Decizia Nr.4 din 20.01.2020

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.141/1/2019 este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 27¹ şi art. 27² alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Magistratul-asistent referă faptul că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat tuturor membrilor completului de judecată.După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele Completului competent să soluţioneze recursul în interesul legii, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat, chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere asupra recursului în interesul legii ce face obiectul cauzei de faţă.Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Marinela Mincă, a arătat că examenul hotărârilor judecătoreşti reliefează existenţa a două orientări jurisprudenţiale cu privire la problema de drept supusă judecăţii.Astfel, într-o orientare a practicii s-a susţinut că amenda penală face parte integrantă din pedeapsa rezultantă odată ce a fost alăturată acesteia, astfel că pedeapsa rezultantă trebuie să aibă un regim unic de executare, neputând fi suspendată sub supraveghere pedeapsa închisorii şi executabilă cea a amenzii.Într-o a doua orientare a practicii s-a apreciat că pedeapsa amenzii (parte integrantă din pedeapsa rezultantă) poate fi executată efectiv, iar pedeapsa închisorii poate fi suspendată sub supraveghere. Punctul de vedere al reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că soluţia corectă corespunde primei opinii conturate în practica instanţelor judecătoreşti. Astfel, în ipoteza în care amenda penală face parte integrantă dintr-o pedeapsă rezultantă, fiind alăturată pedepsei închisorii, pedeapsa rezultantă (în a cărei structură intră atât pedeapsa închisorii, cât şi pedeapsa amenzii) poate fi suspendată sub supraveghere.În speţă doamna procuror a opinat că nu poate fi acceptat punctul de vedere contrar potrivit căruia pedeapsa amenzii se execută chiar dacă pedeapsa închisorii este suspendată sub supraveghere. În sprijinul opiniei enunţate doamna procuror a susţinut că pedeapsa rezultantă trebuie să aibă un regim unic de executare, neputând fi suspendată sub supraveghere pedeapsa închisorii şi executabilă cea a amenzii. În concluzie, a solicitat admiterea recursului în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, prin Sesizarea nr. 334/33/2019 din 16 aprilie 2019, şi stabilirea unui mod unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentului dosar.Preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept care a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la executarea sau suspendarea pedepsei amenzii aplicată alături de pedeapsa închisorii ce a fost suspendată sub supraveghere.2. Examenul jurisprudenţialProblematica juridică decurge din evidenţierea a două orientări jurisprudenţiale.2.1. Într-o primă orientare a practicii1 s-a apreciat că amenda penală face parte integrantă din pedeapsa rezultantă odată ce a fost alăturată acesteia, astfel că pedeapsa rezultantă trebuie să aibă un regim unic de executare, neputând fi suspendată sub supraveghere o pedeapsă şi executabilă altă pedeapsă. ¹ 13 hotărâri - sentinţe şi decizii penale, pronunţate de instanţe din circumscripţia a 8 curţi de apel, dintre acestea doar 6 fiind relevante în sensul acestei opinii - anexele nr. 1-6.În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că o modalitate diferenţiată de executare ar fi contrară raţiunii aplicării dispoziţiilor art. 91 şi 92 din Codul penal, care reprezintă o alternativă faţă de executarea efectivă a sancţiunilor.De asemenea s-a arătat că din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) din Codul penal rezultă regula că executarea pedepsei amenzii aplicate în baza art. 61 din Codul penal alături de pedeapsa închisorii se suspendă. Totodată, interpretarea per a contrario a art. 91 alin. (3) lit. a) din Codul penal conduce la aceeaşi concluzie.2.2. Într-o a doua orientare a practicii2 s-a apreciat că pedeapsa amenzii poate fi executată efectiv, iar închisoarea poate fi suspendată sub supraveghere.² 36 de hotărâri - sentinţe şi decizii penale, pronunţate de instanţe din circumscripţia a 11 curţi de apel, dintre acestea 33 fiind relevante în sensul acestei opinii - anexele nr. 5-33.În motivare s-a reţinut, în esenţă, că interpretarea a fortiori a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) din Codul penal conduce la concluzia că şi amenda penală aplicată în condiţiile art. 61 din acelaşi act normativ se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. Or, o interpretare a fortiori este realizată şi în cazul dispoziţiilor art. 83 alin. (3) din Codul penal. Totodată, s-a susţinut că unicitatea pedepsei nu presupune şi unicitatea regimului de individualizare a pedepsei. 3. Colegiul de conducere a Curţii de Apel Braşov a apreciat, ca legală, a doua orientare jurisprudenţială.În susţinerea acestei opinii au fost invocate următoarele argumente:Interpretarea a fortiori a dispoziţiilor art. 91 alin. (2) din Codul penal conduce la concluzia că amenda aplicată în condiţiile art. 61 din Codul penal se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. Or, o interpretare a fortiori este realizată şi în cazul dispoziţiilor art. 83 alin. (3) din Codul penal.Totodată, din interpretarea istorico-teleologică a dispoziţiilor art. 91 din Codul penal rezultă că atât în Codul penal Carol al II-lea, cât şi în Codul penal din 1968, legiuitorul a prevăzut regimul juridic al pedepsei amenzii penale în caz de suspendare a executării pedepselor.Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (6) din Codul penal Carol al II-lea, suspendarea executării pedepsei privative de libertate atrage de drept şi suspendarea executării amenzii, pronunţată ca pedeapsă complementară. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. 1 lit. a) din Codul penal 1968, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult trei ani sau amenda.Prin urmare, de fiecare dată când legiuitorul a urmărit ca amenda penală să fie suspendată, acesta a prevăzut-o în mod expres. Or, în Codul penal actual legiuitorul a omis să reglementeze expres regimul juridic al amenzii în cazul suspendării executării pedepsei închisorii. Aşadar, intenţia legiuitorului de a suspenda orice reacţie represivă din partea statului apare echivocă. Argumentul că pedeapsa rezultantă, astfel cum a fost stabilită în cauză, constituie o pedeapsă rezultantă unică, în conţinutul complex al căreia intră două specii de pedeapsă, nu este suficient de puternic. Unicitatea pedepsei nu presupune şi unicitatea regimului de individualizare. Prin urmare, omisiunea legiuitorului de a prevedea în concret condiţiile de individualizare a amenzii aplicate în baza art. 61 din Codul penal alături de pedeapsa închisorii obligă instanţele judecătoreşti să aplice legea conform mecanismelor generale, iar nu să suplinească voinţa legiuitorului. Întrucât niciun text de lege nu prevede expres suspendarea executării pedepsei amenzii aplicate în condiţiile art. 61 din Codul penal, o asemenea soluţie constituie o adăugare la lege şi implicit o încălcare a atributului exclusiv al legiuitorului.Totodată, nici argumentul că suspendarea executării pedepsei amenzii aplicate alături de pedeapsa închisorii rezultă din aceea că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea revocării suspendării ca urmare a neexecutării pedepsei amenzii nu poate fi primit. Acest argument pare a ignora individualitatea fiecărei pedepse, ce rezultă din diferenţa de specie dintre cele două pedepse ce intră în conţinutul pedepsei rezultante. În caz de neexecutare a pedepsei amenzii aplicate în baza art. 61 din Codul penal alături de pedeapsa închisorii, devin incidente dispoziţiile art. 560 şi art. 561 din Codul de procedură penală privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii.Spre deosebire de art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal, care permite expres amânarea aplicării pedepsei amenzii, din interpretarea art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal rezultă că doar executarea pedepsei închisorii poate fi suspendată sub supraveghere.De altfel, chiar în expunerea de motive a proiectului Noului Cod penal se arată că executarea pedepsei amenzii, aplicată fie ca pedeapsă principală unică, fie ca pedeapsă principală pe lângă pedeapsa închisorii atunci când prin infracţiunea comisă s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar instanţa optează pentru o pedeapsă cumulativă, nu este susceptibilă de suspendare.4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că soluţia legală este cea exprimată de prima orientare jurisprudenţială.În susţinerea punctului de vedere a arătat că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este singura modalitate de individualizare judiciară a pedepsei prin care condamnatul nu execută în regim de detenţie pedeapsa aplicată de către instanţă.Astfel, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt îndeplinite, în plus faţă de prevederile Codului penal de la 1969, două condiţii: pedeapsa mai mică sau egală cu 3 ani, inclusiv în situaţia în care este o pedeapsă rezultantă în urma concursului de infracţiuni, şi, respectiv, inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prestarea muncii fiind obligatorie pe parcursul termenului de supraveghere, conform art. 93 alin. (3) din Codul penal.Totodată, potrivit alin. 3 lit. a) al art. 91 din Codul penal, rezultă că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată este numai amenda.În cazul în care instanţa aplică pedeapsa închisorii, dar aceasta este însoţită de pedeapsa amenzii, conform art. 62 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, în cuprinsul art. 91 alin. (2) din acelaşi cod, că amenda astfel aplicată se va executa, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.S-a apreciat că opţiunea legiuitorului este motivată de necesitatea sancţionării patrimoniale efective a persoanei care a pătruns în câmpul infracţional în vederea obţinerii unor asemenea foloase³.³ Florin Streteanu, Daniel Niţu, Drept penal, Partea generală, volumul 2, Curs universitar, Editura Universul Juridic, p. 537.În ipoteza unei pedepse rezultante a unui concurs de infracţiuni, iar în structura pedepsei avem închisoare şi amendă, obţinută conform art. 39 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul penal, suspendarea sub supraveghere priveşte pedeapsa rezultantă în întregime (închisoarea şi amenda)⁴.⁴ Idem, p. 537.În acest punct s-a făcut referire la literatura de specialitate în materie care a relevat că nu poate fi acceptată teza relativ recent lansată, conform căreia instanţa va (putea) dispune suspendarea executării pedepsei închisorii, dar va trebui să dispună obligatoriu executarea pedepsei amenzii.În acest sens se arată că pedeapsa rezultantă este unică şi nu poate avea decât un singur regim de executare, iar admiterea soluţiei contrare echivalează cu posibilitatea suspendării parţiale a pedepsei.S-a susţinut că, şi în situaţia în care pedeapsa rezultantă are în structura sa două specii de pedeapsă, aceasta nu îi răpeşte caracterul de pedeapsă unică.De asemenea, prevederea cuprinsă în art. 91 alin. (3) din Codul penal, conform căreia pedeapsa amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 din Codul penal se va executa, a fost apreciată ca fiind o dispoziţie de excepţie, care nu poate să fie extinsă şi la situaţia pedepsei amenzii - parte componentă în structura unei pedepse rezultante, alături de pedeapsa închisorii.⁵⁵ Idem, p. 538.În argumentarea punctului de vedere formulat s-a făcut trimitere şi la expunerea de motive a Codului penal, care precizează că un „element de noutate constă în faptul că executarea pedepsei amenzii, aplicată fie ca pedeapsă principală unică, fie ca pedeapsă principală pe lângă pedeapsa închisorii atunci când prin infracţiunea comisă s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar instanţa optează pentru o pedeapsă cumulativă, nu este susceptibilă de suspendare".Prin urmare, în orice altă ipoteză decât cele două expres enunţate (amenda pedeapsă unică, respectiv amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii), se va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei amenzii ce apare alături de cea a închisorii.În acest sens s-a apreciat a fi şi doctrina în materie care reţine un argument suplimentar de text, respectiv faptul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea revocării suspendării ca urmare a neexecutării pedepsei amenzii, în caz de concurs de infracţiuni, de unde reiese că premisa este că şi executarea acestei amenzi va fi suspendată.Prin urmare, din coroborarea dispoziţiilor legale invocate a rezultat că, atunci când amenda penală face parte integrantă din pedeapsa rezultantă a unui concurs de infracţiuni, fiind alăturată pedepsei închisorii, trebuie să aibă un regim unic de executare, neputând fi suspendată sub supraveghere pedeapsa închisorii şi executabilă cea a amenzii.5. Raportul asupra recursului în interesul legiiJudecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauza privind sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov referitor la executarea sau suspendarea pedepsei amenzii aplicată alături de pedeapsa închisorii ce a fost suspendată sub supraveghere, a constatat că recursul în interesul legii este admisibil.Rezumând problema de drept care a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti, prin hotărâri judecătoreşti definitive, judecătorul-raportor a apreciat că soluţia corectă este cea exprimată în a doua orientare a practicii, şi anume că amenda penală care însoţeşte sau se adaugă pedepsei închisorii se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.Astfel, constatând sensul neechivoc al normei, art. 91 alin. (2) din Codul penal, s-a concluzionat că în ipoteza în care pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii, pentru infracţiuni ce au urmărit un folos patrimonial, amenda penală se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.Totodată, s-a reţinut că din interpretarea gramaticală, sistematică şi teleologică în raport cu art. 91 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din Codul penal rezultă că este exclusă suspendarea pedepsei amenzii, ca pedeapsă principală unică, ca pedeapsă ce însoţeşte pedeapsa închisorii sau ca pedeapsă rezultantă.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:6.1. Analiza condiţiilor de admisibilitateVerificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curţilor de apel, se constată că această primă condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.De asemenea, verificând jurisprudenţa ataşată actului de sesizare, care relevă soluţionarea, în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a problemei de drept care face obiectul judecăţii, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală.6.2. Dispoziţiile legale supuse interpretării şi aplicării unitare:Art. 62 din Codul penal - Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii:
(1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.Art. 91 din Codul penal - Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere:
(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:a)pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c)infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:a)pedeapsa aplicată este numai amenda; b)aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; c)infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.6.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii reţine următoarele: Problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, ce face obiectul dezbaterii, a fost identificată ca vizând „executarea sau suspendarea pedepsei amenzii aplicată alături de pedeapsa închisorii ce a fost suspendată sub supraveghere." Întrebarea adresată instanţei supreme nu distinge între pedeapsa unică a amenzii, pedeapsa amenzii ce însoţeşte pedeapsa închisorii, pedeapsa rezultantă a amenzii ori rezultanta ce încorporează/adaugă amenda, iar textele de lege evocate în secţiunea distinctă a actului de sesizare, ca făcând obiectul interpretării şi aplicării unitare, sunt: art. 62 alin. (1)-(3) din Codul penal referitor la amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii şi art. 91 alin. (1)-(4) din acelaşi act normativ, referitor la condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Totodată, în motivarea sesizării se face referire şi la art. 61 din Codul penal, referitor la stabilirea amenzii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că întrebarea formulată în cadrul sesizării poate fi evaluată ca vizând pedeapsa în general, indiferent că aceasta este unică sau rezultantă, o abordare exhaustivă profitând demersului. Astfel, se constată că: pedeapsa amenzii poate fi aplicată ca pedeapsă principală unică (exclusivă), situaţie în care este exclusă de plano suspendarea executării potrivit art. 91 alin. (3) lit. a) din Codul penal; poate însoţi pedeapsa închisorii, în cazul infracţiunilor ce au urmărit un folos patrimonial, potrivit art. 62 alin. (1) din Codul penal, şi, poate fi adăugată pedepsei închisorii, în cazul concursului ori al contopirii pedepselor principale, amenda şi închisoarea, conform art. 39 din Codul penal. Totodată, pedeapsa rezultantă poate fi amenda, situaţie în care este exclusă de plano suspendarea executării, potrivit art. 91 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal. Aşadar, dezlegarea problemei de drept care a creat divergenţa de practică judiciară, sesizată prin recursul în interesul legii, presupune mai multe paliere de analiză juridică. Pedeapsa unică a amenzii şi pedeapsa amenzii ce însoţeşte pedeapsa închisorii Codul penal în vigoare prevede o situaţie nereglementată de Codul penal de la 1969⁶ în materia infracţiunilor ce au urmărit obţinerea unui folos patrimonial, constând într-un tratament sancţionator ce cumulează, pentru o unică infracţiune, două pedepse principale distincte, închisoarea şi amenda. Această manieră de reglementare nu generează vicii constând în dublarea sancţiunii, sancţiunea rămâne unică, însă devine mai eficientă⁷, pedepsele principale (alături eventual de cele complementare şi accesorii), completându-se şi îmbinându-se într-un ansamblu coerent. Astfel, dacă închisoarea este pedeapsa ce vizează reformarea atitudinii faţă de normele penale, amenda completează tratamentul sancţionator, având abilitatea de a reforma atitudinea faţă de prejudiciul produs şi nevoia acoperirii sale.⁶ Pentru aspecte de drept comparat, L. V. Lefterache, în Drept penal, Parte generală. Curs pentru studenţii anului II, ediţia a II-a, Editura Hamangiu, 2018, p. 243.⁷ Pct. 2.17 în Expunerea de motive a Noului Cod penal. Art. 62 din Codul penal urmăreşte stimularea acoperirii prejudiciului în mod benevol, în cursul procedurii şi constituie, în esenţă, o cauză de agravare a tratamentului sancţionator, ce urmează a fi valorificată în contextul individualizării judiciare. Această manieră de reglementare şi scopul diferit şi cumulat al pedepselor principale distincte, închisoarea şi amenda, justifică soluţia prevăzută în art. 91 alin. (2) din Codul penal, respectiv suspendarea pedepsei închisorii, în condiţiile executării pedepsei amenzii. Pedeapsa rezultantă În cadrul Expunerii de motive a proiectului Noului Cod penal s-a arătat că executarea pedepsei amenzii, aplicată fie ca pedeapsă principală unică, fie ca pedeapsă principală pe lângă pedeapsa închisorii atunci când prin infracţiunea comisă s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar instanţa optează pentru o pedeapsă cumulativă, nu este susceptibilă de suspendare8. Excluderea suspendării executării pedepsei amenzii are o reflectare clară în norma penală în ceea ce priveşte pedeapsa principală unică, pedeapsa rezultantă şi în cazul pedepsei amenzii ce însoţeşte pedeapsa închisorii şi o soluţie rezultată din interpretarea art. 91 din Codul penal, în ipoteza pedepsei rezultante în care amenda se adaugă pedepsei închisorii.⁸ Pct. 2.30 în Expunerea de motive a Noului Cod penal. Pedeapsa rezultantă cumulează juridic pedepsele individuale, astfel încât, dacă amenda se va executa în cazul pedepsei unice, cu atât mai mult regimul executării va rămâne neschimbat în cazul rezultantei ce presupune o pluralitate infracţională, deci o stare de agravare ce exclude situaţia de favoare, suspendarea executării pedepsei. Aceeaşi va fi situaţia în cazul pedepsei rezultante ce înglobează/adaugă amenda şi închisoarea, conform art. 39 din Codul penal. În cazul concursului ori al contopirii pedepselor principale, amenda şi închisoarea, amenda se va adăuga pedepsei închisorii, iar în cadrul pedepsei rezultante, amenda penală nu va putea fi suspendată. Raţiunea ce a condus legiuitorul la această soluţie în cazul pedepsei unice a amenzii, a pedepsei amenzii ce însoţeşte pedeapsa închisorii atunci când prin infracţiunea comisă s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial ori a rezultantei amenzii este şi mai conturată în cazul rezultantei ce încorporează/ adaugă pedeapsa principală a amenzii alături de pedeapsa închisorii. Pierderea autonomiei în cadrul contopirii nu poate modifica modalitatea executării în sensul excluderii interdicţiei exprese a suspendării, deoarece această manieră de interpretare ar fi echivalentă adăugării la lege, legiferării propriu-zise. Această soluţie a suspendării pedepsei rezultante în integralitate, inclusiv a amenzii, aduce atingere autorităţii de lucru judecat (în cazul contopirii pedepselor definitive, dacă iniţial amenda penală se executa, fie ca pedeapsă principală unică sau ca pedeapsă ce însoţea pedeapsa închisorii, în urma contopirii s-ar ajunge la suspendarea executării acesteia). Interpretarea gramaticală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal care vizează suspendarea pedepsei închisorii (de cel mult 3 ani) în caz de concurs de infracţiuni, deci a pedepsei închisorii rezultante, şi ale art. 62 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, ce exclude suspendarea pedepsei amenzii, fie ca pedeapsă principală unică, fie ca pedeapsă ce însoţeşte pedeapsa închisorii, demonstrează voinţa legiuitorului în raport cu executarea pedepsei amenzii penale şi excluderea instituţiei suspendării în toate ipotezele aplicării sale, ca pedeapsă principală unică, ca pedeapsă ce însoţeşte pedeapsa închisorii în cazul infracţiunilor ce au urmărit un folos patrimonial şi în cazul pierderii autonomiei în favoarea pedepsei rezultante. Prin urmare, în considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii stabileşte că în ipoteza în care pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 şi art. 474 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2020. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ILIE IULIAN DRAGOMIR Magistrat-asistent, Adina Andreea Ciuhan Teodoru