DECIZIE   Nr. 136 din  3 mai 2001

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 647 din 16 octombrie 2001

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Gabriela Ghita         - procuror
    Doina Suliman          - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, exceptie ridicata de primarul municipiului Onesti si de Consiliul Local al Municipiului Onesti in Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Sectia comerciala si contencios administrativ.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 24 aprilie 2001 si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea la 3 mai 2001.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 27 septembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 4.422/2000, Tribunalul Bacau - Sectia comerciala si contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor. Exceptia a fost ridicata de primarul municipiului Onesti si de Consiliul Local al Municipiului Onesti in cadrul litigiului comercial in contradictoriu cu Societatea Comerciala "Onedil" - S.A. Onesti.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) care consacra principiul egalitatii cetatenilor in fata legii, ale art. 119 privind principiile de baza ale organizarii si functionarii administratiei publice locale, precum si ale art. 120 alin. (2) referitoare la autoritatile locale.
    Instanta de judecata, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia este neintemeiata. Se considera ca dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate, deoarece prin acestea "s-a urmarit armonizarea intereselor locale cu cele nationale, neaducandu-se nici o atingere autonomiei locale".
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se considera ca in speta nu este vorba de o problema de constitutionalitate, ci de o problema de aplicare a legii, de competenta exclusiva a instantei judecatoresti.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei si ale partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 459 din 30 noiembrie 2000, care are urmatorul cuprins: "(1) Bunurile proprietate publica ori privata a statului, judetului, orasului sau comunei, precum si activitatile si serviciile publice de interes national sau local se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societatilor comerciale sau companiilor nationale ori societatilor nationale, infiintate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut in administrare aceste bunuri, activitati ori servicii. Contractul de concesiune se incheie cu autoritatea concedenta competenta pe o durata care se stabileste prin hotarare a Guvernului sau a consiliului judetean ori local de infiintare a societatii comerciale respective.
    (2) Contractele de concesiune incheiate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi pastreaza valabilitatea.
    (3) In cazul privatizarii companiilor nationale ori a societatilor nationale sau societatilor comerciale, infiintate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut incheiat contract de concesiune in conditiile alin. (1), concedentul poate cere renegocierea acestuia."
    Autorii exceptiei sustin ca aceste dispozitii legale, prin faptul ca atribuie activitatile si serviciile publice de interes national si local direct, prin concesiune, societatilor comerciale sau companiilor nationale infiintate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut in administrare aceste bunuri, activitati sau servicii, incalca urmatoarele prevederi constitutionale:
    Art. 16 alin. (1)
    "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
    Art. 119
    "Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice.";
    Art. 120 alin. (2)
    "Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si din orase."
    Curtea retine ca exceptia a fost ridicata intr-un litigiu comercial in care se solicita obligarea autoritatilor locale, in temeiul art. 40 din Legea nr. 219/1998, la incheierea unui contract avand ca obiect concesionarea catre Societatea Comerciala "Onedil" - S.A. Onesti a retelelor de transport si distributie a apei in municipiul Onesti, precum si a constructiilor si instalatiilor aferente acestei activitati.
    Analizand exceptia astfel cum a fost formulata, Curtea constata ca art. 16 alin. (1) din Constitutie, care consacra principiul egalitatii in drepturi, nu este aplicabil in vederea solutionarii acesteia, intrucat textul constitutional mentionat impune un tratament egal in fata legii si a autoritatilor publice numai in privinta cetatenilor aflati in situatii identice, iar nu si in privinta persoanelor juridice, asa cum se intampla in speta.
    In legatura cu celelalte sustineri, potrivit carora dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 119 si art. 120 alin. (2), Curtea constata ca acestea din urma se refera la principiul autonomiei locale in cadrul organizarii administratiei publice din unitatile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie in afara cadrului legal, care este general obligatoriu.
    Pe de alta parte insa, Curtea observa ca potrivit prevederilor art. 134 alin. (1) din Constitutie "Economia Romaniei este economie de piata", iar alin. (2) lit. a) din acelasi text constitutional dispune: "Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie". Asa fiind, se impune si stabilirea unui cadru concurential ce exclude orice forma de privilegiu de natura sa impiedice concurenta loiala pe piata.
    Prin urmare, Curtea constata ca, in masura in care sunt aplicate dispozitiile art. 40 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, se contravine prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie.
    Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie admisa in parte, cu referire la dispozitiile art. 40 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 219/1998, celelalte dispozitii ale art. 40 fiind constitutionale.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Admite in parte exceptia de neconstitutionalitate ridicata de primarul municipiului Onesti si de Consiliul Local al Municipiului Onesti in Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Sectia comerciala si contencios administrativ si, in consecinta, constata ca dispozitiile art. 40 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor sunt neconstitutionale in masura in care autoritatile publice locale sunt obligate sa atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publica sau activitatile si serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate.
    2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceiasi autori in acelasi dosar, cu privire la celelalte dispozitii ale art. 40 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.
    Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 3 mai 2001.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat-asistent,
                              Doina Suliman

