Decizia Nr.306 din 27.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Emil Moise în Dosarul nr. 9.042/200/2011 al Judecătoriei Buzău şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.311D/2011.Dezbaterile au avut loc la data de 20 martie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 27 martie 2012, la cererea autorului excepţiei, în vederea depunerii la dosar a unor concluzii scrise.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 250 din 13 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.271/114/2011, Tribunalul Buzău - Secţia penală - admiţând recursul împotriva Încheierii din 29 septembrie 2011 pronunţate de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. 9.042/200/2011, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei - a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Emil Moise în faţa Judecătoriei Buzău într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri penale întemeiate pe dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, formulată împotriva soluţiei dispuse de procuror în Dosarul nr. 477/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, menţinută de prim-procurorul parchetului, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de profesorii de religie Marius Adrian Rădulescu şi Mihaela Ionescu pentru infracţiunile prevăzute la art. 247 din Codul penal - abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi art. 318 din acelaşi cod - împiedicarea libertăţii cultelor, întrucât faptele nu există.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 privind libertatea individuală, art. 29 privind libertatea conştiinţei, cu trimitere la art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În acest sens, arată că fiica sa a fost obligată să asiste la evenimente religioase - ora de religie şi să aibă acte de natură religioasă - se închină la începutul şi sfârşitul fiecărei ore de religie, iar ca părinte niciodată nu şi-a dat acordul pentru această oră timp de 8 ani. Mai arată că în clasa a 9-a, când fiica sa a refuzat să se prezinte la orele de religie, aceasta a cumulat absenţe, fiind în situaţia de a fi discutată în colegiul profesoral. Consideră că nimeni, nici chiar legea, nu îl poate obliga să facă o cerere prin care să solicite să oprească pe cineva să săvârşească o infracţiune împotriva fetiţei sale. Consideră că cei care doresc să facă ora de religie, aceia trebuie să facă o cerere în acest sens.Tribunalul Buzău - Secţia penală consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, prin faptul că Religia a fost inclusă în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal, elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, asigurându-li-se dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii, nu se aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în condiţiile în care, la solicitarea scrisă a elevului major, repsectiv a părinţilor sau tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, în acest caz, situaţia şcolară încheindu-se fără disciplina Religie. Astfel, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 72/1995, potrivit art. 32 alin. (7) din Constituţie, în şcolile de stat învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege, iar, potrivit art. 29 alin. (6) din Constituţie, părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.Art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 18 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 13 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt reluate, în esenţă, de art. 29 alin. (1) şi (6) din Constituţia României.Introducerea în sistemul de învăţământ românesc a disciplinei Religie, ca disciplină obligatorie, nu echivalează cu obligativitatea religiei pentru elevi, fără a se ţine cont de dreptul părintelui sau al tutorelui de a asigura educaţia copiilor minori potrivit propriilor convingeri, obligativitatea privind numai includerea religiei ca disciplină în planurile de învăţământ, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu, conform dispoziţiilor legale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1995 este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.Cât priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, apreciază că acestea sunt constituţionale. În acest sens, arată că studiul religiei, în conformitate cu opţiunea elevului şi acordul părintelui sau tutorelui legal, în măsura în care obiectul materiei şi modalitatea de predare se integrează procesului normal de învăţământ şi se axează pe prezentarea unor elemente de cultură religioasă generale, abordate într-o manieră neutrală, nu poate fi considerat, ca şi în cazul altor discipline, o modalitate de constrângere a subiecţilor în aderarea la o anumită religie.În plus, prevederile criticate trebuie examinate prin prisma art. 32 alin. (7) teza finală, art. 29 alin. (1) teza finală şi alin. (6) din Legea fundamentală, art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 18 alin. (1) şi (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 13 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În esenţă, toate aceste prevederi sunt reluate de art. 29 alin. (1) şi (6) din Constituţie. În concluzie, dispoziţiile de lege criticate nu pot fi interpretate decât în strictă conformitate cu art. 29 din Constituţie.Totodată, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiului egalităţii în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 72/1995.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, şi ale art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.Legea învăţământului nr. 84/1995 a fost abrogată prin art. 361 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.În speţa de faţă, dispoziţiile Legii nr. 84/1995, deşi nu mai sunt în vigoare, produc în continuare efecte juridice, ele guvernând în anul 2010, când a fost înregistrată plângerea penală formulată de petentul Emil Moise, raporturile de serviciu ale cadrelor didactice - profesori de religie Marius Adrian Rădulescu şi Mihaela Ionescu.Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că, o dată sesizată, are sarcina de a controla normele supuse controlului, „fără a condiţiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate“, şi că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“.Prin urmare, Curtea a stabilit că este obligată să se pronunţe asupra constituţionalităţii textului aplicabil cauzei potrivit principiului tempus regit actum, şi nu numai asupra textului nou care ar prelua soluţia legislativă criticată. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012.Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă atât dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, cât şi ale art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, având următorul conţinut:– Art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1995: „(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea.
(2) La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.“;

– Art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011: „(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. (2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.“Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Potrivit art. 29 alin. (1) din Constituţie, „Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale“, iar potrivit art. 29 alin. (6) „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine“. În conformitate cu art. 32 alin. (7) din Constituţie, „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege“. În sensul art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, acest drept implicând libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile sale prin învăţământ. Articolul 18 alin(1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice cuprinde o reglementare identică, iar alin. (2) prevede că „nimeni nu va fi supus vreunei constrângeri putând aduce atingere libertăţii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa“.Prin art. 13 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, statele-părţi la acest pact s-au angajat să respecte libertatea părinţilor şi, atunci când este cazul, a tutorilor legali de „a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri“. Art. 9 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor“. Ţinând cont de toate aceste dispoziţii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 - în cadrul controlului de constituţionalitate a priori - prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, constatând că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea învăţământului sunt constituţionale numai dacă se respectă, conform art. 29 alin. (1) şi (6) din Constituţie, dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. În cauza de faţă, Curtea constată că este asigurat dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie, iar în acest caz situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În concluzie, Curtea constată că atât art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, cât şi art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevăd acordul părinţilor pentru ca elevul să participe la ora de religie. Prin urmare, susţinerile autorului excepţiei în sensul că fiica sa a fost obligată să asiste la evenimente religioase - ora de religie şi să aibă acte de natură religioasă - se închină la începutul şi sfârşitul fiecărei ore de religie, iar ca părinte niciodată nu şi-a dat acordul pentru această oră timp de 8 ani nu pot fi primite, deoarece, dacă nu se dorea frecventarea orelor de religie, părintele avea posibilitatea prevăzută de lege de a solicita în scris şcolii respective neparticiparea la orele de religie. De altfel, în aceeaşi materie a libertăţii religioase s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 18 martie 2011, în Cauza Lautsi împotriva Italiei, constatând că prezenţa crucifixelor în sălile de clasă face parte din mediul şcolar, ca element al dreptului la educaţie în sens larg. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a invocat diversitatea spaţiului european în materia conservării şi perpetuării tradiţiilor culturale şi religioase, diversitate ce este permisă prin recunoaşterea unei largi marje de apreciere a statelor în materie de educaţie, cu respectarea dreptului părinţilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri religioase şi filozofice, educaţia copiilor minori. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că expunerea crucifixului în sălile de clasă nu reprezintă o formă de îndoctrinare, iar marja de apreciere a statului italian nu a depăşit limita impusă de obligaţiile sale rezultate din Convenţie. În concluzie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel cum a fost motivată, este neîntemeiată. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Emil Moise în Dosarul nr. 9.042/200/2011 al Judecătoriei Buzău. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean