Decizia Nr.40 din 18.05.2020

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 696/1/2020 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de:a)Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 3.856/3/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „În interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020), calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţată în primă instanţă în litigiile având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică:– este recursul în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, sau apelul în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 466 şi următoarele din Noul Cod de procedură civilă? – competenţa materială procesuală de soluţionare a căii de atac indicată în răspunsul la prima întrebare aparţine secţiilor de contencios administrativ şi fiscal sau secţiilor civile specializate în litigiile cu profesionişti? – în măsura în care competenţa aparţine secţiilor civile, calea de atac se judecă cu aplicarea normelor de drept procesual şi substanţial în materia achiziţiilor publice (Legea nr. 101/2016 şi Legea nr. 98/2016) sau a celor de drept comun prevăzute de Codul de procedură civilă şi Codul civil?". b)Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 11.400/231/2018*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Care sunt instanţa competentă, calea de atac şi termenul de declarare a acesteia pentru soluţionarea proceselor şi cererilor ce decurg din executarea contractelor administrative, în interpretarea art. 53 şi 55 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în forma în vigoare în perioada 2.08.2018-11.02.2020?".c)Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.825/118/2018*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 53 alin. (1), a dispoziţiilor art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 şi a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 rezultă că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative rămân supuse căii de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice, ori litigiile respective vor urma procedura specifică litigiilor civile de drept comun, inclusiv în privinţa căii de atac, a termenului de exercitare şi a instanţei competente din punct de vedere funcţional".5. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a rămas în pronunţare asupra sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor 6. Prin Încheierea din 2 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.856/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menţionate. 7. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 696/1/2020. 8. La 16 martie 2020 a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme, cu nr. 827/1/2020, sesizarea prin care Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Încheierea din 4 martie 2020, în Dosarul nr. 11.400/231/2018*, pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemelor de drept. 9. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 18 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.825/118/2018*, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menţionate, sesizarea fiind înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 1.077/1/2020. 10. Constatând că obiectul sesizărilor înregistrate cu nr. 827/1/2020 şi nr. 1.077/1/2020 este identic cu cel al sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, ce face obiectul Dosarului nr. 696/1/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus conexarea dosarelor nr. 827/1/2020 şi nr. 1.077/1/2020 la Dosarul nr. 696/1/2020. II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 11. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, forma anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, denumită în continuare Legea nr. 101/2016: 12. „Art. 53 (1¹) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în prima instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante. [...]" 13. „Art. 55 [...] (3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept menţionate 14. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă la 11 februarie 2019, cu nr. 3.856/3/2019, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, anularea notificării de reziliere a unui acord-cadru de furnizare şi a contractului subsecvent, precum şi a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acestora, cu consecinţa obligării autorităţii contractante la continuarea executării acordului-cadru şi a contractului subsecvent, constatarea inexistenţei dreptului autorităţii contractante de a executa garanţia de bună execuţie instituită prin poliţa de asigurare de garanţie de bună execuţie necondiţionată şi restituirea garanţiei de bună execuţie, în eventualitatea în care aceasta ar fi executată până la soluţionarea cererii deduse judecăţii. 15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1.991 din 2 iulie 2019, pronunţată în dosarul anterior menţionat, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a produselor până la 14 decembrie 2018, astfel că în mod legal pârâtul a făcut aplicarea art. 8.3 din contract, reclamanta fiind, în conformitate cu prevederile art. 6.2 din contract, de drept în întârziere în situaţia nerespectării termenului contractual de livrare, rezilierea contractului operând în baza pactului comisoriu inserat în acesta. 16. Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. 17. În cadrul soluţionării căii de atac, instanţa de recurs a solicitat părţilor formularea unui punct de vedere cu privire la normele de procedură aplicabile judecării acestei căi de atac, respectiv dacă apelul sau recursul este calea de atac, dacă aceasta se va judeca potrivit dispoziţiilor speciale din Legea nr. 101/2016 sau potrivit normelor de drept comun din Codul de procedură civilă şi, nu în ultimul rând, cu privire la competenţa funcţională a secţiei care soluţionează calea de atac, în raport cu dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă referitoare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constatând că de aspectele invocate depinde soluţionarea căii de atac exercitate în cauză. 18. Prin cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Focşani la data de 8 august 2018, reclamanta D a formulat acţiune în răspundere contractuală în contradictoriu cu pârâţii E şi F, solicitând obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 149.027,42 lei, reprezentând plăţi efectuate necuvenit către prestatorul lucrării. 19. Judecătoria Focşani - Secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1.066 din 20.02.2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, în motivare reţinând că, în cauză, este în discuţie executarea unui contract de achiziţie publică, astfel că soluţionarea litigiului revine instanţei de contencios administrativ. 20. Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat cauza prin Sentinţa civilă nr. 28 din 22 mai 2019, fără a constata existenţa conflictului negativ de competenţă. 21. Prin hotărârea menţionată au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii cererii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă. 22. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel D, în considerarea menţiunii cuprinse în dispozitivul Hotărârii nr. 28/2019, cale de atac înregistrată la Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 27 august 2019. 23. Prin Decizia civilă nr. 17/A din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Galaţi. 24. În motivare a reţinut că, potrivit art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016, procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante. Or, cauza a fost soluţionată în primă instanţă de către secţia mixtă a tribunalului, calea de atac declarată este apelul, iar Decizia nr. 17/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, stabileşte drept cale unică de atac recursul, rezultând astfel că litigiul este de competenţa Secţiei a II-a civile. 25. Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, prin Încheierea din 4 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.400/231/2018*, a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „Care sunt instanţa competentă, calea de atac şi termenul de declarare a acesteia pentru soluţionarea proceselor şi cererilor ce decurg din executarea contractelor administrative, în interpretarea art. 53 şi 55 din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare în perioada 2.08.2018-11.02.2020", dispunând, totodată, şi suspendarea judecării cauzei. 26. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia Contencios, administrativ fiscal la 9 august 2018, cu nr. 4.825/118/2018, reclamantul G a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii H, I, J şi K să dispună: a) obligarea pârâtei H la plata sumei de 173.336,65 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin decontarea necuvenită a contravalorii lucrărilor realizate în perioada iunie 2012-mai 2015, pe suprafaţa de teren de 7.847 mp din cadrul Parcului Primăriei Constanţa; b) obligarea pârâtei H la plata sumei de 12.637,33 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin decontarea necuvenită a contravalorii lucrărilor ce ar fi fost realizate pe terenul în suprafaţă de 1.784,3 mp din Parcul Poarta 6, în perioada iunie 2012-mai 2015; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei I la plata sumei de 12.637,33 lei, în calitate de beneficiar real al lucrărilor; c) obligarea pârâtei H la plata sumei de 277.019,58 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin decontarea necuvenită a contravalorii lucrărilor de amenajare a suprafeţei de teren de 20.398 mp din Parcul Primăriei, în perioada iunie 2012-septembrie 2013; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei J, în calitate de beneficiar real al lucrărilor, la restituirea sumei de 277.019,58 lei; d) obligarea pârâtei H la plata sumei de 277.680,74 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin decontarea lucrărilor de amenajare a suprafeţei de teren de 20.398 mp din Parcul Primăriei, în perioada octombrie 2013-mai 2015; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei K la plata sumei de 277.680,74 lei, în calitate de beneficiar real al lucrărilor. 27. Tribunalul Constanţa - Secţia Contencios, administrativ fiscal, prin Încheierea nr. 197 din 29 august 2018, a dispus trimiterea cauzei către Secţia a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, spre competentă soluţionare. 28. La termenul de judecată din 30 ianuarie 2019, instanţa a disjuns capătul de cerere nr. 4 privind obligarea la plata sumei de 277.680,74 lei pentru lucrările de amenajare a suprafeţei de teren de 20.398 mp din Parcul Primăriei, în perioada octombrie 2013-mai 2015 şi a dispus înregistrarea separată. 29. Prin Sentinţa civilă nr. 136 din 30 ianuarie 2019, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a Civilă a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune pentru toate capetele de cerere, cu excepţia capătului nr. 4 de cerere, care a fost disjuns, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescris dreptul material la acţiune, menţionând drept cale de atac în dispozitivul hotărârii apelul în termen de 30 de zile de la comunicare. 30. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G, care a criticat-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din Codul de procedură civilă, iar la 5 noiembrie 2019 a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 31. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 18 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.825/118/2018*, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, după cum urmează: „Dacă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 53 alin. (1), a dispoziţiilor art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 şi a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 rezultă că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative rămân supuse căii de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice, ori litigiile respective vor urma procedura specifică litigiilor civile de drept comun, inclusiv în privinţa căii de atac, a termenului de exercitare şi a instanţei competente din punct de vedere funcţional." IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor 32. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente: a)de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, raportat la art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că prin Legea nr. 212/2018 a fost modificată Legea nr. 101/2016, numai în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică în primă instanţă, rămânând nemodificate dispoziţiile referitoare la calea de atac şi procedura de soluţionare a acesteia;b)problemele de drept enunţate sunt noi, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestor probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre;c)problemele de drept nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 2 martie 2020.33. S-a reţinut că, în plan procesual, calificarea căii de atac drept recurs exercitat în condiţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 sau apel, exercitat în condiţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, are consecinţe asupra modului de soluţionare a acesteia. 34. În măsura în care calea de atac este recursul, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, acesta se declară în 10 zile de la comunicare şi, în lipsa unor dispoziţii derogatorii, judecata sa este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fără ca instanţa să poată verifica aspecte ce vizează temeinicia sentinţei. 35. Totodată, potrivit art. 55 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, în cazul admiterii recursului, instanţa de recurs rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond, hotărârea sa fiind definitivă. 36. Dacă se consideră că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 trebuie interpretat şi aplicat în contextul modificării prevederilor art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 referitoare la competenţa în primă instanţă a instanţei civile de drept comun şi, deci, calea de atac este apelul, exercitat în condiţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, judecata acestuia se face cu respectarea efectului devolutiv prevăzut de art. 476 din acelaşi act normativ, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Prin urmare, criticile formulate în cadrul căii de atac nu sunt limitate la motivele de nelegalitate, putând fi invocate şi motive de netemeinicie. 37. În ceea ce priveşte termenul de exercitare a căii de atac, acesta se supune prevederilor de drept comun - art. 468 din Codul de procedură civilă, respectiv 30 de zile de la comunicare, spre deosebire de termenul de 10 zile prevăzut de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. 38. Referitor la hotărârea pronunţată de instanţa de apel, aceasta este supusă recursului în 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 483 şi următoarele din Codul de procedură civilă. 39. S-a arătat că toate aceste dispoziţii sunt, însă, în contradicţie cu intenţia legiuitorului, exprimată în expunerea de motive la Legea nr. 212/2018 (care a modificat Legea nr. 101/2016), respectiv aceea de reducere a duratei de soluţionare a dosarelor şi judecarea acestora cu celeritate. 40. Nu în ultimul rând, s-a menţionat că prin modificarea adusă art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016, prin Legea nr. 212/2018, a fost introdus criteriul valoric pentru determinarea competenţei de judecare a cauzei în primă instanţă în litigiile având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică. Prin urmare, în măsura în care se apreciază că împotriva acestor hotărâri se poate exercita apelul în condiţiile dreptului comun, acesta va fi în competenţa tribunalului sau a curţii de apel, în timp ce recursul va fi în competenţa curţii de apel sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 41. În ceea ce priveşte normele de drept substanţial, executarea contractelor de achiziţie publică este reglementată de norme derogatorii de la cele instituite prin Codul civil, respectiv Legea nr. 98/2016 şi alte legi speciale, care impun condiţii de fond şi formă obligatorii, specifice dreptului administrativ. 42. În măsura în care calea de atac este de competenţa instanţelor civile de drept comun, este de stabilit dacă acestea pot analiza temeinicia şi legalitatea hotărârii prin raportare la aceste dispoziţii speciale în materia achiziţiilor publice sau doar la cele de drept comun, prevăzute de Codul civil în materia contractelor. În acest sens, în expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, care a modificat Legea nr. 101/2016, se menţionează că litigiile ce provin din executarea contractelor administrative nu presupun o problematică juridică diferită. 43. Sub aspectul condiţiei noutăţii s-a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat numai asupra conflictelor negative de competenţă ivite între Secţiile civile şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în următoarele dosare: nr. 587/122/2019*, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă; nr. 5.270/2/2019, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă; nr. 5.013/2/2019, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal; nr. 5.119/2/2019, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 44. Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând că: a)de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 53 şi art. 55 din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare în perioada 2.08.2018-11.02.2020, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa (de exemplu, în Decizia nr. 9/2016, paragraful 21), că obiectul sesizării pentru o hotărâre prealabilă l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural (cum este situaţia în cauza de faţă), dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, adică rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii;b)problemele de drept enunţate sunt noi, textele fiind cuprinse într-o lege adoptată relativ recent (Legea nr. 101/2016), iar forma în discuţie a art. 53 şi art. 55 din Legea nr. 101/2016 este cea în vigoare după 2 august 2018, dată de la care a devenit aplicabilă Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative;c)problemele de drept nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 4 martie 2020.45. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat admisibilitatea sesizării, având în vedere următoarele: a)existenţa unei cauze aflate în curs de judecată: condiţia este îndeplinită, cauza fiind în curs de judecată în faţa instanţei de recurs - Curtea de Apel Constanţa;b)instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pricina în ultimă instanţă, cauza fiind în faza procesuală a recursului;c)Curtea de Apel Constanţa este competentă material şi teritorial să judece calea de atac declarată;d)de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 53 alin. (1), a dispoziţiilor art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 şi a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 depinde chiar soluţionarea fondului cauzei, ca urmare a admisibilităţii ori calificării căii de atac cu întreg regimul procesual al acesteia. Conform practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, noţiunea de „soluţionare pe fond" a cauzei trebuie înţeleasă lato sensu, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, condiţie îndeplinită în speţă;e)problema de drept nu a fost analizată în doctrina de specialitate, iar în urma consultării jurisprudenţei s-au identificat numai discuţii adiacente ale preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, la întâlnirile de specialitate, care nu au tranşat chestiunea;f)problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate pe portalul de internet al instanţei supreme.V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 46. În opinia Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, sunt aplicabile întocmai dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în sensul că împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de instanţa civilă de drept comun în litigiile având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică se poate exercita calea de atac a recursului, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel. 47. Astfel, legiuitorul a procedat numai la modificarea art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, eliminând din competenţa instanţelor de contencios administrativ judecarea în primă instanţă a litigiilor având ca obiect executarea contractelor de achiziţie, fiind stabilită competenţa instanţelor civile de drept comun. Textul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care prevede că împotriva acestor hotărâri poate fi exercitat recursul în 10 zile de la comunicare, de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, a rămas nemodificat. 48. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia României, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. 49. Totodată, potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea unui act normativ presupune schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi redarea lor într-o nouă formulare. 50. Nu se poate considera nici că a avut loc o modificare sau abrogare implicită a art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, întrucât, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, evenimentele legislative implicite pot fi prezumate doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare. Nu acesta este cazul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, conţinut de legea căreia i-au fost aduse modificările, aflat la un articol distanţă de cel modificat şi stabilind reguli de judecată în continuarea procedurii în primă instanţă. 51. Prezintă relevanţă şi intenţia avută de legiuitor la momentul modificării Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 212/2018, în expunerea de motive fiind prezentată necesitatea de adoptare a unor modificări legislative prin raportare la volumul mare de cauze la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al tribunalelor, fără nicio trimitere la volumul de activitate al curţilor de apel. 52. În fine, este de remarcat că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, în art. 55 din Legea nr. 101/2016 a fost introdus alin. 31, potrivit căruia „hotărârea pronunţată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1¹) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanţei". 53. Potrivit art. XI alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, contestaţiile, procesele şi cererile aflate în curs de soluţionare în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau, după caz, a instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute. 54. Prin urmare, acest act normativ nu este aplicabil proceselor în curs de soluţionare la data intrării sale în vigoare, iar, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, interpretarea legală realizată prin intervenţii legislative poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate. 55. Cât priveşte normele de drept procesual şi substanţial aplicabile, întrucât calea de atac este recursul, de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, acestea sunt reglementate de Legea nr. 101/2016, respectiv Legea nr. 98/2016 şi alte legi speciale. 56. În opinia Curţii de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, plecând de la conţinutul dispoziţiilor legale aflate în discuţie, în intervalul cuprins între intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016 şi până la modificarea acestei legi prin Legea nr. 212/2018, toate litigiile privind contractele administrative erau în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor (în primă instanţă), şi respectiv, ale curţilor de apel (în calea de atac a recursului). 57. Potrivit Legii nr. 212/2018, care a modificat Legea nr. 101/2016, separarea competenţei materiale procesuale se face doar între instanţele de drept comun. În schimb, art. 55 din Legea nr. 101/2016, ce reglementează calea de atac, prevede în continuare că hotărârea de primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. 58. Această soluţie legislativă diferă în raport cu modificarea introdusă tot de Legea nr. 212/2018 în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la art. 8 alin. (2), unde este prevăzut expres că: – instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ; – litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa instanţelor civile de drept comun.59. Aşadar, în legea generală a contenciosului administrativ diferenţa de competenţă se păstrează şi pentru calea de atac, în vreme ce în legea specială a contractelor de achiziţie publică aceasta nu mai există în privinţa căii de atac. 60. Unificarea soluţiilor legislative a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, care a prevăzut, pentru controlul judiciar asupra hotărârii instanţei de drept comun, instanţa competentă, calea de atac şi termenul de declarare. 61. Această unificare a fost, totuşi, numai parţială, deoarece dreptul comun, la care face trimitere art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, permite şi recursul, alături de apel, iar termenul de declarare este de 30 de zile, nu de 10 zile. 62. Dată fiind această situaţie, modificarea introdusă în Legea nr. 101/2016 prin Legea nr. 212/2018 permite mai multe interpretări. 63. Într-o primă interpretare, din dispoziţiile exprese ale textelor de lege rezultă că diferenţierea de competenţă între instanţa de contencios administrativ şi cea de drept comun este numai la nivelul primei instanţe. În schimb, pentru calea de atac, competenţa este unitară în favoarea instanţei de contencios administrativ. 64. Motivarea este dată, la nivel formal, de faptul că soluţia legislativă din Legea nr. 101/2016 diferă în raport cu cea din Legea nr. 554/2004, deşi ambele au fost introduse simultan prin Legea nr. 212/2018, ceea ce exclude eroarea de redactare, iar la nivel material distincţia este impusă de specificul contractelor administrative, respectiv de prioritatea care trebuie dată interesului public în raport cu libertatea contractuală, ceea ce determină inaplicabilitatea principiului egalităţii părţilor, specific dreptului civil (drept comun). 65. În această interpretare, calea de atac este recursul, aflat în competenţa secţiei de contencios administrativ a curţii de apel şi care poate fi declarat în 10 zile de la comunicarea hotărârii de primă instanţă. 66. În cea de-a doua interpretare se arată că art. 55 din Legea nr. 101/2016 reglementează numai calea de atac împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de secţia de contencios administrativ a tribunalului (aşadar, în litigiile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor de achiziţii publice). 67. Faptul că aceasta a fost intenţia legiuitorului încă de la început rezultă din modul în care este reglementată procedura jurisdicţională în Legea nr. 554/2004. Pe de o parte, aceasta este legea generală în materia contenciosului administrativ şi, deci, completează Legea nr. 101/2016 (aşa cum prevede expres art. 68 al acesteia din urmă), iar, pe de altă parte, chiar Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziţiile din Codul de procedură civilă (aşa cum arată art. 28). Aceasta înseamnă că regimul juridic al căii de atac deschise împotriva hotărârii instanţei de drept comun este tot cea prevăzută de dreptul comun, respectiv: – instanţa competentă este instanţa ierarhic superioară (secţia civilă); – căile de atac sunt atât cea ordinară (apelul), cât şi cele extraordinare (în primul rând recursul); – termenul de declarare este de 30 de zile de la comunicare.68. Faptul că art. 55 din Legea nr. 101/2016 nu prevede expres distincţia de competenţă este numai rezultatul unei erori de redactare, eroare care poate fi însă depăşită prin interpretarea textelor de lege. 69. În cea de-a treia interpretare, intermediară, se susţine că art. 55 din Legea nr. 101/2016 reglementează numai procedura, în sensul stabilirii căii de atac şi termenului ei de declarare, în schimb, instanţa competentă este cea obişnuită pentru instanţa de drept comun. În acest caz, hotărârea primei instanţe - cea de drept comun - poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa ierarhic superioară (secţia civilă a tribunalului, respectiv a curţii de apel), în termen de 10 zile de la comunicare. 