Decizia Nr.397 din 03.07.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 529 din 16 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriel Emilian Constantin în Dosarul nr. 2.821/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 729D/2013.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul a fost repus pe rol, după dezbaterile care au avut loc în şedinţa publică din 12 iunie 2014, dată la care, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută de art. 6 teza a doua şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 3 iulie 2014.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Sentinţa civilă nr. 2.598 din data de 17 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.821/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.6. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Emilian Constantin cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva Rezoluţiei nr. 44/IJ/31/DIJ/2013 din 21 martie 2013 emise de Inspecţia Judiciară.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate blochează accesul liber la justiţie. În continuare afirmă că „rezoluţia inspecţiei judiciare reprezintă o opinie subiectivă pronunţată într-o procedură administrativă, opinie ce nu poate fi exclusă unui control independent şi imparţial, în situaţia în care această rezoluţie poate naşte sau stinge raporturi juridice“.8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că Legea nr. 317/2004 conferă dreptul oricărei persoane interesate de a sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la abateri disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. Persoana interesată se poate adresa justiţiei pentru apărarea dreptului recunoscut de lege, în sensul art. 21 din Constituţie, în cazul în care acesta este încălcat. Se apreciază că accesul la justiţie al persoanei care a formulat sesizarea pentru contestarea rezultatului verificărilor prealabile (rezultat constând în constatarea inexistenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare) nu intră sub sfera de reglementare a art. 21 alin. (1) din Constituţie în condiţiile în care dreptul de a declanşa procedura disciplinară aparţine titularilor acţiunii disciplinare. Procedura verificărilor prealabile în scopul stabilirii existenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, anterior începerii cercetării disciplinare prealabile, constituie o garanţie procesuală reglementată de lege, care nu contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie.9. De asemenea, instanţa constată că reclamantul nu a argumentat criticile cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi alin. (5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 24, art. 52 şi art. 148 din Constituţie.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Avocatul Poporului consideră că rezoluţia de clasare se dispune, în etapa iniţială a procedurii disciplinare, de efectuare a verificărilor prealabile, de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare sau la propunerea acestora, de către titularii acţiunii disciplinare, în condiţiile în care fie nu sunt îndeplinite anumite condiţii de formă, respectiv sesizarea nu este semnată, lipsesc datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, fie în cazul în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, s-a constatat că nu sunt indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare. Susţine că o asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului de constituţionalitate, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite - de exemplu, în procedura disciplinară a magistraţilor - reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti.12. De asemenea susţine că instituirea unor proceduri interne specifice, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, nu are semnificaţia restrângerii dreptului persoanei care a formulat sesizarea pentru începerea acţiunii disciplinare de a obţine în justiţie repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita magistratului respectiv. În plus, arată că, potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr 317/2004, persoanele interesate au posibilitatea să formuleze o noua sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Însă, din analiza notelor scrise prin care autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi motivează criticile formulate, coroborate cu temeiurile legale care au stat la baza respingerii sesizării de către Inspecţia Judiciară, precum şi cu cele reţinute de instanţa judecătorească în pronunţarea soluţiei, prin care s-a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege cu următorul cuprins:

– Art. 47 alin. (1) lit. b): (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: (...)b)clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;“.16. Dispoziţiile art. 45 alin. (2) şi alin. (4) lit. b), la care textul criticat face referire, au următorul cuprins:

– Art. 45 alin. (2) şi alin. (4) lit. b): „(2) În cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. [...] (4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare: [...]b)sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecţia Judiciară a fost sesizată în condiţiile alin. (2).“.17. Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, „constituie abateri disciplinare: a)manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; b)încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii; c)atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; d)desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu; e)refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces; f)refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu; g)nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea; h)nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile; i)nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii; j)nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii; k)absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului; l)imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; m)nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente; n)folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii; o)nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; p)obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace; q)participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor; r)lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în condiţiile legii; s)utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat; ş)nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii; t)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.“. 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1) şi alin. (5) referitor la statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi enunţate în continuare. 20. Procedând la analiza actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Gabriel Emilian Constantin, în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 44/IJ/31/DIJ/2013 din 21 martie 2013 prin care s-a clasat sesizarea sa formulată la data de 27 decembrie 2012. Clasarea s-a dispus de către Inspecţia Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, întrucât în urma efectuării verificărilor prealabile s-a constatat că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că judecătorii care au soluţionat cererea sa de revizuire ce a făcut obiectul Dosarului nr. 18.906/200/2012 al Judecătoriei Buzău au ignorat în totalitate caracterul obligatoriu al unei decizii pronunţate în interesul legii şi au încălcat „normele de drept material sau procesual“. 21. Prin întâmpinarea formulată, Inspecţia Judiciară a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Faţă de excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reclamantul Gabriel Emilian Constantin a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004, circumstanţiindo la ipoteza neidentificării situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, cu toate că Inspecţia Judiciară a dispus clasarea în baza dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004. În fapt, ambele ipoteze, atât cea invocată de autor, cât şi cea invocată de Inspecţia Judiciară ca temei al clasării sesizării sunt acoperite de dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004. 22. Curtea observă că până la adoptarea Legii nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, actele normative de modificare a Legii nr. 317/2004 prevedeau că rezoluţia de clasare putea fi contestată la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare, sau atacată la instanţă, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. 23. Potrivit Legii nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), respectiv în cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, iar inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

– admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

– clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau „indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt“ care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

– respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii, respectiv nu există indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. În acest caz rezoluţia de respingere poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.24. Curtea apreciază că, în ceea ce priveşte rezoluţia de clasare, un prim aspect ce trebuie clarificat se referă la înţelesul sintagmei „indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004. Astfel, această sintagmă se referă la situaţiile în care inspectorul judiciar printr-o verificare formală, din cauza lipsei descrierii situaţiei de fapt, nu poate identifica împrejurarea care a determinat sesizarea. 25. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 317/2004, rezoluţia inspectorului judiciar poate fi atacată la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii - în cazul admiterii sesizării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti - în cazul respingerii sesizării, iar în cazul clasării sesizării rezoluţia este definitivă şi nu există cale de atac împotriva acesteia. 26. Referitor la cel de al doilea aspect, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate potrivit cărora inspectorul judiciar, prin rezoluţie scrisă şi motivată, poate dispune clasarea sesizării în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, şi rezoluţia de clasare este definitivă, contravin prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, precum şi celor convenţionale privind dreptul la proces echitabil. 27. Potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie. 28. În jurisprudenţa sa referitoare la liberul acces la justiţie, în mod constant Curtea Constituţională a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). A se vedea în acest sens Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005. 29. De asemenea, prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că în sensul principiului constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiţie se înscrie şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. 30. Totodată, prin Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009, Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. 31. Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Đokić împotriva Serbiei, paragraful 35). 32. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sa reţinut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări sau condiţionări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. 33. În sensul considerentelor expuse mai sus, în jurisprudenţa instanţei europene s-a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este „să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective“, în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. 34. Prin urmare, Curtea constată că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească. 35. Cu privire la invocarea art. 1 alin. (1) şi alin. (5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 24, art. 52 şi art. 148 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu precizează motivele pentru care dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale menţionate şi, prin urmare, Curtea nu poate analiza aceste critici. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Emilian Constantin în Dosarul nr. 2.821/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Bianca Drăghici