DECIZIE Nr.
1488 din 11 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din
Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile
administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 884 din 29 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Ioniţă Cochintu -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 privind condamnările
cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate
în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul
român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Constanţa, în Dosarul nr. 5.437/118/2010 al Tribunalului Constanţa -
Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.
3.167D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr.
3.168/2010-3.183/2010 şi nr. 3.367D/2010-3.385D/2010, având ca obiect excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative
asimilate acestora, pronunţate
în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român,
prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice
Constanţa, în dosarele nr. 4.144/118/2010, nr. 5.688/118/2010, nr.
4.150/118/2010, nr. 5.058/118/2010, nr. 5.320/118/2010,
nr. 2.465/118/2010, nr. 5.994/118/2010, nr. 2.466/118/2010, nr. 5.734/118/2010,
nr. 5.287/118/2010, nr. 4.633/118/2010, nr. 4.966/118/2010, nr. 247/118/2010,
nr. 5.687/118/2010, nr. 2.594/118/2010, nr. 2.676/118/2010, nr. 3.821/118/2010,
nr. 5.178/118/2010, nr. 3.820/118/2010, nr. 2.333/118/2010, nr. 3.819/118/2010,
nr. 4.104/118/2010, nr. 4.105/118/2010, nr. 3.818/118/2010, nr. 2.336/118/2010,
nr. 5.203/118/2010, nr. 5.195/118/2010, nr. 2.410/118/2010, nr. 26/118/2010,
nr. 2.623/118/2010, nr. 5.686/118/2010, nr.
5.985/118/2010, nr. 3.008/118/2010, nr. 5.541/118/2010 şi nr. 5.469/118/2010
ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.
*) Ase vedea opinia separată de la Decizia Curţii
Constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor.
Reprezentantul Ministerului
Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect al
cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art.
164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr.
3.168/2010-3.183/2010 şi nr. 3.367D/2010- 3.385D/2010 la Dosarul nr.
3.167D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 8 aprilie 2010, 11 iunie 2010, 2 iunie 2010, 14 iunie 2010, 15 iunie 2010, 9
iunie 2010, 18 iunie 2010, 12 iulie 2010, pronunţate în dosarele nr.
5.437/118/2010, nr. 4.144/118/2010, nr. 5.688/118/2010, nr. 4.150/118/2010, nr.
5.058/118/2010, nr. 5.320/118/2010, nr. 2.465/118/2010,
nr. 5.994/118/2010, nr. 2.466/118/2010, nr. 5.734/118/2010, nr. 5.287/118/2010,
nr. 4.633/118/2010, nr. 4.966/118/2010, nr. 247/118/2010, nr. 5.687/118/2010,
nr. 2.594/118/2010, nr. 2.676/118/2010, nr. 3.821/118/2010, nr. 5.178/118/2010,
nr. 3.820/118/2010, nr. 2.333/118/2010, nr. 3.819/118/2010, nr. 4.104/118/2010,
nr. 4.105/118/2010, nr. 3.818/118/2010, nr. 2.336/118/2010, nr. 5.203/118/2010,
nr. 5.195/118/2010, nr. 2.410/118/2010, nr. 26/118/2010, nr. 2.623/118/2010,
nr. 5.686/118/2010, nr. 5.985/118/2010, nr. 3.008/118/2010, nr. 5.541/118/2010 şi nr. 5.469/118/2010, Tribunalul Constanţa
- Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative
asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a
Finanţelor Publice Constanţa, în cadrul soluţionării unor acţiuni prin care se
solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor
condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora,
pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio
cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de
finanţare", ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de
către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 148 alin.
(2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi ale art. 16 alin. (1)şi (2)
privind egalitatea în drepturi.
1. In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art.
138 alin. (5) şi ale art. 111 alin. (1), autorul excepţiei de
neconstituţionalitate susţine că impactul financiar asupra bugetului general
consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, „este deosebit de
important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât
mai mult cu cât nu se cunoaşte cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate
persoanelor îndreptăţite". Invocă în acest sens Decizia Curţii
Constituţionale nr. 36/1996, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice. Totodată, arată că proiectul legii în
discuţie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar
înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut
loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însoţită de
fişa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispoziţiile art. 15
din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la
secţiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât
pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, cerinţa
constituţională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată la 2 ani de la
data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008,
2009, 2010 şi 2011.
Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea
de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până la adoptare, această
analiză nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fără
acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar
valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instanţele de judecată
pentru prejudiciul material suferit nu va depăşi 33.000 lei de persoană. Or, pe
de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, doar
pe rolul Tribunalului Constanţa există 600 de cauze cu un asemenea obiect,
putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârşitul perioadei de 3
ani, la nivelul unui singur judeţ, iar pe de altă parte, instanţele
judecătoreşti -în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor -
au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.
2. Referitor la încălcarea
dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de
neconstituţionalitate arată că art. 104 din Tratatul de
la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat
care a devenit parte a dreptului intern „prin Legea nr. 154/2005"),
reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o
obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul
dintre datoria publică şi produsul intern brut (PIB)
nu trebuie să depăşească
„valorile de referinţă" stabilite prin protocol (anexă la tratat),
respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi PIB.
Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010
deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei şi că estimarea
minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42
judeţe) în cei 3 ani de aplicare şi presupunând că fiecare beneficiar va primi
în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual,
respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se
va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.
3. Privitor la încălcarea
dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei de
neconstituţionalitate arată că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru
persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri
administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a
reparaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiaşi categorii
de beneficiari, în egală măsură având impact moral
incontestabil „privarea de libertate în locuri de
detenţie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de
psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă
localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive
politice; exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi; încetarea contractului
de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice". Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul
politic şi nu au beneficiat până la apariţia Legii nr. 221/2009 de o minimă
reparaţie morală, însă prin dispoziţiile legale contestate se creează situaţia
unei discriminări între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor măsuri
administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia
dintre situaţia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detenţie şi
situaţia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură
administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au
obţinut o minimă reparaţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009
şi cele care obţin aceste despăgubiri după acest moment.
Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu
principiul proporţionalităţii, iar posibilitatea compensării prejudiciului
moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu
atât a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât a-i
procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoaştere a
însăşi măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de
legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 214/1999, cât şi prin Legea nr. 221/2009.
In final arată că, referitor la daunele morale în
general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede
art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a adoptat o poziţie moderată prin acordarea unor
sume rezonabile, cu titlu de reparaţie morală, invocând, cu titlu de exemplu, „Cauza
Ţarălungă, Cauza Temeşan sau Cauza Oancea".
Tribunalul Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Nu se încalcă art. 138 alin. (5) din Constituţie deoarece, potrivit
jurisprudenţei Curţii Constituţionale, chestiunea acoperirii resurselor
financiare din sursa stabilită ţine de atribuţia Guvernului, care poate proceda
la o rectificare bugetară sau poate suplimenta alocaţiile bugetare din fondul
său de rezervă, Curtea statuând că finanţarea cheltuielilor bugetare se face
din surse financiare alocate din buget, iar majorarea unor cheltuieli se
finanţează, fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare
bugetară".Referitor la respectarea prevederilor art. 111 alin. (1) din
Constituţie, din expunerea de motive rezultă că au fost solicitate informaţii
şi documente, astfel că acestea urmează să fie analizate de Curtea
Constituţională. Cu privire la art. 148 alin. (2) din Constituţie, reţine că
motivarea este raportată la o serie de calcule ce exced verificării instanţei
de judecată, şi în funcţie de care se poate vorbi de „deficit public
excesiv" în sensul art. 104 din Tratatul de la Maastricht. în ceea ce
priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie,
arată că dispoziţiile Legii nr. 221/2009 nu generează discriminări, însă
acestea ar putea fi produse de hotărârile judecătoreşti ce vor fi pronunţate în
aplicarea acestei legi, în lipsa unor criterii de cuantificare a prejudiciului
moral suferit de persoana vizată, prejudiciu care a fost lăsat de legiuitor la
pura apreciere a judecătorului, astfel că lipsa de predictibilitate a practicii
judiciare ar putea genera discriminări.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, care
aveau următoarea redactare:
- Art. 5 alin. (1) lit. a): „(1)
Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6
martie 1945- 22
decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter
politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia
până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen
de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va
ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în
temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere
de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite
în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările
ulterioare;".
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter
politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii
din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii
şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziţiile modificatoare având următoarea
redactare:
„Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989,
publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se
modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit
condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut
obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro
pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro
pentru descendenţii de gradul al II-lea;»."
Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi completează dispoziţiile de lege
criticate, prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale
cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din
lege a fost preluată şi completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 referitor
la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (11).
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21
aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de
completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de
bază, identificându-se cu acesta.
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.
III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de
contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei
excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea
legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă
asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă
soluţia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea
dinaintea modificării.
Or, Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate
prin art. I pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative
distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor
despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare),
iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la
plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin
dispoziţiile modificatoare).
Intrucât în cauza de faţă autorul excepţiei de
neconstituţionalitate critică soluţia legislativă de acordare a despăgubirilor
[soluţie cuprinsă şi de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiectul
excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşadar, numai dispoziţiile
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi
completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(1) Orice persoană care
a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut
obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după
decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al
II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la
data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare [... ]."
Statul român, prin Ministerul
Finanţelor Publice, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate,
consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale
art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1)
privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale
administraţiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio
cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de
finanţare" şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea
Europeană.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că
dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt
neconstituţionale. Curtea observă că, deşi aceste decizii nu au fost publicate
în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, sunt aplicabile în
cauză dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care prevăd că „Nu
pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Prin urmare, reţinând că acest
caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (opozabil Curţii
Constituţionale de la data pronunţării deciziilor de admitere a excepţiei,
respectiv 21 octombrie 2010, iar nu de la publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea I, care încă
nu s-a efectuat) a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de
neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea
nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile
administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor
Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în dosarele nr.
5.437/118/2010, nr. 4.144/118/2010, nr. 5.688/118/2010, nr. 4.150/118/2010, nr.
5.058/118/2010, nr. 5.320/118/2010, nr. 2.465/118/2010, nr. 5.994/118/2010, nr.
2.466/118/2010, nr. 5.734/118/2010, nr. 5.287/118/2010,
nr. 4.633/118/2010, nr. 4.966/118/2010, nr. 247/118/2010, nr. 5.687/118/2010,
nr. 2.594/118/2010, nr. 2.676/118/2010, nr. 3.821/118/2010, nr. 5.178/118/2010,
nr. 3.820/118/2010, nr. 2.333/118/2010, nr. 3.819/118/2010, nr. 4.104/118/2010,
nr. 4.105/118/2010, nr. 3.818/118/2010, nr. 2.336/118/2010, nr. 5.203/118/2010,
nr. 5.195/118/2010, nr. 2.410/118/2010, nr. 26/118/2010, nr. 2.623/118/2010,
nr. 5.686/118/2010, nr. 5.985/118/2010, nr. 3.008/118/2010, nr. 5.541/118/2010 şi nr. 5.469/118/2010 ale Tribunalului Constanţa -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţă Cochinţu