                              OPINIE SEPARATA

    Sunt de acord cu majoritatea colegilor mei judecatori cu privire la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate referitor la dispozitiile alin. (2) si (3) ale Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, precum si cu motivarea conform careia, in legatura cu neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 40 alin. (1) din aceeasi lege, se apreciaza ca dispozitiile constitutionale ale art. 119 si art. 120 alin. (2) se refera la "principiul autonomiei locale in cadrul organizarii administratiei publice din unitatile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie in afara cadrului legal, care este general obligatoriu".
    Sunt in dezacord insa cu opinia majoritatii cu privire la constatarea neconstitutionalitatii "dispozitiilor art. 40 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor in masura in care contributiile publice locale sunt obligate sa atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publica sau activitatile si serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate".
    1. In motivarea acestei solutii pronuntate de Curtea Constitutionala cu majoritate de voturi se retine, in esenta, prin decizia adoptata, ca "in masura in care sunt aplicate dispozitiile art. 40 alin. (1) fraza intai din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, se contravine prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie", potrivit carora "Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie". In considerentele deciziei se mai retine ca potrivit acestei dispozitii constitutionale "[...] se impune si stabilirea unui cadru concurential ce exclude orice forma de privilegiu de natura sa impiedice concurenta loiala pe piata".
    Un prim temei al dezacordului fata de aceasta solutie il constituie faptul ca autorul exceptiei nu a invocat in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate pe care a ridicat-o in Dosarul nr. 4.422/2000 al Tribunalului Bacau - Sectia comerciala si contencios administrativ incalcarea dispozitiilor art. 134 din Constitutie privind economia. Motivele invocate de autorul exceptiei in inscrisul depus la Tribunalul Bacau la data de 27 septembrie 2000 si sustinute in fata acestei instante, asa cum rezulta din incheierea tribunalului din data de 27 septembrie 2000, prin care Curtea Constitutionala a fost sesizata, le constituie incalcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1), art. 119 si art. 120 alin. (2) din Constitutie.
    In aceste conditii Curtea Constitutionala nu putea sa retina un alt temei de neconstitutionalitate in afara motivelor invocate de autorul exceptiei cu care Curtea fusese sesizata prin incheierea din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Bacau - Sectia comerciala si contencios administrativ, intrucat conform art. 144 lit. c) din Constitutie Curtea "hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor", iar potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizarile trebuie facute in forma scrisa si motivate.
    In jurisprudenta Curtii s-a stabilit ca incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, potrivit carora orice sesizare adresata Curtii Constitutionale trebuie motivata, are drept consecinta imposibilitatea exercitarii controlului de constitutionalitate, Curtea neputandu-se substitui autorului sesizarii in ceea ce priveste invocarea unui motiv de neconstitutionalitate. In acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 36 din 17 februarie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998; Decizia nr. 96 din 29 iunie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 502 din 18 octombrie 1999.
    De asemenea, in jurisprudenta sa Curtea Constitutionala a stabilit ca o exceptie de neconstitutionalitate nu poate fi ridicata direct in fata Curtii prin indicarea unui alt motiv de neconstitutionalitate decat cele pe baza carora exceptia a fost ridicata initial in fata instantei judecatoresti care a sesizat Curtea, fiindca in cazul in care Curtea ar putea modifica limitele sesizarii controlul nu ar mai fi exercitat la sesizare, ci din oficiu, ceea ce ar contraveni principiului de organizare a controlului de constitutionalitate instituit de Constitutia Romaniei. In acest sens citam, de exemplu, Decizia Curtii Constitutionale nr. 337 din 15 iulie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 295 din 30 octombrie 1997.
    Ratiunile care au stat la baza acestor solutii de principiu din jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la respectarea limitelor sesizarii Curtii si a obligatiei de motivare a sesizarii de neconstitutionalitate se opun si in cazul de fata procedeului folosit prin decizia Curtii Constitutionale la care facem opinie separata, decizie prin care exceptia de neconstitutionalitate a fost admisa in parte, constatandu-se neconstitutionalitatea unui text al Legii nr. 219/1998 pentru un motiv care nu a fost invocat de autorul exceptiei, nu a fost inscris in incheierea instantei de judecata prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala si nici nu are cel putin legatura cu cele doua motive de neconstitutionalitate invocate de autorul sesizarii si cuprinse in incheierea instantei - incalcarea principiului egalitatii in drepturi, prevazut la art. 16 alin. (1) din Constitutie, si a principiului autonomiei locale, prevazut la art. 119 si 120 din Constitutie.
    2. Un al doilea motiv al dezacordului cu solutia pronuntata in cauza cu majoritate de voturi il constituie lipsa de temeinicie a acesteia.
    Solutia pronuntata prin decizie se bazeaza pe ideea ca textul de lege constatat ca fiind neconstitutional incalca dispozitiile art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Constitutie, care stabilesc ca "Economia Romaniei este economie de piata", iar "Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie".
    In realitate, aceasta solutie omite faptul important ca dispozitia cuprinsa in textul art. 40 alin. (1) fraza intai al Legii nr. 219/1998 stabileste ca bunurile proprietate publica ori privata a statului, judetului, orasului sau comunei, precum si activitatile si serviciile publice de interes national sau local se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, nu oricarui agent economic, ci anume societatilor comerciale sau companiilor nationale ori societatilor nationale infiintate prin reorganizarea regiilor autonome care au avut in administrare aceste bunuri, activitati ori servicii. In acest context atribuirea directa apare ca fiind pe deplin justificata de necesitatea reorganizarii regiilor autonome si se incadreaza in ansamblul masurilor cu aceasta finalitate. Aceste masuri se inscriu, in opinia noastra, pe deplin in obligatia statului de a asigura "protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara", prevazuta la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie. In acelasi timp, daca se are in vedere importanta activitatilor si serviciilor publice din domeniul gospodariei comunale pentru viata locuitorilor, nu este exagerat sa consideram ca masurile in discutie se incadreaza si in prerogativa statului de creare a "conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii", prevazuta la art. 134 alin. (2) lit. f) din Constitutie.
    In opinia pe care o sustinem dispozitiile art. 134 din Constitutie privind "Economia" trebuie interpretate sistematic si prin luarea in considerare a finalitatii lor, fara a se absolutiza una dintre obligatiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol, pana la inlaturarea celorlalte obligatii la fel de importante.
    De altfel, contrar opiniei majoritatii si cu tot respectul pentru aceasta, consideram ca textul criticat pentru neconstitutionalitate nici nu contravine obligatiei statului prevazute la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie, intrucat masura prevazuta poate fi considerata ca fiind menita sa asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie" in domeniul gospodariei comunale.

                                Judecator,
                             Constantin Doldur