Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.145 din 21.02.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 161 din 12 martie 2012



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florin Lucian Sigmerean în Dosarul nr. 3.365/235/2010 al Judecătoriei Gherla şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 258D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.365/235/2010, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de petentul Florin Lucian Sigmerean, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contravenţională.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1) şi art. 26 alin. (1). În acest sens, arată, în esenţă, că „pretinsul contravenient este în imposibilitate de a-şi dovedi nevinovăţia, nefiind ferit de abuzuri, în cazul în care nu există martori oculari în afara soţiei sau a altor rude apropiate, spre deosebire de contravenientul care se afla în compania unor persoane cu care nu este înrudit.“ Consideră că „legiuitorul poate găsi o formulă similară celei prevăzute de art. 80 din Codul de procedură penală.“Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), deoarece „mijloacele de probă reglementate de Codul de procedură civilă nu sunt întotdeauna suficiente pentru a asigura respectarea dreptului la apărare.“Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:Nu pot fi ascultaţi ca martori: 1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; 2. soţul, chiar despărţit; În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) care consacră dreptul la apărare şi art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 80 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a statuat că „proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probă îl reprezintă tocmai declaraţiile făcute de martor, persoană terţă faţă de proces, care relatează în faţa instanţei fapte sau împrejurări concludente pentru soluţionarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoştinţă despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiţiei poate fi ascultată în calitate de martor. De la această regulă legea procesual civilă instituie anumite excepţii, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum şi pe cele care sunt scutite de la obligaţia de a depune mărturie, în considerarea calităţii pe care o deţin.“În acest context, Curtea a observat că „interdicţia consacrată de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumţie de parţialitate şi subiectivism a rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoştinţă. Textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea acestei interdicţii se asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu şi se respectă unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual - principiul aflării adevărului, statuat la art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: «Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.»Pe de altă parte, incapacitatea rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv de a depune mărturie, fiind stabilită exclusiv în interesul părţilor litigante, este o incapacitate relativă, astfel încât părţile pot conveni, expres sau tacit, îndepărtarea interdicţiei cu un atare obiect. Astfel, potrivit art. 189 alin. 2 din Codul de procedură civilă, rudele şi afinii pot fi audiaţi ca martori dacă partea în favoarea căreia a fost consacrată o astfel de interdicţie nu formulează obiecţiuni cu privire la audierea lor.“Soluţia adoptată în decizia anterioară, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.În fine, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită numai prin lege, iar dispoziţiile de lege criticate, reglementând norme de procedură a căror interpretare şi aplicare revin instanţelor de judecată, nu contravin în niciun fel prevederilor constituţionale invocate în susţinerea criticii de neconstituţionalitate.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florin Lucian Sigmerean în Dosarul nr. 3.365/235/2010 al Judecătoriei Gherla.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 145/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 145 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    My name is Bianca Colman . My c,r,y,p,t,o was stolen, which was an unfortunate thing for me. The situation started when I got an email at work alerting me to an attempted login from Indonesia on my wallet. The email directed me to a link where I could reset my password. My computer froze for several minutes after I clicked on the link. After rebooting, I saw that my wallet had been compromised and that all of my funds had been removed. However fortunately for me, thanks to LOST RECOVERY MASTERS, I was able to recover my stolen funds. You can also contact them if you require their services Contact info: Website (https ://lost recovery masters. com/ ) Email(Support @ lost recovery masters. com) or What s app +44(7537)-105921
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Stimați solicitanți de împrumut. Te afli în vreo dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această companie de împrumut a fost înființată organizații pentru drepturile omului din întreaga lume cu unicul scop de a ajuta cei săraci și oamenii cu dificultăți financiare ale vieții. Dacă doriți să aplicați pentru un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos e-mail: elenanino0007@gmail.com Nume: Suma împrumutului necesară: Durata împrumutului: Numar de telefon mobil: Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze ÎNCREDERE Elena
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 145/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu