DECIZIE Nr. 268 din 24 iunie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 674 din
Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 543 din 29 iulie 2003

Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 674 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de
Societatea Comerciala "PROFAL CDC GROUP" - S.R.L. in Dosarul nr.
521/2003 al Judecatoriei Timisoara.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita. La dosarul cauzei este depusa din partea autoarei exceptiei
o cerere de renuntare la judecarea criticii de neconstitutionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, sustinand ca dispozitiile art.
674 din Codul de procedura civila este in deplina concordanta cu prevederile
constitutionale invocate de autoarea criticii, asigurand accesul liber la
justitie si oferind toate garantiile procesuale partilor in litigiu. Pe de alta
parte, se apreciaza ca ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate are un
evident caracter dilatoriu.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 19 februarie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 521/2003,
Judecatoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 674 din Codul de procedura civila,
exceptie ridicata de Societatea Comerciala "PROFAL CDC GROUP" -
S.R.L.
In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate se invoca prevederile
constitutionale cuprinse in art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 20 alin.
(2), art. 21, art. 49 alin. (2), art. 54 si 123, fara a se arata in ce consta
incalcarea textelor constitutionale mentionate.
Judecatoria Timisoara apreciaza ca dispozitiile art. 674 din Codul de
procedura civila nu contravin prevederilor constitutionale invocate si, prin
urmare, considera exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata.
Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula punctele de
vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Guvernul arata ca reglementarea cuprinsa in art. 674 din Codul de procedura
civila consacra actiunea posesorie, ca modalitate de aparare eficienta si
rapida a posesiei - stare de fapt, impotriva oricaror acte de tulburare sau
deposedare ilicita si este expresia clara a infaptuirii justitiei in conditiile
art. 123 coroborat cu art. 125 alin. (3) din Constitutie. Textul de lege
criticat, departe de a reprezenta o incalcare a dispozitiilor constitutionale
invocate de autoarea exceptiei, constituie o reglementare de traditie,
conceputa de legiuitor ca un mijloc real de garantare a accesului liber la
justitie, a exercitarii cu buna-credinta a drepturilor procesuale ale partilor,
iar nicidecum o ingradire a acestora.
Prin urmare, se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 674 din Codul de procedura civila privitoare la actiunile
posesorii este neintemeiata.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144
lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din
Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 674 din
Codul de procedura civila. Textul legal criticat are urmatorul continut:
- Art. 674: "Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai
daca:
1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;
2. reclamantul dovedeste ca, inainte de aceasta data, el a posedat cel
putin un an;
3. posesiunea lui intruneste conditiile cerute de art. 1846 si 1847 din
Codul civil.
In cazul cand deposedarea sau tulburarea s-a facut prin violenta,
reclamantul este scutit de a face dovada ceruta la pct. 2 si 3 din acest
articol.
Cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precadere.
Intampinarea nu este obligatorie."
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca
urmatoarele prevederi constitutionale:
- Art. 1 alin. (3): "Romania este stat de drept, democratic si social,
in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera
dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta
valori supreme si sunt garantate.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetatenii sunt egali in fata legii si a
autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
- Art. 20 alin. (2): "Daca exista neconcordante intre pactele si
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania
este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru
apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
- Art. 49 alin. (2): "Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu
situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a
libertatii.";
- Art. 54: "Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie
sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara
sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.";
- Art. 123: "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.
(2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii."
1. In ceea ce priveste cererea autoarei exceptiei de neconstitutionalitate
de renuntare la judecarea acesteia, Curtea retine ca, potrivit jurisprudentei
sale, o asemenea renuntare este inadmisibila, intrucat, in materie de
jurisdictie constitutionala, principiul disponibilitatii, care este propriu
procesului civil, nu isi gaseste aplicarea, solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate reprezentand o procedura de drept public.
De altfel, potrivit art. 25 din Regulamentul de organizare si functionare a
Curtii Constitutionale, adoptat prin Hotararea Plenului Curtii Constitutionale
nr. 12 din 4 noiembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997, cu modificarile ulterioare, "O data
legal sesizata, Curtea procedeaza la examinarea constitutionalitatii, nefiind aplicabile
dispozitiile referitoare la suspendarea, intreruperea sau stingerea
procesului".
Fata de cele de mai sus, renuntarea autorului exceptiei de
neconstitutionalitate la solutionarea acesteia nu impiedica realizarea in
continuare a controlului de constitutionalitate.
2. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca
actiunile posesorii - in complangere si in reintegrare - reglementate de art.
674 - 676 din Codul de procedura civila sunt acele actiuni in justitie prin
care posesorul tinde sa restabileasca situatia de fapt existenta anterior
tulburarii sau deposedarii, fara a se pune in discutie existenta dreptului de
proprietate sau a unui alt drept real asupra bunului. Finalitatea actiunilor
posesorii este aceea de a asigura protectia unei situatii de fapt preexistente,
independent de sorgintea juridica a acesteia, titularii acestor actiuni fiind
astfel dispensati de obligatia, deosebit de dificila, de a face dovada
dreptului de proprietate ori a altui drept real, pentru a-si demonstra calitatea
procesuala activa in promovarea unor asemenea actiuni.
Ratiunea consacrarii actiunilor posesorii, ca si perenitatea lor, rezida in
aceea ca, de regula, posesia, ca situatie de fapt, da expresie dreptului de
proprietate sau altui drept real, a caror prerogativa o constituie. Pentru
ratiuni de ordin pragmatic, constand in asigurarea celeritatii solutionarii
litigiilor cu un atare obiect si evitarea situatiilor conflictuale prelungite,
legiuitorul a inteles ca, in aceasta materie, sa restranga obiectul probatiunii
exclusiv la existenta posesiei, ca stare de fapt.
Prin urmare, Curtea constata ca reglementarea actiunilor posesorii nu
contravine nici unuia dintre principiile constitutionale invocate, la care, de
altfel, autorul exceptiei se limiteaza doar sa faca trimitere, fara a incerca
sa isi argumenteze sustinerea. Astfel, liberul acces la justitie presupune
accesul la mijloacele procedurale prin care se infaptuieste justitia, iar
potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, "Competenta si procedura de
judecata sunt stabilite de lege". Pe cale de consecinta, legiuitorul poate
institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de
procedura, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea
neingradita a celor interesati de a le utiliza, in formele si modalitatile
instituite de lege.
Textul de lege criticat nu incalca nici principiul egalitatii in drepturi a
cetatenilor, intrucat el este aplicabil tuturor persoanelor aflate in aceeasi
situatie, fara a crea discriminari sau inegalitati.
Fata de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de
constitutionalitate, celelalte prevederi constitutionale invocate nu au
relevanta in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, instituind
principii general valabile.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al
art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin.
(1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 674 din
Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Societatea Comerciala
"PROFAL CDC GROUP" - S.R.L. in Dosarul nr. 521/2003 al Judecatoriei
Timisoara.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 24 iunie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Mihaela Senia Costinescu