DECIZIE   Nr. 23*) din 29 februarie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 294 din 19 noiembrie 1996

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 114 din 8 octombrie 1996, publicata in Monitorul Oficial nr. 294.

    Florin Bucur Vasilescu    - presedinte
    Costica Bulai             - judecator
    Mihai Constantinescu      - judecator
    Doina Suliman             - magistrat-asistent

    Completul de judecata, convocat fara citarea partilor, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatii recurenti Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer si Mihut Marius, in Dosarul nr. 1.253/1995 al Curtii de Apel Oradea, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 12 decembrie 1995, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatii recurenti sus-mentionati.
    In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala, intrucat nu permit controlul, in recurs, al individualizarii pedepsei, contravin dispozitiilor art. 21 privind accesul liber la justitie, ale art. 23 alin. (9) privind libertatea individuala, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la aparare si ale art. 47 privind dreptul de petitionare, din Constitutie. De asemenea, se sustine ca aceste dispozitii sunt contrare si art. 6 pct. 1, privind dreptul la un proces echitabil, din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    Exprimandu-si opinia, potrivit prevederilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta considera ca "prin cele 21 de cazuri reglementate prin art. 385^9 din Codul de procedura penala se ingradeste totusi posibilitatea instantelor si dreptul partilor de a verifica si, respectiv, de a ataca deciziile instantelor de apel pe calea recursurilor sub aspectul individualizarii pedepsei, aspect ce este vizat cu precadere de recurenti".

    CURTEA,
avand in vedere incheierea de sesizare, raportul intocmit in cauza si dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala, raportate la prevederile constitutionale, retine urmatoarele:
    In temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, competenta solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate ridicate apartine Curtii Constitutionale.
    Articolul 385^9 din Codul de procedura penala, care prevede limitativ si expres cazurile in care hotararile judecatoresti sunt supuse casarii, nu a instituit si individualizarea pedepsei ca motiv de recurs.
    In sesizare se apreciaza ca aceasta omisiune contravine liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, invocandu-se, in acest sens, "gradul de selectivitate al recursului".
    Asa cum s-a statuat insa prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste, cu respectarea competentei si cailor de atac stabilite de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, in considerarea unor situatii diferite, potrivit art. 125 alin. (3) si art. 128 din Constitutie.
    De aceea, dispozitia alin. (2) al art. 21 din Constitutie, in sensul ca nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie numai faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea drepturilor procedurale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
    In sesizare se considera ca omisiunea de a se reglementa individualizarea pedepsei ca motiv de recurs este contrara prevederilor art. 23 alin. (9) din Constitutie, potrivit carora "nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii".
    Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 54 din 29 mai 1995, ramasa definitiva prin Decizia nr. 76 din 12 septembrie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie 1995, s-a statuat, in ce priveste constitutionalitatea prevederilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, ca nereglementarea individualizarii pedepsei ca temei de recurs nu poate constitui un motiv de neconstitutionalitate a acestei dispozitii legale, deoarece controlul de constitutionalitate poate privi numai textele legale in vigoare si nu omisiunile legiuitorului. Altminteri, Curtea Constitutionala s-ar transforma intr-un legislator pozitiv, ce este de natura rolului si functiei Parlamentului ca unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) din Constitutie.
    De aceea, ar fi contrar prevederilor art. 23 alin. (9) din Constitutie numai aplicarea unei pedepse cu incalcarea regulilor procedurale, inclusiv de competenta, instituite prin lege, pentru judecarea infractiunii, nu si imprejurarea ca legiuitorul a reglementat anumite motive de recurs si nu altele.
    Prin exceptia invocata se considera ca textul art. 385^9 din Codul de procedura penala, limitand motivele de recurs, ar incalca dreptul la aparare garantat de prevederile art. 24 alin. (1) din Constitutie.
    Potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 64 din 2 iunie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994, dreptul la aparare este in serviciul realizarii efective a dreptului constitutional al cetatenilor de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime. De aceea, acest drept se exercita cu respectarea regulilor procedurale instituite si nu implica, in mod necesar, controlul instantei de recurs asupra individualizarii pedepsei, cu atat mai mult cu cat acest aspect a facut obiectul controlului judecatoresc in etapele anterioare ale procesului, in fata primei instante si a instantei de apel.
    Nereglementarea individualizarii pedepsei ca motiv de recurs se considera, in sesizare, ca incalca prevederile art. 47 din Constitutie privind dreptul la petitionare, potrivit caruia "cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarilor". Asa cum s-a statuat, insa, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 39 din 7 iulie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, dreptul de petitionare se concretizeaza in cereri, reclamatii, sesizari si propuneri in legatura cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justitiei. De aceea dreptul de petitionare nu priveste exercitarea unor cai de atac, care, potrivit art. 128 din Constitutie, nu poate avea loc decat in conditiile prevazute de lege.
    Avand in vedere practica jurisdictionala a Curtii Constitutionale sus-mentionate, rezulta ca motivele de neconstitutionalitate intemeiate pe prevederile art. 21, art. 23 alin. (9), art. 24 alin. (1) si art. 47 din Constitutie nu pot fi retinute, in temeiul art. 145 alin. (2) din Constitutie si intrucat nu exista nici un motiv care sa justifice indepartarea Curtii de la aceasta practica.
    In motivarea exceptiei se sustine ca prevederile art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale impun, in aplicarea dreptului persoanei la "judecarea in mod echitabil", accesul acesteia la toate gradele de jurisdictie pentru toate aspectele procesului. Sub acest din urma aspect este avuta in vedere necesitatea ca instanta de recurs sa se pronunte si asupra individualizarii pedepsei. Ca temei constitutional sunt invocate, in sensul celor aratate, prevederile art. 20 din Constitutie, potrivit carora dispozitiile constitutionale referitoare la drepturile si libertatile cetatenilor trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu pactele si cu tratatele privitoare la drepturile omului, care au prioritate in caz de neconcordanta cu reglementarile interne.
    Interpretarea data in sesizare prevederilor art. 6 pct. 1 din conventia sus-mentionata nu poate fi retinuta pentru urmatoarele motive:
    - astfel cum s-a statuat prin Decizia din 6 mai 1980 a Comisiei europene pentru drepturile omului (Colectia de decizii nr. 20/1980, pag. 179 - 180), dispozitiile art. 6 pct. 1 din conventie nu interzic partilor contractante, adica tarilor ce au aderat la conventie, sa instituie reglementari specifice privind accesul justitiabililor la o jurisdictie in recurs; in acest sens sunt prevederile art. 385^9 din Codul de procedura penala referitoare la cazurile in care se exercita controlul instantei de recurs.
    - conform art. 2 alin. 1 din Protocolul nr. 7/1984, aditional la conventie, "Orice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii de catre o jurisdictie superioara", iar exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, se stabilesc prin lege; aceasta prevedere este aplicabila procesului in cadrul caruia s-a invocat exceptia, iar exigentele reglementarii internationale sunt indeplinite cat timp prin jurisdictia superioara a instantei de apel, care are un caracter devolutiv, intreaga problematica ce a facut obiectul jurisdictiei primei instante a fost supusa controlului judecatoresc; de aceea nu se poate invoca, in temeiul art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, accesul deplin la inca un alt grad de jurisdictie, prevederile acestui articol neputand fi disociate de cele ale art. 2 din Protocolul aditional nr. 7/1984.

    Pentru considerentele aratate, avand in vedere dispozitiile art. 385^9 din Codul de procedura penala, in temeiul art. 21, al art. 23, al art. 24, al art. 47, al art. 144 lit. c) si al art. 145 din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de procedura penala, invocata de Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer si Mihut Marius in Dosarul nr. 1.253/1995 al Curtii de Apel Oradea.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata la data de 29 februarie 1996.

                          PRESEDINTE,
              conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu

                              Magistrat asistent,
                              Doina Suliman