interioară a locuinţei fără consimţământul scris al proprietarului şi fără aprobările legale; h)chiriaşului care a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor sau bunurilor aferente acestora ori care a înstrăinat fără drept părţi din acestea; i)chiriaşului care are un comportament ce face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei; j)chiriaşilor rezidenţi în străinătate care, fără a fi detaşaţi, nu au mai folosit locuinţa mai mult de un an fără întrerupere.“;– Art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţă chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeaşi perioadă, dacă părţile nu modifică prin acord expres durata închirierii.
(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive:a)locuinţa este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soţului, părinţilor ori copiilor oricăruia dintre aceştia, numai dacă sunt cetăţeni români cu domiciliul în România; b)locuinţa urmează să fie vândută în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; c)chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere; d)în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i).
(3) Proprietarul este obligat să îi notifice chiriaşului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puţin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului.
(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.
(5) Chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locaţiunea nu s-a reînnoit. Chiriaşul este obligat să plătească întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa.“;– Art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999: „(1) Proprietarii au dreptul să ceară şi să obţină mutarea chiriaşilor din spaţiile cu destinaţia de locuinţă pe calea unui schimb obligatoriu.
(2) Pentru aceasta proprietarul este obligat să pună la dispoziţie chiriaşului, cu contract de închiriere, un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă în aceeaşi localitate sau într-o altă localitate cu acordul chiriaşului, cu asigurarea exigenţelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Dacă locuinţa oferită în schimb este proprietatea altei persoane, contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul iniţial.“;– Art. 23 din Legea nr. 114/1996: „În cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa la expirarea termenului contractual.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 27 alin. (1) privind inviolabilitatea domiciliului, art. 44 alin. (1) şi (7) privind dreptul de proprietate şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor din Constituţie, precum şi art. 25 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 110 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 528 din 13 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 9 iulie 2008, Curtea a reţinut că posibilitatea proprietarului de a-şi manifesta voinţa, înainte de împlinirea termenului, privind încetarea raporturilor de locaţiune la termenul pentru care a fost încheiat contractul nu îl prejudiciază pe locatar, având în vedere că acesta are în continuare folosinţa imobilului până la expirarea termenului, dacă locaţiunea este încheiată în condiţiile legii. Curtea a mai reţinut că legiuitorul a prevăzut însă posibilitatea proprietarului de a cere încetarea raporturilor de locaţiune, dacă existenţa acestora ar duce la producerea unor pagube pentru proprietar înainte de expirarea termenului contractului. De asemenea, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, Decizia nr. 97 din 18 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Decizia nr. 224 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, Decizia nr. 139 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 iunie 2001, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 21 februarie 2005, şi Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, Curtea s-a pronunţat asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, în ansamblul său, precum şi asupra unora dintre articolele ei, printre care şi textele criticate în cauza de faţă. În aceste decizii, Curtea a decis că măsurile de protecţie a chiriaşilor, instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, îşi au temeiul constituţional în art. 47 alin. (1) şi în cele ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, finalitatea acestei ordonanţe de urgenţă fiind aceea de a reglementa raporturile dintre chiriaşi şi proprietari, de a oferi soluţii juridice situaţiilor litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995, prin utilizarea unor mijloace juridice, asigurându-se totodată posibilitatea pentru proprietar de valorificare a atributelor dreptului său de proprietate şi, în acelaşi timp, protecţia chiriaşilor împotriva unor eventuale abuzuri. Cu privire la conţinutul noţiunii „nivel de trai decent“, Curtea a reţinut că acesta nu este definit de Constituţie, dar el trebuie examinat în raport cu situaţiile avute în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementările internaţionale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie. În acest sens, potrivit art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde printre altele şi dreptul la locuinţă. În acelaşi sens, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevăzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa, se referă, în mod expres, şi la locuinţă. Astfel că legiuitorul, dând curs acestor dispoziţii, este îndreptăţit, stabilind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, să ţină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci şi de cele ale chiriaşilor, cărora trebuie să le asigure dreptul la o locuinţă, realizând un echilibru între cele două comandamente constituţionale. Referitor la dispoziţiile art. 23 din Legea locuinţei nr. 114/1996, prin Decizia nr. 136 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2009, Curtea a statuat că, „potrivit prevederilor art. 23, în cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa la expirarea termenului contractual. Aşadar, dacă pentru contractele în cauză nu a operat prorogarea legală, la expirarea termenului prevăzut în contract încetează dreptul de folosinţă al chiriaşului, instanţa urmând să dispună evacuarea lui. Reînnoirea contractului de închiriere ar fi putut interveni numai prin convenţia părţilor, înţelegerea lor în acest sens putând fi expresă sau tacită, aceasta din urmă rezultând din folosinţa locuinţei de către chiriaş, dacă locatorul nu s-a opus continuării raporturilor de locaţiune prin anunţarea concediului înainte de expirarea termenului contractual sau dacă relocaţiunea tacită nu a fost exclusă printr-o clauză expresă din contractul iniţial. Prin urmare, prevederile de lege criticate, reglementând un caz de încetare a contractului de locaţiune prin voinţa părţilor, nu pot fi contrare dispoziţiilor constituţionale“. Curtea Constituţională mai reţine că în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 42 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003 şi în Decizia nr. 136 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2009, a statuat că reglementarea contractului de închiriere nu priveşte regimul proprietăţii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată prin deciziile menţionate, cât şi considerentele acestora sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe şi ale art. 23 din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Mariana Şchiopu în Dosarul nr. 9.895/105/2006 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae