Decizia Nr.229 din 02.06.2020

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 şi pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Excepţia a fost ridicată direct de Avocatul Poporului şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 289D/2020. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna Emma Turtoi, şef serviciu contencios, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra punctului de vedere depus la dosar de preşedintele Camerei Deputaţilor, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, asupra punctului de vedere depus de Guvern, prin care se solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, respectiv asupra înscrisului amicus curiae depus de Cristian-Gabriel Winzer, prin care se susţin motivele de neconstituţionalitate invocate de Avocatul Poporului.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 este afectată atât de motive de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea interdicţiei de adoptare a ordonanţelor de urgenţă care afectează drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv încălcarea principiului legalităţii, cât şi de motive de neconstituţionalitate intrinsecă privind încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii prin asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. 5. În ceea ce priveşte încălcarea principiului legalităţii învederează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 cuprinde reglementări referitoare la asistenţa medicală de urgenţă, astfel că ar fi trebuit solicitat şi avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, obligaţie ce rezultă din art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi din art. 6 şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2014 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic. Omisiunea legiuitorului delegat de a solicita acest aviz obligatoriu atrage neconstituţionalitatea întregului act normativ. 6. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă, reprezentanta Avocatului Poporului susţine că art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 contravine prevederilor constituţionale care consacră obligaţia statului de a asigura ocrotirea sănătăţii prin asistenţă medicală în sistemul sanitar de stat. În acest sens, arată că legiuitorul constituant a dat prevalenţă asistenţei medicale asigurate în unităţile sanitare de stat tocmai pentru a constitui o garanţie a îndeplinirii obligaţiei sale de a ocroti dreptul la sănătate. Sistemul de asistenţă medicală trebuie să reprezinte o expresie a principiilor enunţate în Constituţie la art. 1 alin. (3), referitor la caracterul de stat social, art. 4 alin. (1) privind solidaritatea cetăţenilor, art. 34 şi art. 47 alin. (2) teza a treia. Într-o interpretare sistematică a acestor prevederi constituţionale, dreptul la ocrotirea sănătăţii nu poate fi disociat de dreptul la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. În condiţiile transferării finanţării şi resursei umane către sistemul privat, efectele pe termen mediu şi lung vor duce la pauperizarea treptată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului persoanelor care nu îşi permit accesarea serviciilor private la orice servicii medicale. Cele două categorii de furnizori de servicii medicale nu se află pe poziţii de egalitate pe piaţa serviciilor de sănătate, pentru că serviciile medicale private sunt oferite de operatori economici privaţi al căror scop este maximizarea profitului. Acesta reprezintă un scop legitim atât timp cât nu se realizează din finanţare publică din bugetul de stat şi în concurenţă neloială cu prestatorii de servicii medicale publice. 7. Cu privire la dispoziţiile art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, arată că acestea sunt contrare celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.300 din 13 octombrie 2009, prin care s-a confirmat constituţionalitatea unor prevederi din legea sănătăţii prin care unităţile medicale specializate autorizate din sistemul privat erau excluse de la decontarea tuturor serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat. De asemenea susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de predictibilitate, antrenând liberalizarea sistemului medical de urgenţă. 8. Referitor la dispoziţiile art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 reprezentanta Avocatului Poporului arată că deschiderea posibilităţii ca structurile medicale de urgenţă să fie finanţate pentru orice suspiciune de urgenţă va determina un impact nedorit asupra sistemului naţional de urgenţă de stat, cu consecinţa diminuării capacităţii statului de a-şi proteja cetăţenii. 9. În sfârşit, reprezentanta Avocatului Poporului susţine că sintagma „servicii integrate" cuprinsă în art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 este neconstituţională, fiind lipsită de previzibilitate, întrucât această sintagmă nu este definită în legislaţie, ceea ce lasă loc arbitrarului în stabilirea întinderii acestei noţiuni şi a tipului de servicii ce urmează a fi decontate din bugetul de stat către furnizorii privaţi. 10. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020. În acest sens, arată că nu a fost solicitat avizul Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, iar potrivit celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie reprezintă temeiul constituţional al valorificării în cadrul controlului de constituţionalitate a normelor de tehnică legislativă, de vreme ce respectarea acestor norme se înfăţişează ca o dimensiune a legalităţii. De asemenea, apreciază că este întemeiată şi critica vizând lipsa avizului Consiliului Legislativ, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 a fost adoptată pe data de 4 februarie 2020, iar proiectul a fost primit la Consiliul Legislativ pe data de 5 februarie 2020. La aceeaşi dată, Parlamentul, în şedinţă comună, a retras încrederea Guvernului. Ulterior, pe data de 10 februarie 2020, Consiliul Legislativ a avizat negativ actul normativ. Consideră că lipsa celor două avize atrage neconstituţionalitatea în întregime a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020.11. De asemenea, reprezentanta Ministerului Public apreciază ca fiind întemeiate şi criticile de neconstituţionalitate intrinsecă circumscrise încălcării art. 16, art. 34 şi art. 47 alin. (2) din Constituţie. În acest sens arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 criticate relevă o schimbare de paradigmă în domeniul politicilor de sănătate publică, creând accesul cvasigeneralizat al cetăţenilor la servicii medicale în unităţile sanitare private, iar, corelativ, acestor unităţi li se recunoaşte dreptul la decontări din Fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate, precum şi de la bugetul de stat, într-o modalitate generalizată, iar nu reziduală, aşa cum prevedea anterior Legea nr. 95/2006. O asemenea reglementare ar fi trebuit să implice şi observarea impactului pe care aceste decontări îl au asupra bugetului, astfel încât redistribuirea resurselor financiare publice între sectorul public şi cel privat de sănătate să fie realizată pe baze echitabile, fără destabilizarea vădită a sistemului sanitar de stat. Este ceea ce reclamă chiar art. 1 din Constituţie, care consacră caracterul social al statului român. Prin urmare, reprezentanta Ministerului Public apreciază că modalitatea concretă în care statul îşi va îndeplini obligaţiile minimale ce îi revin pe tărâmul art. 47 alin. (2) din Constituţie este plasată sub semnul precarităţii. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:12. Prin Adresa nr. 3.235 din 19 februarie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.161 din 19 februarie 2020, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 şi pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 este neconstituţională atât din perspectiva condiţiilor extrinseci de emitere a acestui act normativ, cât şi din perspectiva conţinutului intrinsec al reglementării. Astfel, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea extrinsecă a actului normativ criticat, arată că Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 cu încălcarea principiului legalităţii, întrucât a solicitat avizul Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social, „dar avizul Consiliului Legislativ a fost primit nu înainte de adoptarea actului normativ, ci după aprobarea lui, pe data de 5 februarie, ceea ce a determinat Consiliul Legislativ să precizeze că, la aceeaşi dată la care proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost primit spre avizare, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 februarie 2020 a fost retrasă încrederea acordată Guvernului, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, aspect ce determină imposibilitatea executivului de a mai face astfel de solicitări". Avocatul Poporului aminteşte că legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, de „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii", iar Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei - simplă sau de urgenţă. (Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 80)14. De asemenea, având în vedere că obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 vizează în mod explicit şi măsuri privind asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, Avocatul Poporului consideră că erau incidente dispoziţiile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, potrivit cărora „Comisia interministerială pentru suport tehnic emite aviz conform (...) pentru proiectele de acte normative în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat, ce urmează a fi adoptate/emise de Guvern, respectiv de conducătorii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale", precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2014 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic referitoare la obligativitatea solicitării avizului conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic. Or, întrucât Guvernul a omis să solicite avizul CIMST, cu ignorarea prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, precum şi ale art. 6 şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2014, Avocatul Poporului consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 este neconstituţională în ansamblul său, fiind încălcat principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.15. Tot din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, Avocatul Poporului arată că Guvernul nu a demonstrat existenţa situaţiei extraordinare care a determinat emiterea acestui act normativ, nefiind realizat niciun studiu de impact (social şi financiar) în ceea ce priveşte efectele aplicării măsurilor reglementate asupra accesului pacienţilor la tratamentele asigurate prin programele naţionale de sănătate şi la asistenţa medicală de urgenţă finanţate de la bugetul de stat, precum şi asupra bugetului de stat şi a Fondului naţional al asigurărilor de sănătate. De asemenea arată că nu există nicio analiză care să justifice urgenţa emiterii acestui act normativ.16. Cât priveşte criticile aduse fondului reglementării supuse controlului de constituţionalitate, Avocatul Poporului susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 a fost adoptată cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie privind interdicţia adoptării ordonanţelor de urgenţă care afectează drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. În acest sens arată, în esenţă, că soluţia legislativă introdusă prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, cu referire la art. 52 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aduce atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 4 alin. (1), ale art. 34 şi ale art. 47 alin. (2) teza a III-a din Constituţie, întrucât elimină prevederea conform căreia prin furnizorii privaţi se putea realiza implementarea programelor naţionale de sănătate doar pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale. Or, arată că, în considerarea caracterului social al statului român, legiuitorul a optat pentru organizarea sistemului de asistenţă medicală bazat pe principiul solidarităţii sociale în colectarea şi utilizarea fondurilor. Solidaritatea socială presupune ca orice persoană asigurată să beneficieze, la nevoie, în condiţii identice, de asistenţă pentru apărarea şi restabilirea sănătăţii, chiar dacă posibilităţile sale materiale, determinate de nivelul veniturilor realizate, i-au permis o contribuţie mai redusă la constituirea fondului de asigurări de sănătate. Dispoziţiile constituţionale ce vizează exercitarea dreptului la ocrotirea sănătăţii precizează că acesta este garantat de către statul român. Potrivit art. 34 alin. (3) din Constituţie, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale se stabileşte prin lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este îndreptăţit să impună reguli pentru crearea, menţinerea şi dezvoltarea unui sistem de asigurări sociale cu respectarea principiilor constituţionale. De aceea, într-o interpretare sistematică a prevederilor Constituţiei, dreptul la ocrotirea sănătăţii, în componenta sa referitoare la organizarea prin lege a asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale, nu poate fi disociat de dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, garantat de prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie. Deşi, în aparenţă, prin noua soluţie legislativă se urmăreşte accesul nediscriminatoriu la serviciile medicale oferite de furnizorii de servicii publici şi privaţi, în cadrul programelor naţionale de sănătate, în realitate, în condiţiile transferării finanţării şi resursei umane (medici, asistenţi) către sectorul privat, efectele pe termen mediu şi lung vor conduce la pauperizarea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului persoanelor care nu îşi permit accesarea serviciilor private la orice tip de servicii medicale. În realitate, cele două categorii de furnizori de servicii medicale nu se află în poziţii de egalitate pe piaţa serviciilor medicale, tocmai pentru că serviciile medicale private sunt oferite de operatori economici privaţi, proprietarii spitalelor private urmărind maximizarea profitului obţinut din activităţile desfăşurate, ceea ce reprezintă un scop legitim, atât timp cât nu se desfăşoară prin finanţare publică, din bugetul de stat şi în competiţie (neloială) cu prestatorii de servicii medicale din sistemul public.17. Pentru a sublinia diferenţele existente între furnizorii publici şi cei privaţi de servicii medicale, Avocatul Poporului aminteşte că furnizorii publici beneficiază de consacrare şi garantare constituţională prin art. 34 şi art. 47 alin. (2) teza a III-a. De asemenea arată că aceştia sunt supuşi unor condiţionări legale şi administrative, care privesc modul de gestionare a resurselor umane şi a achiziţiilor, care nu sunt aplicabile şi furnizorilor privaţi de servicii medicale. Totodată, sectorul comercial este liber să îşi atragă clientela prin toate metodele de publicitate, inclusiv audiovideo şi publicitate stradală, în timp ce sectorului public de sănătate nu îi sunt permise astfel de practici. Ca atare, în situaţii de finanţare similară sau chiar de subfinanţare a spitalelor publice, există riscul unui fenomen de migraţie a medicilor şi a pacienţilor dinspre spitalele publice înspre spitalele private. De altfel, în sistemul public, salariile sunt fixe şi stabile, indiferent de numărul de pacienţi pe care îl tratează, în timp ce, în sistemul privat, salarizarea este negociabilă şi direct proporţională cu numărul de pacienţi, medicul încasând un procent din venitul pe care fiecare pacient îl aduce spitalului privat respectiv. Spitalele publice ar putea fi puse în situaţia să nu mai poată asigura integral tratamentul unora dintre pacienţi, în timp ce accesul la serviciile medicale ale spitalelor private este asigurat doar pacienţilor care pot să plătească contribuţiile suplimentare introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.18. În continuare, Avocatul Poporului arată că prevederile art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, care introduc două alineate noi la art. 111 din Legea nr. 95/2006, încalcă prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin nesocotirea considerentelor şi a dispozitivului Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.300 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009. Această decizie confirmă constituţionalitatea art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 95/2006, prin care unităţile medicale specializate autorizate din sistemul privat sunt excluse de la decontarea tuturor serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, cu excepţia consultaţiilor la domiciliu pentru urgenţele de gradul 2. Prin această decizie, Curtea a reţinut că dreptul de a desfăşura o activitate economică nu impune statului susţinerea ori decontarea serviciilor asigurate de comercianţii privaţi din bani publici, aşa cum este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.19. În privinţa dispoziţiilor art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, Avocatul Poporului arată că acestea au o formulare lipsită de predictibilitate, întrucât prevăd că lista spitalelor private în cadrul cărora se pot organiza servicii medicale private de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Or, consideră că prin această formulare se liberalizează, în fapt, sistemul medical de urgenţă, fiind deschisă finanţarea publică pentru tratamentul cazurilor de urgenţe critice de către sistemul privat. În condiţiile unei finanţări unice, provenind de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, scindată la un număr nedefinit de unităţi sanitare de urgenţă, Avocatul Poporului consideră că rezultatul va fi închiderea unităţilor sanitare de urgenţă de stat, cu consecinţa încălcării principiului solidarităţii şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii în unităţile sanitare de stat.20. Referitor la soluţia legislativă introdusă prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, Avocatul Poporului susţine că aceasta încalcă principiul predictibilităţii consecinţelor actului normativ consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, consideră că se creează premisele pentru accesul necontrolat şi nelimitat al sectorului comercial la finanţarea sectorului public de urgenţă, iar un furnizor privat, operator economic prin excelenţă, poate utiliza această imprecizie a textului în vederea obţinerii de finanţare de la stat pentru aproape orice pacient, sub suspiciunea de a fi un caz critic.21. În sfârşit, Avocatul Poporului arată că este lipsită de predictibilitate sintagma „servicii integrate" inserată în noua definiţie adusă programelor naţionale de sănătate curative prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020. În acest sens, arată că, potrivit soluţiei legislative anterioare, programele naţionale de sănătate curative erau definite ca acele programe care au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice, altele decât TBC şi HIV/SIDA şi transplant de organe, ţesuturi şi celule. În forma adoptată de Guvern, programele naţionale de sănătate curative (adică exact aceste programe pentru care se conferă dreptul furnizorilor privaţi de a obţine finanţare nelimitată în detrimentul finanţării unităţilor publice) sunt definite ca fiind acele programe care au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice, altele decât TBC şi HIV/SIDA şi transplant de organe, ţesuturi şi celule, precum şi acordarea de servicii medicale, servicii conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, servicii integrate, după caz, potrivit prevederilor art. 51 alin. (4) din Legea nr. 95/2006. Inserarea în enumerare a sintagmei „servicii integrate" împreună cu trimiterea la dispoziţiile art. 51 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Structura programelor naţionale de sănătate, obiectivele acestora, precum şi orice alte condiţii şi termene necesare implementării şi derulării se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii", în condiţiile în care în legislaţia sănătăţii nu este definită noţiunea de „servicii integrate", lasă loc arbitrarului în stabilirea întinderii noţiunii de „servicii integrate" ce vor fi decontate din bugetul de stat, prin act administrativ normativ.22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.23. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că motivele de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 invocate de Avocatul Poporului sunt întemeiate. Astfel, consideră că este încălcat art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât se încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii. În acest sens, arată că nu a fost efectuat niciun studiu în privinţa facilitării accesului pacienţilor la tratamentele asigurate prin programele naţionale de sănătate şi la asistenţa medicală de urgenţă, finanţate de la bugetul de stat care să arate necesitatea adoptării măsurilor reglementate de actul normativ supus controlului de constituţionalitate.24. De asemenea apreciază că este încălcat art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece, din preambulul şi nota de fundamentare ale ordonanţei supuse controlului de constituţionalitate nu reiese situaţia extraordinară care a determinat emiterea acestui act normativ. Consideră că niciuna dintre soluţiile legislative cuprinse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 nu se fundamentează pe existenţa unei situaţii excepţionale a cărei reglementare să nu poată fi amânată.25. Totodată, Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că a fost încălcat şi principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, dat fiind că legiuitorul delegat a omis să solicite avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, cu ignorarea prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, precum şi ale art. 6 şi 7 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2014. 26. De asemenea arată că avizul Consiliului Legislativ a fost primit după aprobarea actului normativ, pe data de 5 februarie, ceea ce a determinat Consiliul Legislativ să precizeze că, la aceeaşi dată la care proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost primit spre avizare, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 februarie 2020 a fost retrasă încrederea acordată Guvernului, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, aspect ce determină imposibilitatea executivului de a mai face astfel de solicitări. 27. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, referindu-se la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, arată că intervenţia legislativă a Guvernului a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la servicii medicale. În acest sens, arată că situaţia extraordinară care dovedeşte necesitatea reglementării de urgenţă a măsurilor contestate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate rezultă fără putinţă de tăgadă din raportul „Starea Sănătăţii în Uniunea Europeană - România, Profilul de sănătate al ţării 2019", publicat de Comisia Europeană, potrivit căruia România are cea mai ridicată rată a mortalităţii din cauze tratabile dintre ţările UE. În acest context, legiuitorul a apreciat faptul că sunt necesare eforturi care să presupună creşterea accesului pacienţilor la tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate curative prin asigurarea, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare, a tuturor serviciilor necesare pacienţilor în funcţie de afecţiunile de care aceştia suferă, precum şi de spectrul de comorbidităţi asociate.28. Totodată, Guvernul menţionează că prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 au fost modificate şi completate dispoziţiile Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate în sensul instituirii cadrului legal necesar introducerii, dezvoltării şi implementării unui subprogram de sănătate adresat persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, finanţat din bugetul Fondului naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate, care are ca scop acordarea de servicii integrate de sănătate. Având în vedere faptul că în anul 2020 este necesar să înceapă derularea Subprogramului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, precum şi faptul că serviciile integrate pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii medicale, investigaţii paraclinice etc., prin prevederile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 au fost reglementate dispoziţii normative de nivel primar pentru a asigura unitatea terminologică şi concordanţa cu celelalte acte normative de nivel primar.29. De asemenea Guvernul arată că, în virtutea obligaţiei constituţionale privind garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, statul român trebuie să asigure accesul populaţiei în mod echitabil şi nediscriminatoriu la servicii medicale, astfel că prin prevederile art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 s-a reglementat ca programele naţionale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale. Precizează că, în condiţiile în care actualele prevederi care reglementează modalitatea de derulare a programelor naţionale de sănătate au aplicabilitate până la data de 31 martie 2020, nereglementarea de urgenţă ar fi condus la imposibilitatea implementării acestor beneficii în legislaţia secundară în vederea acordării acestora pentru persoanele care suferă de afecţiuni grave.30. În ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la lipsa studiului de impact social şi financiar, Guvernul arată că, în Nota de fundamentare, la secţiunea a 3-a - „Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ" se găseşte o analiză ce vizează efectele aplicării măsurilor luate prin actul normativ criticat asupra accesului pacienţilor la tratamentele asigurate prin programele naţionale de sănătate finanţate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate (FNUASS) şi din bugetul de stat. De asemenea şi impactul financiar a fost analizat, aşa cum rezultă din secţiunea a 4-a - „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat" din Nota de fundamentare a actului normativ criticat.31. Cu privire la lipsa avizului Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, Guvernul arată că în niciun caz nu poate atrage neconstituţionalitatea întregului act normativ, având în vedere faptul că acesta nu îşi găseşte reglementare constituţională.32. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Guvernul arată că soluţia legislativă introdusă prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, prin care se modifică art. 52 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, asigură accesul imediat al pacienţilor la tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate curative şi, în funcţie de opţiunea acestora, prin furnizorii care sunt autorizaţi şi evaluaţi şi care au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, serviciile medicale astfel acordate urmând a fi suportate din fondurile alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2020. Textul introdus prin pct. 3 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 prevede că pentru bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, respectiv bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi pentru cei care beneficiază de servicii medicale în baza art. 100 şi 111, furnizorii publici şi privaţi au obligaţia de a nu încasa sume suplimentare faţă de cele decontate, potrivit actelor normative în vigoare. Prin urmare, Guvernul consideră nefondată critica formulată de Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte consecinţa adoptării soluţiei legislative criticate care ar conduce la lipsa accesului persoanelor care nu-şi permit accesarea serviciilor private la orice tip de serviciu medical. Din contră, apreciază că prin reglementările supuse controlului de constituţionalitate este asigurat accesul pacienţilor la tratament în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, prin care sunt tratate afecţiunile cu impact major asupra sănătăţii, ceea ce va conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii sociale.33. Guvernul arată şi că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu aduce argumente care să justifice modul în care a ajuns la concluzia că prevederile art. 1 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 vor conduce la transferarea finanţării şi resursei umane către sectorul privat, având ca efect pauperizarea sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului persoanelor care nu-şi permit accesarea serviciilor private la orice tip de servicii medicale.34. De asemenea susţine că dispoziţiile art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 nu aduc atingere art. 47 alin. (2) teza a III-a din Constituţie, având în vedere faptul că legiuitorul nu exclude din mecanismul legal al tratamentului în cadrul programelor naţionale de sănătate curative unităţile sanitare de stat, ci aduce lângă acestea şi unităţile sanitare private, acest mecanism permiţând un acces rapid al pacientului la serviciile medicale de specialitate.35. Guvernul susţine că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, întrucât prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie dobândesc relevanţă doar în măsura în care Curtea ar fi constatat neconstituţionalitatea actului normativ în ansamblu sau a prevederii legale în discuţie, or, prin Decizia nr. 1.300 din 13 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91, 94 şi 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. 36. De asemenea Guvernul consideră că este neîntemeiată critica privind lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmelor „lista spitalelor private în cadrul cărora se vor organiza servicii medicale private de urgenţă" şi „servicii integrate". În acest sens, arată că Avocatul Poporului nu indică suficient de clar care sunt elementele care comportă interpretări diferite ori care sunt textele care nu permit stabilirea unei identificări a noţiunilor utilizate de legiuitor. Arată însă că sintagma „servicii integrate" nu priveşte tipuri noi de servicii care să fie acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate, ci acestea urmează să includă, după caz, un cumul de medicamente, servicii medicale, investigaţii paraclinice deja reglementate şi acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, care nu vor fi stabilite în mod aleatoriu, ci în condiţiile art. 51 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, respectiv prin hotărâre a Guvernului, act normativ care urmează să fie elaborat, ca şi până în prezent, cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond stabilite, potrivit legii, cu avizul tuturor instituţiilor şi organismelor competente implicate în procesul de reglementare.37. În sfârşit, Guvernul arată că nu este susţinută critica autorului excepţiei potrivit căreia furnizorii privaţi de servicii medicale ar obţine o finanţare nelimitată, având în vedere că serviciile integrate acordate în cadrul unor programe naţionale de sănătate urmează să se suporte în limita fondurilor alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Legea bugetului de stat, iar sumele vor fi alocate în funcţie de indicatorii specifici realizaţi şi în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie, pe bază de documente justificative.38. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, susţinerile reprezentantei Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:39. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.40. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 şi pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 12 februarie 2020. Curtea constată că, alături de criticile de neconstituţionalitate intrinsecă ce privesc conţinutul acestor dispoziţii de lege, Avocatul Poporului formulează şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă, susţinând că acestea afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 în ansamblul său. Prin urmare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 şi pct. 6 din această ordonanţă de urgenţă. Aceste texte de lege au următoarea redactare: – Art. I: „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 48 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)programe naţionale de sănătate curative care au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice, altele decât TBC şi HIV/SIDA şi transplant de organe, ţesuturi şi celule, precum şi acordarea de servicii medicale, servicii conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, servicii integrate, după caz, potrivit prevederilor art. 51 alin. (4); 2. La articolul 52 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)furnizori privaţi de servicii medicale;" [...] 5. La articolul 111, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2¹) şi (2²), cu următorul cuprins: (2¹) Lista spitalelor private în cadrul cărora se pot organiza servicii medicale private de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în urma verificării respectării standardelor prevăzute la alin. (2). (2²) În vederea verificării standardelor menţionate la alin. (2), spitalele private vor depune la Ministerul Sănătăţii documentaţia stabilită prin hotărâre a Guvernului. 6. La articolul 111, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3¹) şi (3²), cu următorul cuprins: (3¹) Cheltuielile pentru îngrijirea pacienţilor aflaţi în stare critică sau cu acuze ce ridică suspiciunea unei afecţiuni acute grave care nu pot fi acoperite din sumele obţinute pe baza contractelor încheiate de către spitalele private cu casele de asigurări de sănătate vor fi decontate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii. Sumele aferente decontului per caz nu pot depăşi sumele decontate pentru cazuri similare din sistemul public de urgenţă. (3²) Procedurile şi condiţiile privind decontarea cheltuielilor prevăzute la alin. (3¹) se stabilesc în mod concurenţial, transparent şi nediscriminatoriu prin hotărâre a Guvernului. 41. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3) şi (5) în ceea ce priveşte statul social şi obligaţia respectării legilor, art. 4 alin. (1) referitor la solidaritatea cetăţenilor, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 47 alin. (2) prin care se consacră dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la condiţiile în care pot fi emise ordonanţele de urgenţă, respectiv domeniile pe care nu le pot reglementa aceste acte normative şi art. 147 alin. (4) privind efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 42. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Avocatul Poporului critică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 atât din perspectiva extrinsecă a neîndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale de emitere a acestui act normativ, cât şi din perspectiva intrinsecă, ce vizează însuşi conţinutul reglementării. 43. Analizând criticile de neconstituţionalitate vizând nerespectarea condiţiilor legale şi constituţionale pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, Curtea constată că Avocatul Poporului invocă încălcarea principiului legalităţii prevăzut în art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Acest text constituţional instituie o obligaţie generală, aplicabilă nu doar cetăţenilor şi tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, ci şi autorităţilor statului, inclusiv celor care se bucură de prerogativele de legiferare. 44. Referindu-se la incidenţa principiului legalităţii în cadrul procesului de adoptare a actelor normative, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 85, a subliniat că acest principiu constituţional, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, „impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării". Curtea a subliniat că regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, inclusiv solicitarea de avize de la instituţiile prevăzute de lege, reprezintă „instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică". 45. Curtea reţine că Avocatul Poporului invocă încălcarea principiului legalităţii în raport cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale şi legale referitoare la competenţa de avizare a proiectelor de acte normative ce revine Consiliului Legislativ. 46. Curtea constată că, prin art. 79 alin. (1) din Constituţie, Consiliul Legislativ este consacrat ca „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiecte de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii". Concretizând aceste prevederi constituţionale, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la legalitatea măsurilor preconizate şi la modul în care sunt realizate cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (3), care se aplică în mod corespunzător." De asemenea, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, stabileşte că „După elaborarea lor şi încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ." Curtea apreciază că această din urmă dispoziţie legală subliniază importanţa rolului pe care Consiliul Legislativ îl are în cadrul procesului de legiferare, prin aceea că avizul acestui organ este emis doar după ce procedura de elaborare a actului normativ a fost încheiată, înglobând eventualele modificări propuse prin avizul altor autorităţi competente în materie, astfel că reprezintă o evaluare finală şi globală a actului normativ înainte de a fi supus adoptării sale. 47. Din conţinutul prevederilor constituţionale şi legale mai sus arătate se desprinde ca fiind evidentă obligaţia Guvernului ca, înainte de a adopta o ordonanţă de urgenţă, să solicite avizul Consiliului Legislativ. Nerespectarea acestei obligaţii duce la neconstituţionalitatea actului normativ adoptat, aşa cum Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009. 48. Ca urmare a solicitării adresate, Consiliul Legislativ, în îndeplinirea atribuţiilor sale constituţionale ce privesc asigurarea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii, are posibilitatea de a-şi exprima opinia cu privire la: legalitatea măsurilor preconizate; concordanţa reglementării propuse cu Constituţia, cu legile-cadru în domeniu, cu reglementările Uniunii Europene şi cu actele internaţionale la care România este parte, iar în cazul proiectelor de lege şi al propunerilor legislative, natura legii şi care este prima Cameră ce urmează a fi sesizată; asigurarea corectitudinii şi clarităţii exprimării juridice, înlăturarea contradicţiilor sau necorelărilor din cuprinsul proiectului de act normativ, asigurarea caracterului complet al prevederilor sale, respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi a limbajului normativ; prezentarea implicaţiilor noii reglementări asupra legislaţiei în vigoare, prin identificarea dispoziţiilor legale care, având acelaşi obiect de reglementare, urmează să fie abrogate, modificate sau unificate, precum şi prin evitarea reglementării unor aspecte identice în acte normative diferite [art. 3 alin. (3) din Legea nr. 73/1993]. 49. Deşi avizul Consiliului Legislativ este consultativ, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 prevede că observaţiile şi propunerile privind respectarea normelor de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ, iar neacceptarea acestora trebuie motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o notă însoţitoare. 50. Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 73/1993, în cazul ordonanţelor de urgenţă, Consiliul Legislativ trebuie să emită avizul său în 24 de ore, dar dacă avizul nu este dat în acest termen aceasta nu împiedică desfăşurarea procedurii legislative. 51. Prin urmare, Curtea reţine că avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observaţiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ. Urmărirea şi implementarea cerinţelor impuse de Legea nr. 24/2000 asigură coerenţa întregului sistem de drept, iar Consiliul Legislativ este cel care, în mod primar, realizează această activitate. Consiliul Legislativ are obligaţia de a contribui la asigurarea coerenţei şi unificării legislaţiei (Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017, paragraful 27). Avizul Consiliului Legislativ este de natură să contribuie la unitatea şi coerenţa textului actului normativ care urmează a fi adoptat, astfel că art. 79 alin. (1) din Constituţie nu se poate interpreta decât în sensul că solicitarea avizului trebuie să fie anterioară adoptării actului normativ vizat. 52. Examinând fişa procesului legislativ pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, Curtea constată că, prin Adresa nr. 35 din 4 februarie 2020, Guvernul a trimis spre avizare Consiliului Legislativ proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Această solicitare a fost primită de Consiliul Legislativ pe data de 5 februarie 2020, fiind înregistrată cu nr. D84 din 5 februarie 2020. Curtea constată totodată că, la aceeaşi dată la care a solicitat avizul Consiliului Legislativ, respectiv 4 februarie 2020, şi cu o zi înainte ca această solicitare să ajungă la organul consultativ mai sus arătat, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă supusă analizei de constituţionalitate. 53. Curtea reţine că termenul în care trebuie exprimat punctul de vedere al Consiliului Legislativ curge de la data înregistrării la Consiliul Legislativ a solicitării de avizare a proiectului de act normativ. Nu este suficient ca solicitarea de aviz privind proiectul de ordonanţă de urgenţă să fie înregistrată la Secretariatul General al Guvernului în ziua emiterii ordonanţei de urgenţă şi să se considere că de la această dată curge termenul de emitere a avizului, ci ea trebuie dublată, în mod obligatoriu, de înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă, pentru că altfel s-ar compromite chiar rolul Consiliului Legislativ, deoarece ar putea apărea situaţia ca la momentul primirii solicitării de aviz actul normativ să fi fost deja adoptat, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă. Astfel, data înregistrării la Consiliul Legislativ a adresei de solicitare a avizului său este certă, şi anume 5 februarie 2020, iar Curtea nu poate decât să concluzioneze că, la data emiterii ordonanţei de urgenţă, Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ şi astfel a încălcat art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 79 alin. (1) din Constituţie. 54. Curtea mai reţine şi faptul că, în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale şi constituţionale care stabilesc competenţa autorităţilor, prin Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 106, a arătat că statul de drept presupune punerea în aplicare a prevederilor explicite şi formale ale legii şi ale Constituţiei. Cu alte cuvinte, „sub aspectul colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, o primă semnificaţie a conceptului o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate în vigoare într-o anumită perioadă temporală, care reglementează în mod expres sau implicit competenţe, prerogative, atribuţii, obligaţii sau îndatoriri ale instituţiilor/ autorităţilor statului". Prin urmare, „colaborarea loială presupune, dincolo de respectul faţă de lege, respectul reciproc al autorităţilor/instituţiilor statului, ca expresie a unor valori constituţionale asimilate, asumate şi promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului. Loialitatea constituţională poate fi caracterizată, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinsecă Legii fundamentale, în vreme ce colaborarea loială între autorităţile/instituţiile statului are un rol definitoriu în implementarea Constituţiei" (paragraful 107). 55. Or, raportând aceste repere stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale la modul în care Guvernul a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia de a solicita avizul Consiliului Legislativ cu prilejul emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020, Curtea apreciază că legiuitorul delegat nu a fost interesat şi nu a permis ca acest organ consultativ să-şi îndeplinească rolul său constituţional, ignorând dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie ce urmăresc asigurarea calităţii actelor normative. 56. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze şi celelalte motive de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 57. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea