Decizia Nr.298 din 26.04.2018

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, obiecţie formulată de Preşedintele României.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.847 din 8 martie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 344A/2018.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României susţine că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul normativ, legea criticată încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3). 4. Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, Preşedintele României arată că prima Cameră sesizată, Senatul, a respins, în şedinţa din 8 iunie 2016, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, iniţiată de 6 deputaţi. Forma respinsă a legii, conţinând trei articole, reglementa modificarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, în sensul aplicării prevederilor art. 44, art. 73 şi art. 73¹ din Legea nr. 7/2006 şi cu privire la personalul de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, care are acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul Parlamentului. Corespunzător acestei modificări, legea cuprindea şi o normă subsecventă referitoare la termenul în care urmau să se modifice normele de aplicare.5. În calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor, în şedinţa din 6 februarie 2018, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar într-o formă diferită de cea respinsă de Senat, încălcând principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie. Astfel, faţă de forma dezbătută de Senat, se introduce posibilitatea exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante prin promovarea temporară a unei persoane angajate cu contract individual de muncă; eliberării din funcţia publică parlamentară de şef departament/director general de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului; actualizării pensiilor de serviciu stabilite în temeiul art. 73¹ din Legea nr. 7/2006 şi calculate până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 în funcţie de majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate. 6. Totodată se prevede şi termenul în care decizia de pensionare trebuie comunicată Camerei Deputaţilor şi Senatului, după caz. 7. Prin urmare, dacă forma adoptată de Senat urmărea punerea de acord a dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 cu cele ale art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, forma adoptată de Camera decizională conţine în plus reglementări referitoare la cariera funcţionarilor publici parlamentari, precum şi o nouă modalitate de actualizare a pensiei de serviciu de care aceştia beneficiază. 8. Aşadar, comparând cele două forme ale legii supuse controlului de constituţionalitate, se poate observa existenţa atât a unor deosebiri majore de conţinut juridic, cât şi a unei configuraţii semnificativ diferite, plasând, astfel, pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. 9. Preşedintele României consideră că intervenţiile legislative operate de Camera Deputaţilor au modificat substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator, ce viza doar modificarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. Astfel, s-a adus atingere prevederilor art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (3) din Constituţie.10. În sprijinul susţinerilor sale, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv" cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări, cu condiţia să nu fie modificate substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. În acest sens, sunt amintite Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 34, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, paragraful 37, şi Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017.11. Motivând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Preşedintele României arată că prin art. I pct. 1 al legii supuse controlului de constituţionalitate, care modifică art. 60 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, se stabileşte că exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public parlamentar sau a unei persoane angajate cu contract individual de muncă, ce îndeplineşte condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea acestei funcţii. 12. Potrivit art. 2 din Legea nr. 7/2006, funcţionarii publici parlamentari au un statut special, conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin, în scopul realizării prerogativelor constituţionale ale Parlamentului, fiind numiţi în cadrul structurilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ce desfăşoară activităţile strict şi limitativ stabilite de art. 3 din acelaşi act normativ. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, funcţia publică parlamentară este o funcţie publică specifică de carieră, autonomă. Or, raportându-se la dispoziţiile de lege menţionate, Preşedintele României consideră că opţiunea legiuitorului ca o funcţie publică parlamentară de conducere vacantă să poată fi exercitată, chiar şi temporar, de o persoană angajată cu contract individual de muncă, este contrară înseşi raţiunii existenţei funcţiei publice parlamentare.13. Deşi scopul intervenţiei legislative deduse controlului de constituţionalitate poate fi justificat prin prisma evitării situaţiilor de blocare a activităţii la care s-ar putea ajunge până la ocuparea prin concurs a posturilor vacante, autorul sesizării consideră că norma instituită la art. I pct. 1 al legii criticate este neclară, întrucât permite fie interpretarea în sensul că soluţia legislativă poate fi utilizată ca modalitate alternativă de alegere între cele două categorii de personal, fie că această soluţie poate fi utilizată numai ca modalitate subsidiară, în situaţia de excepţie în care nu ar exista un alt funcţionar public parlamentar cu vocaţie la ocuparea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare vacante.14. Aşadar, introducerea posibilităţii exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante şi de către o persoană angajată cu contract individual de muncă contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, întrucât nu respectă cerinţele de previzibilitate şi claritate ale normei.15. De asemenea, Preşedintele României critică dispoziţiile art. I pct. 2 din actul normativ supus controlului de constituţionalitate, care introduc art. 66¹ în Legea nr. 7/2006. Reglementarea nou-introdusă instituie o excepţie de la art. 66 din acelaşi act normativ, în sensul că permite ca eliberarea din funcţia publică parlamentară de şef departament sau de director general să se facă de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz.16. Conform art. 66 din Legea nr. 7/2006, funcţionarul public parlamentar poate fi eliberat din funcţie prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în ipoteza reorganizării activităţii şi reducerii personalului, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de un alt funcţionar public parlamentar sau dacă starea sănătăţii fizice sau psihice, constatată de organele competente, nu îi permite acestuia să îşi exercite atribuţiile. Aceste situaţii sunt limitativ prevăzute de lege.17. Mai mult, ca o garanţie în plus pentru stabilitatea funcţiei publice, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede pentru primele două ipoteze că funcţionarul public parlamentar poate fi eliberat din funcţie doar dacă există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul structurii Camerei respective.18. Din redactarea dispoziţiilor nou-introduse, respectiv a sintagmei „prin excepţie de la prevederile art. 66", ar rezulta că eliberarea din funcţia publică parlamentară de şef departament sau de director general poate fi dispusă de secretarul general cu avizul Biroului permanent, fără a se avea în vedere cazurile limitativ prevăzute de art. 66. Conferirea unei puteri discreţionare secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, de a elibera din funcţie funcţionari publici parlamentari ce deţin funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici parlamentari contravine principiului stabilităţii raporturilor de serviciu ale acestora, aşa cum este prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, aspect de natură să conducă la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. 19. Totodată, stabilirea unor reguli derogatorii pentru eliberarea din funcţie doar a funcţionarilor parlamentari care deţin funcţiile de şef de departament şi director general - funcţii parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici parlamentari - creează un tratament juridic diferit, nejustificat obiectiv şi raţional, în raport cu alţi funcţionari publici parlamentari, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.20. Referindu-se, în continuare, la art. I pct. 3 din legea supusă controlului de constituţionalitate, Preşedintele României arată că acest articol de lege modifică art. 69 din Legea nr. 7/2006, în sensul că „(1) Raportul de serviciu încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare a funcţionarului public parlamentar pentru limită de vârstă ori invaliditate.
(2) Decizia de pensionare prevăzută la alin. (1) este comunicată, în copie, Camerei Deputaţilor şi Senatului, după caz, în termen de 15 zile de la data emiterii." 21. În opinia autorului sesizării, această prevedere nu respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate ale normei, contravenind art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu este indicat destinatarul obligaţiei prevăzute la art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, respectiv destinatarul obligaţiei de comunicare a deciziei de pensionare. 22. În ceea ce priveşte art. I pct. 4 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, care modifică art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, Preşedintele României arată că acest text de lege extinde aplicarea prevederilor cu privire la vechimea în muncă, indemnizaţia în cazul încetării raportului de serviciu din motive neimputabile, respectiv pensia de serviciu, şi asupra personalului Autorităţii Electorale Permanente. Însă, în condiţiile în care art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente stabileşte că personalului din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente i se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 7/2006, Preşedintele României consideră că norma nou-introdusă este neclară şi de natură a permite interpretări diferite. Astfel, nu rezultă cu claritate dacă personalului Autorităţii Electorale Permanente i se vor aplica doar dispoziţiile art. 44, art. 73 şi art. 73¹ din Legea nr. 7/2006 sau, în mod corespunzător, şi celelalte dispoziţii din Legea nr. 7/2006. În cea de-a doua interpretare, modificarea operată ar conduce la existenţa unui paralelism legislativ, ceea ce contravine art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, implicit, art. 1 alin. (5) din Constituţie. 23. În ceea ce priveşte art. II din legea supusă controlului de constituţionalitate, autorul sesizării arată că acest text de lege prevede un beneficiu pentru titularii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 73¹ din Legea nr. 7/2006, calculate până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, anume acela că actualizarea pensiei se raportează la majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. 24. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, indexarea pensiilor anumitor categorii de personal din sistemul public se face din oficiu, în fiecare an, prin raportare la rata medie anuală a inflaţiei, şi nu prin raportare la majorarea salariilor de bază brute lunare ale respectivelor categorii de personal, printre care se numără: personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi personalul care funcţionează în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, funcţionarii publici parlamentari, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, personalul Curţii de Conturi, deputaţii şi senatorii sau personalul care beneficiază de pensie militară de stat. 25. În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 se menţionează că, în condiţiile în care Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creşteri anuale semnificative ale salariilor, neadoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, astfel încât actualizarea pensiilor de serviciu să nu se mai realizeze în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate, ar produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate. Printre altele, aceste modificări au fost adoptate în vederea evitării unei grave atingeri aduse principiilor echităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului de pensii, dar şi pentru evitarea unor cheltuieli semnificative din bugetul de stat. Or, art. II din legea supusă controlului instituie - în ceea ce priveşte actualizarea pensiilor de serviciu - un privilegiu nejustificat obiectiv şi raţional pentru funcţionarii publici parlamentari şi, implicit, pentru personalul asimilat acestora, faţă de alte categorii de personal menţionate chiar în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, categorii ce beneficiază de pensie de serviciu. 26. Totodată, Preşedintele României consideră că privilegiul nejustificat este instituit chiar în cadrul aceleiaşi categorii, între beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 73¹ din Legea nr. 7/2006, calculate până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 şi beneficiarii pensiei de serviciu, stabilite în temeiul art. 73¹ din Legea nr. 7/2006, calculate după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017. 27. Astfel, se aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, aşa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Potrivit jurisprudenţei acestei instanţe, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 sau Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 23). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 şi Decizia nr. 585 din 21 septembrie 2017). 28. În plus faţă de cele arătate, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate arată că sintagma „persoane care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti" este neclară, contrar cerinţelor de claritate şi previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu se precizează dacă este vorba doar despre persoanele care au obţinut actualizarea pensiei în urma modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 sau dacă vizează orice persoană care a obţinut o actualizare a pensiei în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, cea de-a doua ipoteză fiind susceptibilă, la rândul ei, de a genera o discriminare între aceste persoane şi ceilalţi beneficiari, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. 29. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 30. Preşedintele Senatului a transmis punctul său de vedere prin Adresa cu nr. I660 din 22 martie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.212 din 22 martie 2018. 31. În cuprinsul acestuia arată, cu titlu prealabil, că, înainte de promulgare, Preşedintele României poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii, forul legislativ având obligaţia constituţională şi regulamentară de a dezbate din nou actul normativ a cărei promulgare a fost refuzată şi de a se pronunţa prin vot asupra obiecţiilor formulate în cererea de reexaminare. Retrimiterea legii la Parlament pentru a fi reexaminată poate fi motivată de lacune de reglementare, vicii de procedură, erori materiale sau de sistematizare legislative sau chiar de lipsa de claritate a unor dispoziţii legale. Dacă obiecţiile Preşedintelui au la bază motive de neconstituţionalitate a legii trimise spre promulgare, acesta are obligaţia, potrivit art. 80 alin. (2) din Constituţie, să sesizeze Curtea Constituţională. Fie că Preşedintele retrimite legea Parlamentului pentru a fi reexaminată, fie că sesizează Curtea Constituţională potrivit art. 146 lit.a) din Constituţie, acesta trebuie să ţină seama de cerinţa finalizării cât mai rapide a procedurii legislative. De aceea, este neproductiv ca Preşedintele să invoce motive de neconstituţionalitate, dacă obiecţiile sale nu ţin de încălcarea Constituţiei şi, în consecinţă, pot fi soluţionate mai rapid de Parlament prin procedura stabilită în Regulamentele parlamentare pentru reexaminarea legii. 32. Prin urmare, preşedintele Senatului arată că revine instanţei de contencios constituţional sarcina să aprecieze dacă obiecţiile aduse de Preşedintele României Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar privesc cu adevărat vicii de neconstituţionalitate a legii deduse controlului de constituţionalitate. 33. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în raport cu principiul bicameralismului, preşedintele Senatului arată că nu se poate contesta că între cele două forme ale actului normativ criticat nu ar exista deosebiri majore de conţinut juridic. Acestea se datorează, în primul rând, faptului că Senatul a respins iniţiativa legislativă, iar Camera Deputaţilor a admis-o cu substanţiale modificări şi completări. Cu toate acestea, dacă s-ar accepta punctul de vedere al autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, indirect, Camera decizională ar fi raţionalizată şi „forţată" să îşi însuşească voinţa legislativă a primei Camere, pentru a nu se mai încălca principiul bicameralismului. În acest fel, puterea sa legislativă este restrânsă. Cu alte cuvinte, puterea legislativă a Camerei decizionale este practic blocată de voinţa politică a primei Camere sesizate, deşi art. 75 alin. (3) din Legea fundamentală are o exprimare generală: „a doua Cameră decide definitiv". 34. Adunarea Constituantă a exclus din start competiţia legislativă dintre Camera Deputaţilor şi Senat. Ceea ce primează este voinţa legislativă a Camerei decizionale. Aceasta este concluzia ce se desprinde logic din cuprinsul art. 75 alin. (3) din Constituţie. Legea fundamentală este construită pe principiul echilibrului între funcţiile autorităţilor care contribuie la guvernare, iar echilibrul presupune şi anumite doze rezonabile de compromis. În cazul dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (3), raportate la art. 61 alin. (2) din Constituţie, suntem în prezenţa unui „compromis legislativ" între Camera Deputaţilor şi Senat. 35. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, preşedintele Senatului arată, în esenţă, că acestea privesc mai degrabă aspecte de claritate şi oportunitate a reglementării, care ar putea face obiectul procedurii de retrimitere a actului normativ Parlamentului pentru a fi reexaminat. 36. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa cu nr. 2/2.900 din 22 martie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.207 din 22 martie 2018, în sensul că motivele de neconstituţionalitate invocate de autorul sesizării nu pot fi reţinute. 37. Astfel, referindu-se la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (3) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că proiectul actului normativ supus examenului de constituţionalitate a fost dezbătut, cu respectarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, în ambele Camere legislative, care s-au exprimat prin vot, cu majoritatea impusă de prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, cu privire la o lege prin care se modifică şi se completează, în sens tehnic-legislativ, Legea nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 38. Cu privire la modalitatea de interpretare a sintagmei „decide definitiv", utilizată în art. 75 alin. (3) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor invocă cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, în sensul că „nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Camera sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări". De asemenea, prin Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, Curtea a arătat că „referitor la susţinerea [...] potrivit căreia legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului constituţional al bicameralismului Parlamentului României consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că modificările de fond aduse proiectului de lege nu au fost supuse dezbaterii Senatului, nu poate fi primită. În dezbaterea unei iniţiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativei legislative." Cu alte cuvinte, ulterior examinării proiectului de act normativ în cadrul primei Camere sesizate şi după aprobarea sau respingerea acestuia, forma finală a normei este stabilită în Camera decizională. O interpretare conform căreia textul adoptat în prima Cameră sesizată ar trebui să fie similar ori apropiat cu textul adoptat în Camera decizională lipseşte de conţinut prevederile alin. (3) şi limitează dreptul parlamentarilor din Camera decizională de a formula amendamente, corelativ dreptului constituţional de iniţiativă legislativă. 39. În privinţa legii supuse examinării, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat măsurile legislative cuprinse în textul iniţiatorului [modificarea art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 şi măsuri subsecvente] şi, distinct de acestea, a intervenit atât în cuprinsul art. I al legii prin modificarea altor două prevederi din actul de bază [art. 60 alin. (1) şi art. 69], cât şi prin reglementarea unui articol nou cuprinzând dispoziţii temporare referitoare la pensia de serviciu în plată a funcţionarilor publici parlamentari (art. II). 40. Modificarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, care reglementează „exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare", a fost necesară având în vedere dispoziţiile imperative ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prin care se limitează ocuparea prin concurs a posturilor, cât şi dispoziţiile din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care în art. 30 alin. (1) prevăd că „exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere se realizează prin numirea temporară a unei persoane angajate/numite care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei de conducere şi care nu a fost sancţionată disciplinar, până la ocuparea prin concurs a postului, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel". Reglementările enunţate produc efecte juridice începând din anul 2018 şi în niciun caz nu ar fi putut fi avute în vedere de iniţiator sau de Senat. 41. Art. 66¹ din Legea nr. 7/2006, introdus prin art. I pct. 2 din legea criticată, priveşte atât procedura aplicabilă eliberării din funcţia publică parlamentară a persoanelor care exercită funcţia de şef de departament sau director general, cât şi dispoziţii referitoare la persoanele cu competenţe în domeniul reglementat. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 şi Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, a statuat că „statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie", iar prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 a constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care, deşi prevedeau condiţiile detaşării, procedura detaşării, precum şi drepturile judecătorului sau procurorului detaşat, nu reglementau însă şi încetarea detaşării. 42. Dispoziţiile art. II din legea supusă analizei de constituţionalitate sunt generate de situaţia actuală în care foşti funcţionari publici parlamentari, actuali pensionari, au obţinut, prin hotărâre judecătorească definitivă, actualizarea pensiei de serviciu, apărând diferenţe de tratament juridic între pensionarii - foşti funcţionari publici parlamentari care, la vechime şi funcţii egale, au un cuantum al pensiei diferit. 43. În concluzie, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că modificările şi completările adoptate de Camera Deputaţilor au fost generate de noul cadru normativ în vigoare, iar acestea nu ar fi putut fi înaintate Senatului spre examinare, având în vedere competenţa decizională exclusivă a Camerei Deputaţilor în această materie, corelativ dispoziţiilor constituţionale. În Camera Deputaţilor nu a fost modificat obiectul de reglementare al iniţiativei legislative - modificarea Legii nr. 7/2006 - şi nici structura acesteia, întrucât cuprinde exclusiv dispoziţii de modificare şi completare a Legii nr. 7/2006. 44. Referindu-se, în continuare, la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul sesizării, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte norma instituită de art. 1 pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar consideră că este clară, iar folosirea conjuncţiei disjunctive „sau" exclude interpretarea potrivit căreia s-ar institui o ordine de prioritate. Precizează şi că măsura instituită prin art. 60 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 este limitată în timp, aşa cum reiese din prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol de lege. 45. De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că sunt clare şi dispoziţiile art. I pct. 3 din legea analizată, acesta referindu-se la Casa Naţională de Pensii Publice. 46. Referitor la prevederea înscrisă la art. I pct. 4 din legea contestată arată că propunerea de modificare a prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a avut în vedere punctele de vedere divergente ale autorităţilor îndrituite să aplice dispoziţiile cuprinse în art. 91 alin. (1). Astfel, Casa Naţională de Pensii apreciază, prin punctele de vedere înaintate către instanţele de judecată şi Autoritatea Electorala Permanentă, că, deşi Legea nr. 208/2015 dispune că Legea nr. 7/2006 se aplică în mod corespunzător şi personalului de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, care are acelaşi statut cu personalul celor doua Camere ale Parlamentului, prevederile art. 73¹ nu sunt aplicabile deoarece în alin. (14) al aceluiaşi articol se stipulează că „normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate prin ordin comun al secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", putând fi aplicat doar celor două Camere şi nu altor părţi. Există, totodată, decizii definitive ale instanţelor de judecată care au statuat dreptul la pensie pentru personalul Autorităţii Electorale Permanente care a formulat cereri de pensionare în baza Legii nr. 7/2006, dar pe care Casa Naţională de Pensii nu le-a pus în aplicare din considerentele enunţate anterior. În acelaşi context s-a avut în vedere incidenţa prevederilor art. 44 şi 73 din Legea nr. 7/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 47. Referitor la dispoziţiile art. I pct. 2 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că acestea reprezintă o expresie a principiului simetriei juridice. În acest sens aminteşte că prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 7/2006 prevăd că „numirea în funcţia publică parlamentară de şef de departament ori de director general, după caz, se face de secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului." Totodată, învederează că numirea în funcţia publică parlamentară de înalt funcţionar public parlamentar, ca şef de departament sau director general, are caracter intuitu personae, numirea realizându-se exclusiv la propunerea secretarului general al Camerei Deputaţilor ori al Senatului, cu avizul Biroului permanent al Camerei respective. Regimul juridic aplicabil înaltului funcţionar public parlamentar este, astfel, distinct reglementat atât faţă de cel incident înalţilor funcţionari publici al căror statut este reglementat prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cât şi faţă de regimul juridic aplicabil funcţionarilor publici parlamentari de conducere şi funcţionarilor publici parlamentari de execuţie, instituit prin Legea nr. 7/2006. Distincţia de regim juridic pe care legiuitorul o face între înalţii funcţionari publici parlamentari şi funcţionarii publici parlamentari de conducere şi execuţie are justificare şi legitimitate în privinţa specificului numirii în funcţie, regula pentru funcţiile publice parlamentare de conducere şi execuţie fiind concursul organizat de secretarul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, conform prevederilor art. 20 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 7/2006, numirea în astfel de funcţii având caracter preponderent obiectiv. 48. Stabilirea unei alte situaţii juridice în materia eliberării din funcţie a înalţilor funcţionari publici parlamentari decât cea înscrisă în art. 66¹ din Legea nr. 7/2006, introdus prin legea supusă controlului de constituţionalitate, ar conduce la dobândirea de către aceştia a unor drepturi lipsite de legitimitatea conferită de principiul legal conform căruia funcţia publică se ocupă prin concurs, având drept consecinţă încălcarea principiului nediscriminării prin raportare la funcţionarii publici parlamentari care acced în funcţia publică parlamentară cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. 49. Tot în legătură cu dispoziţiile art. I pct. 2 din legea supusă controlului de constituţionalitate, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că acestea reprezintă expresia prevederilor art. 64 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu, Camerele desfăşurându-şi activitatea potrivit principiului autonomiei parlamentare, în conformitate cu regulile cuprinse în propriul regulament, cu respectarea normelor constituţionale. 50. În sfârşit, referindu-se la prevederile art. II din legea criticată, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că legiuitorul s-a sesizat cu privire la faptul că foşti funcţionari publici parlamentari, actuali pensionari, au obţinut, prin hotărâre judecătorească definitivă, actualizarea pensiei de serviciu şi au apărut, astfel, în practică, diferenţe de tratament juridic între pensionari foşti funcţionari publici parlamentari care, la vechime şi funcţii egale, au un cuantum al pensiei diferit. Întrucât se anticipează că şi ceilalţi foşti funcţionari publici parlamentari care nu au obţinut însă prin hotărâre judecătorească definitivă actualizarea pensiei de serviciu probabil vor obţine la un moment dat actualizarea acesteia cu plata cheltuielilor de judecată şi a altor cheltuieli, care vor afecta în mod negativ bugetul celor două Camere ale Parlamentului, s-a propus această soluţie legislativă, care nu este nouă. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 au fost acordate primele de concediu pentru anii în care acestea au fost suspendate, întrucât există o inechitate între persoanele care au obţinut aceste prime de concediu de odihnă în baza unor hotărâri judecătoreşti şi persoanele care nu au obţinut aceste prime. 51. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că, prin neclarificarea în drept a situaţiei create şi perpetuarea celei existente, s-ar aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. 52. Guvernul nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 53. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 54. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, în ansamblul său. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 8 iunie 2016. Distinct de criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Preşedintele României formulează şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, în care se referă la următoarele dispoziţii din legea criticată: Articolul I– Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 60, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 60
(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public parlamentar sau a unei persoane angajate cu contract individual de muncă, care îndeplineşte condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea acestei funcţii de conducere. 2. După articolul 66 se introduce un nou articol, articolul 66¹, cu următorul cuprins: Articolul 66¹ Prin excepţie de la prevederile art. 66, eliberarea din funcţia publică parlamentară de şef de departament sau de director general, după caz, se face de secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz. 3. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 69
(1) Raportul de serviciu încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare a funcţionarului public parlamentar pentru limită de vârstă ori invaliditate.
(2) Decizia de pensionare prevăzută la alin. (1) este comunicată, în copie, Camerei Deputaţilor şi Senatului, după caz, în termen de 15 zile de la data emiterii. 4. La articolul 94, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 94
(1) Prevederile art. 44, 73 şi 73¹ din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului, respectiv personalului de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente având acelaşi statut ca personalul din aparatul Parlamentului.»"; Articolul II

– Pentru beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 73¹ din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculată până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. 55. Preşedintele României consideră că adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar s-a făcut cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 61 alin. (2) referitoare la structura bicamerală a Parlamentului şi art. 75 alin. (3) privind sesizarea Camerei decizionale. De asemenea consideră că dispoziţiile legii supuse controlului de constituţionalitate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, din care derivă principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, precum şi celor ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 56. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de Preşedintele României.
(2) Parcursul legislativ al legii analizate 57. La data de 10 februarie 2016, un număr de şase deputaţi au înregistrat la Senat Propunerea legislativă pentru modificarea art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Propunerea legislativă, structurată în trei articole, viza, în principal, extinderea ipotezei art. 94 din Legea nr. 7/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, şi cu privire la personalul de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, având acelaşi statut ca personalul din aparatul Parlamentului. Art. 94 din Legea nr. 7/2006, fără modificările operate prin legea supusă analizei de constituţionalitate, stabileşte că „Prevederile art. 44, 73 şi 73¹ din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului." Dispoziţiile art. 44, 73 şi 73¹ din Legea nr. 7/2006 se referă, în esenţă, la consecinţele care decurg din vechimea în funcţia publică parlamentară de specialitate juridică sau de altă specialitate, la dreptul la indemnizaţie cu prilejul încetării raportului de serviciu, precum şi drepturile de asigurări sociale de care se bucură funcţionarii publici parlamentari. Prin completarea propusă de iniţiatorii Propunerii legislative pentru modificarea art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, dispoziţiile art. 94 se aplică şi personalul de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, având acelaşi statut ca personalul din aparatul Parlamentului. 58. Aşa cum reiese din expunerea de motive a iniţiatorilor, modificarea legislativă propusă urmărea să acopere o omisiune legislativă care avea ca efect excluderea personalului de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, care se supunea aceluiaşi statut ca personalul din aparatul Parlamentului, de la drepturile menţionate în articolele de lege amintite. 59. Senatul, prima Cameră sesizată, a respins, la data de 8 iunie 2016, propunerea legislativă şi a înaintat, la aceeaşi dată, propunerea către Camera Deputaţilor, spre dezbatere. Aceasta a primit aviz favorabil de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, la data de 27 iunie 2016, raport favorabil de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, la data de 1 septembrie 2016, punct de vedere negativ de la Guvern, la data de 24 martie 2017, precum şi un raport de înlocuire favorabil, cu 9 amendamente, din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, la data de 1 februarie 2018 (în continuare „Raportul de înlocuire"). 60. La data de 6 februarie 2018, Camera Deputaţilor a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Legea astfel adoptată are patru articole. 61. Art. I pct. 4 din legea adoptată de Camera Deputaţilor preia soluţia legislativă propusă de iniţiatori. Celelalte dispoziţii ale art. I pct. 1, 2 şi 3 se referă la modificarea unor dispoziţii existente din Legea nr. 7/2006, respectiv art. 60 şi art. 69, şi introduc un nou articol în Legea nr. 7/2006, respectiv art. 66¹. 62. Aşa cum reiese din Raportul de înlocuire, modificarea art. 60 din Legea nr. 7/2006 a fost impusă de necesitatea evitării unor situaţii în care activitatea unor compartimente se poate bloca, până la ocuparea prin concurs a posturilor vacante. În acest sens s-a prevăzut posibilitatea exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante şi de către o persoană angajată cu contract individual de muncă, care îndeplineşte condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea acestei funcţii. 63. Introducerea art. 66¹ în Legea nr. 7/2006 a fost justificată de necesitatea respectării simetriei juridice, întrucât legea reglementează ocuparea funcţiei publice parlamentare de şef de departament sau de director general, care fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, dar nu şi eliberarea din funcţie a acestora, similar cu funcţia publică parlamentară. 64. Cât priveşte modificarea adusă art. 69 din Legea nr. 7/2006, în Raportul de înlocuire se arată doar că aceasta este o reglementare necesară. 65. Art. II din legea supusă controlului de constituţionalitate introduce o nouă reglementare, referitoare la actualizarea pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 73¹ din Legea nr. 7/2006. Justificarea acestei completări legislative priveşte necesitatea respectării prevederilor legale şi a hotărârilor judecătoreşti definitive. 66. Art. III din legea analizată prevede, în mod asemănător art. II din forma legii propusă de iniţiatorii acesteia, termenul de modificare a normelor privind stabilirea pensiei de serviciu. 67. Art. IV din acelaşi act normativ conţine o normă care reia prevederile art. 78 prima teză din Constituţie, referitoare la termenul de intrare în vigoare a legii.
(3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate 68. Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate de Preşedintele României cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, Curtea reţine că acestea se referă la adoptarea actului normativ cu încălcarea principiului bicameralismului, ce decurge din prevederile art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. Cu privire la acest principiu constituţional, Curtea, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, a arătat că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării". 69. Pe cale jurisprudenţială (spre exemplu, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. 70. Totodată, stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge". Astfel, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau de a completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput". 71. În acelaşi sens, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv" cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat însă că, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. 72. Dezvoltând problematica referitoare la marja în care Camera decizională poate interveni cu modificări asupra obiectului şi configuraţiei propunerii legislative, Curtea, prin Decizia nr. 429 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 24 iulie 2017, paragrafele 30 şi 31, a precizat că pot exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, „fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative" şi atât timp cât „aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie." Prin urmare, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie „trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări." 73. De asemenea, Curtea a arătat că „modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008)." 74. Având în vedere toate aceste repere jurisprudenţiale, Curtea va proceda la un examen comparativ între conţinutul şi structura Propunerii legislative pentru modificarea art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, aşa cum a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 8 iunie 2016, şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. 75. Astfel, Curtea observă că, circumscriindu-se obiectivului iniţiatorilor Propunerii legislative pentru modificarea art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, Camera Deputaţilor a preluat şi a păstrat, în forma pe care a adoptat-o, modificările aduse art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 în cuprinsul art. I pct. 4. De asemenea, art. III din legea supusă analizei de constituţionalitate a preluat reglementarea supusă dezbaterii Senatului, referitoare la necesitatea corelării legislative a normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006. 76. Aşa cum s-a reţinut mai sus, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, adoptată de Camera Deputaţilor, conţine însă şi reglementări noi, diferite faţă de cele supuse dezbaterii Camerei de reflecţie. Acestea constau în modificările aduse art. 60 alin. (1) şi art. 69 din Legea nr. 7/2006, precum şi în introducerea art. 66¹ în aceeaşi lege şi depăşesc scopul propus de iniţiatori şi supus dezbaterii Senatului, anume acela de a acoperi o omisiune legislativă care privea acordarea unor drepturi personalului de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente având acelaşi statut ca personalul din aparatul Parlamentului. De asemenea, Curtea constată că, prin conţinutul lor, aceste reglementări nu constituie soluţii legislative alternative ori complementare faţă de forma legii analizată în Camera de reflecţie, care să contribuie la o redactare cât mai cuprinzătoare sau mai bine articulată a actului normativ, în sensul reţinut prin Decizia nr. 429 din 21 iunie 2017. Din contră, este vorba de soluţii legislative noi, care nu au fost avute în vedere de Senat, cu prilejul dezbaterii Propunerii legislative pentru modificarea art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. 77. Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Acestea se află numai într-o aparentă legătură cu reglementarea supusă dezbaterii Senatului, în sensul că se referă la materia pensiilor de serviciu acordate în temeiul art. 73¹ din Legea nr. 7/2006, articol menţionat şi în propunerea de modificare a art. 94 alin. (1) din aceeaşi lege. În realitate, Curtea observă că este impusă o soluţie legislativă nouă, privind modul de actualizare a pensiilor de serviciu acordate funcţionarilor publici parlamentari, care excedează cadrul unei reglementări având ca obiectiv acoperirea unei omisiuni legislative, avut în vedere cu prilejul votului în prima Cameră sesizată. 78. Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului, ce derivă din prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţie, viciu de constituţionalitate ce afectează actul normativ în ansamblul său, nemaifiind necesară analizarea motivelor de constituţionalitate intrinsecă invocate de autorul sesizării. 79. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea