Decizia Nr.9 din 04.04.2016

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosar nr. 507/1/2016

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 507/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul de a şti dacă acestea permit reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată printr-un mandatar persoană juridică, inclusiv formularea cererii introductive de instanţă printr-o astfel de persoană juridică, respectiv prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării, relevând o practică neunitară, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi că nu s-au depus puncte de vedere.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării1. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea pronunţată în data de 7 ianuarie 2016 în Dosarul nr. 21.531/197/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dezlege următoarea chestiune de drept: modul de interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul de a şti dacă acestea permit reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată printr-un mandatar persoană juridică, inclusiv formularea cererii introductive de instanţă printr-o astfel de persoană juridică, respectiv prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.II. Expunerea succintă a procesului2. Prin Încheierea pronunţată la data de 28 octombrie 2015 de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 21.531/197/2015 s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată din oficiu, şi a fost anulată cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta N.C.S.L. prin mandatar S.C. E.K.R. S.R.L., prin reprezentant legal, reţinându-se, în esenţă, că o persoană juridică nu poate fi mandatar convenţional al altei persoane juridice într-o cerere adresată instanţei şi că, deşi i s-a pus în vedere petentei obligaţia semnării cererii de către reprezentantul său legal sau de consilierul său juridic, iar nu de cel al mandatarului convenţional, aceasta nu s-a conformat, devenind incidente dispoziţiile art. 82 din Codul de procedură civilă.3. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel petenta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond şi admiterea cererii de învestire cu formulă executorie.4. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2016, Tribunalul Braşov, legal învestit cu judecarea apelului, a dispus sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.5. Prin aceeaşi încheiere, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus şi suspendarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării6. Prin Încheierea pronunţată la data de 7 ianuarie 2016 în Dosarul nr. 21.531/197/2015, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:a)existenţa unei cauze în curs de judecată în ultimă instanţă, în condiţiile în care cauza de faţă se află în faza apelului declarat împotriva Încheierii din data de 28 octombrie 2015 a Judecătoriei Braşov, decizia ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă;b)cauza se află în competenţa legală a unui complet al Tribunalului Braşov învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă;c)ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată:Tribunalul Braşov a reţinut că, deşi, în cauză, de dezlegarea de principiu a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu depinde soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii, acesta vizând învestirea cu formulă executorie a unui contract de credit, sesizarea instanţei supreme este admisibilă în baza dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care de modul de soluţionare a acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea definitivă a cauzei, respectiv fondul apelului dedus judecăţii, cu luarea în considerare a specificului procedurii necontencioase care caracterizează cererea pendinte, conform art. 527 din Codul de procedură civilă, prin aceasta neurmărindu-se stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană; d)o chestiune de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare:Tribunalul a constatat ca fiind îndeplinită şi această ultimă condiţie, având în vedere că textul de lege ce se solicită a fi interpretat este conţinut de un act normativ relativ recent intrat în vigoare, având un potenţial mai mare de a conţine probleme de drept noi, de natură a genera practică neunitară, cu toate că dificultatea sa nu este una serioasă. A avut în vedere totodată că acest caracter de noutate nu sa pierdut pe parcurs, nu a făcut obiectul unei jurisprudenţe constante, nici al unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. IV. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 7. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 21.531/197/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă a opinat în sensul că textul de lege ce se solicită a fi interpretat de instanţa supremă nu permite formularea cererii introductive de instanţă în numele şi interesul reclamantului/petentului persoană juridică de către un mandatar convenţional persoană juridică şi nici reprezentarea sa în instanţă printr-o astfel de persoană juridică, respectiv prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, scopul legiuitorului cu ocazia edictării legii fiind acela ca reprezentarea juridică, ce include toate formele sale de manifestare, să se facă prin consilierul juridic sau avocatul persoanei juridice reclamante. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 8. În afara susţinerilor făcute în cererea de apel, petenta nu a formulat un punct de vedere distinct cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării. 9. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, aceasta nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii deduse judecăţii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 10. Jurisprudenţa Tribunalului Braşov: opinia majoritară este în sensul că dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permit reprezentarea convenţională a persoanelor juridice prin mandatar persoană juridică; există şi o opinie minoritară, în sens contrar. S-au depus deciziile nr. 118/Ap din 22 ianuarie 2016, nr. 38/A/CC din 12 ianuarie 2016 şi nr. 55/Ap din 18 ianuarie 2016. 11. Jurisprudenţa altor instanţe din ţară: la nivel naţional nu există o practică unitară, opinia majoritară fiind în sensul că dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permit reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată printr-un mandatar persoană juridică, inclusiv formularea cererii introductive printr-un astfel de mandatar. Potrivit opiniei minoritare, o persoană juridică poate fi mandatarul convenţional al unei alte persoane juridice în faţa instanţei de judecată, inclusiv pentru formularea cererii introductive, invocându-se în acest sens: Decizia Curţii Constituţionale nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015; faptul că părţile sunt libere să încheie un contract de mandat prin care să decidă cine să le reprezinte interesele; că dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă urmăresc profesionalizarea reprezentării în instanţă, nu instituirea unei incapacităţi de exerciţiu pentru persoana juridică, regula fiind aceea a deplinei capacităţi de exerciţiu. 12. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - cauzele având ca obiect cererile de învestire cu formulă executorie nu intră în competenţa materială a instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 13. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. La data pronunţării prezentei decizii, pe rolul acesteia se află Dosarul nr. 93D/2016, în fază de raport, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege ce face obiectul interpretării în cauza de faţă. 14. Curtea Constituţională a pronunţat însă Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele fizice prin avocat. 15. De asemenea, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 84 alin. (2), precum şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic. 16. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 17. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fond s-a concluzionat că dispoziţia legală cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi interpretată decât în sensul limitării reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată exclusiv prin avocat sau consilier juridic, doctrina în materie fiind unanimă în acest sens. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: ASUPRA ADMISIBILITĂŢII SESIZĂRII 18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 19. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

– cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.20. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluţioneze pricina. 21. De asemenea se constată că, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. 22. În speţă, această condiţie este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii. 23. Este, de asemenea, îndeplinită şi condiţia caracterului de noutate a chestiunii de drept, conţinută într-un act normativ recent şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat în niciunul din modurile prevăzute de lege. 24. Examinând sesizarea, punctele de vedere şi argumentele exprimate de instanţele naţionale, care prefigurează existenţa unei practici neunitare cu privire la interpretarea şi aplicarea textului de lege în discuţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ASUPRA FONDULUI SESIZĂRII 25. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că dispoziţia legală cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile nu poate fi interpretată decât în sensul limitării reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată exclusiv prin avocat sau consilier juridic, doctrina în materie fiind unanimă în acest sens. 26. Soluţia legislativă conţinută în art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este întru totul nouă, ci constituie particularizarea unei soluţii de principiu statuate în sistemul nostru juridic anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată (2), cu modificările ulterioare, cu privire la problema admisibilităţii desfăşurării de către societăţi a activităţilor de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică. În acest sens, prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, s-a stabilit că: „cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile". 27. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că activităţile juridice de consultanţă, de reprezentare şi asistenţă juridică, precum şi de redactare de acte juridice, inclusiv a acţiunilor introductive în instanţă, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în raporturile cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină, constituie, după caz, activităţi specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată (2), cu modificările ulterioare, profesiei de notar public [art. 8, 9 şi 10 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată (3)] sau celei de executor judecătoresc (art. 7 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare). 28. De asemenea, anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, dar prestarea unor astfel de activităţi le este permisă numai în condiţiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare, adică în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat. 29. Având în vedere că activităţile menţionate nu se încadrează în categoria faptelor de comerţ, prin raportare la dispoziţiile art. 3 şi 4 din Codul comercial (în vigoare la data pronunţării deciziei în interesul legii), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că acestea nu pot fi exercitate de societăţi constituite cu un asemenea obiect, cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a unor astfel de societăţi fiind inadmisibile. 30. Raţionamentul cuprins în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 485 din 23 iunie 2015, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a, art. 84 alin. (2), precum şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, nu poate fi aplicat mutatis mutandis în privinţa prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deoarece, în acest din urmă caz, textul priveşte exclusiv limitarea reprezentării convenţionale a persoanei juridice în faţa instanţei de judecată, fără a afecta regimul juridic al reprezentării legale şi fără a transforma obligaţia reprezentării şi asistării prin consilier juridic sau avocat într-o condiţie de admisibilitate a acţiunii sau într-o piedică în calea accesului la justiţie. 31. În acest sens, art. 209 alin. (1) din Codul civil prevede că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. În lipsa organelor de administrare, până la data constituirii acestora, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop, aşa cum prevede art. 210 alin. (1) din Codul civil. 32. Întrucât limitarea prevăzută de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă intervine numai în situaţia în care persoana juridică optează pentru reprezentare convenţională în faţa instanţei, caz în care îşi poate alege reprezentantul doar dintre categoriile prevăzute de textul menţionat, rezultă că, în lipsa reprezentării convenţionale, drepturile procesuale ale persoanei juridice pot fi exercitate prin reprezentantul legal. 33. Contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu şi în planul dreptului procesual, guvernat, în materia reprezentării, de norme legale imperative. 34. Folosirea adverbului „numai" din textul art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă subliniază exclusivitatea modalităţii de reprezentare convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor, ce poate fi realizată doar de cele două categorii de reprezentanţi nominalizaţi de text. Această concluzie reiese şi din sintagma „în condiţiile legii", care face trimitere la legile ce reglementează profesiile de consilier juridic şi avocat. 35. Activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici. Or, dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat, că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului. 36. Având în vedere caracterul imperativ al normei de procedură, interpretarea potrivit căreia persoana juridică ar putea fi reprezentată în faţa instanţei printr-o altă persoană juridică, inclusiv sub aspectul formulării cererii de chemare în judecată, este lipsită de fundament legal. 37. De asemenea nu poate fi primită nici interpretarea potrivit căreia cererea de chemare în judecată ar putea fi formulată şi semnată de consilierul juridic sau avocatul persoanei juridice mandatare, deoarece art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă are în vedere consilierul juridic sau avocatul angajat de parte, şi nu de reprezentantul convenţional. 38. În ce măsură soluţia legislativă conţinută în 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare (astfel cum se susţine în motivarea apelului ce formează obiectul judecăţii în cauza în care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile) constituie o problemă de constituţionalitate care nu poate fi rezolvată în cadrul mecanismului reglementat de art. 519 - 521 din Codul de procedură civilă. Fiind învestită în apel cu argumente ce vizează neconstituţionalitatea prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa ar fi trebuit să analizeze posibilitatea sesizării instanţei de contencios constituţional, singura competentă să se pronunţe cu privire la contrarietatea art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă în raport cu Legea fundamentală. 39. Învestit cu o cauză similară, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a, prin Încheierea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.247/180/2015, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dosarul fiind în curs de soluţionare. 40. În ceea ce priveşte invocarea în motivarea apelului declarat de mandatar a prevederilor art. 810 din Codul civil, potrivit cărora „administratorul poate sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor şi poate interveni în orice cerere sau acţiune având drept obiect bunurile administrate", se constată că din actul de sesizare nu rezultă că soluţionarea pe fond a cauzei ar depinde de modul de interpretare a acestui text legal, nefiind astfel întrunită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării. 41. Astfel, atât prin Încheierea din 28 octombrie 2015 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a anulat cererea de învestire cu formulă executorie, precum şi prin Încheierea din 7 ianuarie 2016 a Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept, instanţele au calificat raportul juridic existent între S.C. E.K.R. SRL şi creditoarea N.C.S.L. ca fiind unul de mandat, nu un raport juridic născut dintr-o convenţie de administrare a bunurilor altuia, supus prevederilor titlului V „Administrarea bunurilor altuia" din cartea a III-a „Despre bunuri" a Codului civil. 42. În cadrul procedurii prevăzute de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate cenzura temeinicia acestei calificări (care ar presupune efectuarea unor verificări de fapt şi analizarea probatoriului administrat în cauză), deoarece altfel s-ar transforma în instanţă de control judiciar, contrar scopului şi limitelor procedurii care reglementează pronunţarea hotărârii prealabile, axată exclusiv pe „dezlegarea unor chestiuni de drept". 43. În măsura în care situaţia concretă din speţă va releva existenţa în cauză a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernată de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care constituie norma generală în materia reprezentării convenţionale în faţa instanţelor de judecată a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art. 810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în Dosarul nr. 21.531/197/2015 şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2016. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu