Decizia Nr.19 din 19.03.2018

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 3.251/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiunea de drept:dacă dispoziţiile cărţii I, titlul II, secţiunea a 4-a, art. 80-89 din Codul de procedură civilă se aplică şi în faza de executare silită şi dacă dispoziţiile Deciziei nr. 9/2016 se referă şi la faza de executare silită După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării1. Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 octombrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 8.860/306/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 noiembrie 2017 cu nr. 3.251/1/2017.II. Temeiul juridic al sesizării3. Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării înaltei curţi de casaţie şi justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile4. Codul de procedură civilă: Articolul 84 alin
(1): Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.5. Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 507/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, prin care s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în Dosarul nr. 21.531/197/2015 şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă (în continuare, Decizia nr. 9/2016). IV. Expunerea succintă a procesului 6. Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu în data de 21 august 2015, cu nr. 8.860/306/2015, contestatorul A în contradictoriu cu intimata B, prin C, a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea tuturor formelor de executare din Dosarul nr. 181/2013 al D, respectiv a publicaţiei de vânzare imobiliară. 7. Judecătoria Sibiu - Secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1.811/2017 de la 29 martie 2017, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata B, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a C, invocată de către contestator, şi contestaţia la executare formulată de contestatorul A. 8. Asupra calităţii de mandatar a C, instanţa a reţinut că această societate a semnat cererea de executare silită în calitate de mandatară a creditoarei B, calitate dobândită în baza unui contract de mandat. 9. Potrivit art. 84 din Codul de procedură civilă, persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii, iar această condiţie este îndeplinită în cadrul executării silite declanşate la cererea creditoarei B, pentru că împuternicita C a semnat cererea de executare prin avocat. 10. Contestatorul nu a ridicat problema lipsei împuternicirii avocaţiale, ci a procurii autentice pentru mandatara C, însă art. 85 alin. (1) din Codul de procedură civilă se referă numai la persoane fizice, procura specială emisă în baza contractului de mandat reprezentând dovada calităţii de mandatar a C pentru ai reprezenta interesele în activitatea de executare şi de monitorizare a procedurii de punere în executare silită a titlurilor executorii deţinute de B, ca fiind autorizată să înainteze cererile de executare silită către executorii judecătoreşti competenţi, ceea ce mandatara a şi făcut, în speţă, prin avocat. 11. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul A, în susţinerea căruia a arătat şi că instanţa a omis că în cartea I - Dispoziţii generale, titlul II - Participanţii la procesul civil, secţiunea a 4-a - Reprezentarea părţilor în judecată, art. 80-89, nu se prevede posibilitatea unei persoane juridice de a mandata o altă persoană juridică. Totodată, prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 12. Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: a)existenţa unei cauze în curs de judecată în ultimă instanţă, în condiţiile în care cauza de faţă se află în faza apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.811 din 29.03.2017 a Judecătoriei Sibiu, decizia ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă; b)cauza se află în competenţa legală a completului de apeluri al Tribunalului Sibiu învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă; c)referitor la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, de dezlegarea de principiu a aplicabilităţii dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi în faza de executare silită, respectiv dacă Decizia nr. 9/2016 se referă şi la faza de executare silită atunci când foloseşte sintagma „în faţa instanţelor judecătoreşti", depinde soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii, acesta vizând nulitatea actelor de executare silită ca urmare a faptului că persoana juridică care a formulat cererea de încuviinţare a executării silite nu poate avea calitate de reprezentant al creditoarei persoană juridică - de modul de soluţionare a acestei chestiuni de drept depinzând soluţionarea definitivă a cauzei, respectiv fondul apelului dedus judecăţii; d)este îndeplinită şi ultima condiţie, având în vedere că textul de lege ce se solicită a fi interpretat este conţinut de un act normativ relativ recent intrat în vigoare, având un potenţial mai mare de a conţine probleme de drept noi, de natură a genera practică neunitară, cu toate că dificultatea sa nu este una serioasă.VI. Punctul de vedere al completului de judecată 13. Art. 84 din Codul de procedură civilă şi Decizia nr. 9/2016 produc efecte inclusiv în faza de executare silită, scopul legiuitorului şi al instanţei supreme fiind acela ca reprezentarea juridică convenţională a persoanelor juridice, în toate formele sale de manifestare, să se facă exclusiv numai prin consilier juridic sau avocat. 14. Împrejurarea că textul art. 84 din Codul de procedură civilă şi, implicit, şi Decizia nr. 9/2016 folosesc sintagma „în faţa instanţelor de judecată" nu exclude aplicabilitatea acestora în faza de executare silită. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. Contestatorul apelant a susţinut că lipsa calităţii de reprezentant decurge din dispoziţiile art. 84 din Codul de procedură civilă, care prevăd limitativ şi expres care sunt posibilităţile legale de reprezentare convenţională a unei persoane juridice, coroborate cu Decizia nr. 9/2016. Totodată, art. 84 din Codul de procedură civilă face parte din cartea I - Dispoziţiile generale, care se aplică tuturor fazelor procesului civil, deci şi fazei de executare silită. 16. Intimata creditoare B a solicitat respingerea solicitării, apreciind că aceasta nu este o chestiune de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a dosarului, deoarece între intimata creditoare şi C s-a semnat un contract de mandat, al cărui obiect este „reprezentarea intereselor băncii în activitatea de monitorizare a procedurii de punere în executare silită a titlurilor executorii deţinute de către B prin intermediul executorilor judecătoreşti". În fapt, C administrează în numele băncii portofoliul de titluri executorii/creanţe al acesteia, în temeiul art. 792 din Codul civil. Prin urmare, în Dosarul execuţional nr. 181/2013 al D are calitatea de mandatar al băncii, societatea mandatară nu reprezintă banca în litigiile înregistrate pe rolul instanţei, nu preia creanţele băncii într-un fel sau altul şi nu se subrogă în drepturile băncii de creditor. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie În jurisprudenţa instanţelor s-au conturat următoarele puncte de vedere: 17. Într-o opinie, s-a arătat că dispoziţiile art. 80-89 din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile Deciziei nr. 9/2016 se aplică şi în faza executării silite, deoarece aceasta este integrată procesului civil, fiind supusă, din punct de vedere procedural, aceloraşi reguli incidente fazei judecăţii. S-a mai avut în vedere şi faptul că Decizia nr. 9/2016 a fost pronunţată tot în legătură cu o problemă apărută cu privire la procedura de executare silită. 18. Într-o altă opinie, s-a învederat că dispoziţiile art. 80-89 din Codul de procedură civilă şi prevederile Deciziei nr. 9/2016 nu se aplică şi în faza executării silite, întrucât atât art. 84 din Codul de procedură, cât şi Decizia nr. 9/2016 folosesc sintagma „în faţa instanţelor de judecată", or cererea de executare silită se depune în faţa executorului judecătoresc, care are calitate procesuală activă de a solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite. Aplicabilitatea a fost însă susţinută în cazul acţiunilor promovate în faţa instanţelor de judecată în legătură cu faza executării silite. 19. În competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu intră litigii de natura celui ce face obiectul litigiului de fond, aceasta nestatuând nici prin mijloacele procedurale de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii de drept în cauză. 20. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 21. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. X. Raportul asupra chestiunii de drept 22. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în urma reformulării chestiunii de drept, susţinându-se, pe fond, că, în interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI. 1. Asupra regularităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 23. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; c. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; d. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 24. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să cuprindă inclusiv motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului, prin care să se argumenteze în concret necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi punctul de vedere al părţilor. 25. În cauză se observă că sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Tribunalul Sibiu, învestit cu judecata apelului, urma să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluţioneze. 26. În ceea ce priveşte a patra condiţie, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. 27. Relativ la cerinţa ca de lămurirea textelor de lege cu privire la care se solicită pronunţarea prezentei hotărâri să depindă soluţionarea pe fond a cererii deduse judecăţii, în limitele de competenţă conferite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de prevederile art. 519 din Codul de procedură silită, sunt necesare anumite precizări. 28. În ceea ce priveşte reprezentarea persoanei juridice creditoare, prima instanţă a reţinut că intimatul creditor, prin împuternicit, prin avocat, a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de un contract de credit, în vederea recuperării sumelor datorate de către debitorul contestator, în calitate de împrumutat. Mandatarul a semnat cererea de executare silită în această calitate, calitate dobândită în baza contractului de mandat. 29. A mai reţinut prima instanţă că procura specială emisă în baza contractului de mandat reprezintă dovada calităţii de mandatar pentru a-i reprezenta creditorului interesele în activitatea de executare şi de monitorizare a procedurii de punere în executare silită a titlurilor executorii deţinute, acesta fiind autorizat să înainteze cererile de executare silită către executorii judecătoreşti competenţi, ceea ce mandatarul a şi făcut, în speţă, prin avocat, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 30. În împuternicirea avocaţială figurează mandatarul la rubrica referitoare la client, cu declinarea calităţii de mandatar al creditorului B, ceea ce înseamnă că de lămurirea solicitată depinde soluţionarea cauzei (cu rezerva ca şi contractul de asistenţă juridică să fie încheiat de avocat cu mandatarul, şi nu cu creditorul, prin mandatar). 31. Aceasta deoarece, din perspectiva art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a cărui aplicare a fost solicitată de către contestator a fi făcută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în Decizia nr. 9/2016 că nu poate fi primită nici interpretarea potrivit căreia cererea de chemare în judecată ar putea fi formulată şi semnată de consilierul juridic sau avocatul persoanei juridice mandatare, deoarece art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă are în vedere consilierul juridic sau avocatul angajat de parte, şi nu de reprezentantul convenţional (paragraful 37 al deciziei anterior menţionate). 32. Ca urmare a invocării prin cererea de apel a chestiunii de drept ce face obiectul prezentului dosar, intimata (creditor) a ridicat problema incidenţei prevederilor art. 810 din Codul civil (prin reclamarea prevederilor art. 792 din Codul civil), potrivit cărora „administratorul poate sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor şi poate interveni în orice cerere sau acţiune având drept obiect bunurile administrate", fără ca în actul de sesizare să se facă o calificare a raportului juridic existent între intimată şi persoana juridică mandatată să formuleze cererea de executare ca fiind unul de mandat sau un raport juridic născut dintr-o convenţie de administrare a bunurilor altuia, supus prevederilor titlului V „Administrarea bunurilor altuia" din cartea a III-a „Despre bunuri" a Codului civil. 33. În cadrul prezentei proceduri nu se poate face o astfel de calificare (care ar presupune efectuarea unor verificări de fapt şi analizare a probatoriului administrat în cauză, de apreciere a raportului juridic dintre intimată şi mandatar), deoarece altfel sar depăşi limitele în care se poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă. 34. Însă, în măsura în care situaţia concretă din speţă va susţine natura raportului juridic dintre creditor şi mandatar ca fiind unul de administrare a bunurilor altuia, nu mai sunt discutabile în cauză prevederile legale valorificate de către contestator, ci dispoziţiile speciale ale art. 810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia. 35. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept", iar, în interpretarea acestei noţiuni, doctrina afirmă că sintagma trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", iar pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, să prezinte o dificultate suficient de mare şi „să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare". 36. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, cu valoare de principiu, că, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 37. Examinând sesizarea şi opiniile exprimate de instanţe, care prefigurează o practică neunitară, se apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii (reformulată însă, cum se va arăta în cele ce urmează) ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 38. Art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă - singura normă legală dintre cele indicate care ar fi putut fi pusă în discuţie, în limitele în care are a se pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perspectiva art. 519 din Codul de procedură civilă - prevede că „persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii". 39. Prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. 40. Textul legal a cărui interpretare se impunea a fi solicitată este însă cel cuprins în art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, la biroul executorului judecătoresc (...)", normă specială aferentă cadrului legal care interesează în cauză, relativ la reprezentarea convenţională, prin susţinerea eventualului caracter lacunar al acesteia din perspectiva nedefinirii clare a sintagmei sau a necorelării cu alte dispoziţii legale. 41. Dispoziţiile actuale ale Codului de procedură civilă au aceleaşi reglementări cu cele de la data cererii de executare silită - 13 martie 2013, dată în raport cu care se verifică îndeplinirea cerinţelor legale în formularea acesteia, referirile la acestea urmând a fi făcute în numerotarea actuală. 42. Deşi lipsa acestui text legal din actul de sesizare şi modul în care chestiunea de drept a fost formulată reprezintă aspecte de natură a pune în discuţie admisibilitatea sesizării - nu interpretarea, ci aplicarea unui text legal necorelat cu alte dispoziţii legale şi interpretarea unei sintagme dintr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care oricum este şi cea din textul legal vizat, fără a ridica probleme de dificultate - se impune, faţă de opiniile exprimate de instanţe şi prefigurarea unei practici neunitare, reformularea chestiunii de drept, în sensul lămuririi sintagmei „reprezentare convenţională" din art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând a se verifica eventuala corelare a acestuia cu dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 43. Este, de asemenea, îndeplinită şi condiţia caracterului de noutate a chestiunii de drept, conţinută într-un act normativ recent şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat în niciunul dintre modurile prevăzute de lege. XI.2. Asupra fondului sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 44. Art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că cererea de executare silită se depune şi prin reprezentant convenţional la biroul executorului judecătoresc, care, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, va solicita să se dispună încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, cum prevede art. 666 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 45. Deşi cererea de executare se depune la executorul judecătoresc, acesta nu are competenţă în a o analiza, ci o înaintează instanţei de executare, pe calea procesuală a încuviinţării executării silite. 46. Scopul procedurii de încuviinţare a executării silite constă în analizarea legalităţii şi temeiniciei cererii de executare silită de către instanţa de executare silită, având în vedere, astfel cum sa subliniat în doctrină, şi motivele pentru care se poate respinge cererea de încuviinţare prevăzută de art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă - cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege; creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege. 47. În ceea ce priveşte conţinutul cererii de executare silită, art. 664 alin. (3) din Codul de procedură civilă face trimitere la art. 148 din acelaşi cod, articol care impune conţinutul oricărei cereri adresate instanţelor judecătoreşti. 48. Activitatea executorului judecătoresc se limitează la acte de executare, care încep cu deschiderea dosarului de executare (sau, după caz, refuzul motivat al acestuia de deschidere a procedurii de executare), cum prevede art. 664 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmată de înaintarea cererii către instanţa de executare, cu solicitarea de încuviinţare a executării silite. 49. Atribuţiile executorului judecătoresc în etapa executării silite care interesează au fost explicitate şi prin decizia Curţii Constituţionale nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi sa constatat că dispoziţiile art. 666 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale [potrivit art. 666 alin. (2), declarat neconstituţional, executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor]. Ca urmare a acestei decizii, atribuţiile care îi revin executorului sunt cele anterioare Legii nr. 138/2014, revenindu-se practic la reglementarea de sub imperiul Codului de procedură civilă anterior (art. 373¹ prevedea că cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, iar acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv). 50. Curtea Constituţională a reţinut că „nu este de competenţa executorului judecătoresc să dispună el însuşi executarea titlului executoriu, acesta putând efectua numai acte de executare în cadrul procedurii declanşate de către o instanţă judecătorească. Intervenţia instanţei judecătoreşti nu se poate realiza ex post, eventual pe calea soluţionării unei contestaţii la executare, conform art. 712 din Codul de procedură civilă, întrucât hotărârea acesteia nu poate nici înlătura şi nici acoperi viciul de neconstituţionalitate al actului care a declanşat executarea silită, fază a procesului civil, respectiv caracterul său extrajudiciar" ( paragraful 23 al deciziei). 51. Totodată, a mai reţinut Curtea Constituţională că „executorul judecătoresc, deşi îndeplineşte un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuţional care s-a născut între creditor şi debitor, fiind, practic, un agent al acestuia; de altfel, onorariul său, parte a cheltuielilor de executare, chiar dacă, în final, cade în sarcina debitorului, este avansat de creditor [art. 670 din Codul de procedură civilă]. Astfel cum s-a subliniat şi în Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, executorul judecătoresc nu face parte din autoritatea judecătorească, iar activitatea sa, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000, se află sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei. Mai mult, acesta nu dispune de imperium - atribut care caracterizează numai judecătorul - pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanşarea executării silite, respectiv încheierea de încuviinţare a executării silite, şi nu beneficiază de atributele de imparţialitate şi de independenţă specifice numai instanţelor judecătoreşti (a se vedea şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 mai 1998, pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Hotărârea din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Kleyn şi alţii împotriva Olandei, paragraful 190, sau Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragrafele 93-99)" (paragraful 24 al deciziei). 52. Prin urmare, depunerea cererii de executare la executorul judecătoresc are loc în organizarea procedurii de executare, aceasta fiind făcută însă pentru instanţa de executare, către care se şi înaintează, singura abilitată legal să încuviinţeze executarea şi să declanşeze procedura de executare silită, raţionament confirmat inclusiv prin decizia Curţii Constituţionale anterior citată, prin luarea din competenţa executorului judecătoresc a încuviinţării executării silite şi reconferirii acesteia instanţei, tocmai pentru faptul că „acesta nu dispune de imperium - atribut care caracterizează numai judecătorul - pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanşarea executării silite, respectiv încheierea de încuviinţare a executării silite ...(...)". 53. Calitatea executorului judecătoresc de titular al cererii de încuviinţare a executării silite nu infirmă cele anterior reţinute privind poziţia sa în această fază de executare, având în vedere şi faptul că încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 666 alin. (6) din Codul de procedură civilă. 54. În acest context, care lămureşte sintagma „depunerii cererii", conturată de poziţia executorului judecătoresc în regimul cererii de executare silită, nu se mai justifică distincţia făcută de instanţele naţionale, generate de faptul că în art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă se face referire la reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţei de judecată în vreme ce art. 664 alin. (1) arată că cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc. 55. Faptul că în cauză este pusă în discuţie reprezentarea creditorului persoană juridică în formularea cererii de încuviinţare a executării silite, şi nu reprezentarea în faţa instanţei, ca etapă de judecată, nu înlătură aplicarea art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, date fiind caracterul acesteia de dispoziţie generală în materia reprezentării convenţionale în faţa instanţei de judecată (în speţă instanţă de executare) şi dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/2016, inclusiv din perspectiva cadrului procesual în care aceasta a avut a se pronunţa [cauza în care s-a pronunţat decizia a avut ca obiect o cerere de învestire cu formulă executorie a unui contract de credit, cerere de natură necontecioasă, reglementată de o normă situată în cartea a V-a „Despre executarea silită", art. 641 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în forma în vigoare la data respectivă) făcând referire la depunerea cererii de învestire cu formula executorie de către creditor]. 56. În concluzie, în condiţiile în care instanţa de executare este cea care analizează legalitatea şi temeinicia cererii de executare silită formulate de creditor (încuviinţând sau respingând cererea de încuviinţare a executării silite), cerere care numai i-a fost înaintată de executorul judecătoresc, pe calea solicitării de încuviinţare a executării silite, îi sunt aplicabile creditorului persoană juridică dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că reprezentarea convenţională a persoanei juridice în formularea cererii de executare silită nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă". 57. Prin Decizia nr. 9/2016 (cu referire şi la Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, prin care s-a stabilit că „cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile" - paragraful 26) s-a dat o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuându-se că „limitarea prevăzută de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă intervine numai în situaţia în care persoana juridică optează pentru reprezentarea convenţională în faţa instanţei, caz în care îşi poate alege reprezentantul doar dintre categoriile prevăzute de textul menţionat" (paragraful 32), precum şi că „contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu şi în planul dreptului procesual, guvernat, în material reprezentării, de norme imperative" (paragraful 33). 58. În concluzie, în condiţiile în care se pune problema puterii unui mandat în planul dreptului procesual (cu rezerva infirmării cazului de reprezentare legală, cum s-a arătat mai sus), al redactării unei cereri pentru creditorul din titlul executoriu, supuse confirmării din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei de către instanţa de judecată (instanţa de executare), reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2018. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat asistent, Ileana Peligrad