70. În favoarea celei de-a doua şi celei de-a a treia interpretări este şi argumentul că, dacă s-ar accepta prima interpretare, s-ar putea ajunge la situaţia ca hotărârea de primă instanţă a judecătoriei [pronunţată în litigiile în valoare de până în 200.000 lei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă] să fie atacată direct la curtea de apel. Totuşi, o astfel de soluţie legislativă nu este unică în legislaţia românească, având în vedere că, potrivit art. 38 alin. (2) din Codul de procedură penală, curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă atât de tribunale, cât şi de judecătorii. 71. Dată fiind situaţia arătată, respectiv existenţa mai multor posibile interpretări ale art. 53 şi 55 din Legea nr. 101/2016, este necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunilor de drept, efectele unificării interpretării fiind deosebit de importante, deoarece: – stabilirea instanţei competente poate determina respectarea cu mai multă stricteţe a termenelor scurte impuse pentru judecată (pentru o instanţă cu volum mai mare de activitate ar fi mai greu să se conformeze acestora); – determinarea căii de atac incidente determină caracterul devolutiv (în cazul apelului) sau nedevolutiv (în cazul recursului) al acesteia, cu consecinţa imediată a posibilităţii, sau nu, de rejudecare a fondului cauzei; – identificarea termenului de declarare a căii de atac poate ajuta părţile în fundamentarea poziţiei procesuale (dacă este mai lung).72. În opinia Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dispoziţiile de procedură din Legea nr. 101/2016, în vigoare din 23 mai 2016, reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 73. Legea nr. 101/2016 se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor [art. 1 alin. (1) şi (2)]. Dispoziţiile Legii nr. 101/2016 se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 134/2010, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 287/2009, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare (art. 68). 74. Problema în discuţie a luat naştere din necorelarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 55 alin. (3) din acelaşi act normativ, care prevăd că împotriva „hotărârii" poate fi exercitată calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet de achiziţii publice. Nu se distinge astfel între hotărârea pronunţată ca urmare a soluţionării în primă instanţă a litigiilor de la art. 53 alin. (1) şi cea pronunţată ca urmare a soluţionării litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1¹), astfel că, într-o opinie exprimată minoritar în cadrul completului de judecată, calea de atac incidentă ar fi recursul, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. 75. Conform opiniei majoritare exprimate în cadrul completului de judecată, deşi art. 55 alin. (3) nu distinge între tipurile de litigii, competenţa în primă instanţă şi procedura aplicabilă celor două tipuri de litigii sunt complet diferite, fiind o simplă inadvertenţă legislativă, în sensul că la momentul emiterii actului normativ s-a omis corelarea prevederilor referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă şi a celor referitoare la secţia competentă să judece calea de atac respectivă. Astfel că, dată fiind atribuirea în primă instanţă a competenţei soluţionării cauzelor prevăzute de art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 în favoarea instanţei de drept comun, aceasta nu ar mai putea fi schimbată în calea de atac. Prin urmare, incident ar fi apelul, cu toate consecinţele privind termenul de exercitare, competenţa funcţională a instanţei de apel şi procedura aplicabilă. VI. Punctele de vedere ale părţilor Dosarul nr. 3.856/3/2019 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti 76. Recurenta A a arătat că litigiul are ca obiect o acţiune ce decurge din executarea unui contract de achiziţie publică, aşa încât sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 101/2016. Faţă de lipsa unei distincţii clare prevăzute în lege cu privire la limitarea aplicabilităţii prevederilor art. 55 din Legea nr. 101/2016 la litigiile întemeiate în baza art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ nu se poate concluziona decât că, deşi litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1¹) (ce decurg din executarea contractelor de achiziţie publică) se judecă de către instanţa de drept comun, calea de atac rămâne cea reglementată de legislaţia ce instituie şi temeiul pentru acţiunea de fond, aceasta, potrivit Legii nr. 101/2016, fiind recursul. Mai mult, art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 menţionează doar faptul că litigiile privind executarea contractelor de achiziţie publică se vor judeca de instanţele civile de drept comun, însă nu şi după regulile civile de drept comun. 77. În ceea ce priveşte competenţa funcţională, recurenta a arătat că acest aspect a fost tranşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui conflict de competenţă ivit între secţia civilă şi cea de contencios administrativ, stabilind corecta competenţă de soluţionare a recursului în favoarea secţiei civile. 78. Intimatul B a arătat, în concluziile orale de la termenul din 24 februarie 2020, că litigiile având ca obiect executarea contractelor administrative sunt în competenţa instanţelor de drept comun, calea de atac fiind apelul. Dosarul nr. 11.400/231/2018* înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi 79. Intimata-pârâtă E a apreciat că, în cauză, competenţa aparţine secţiei civile a Curţii de Apel Galaţi, arătând că prin Legea nr. 212/2018 a fost introdusă distincţia între competenţa soluţionării cauzelor derivând din încheierea contractelor administrative, ce revine secţiei de contencios administrativ, şi cea a soluţionării cauzelor determinate de executarea acestor contracte, ce revine instanţei civile de drept comun. Această distincţie se reflectă, pe de o parte, în dispoziţiile art. 53 şi 55 din Legea nr. 101/2016 şi, pe de altă parte, în dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. 80. Justificarea soluţiei legislative este dată de faptul că, în faza executării contractelor administrative, nu mai sunt incidente reglementările de drept public, ci normele de drept comun, iar soluţia dată de instanţa de contencios administrativ (într-un eventual proces de competenţa sa) nu este pusă în discuţie în cadrul litigiului derivat din executarea contractului. 81. Intimatul-pârât F a considerat că, în speţă, competenţa aparţine secţiei civile a Curţii de Apel Galaţi, deoarece hotărârea pronunţată în cazul generat de executarea contractelor administrative poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară, avându-se în vedere forma în vigoare a textului începând cu data de 12 februarie 2020. 82. Recurenta-reclamantă D, deşi citată cu menţiunea corespunzătoare, nu a formulat un punct de vedere. Dosarul nr. 4.825/118/2018* înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa 83. Recurentul G a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare, argumentând astfel: 84. În ceea ce priveşte relevanţa chestiunii de drept invocate s-a arătat că modul de soluţionare a căii de atac este determinat în mod neechivoc de lămurirea modului în care se aplică prevederile art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 şi de efectele concrete pe care le poate produce modalitatea de aplicare a acestor prevederi şi, în funcţie de lămurirea ce va fi adusă acestui text de lege, instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac va recalifica sau nu calea de atac indicată în hotărârea instanţei de fond, urmând a fi soluţionată o cale de atac devolutivă sau nu. 85. În ipoteza în care prin lămurirea acestei chestiuni de drept se va statua că în declararea şi judecarea căii de atac împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile instanţelor civile de drept comun, în litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 se aplică prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, calea de atac fiind recursul ce poate fi declarat şi soluţionat numai în condiţiile de procedură edictate de acest text normativ, iar nu calea de atac a apelului, specifică procedurii în faţa unei instanţe civile de drept comun, fondul cauzei nu va mai putea fi evocat. 86. Deşi textul de lege nu precizează în mod expres, a considerat că legiuitorul a avut în vedere situaţia în care există chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, care, odată aplicate în cauze concrete, ar genera o practică neunitară. 87. Această interpretare şi aplicare neunitară a prevederilor legale a fost sesizată la nivelul instanţelor de judecată din Constanţa, fiind pronunţate în cauze similare, anume în litigii având ca obiect executarea unor contracte administrative, soluţii pentru care unele completuri ale Tribunalului Constanţa au dispus posibilitatea atacării unor astfel de hotărâri cu recurs în termen de 10 zile de la data comunicării, în timp ce altele au indicat calea de atac a apelului în 30 de zile, ţinând cont de natura juridică patrimonială a litigiului, care, odată atribuit în competenţa instanţelor civile de drept comun, ar urma procedura civilă de drept comun în concordanţă cu funcţionalitatea acestor secţii, atât la fond, cât şi în exercitarea căilor de atac. 88. Distincţia între cele două tipuri de acţiuni este evidentă, întrucât o cerere având ca obiect valorificarea raporturilor juridice contractuale intră în categoria litigiilor de natură patrimonială, iar cea care supune analizei validitatea unui contract de achiziţie în sfera litigiilor de contencios administrativ. 89. Aşadar, în opinia recurentului, scopul organizării funcţionale a instanţelor de judecată este acela de a soluţiona cauze în funcţie de specificul acestora, o interpretare contrară neputând fi primită, deoarece în ipoteza în care intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a degreva instanţele de contencios administrativ ar fi atribuit spre soluţionare secţiilor civile, în speţă, celor specializate în litigii cu profesionişti, şi cereri cu alt obiect decât acţiuni izvorâte din executarea contractelor administrative. 90. Împrejurarea că problema de drept cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să pronunţe o hotărâre preliminară este o prevedere de procedură nu atrage inadmisibilitatea sesizării, deoarece modalitatea de aplicare şi interpretare a prevederilor art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 are un impact direct asupra fondului cauzei; în acest sens, prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016 a instanţei supreme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 38, s-a stabilit că noţiunea de „soluţionare pe fond" trebuie înţeleasă în sensul larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 91. În aplicarea prevederilor art. 55 alin. (3) raportat la prevederile art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare anterior modificărilor legislative survenite prin intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, cu privire la instanţa competentă, calea de atac şi termenul de declarare al acesteia împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în litigiile având ca obiect litigii vizând executarea contractelor de achiziţie publică, astfel cum acestea sunt definite de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a), respectiv lit. c) din Legea nr. 101/2016, dar şi prin raportare la formele de contracte de achiziţie publică, astfel cum acestea sunt definite de prevederile art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul curţilor de apel au fost identificate orientări jurisprudenţiale diferite. 92. Astfel, potrivit unei opinii, competenţa materială procesuală de soluţionare a căilor de atac exercitate împotriva sentinţelor pronunţate de instanţele de fond revine secţiilor civile/specializate în litigii cu profesionişti, în acest sens pronunţându-se Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Covasna - Secţia civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a şi a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Târgu Mureş. 93. Într-o altă opinie s-a apreciat că revine secţiilor de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a căii de atac, astfel cum au arătat Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bacău, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă. 94. Referitor la calea de atac, într-o opinie s-a considerat că aceasta este recursul, în 10 zile de la comunicare, în acest sens pronunţându-se Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti - secţiile a VIII-a şi a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Timişoara, iar într-un alt punct de vedere s-a învederat că este apelul, în 30 de zile de la comunicare, aşa cum rezultă din punctele înaintate de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Covasna - Secţia civilă, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Târgu Mureş. 95. În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a acestor litigii, la nivelul Tribunalului Covasna - Secţia civilă, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bacău, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, s-a apreciat că este cea reglementată de legile speciale, anume Legea nr. 101/2016 şi Legea nr. 98/2016, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Târgu Mureş împărtăşind opinia potrivit căreia aceste litigii se judecă cu aplicarea normelor de drept comun prevăzute de Codul de procedură civilă şi de Codul civil. 96. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 97. În cadrul mecanismelor procedurale de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat următoarele decizii apreciate ca fiind relevante pentru problemele de drept ce formează obiectul sesizărilor de faţă: – Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare; – Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 731/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 54 alin. (5) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 59 alin. (7) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor birourilor electorale de circumscripţie de admitere sau respingere a candidaturilor revine instanţelor civile; – Decizia nr. 17 din 18 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 733/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 27 noiembrie 2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunţate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepţia cazului prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; – Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.244/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică; – Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.778/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.98. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă au fost identificate următoarele decizii relevante sub aspectul competenţei materiale procesuale: Decizia nr. 2.011 din 7 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.270/2/2019; Decizia nr. 289 din 4 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 587/122/2019*; Decizia nr. 532 din 4 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.611/110/2019/a1*, reţinându-se, în esenţă, că soluţionarea în fond a cauzei de un complet specializat impune judecarea recursului de către o secţie specializată în aceeaşi materie a instanţei ierarhic superioare. 99. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal au fost identificate următoarele decizii relevante în privinţa aceleiaşi chestiuni de drept: Decizia nr. 1.390 din 14 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.007/62/2018*; Decizia nr. 2.476 din 10 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.643/117/2018*; Decizia nr. 3.068 din 5 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 25.548/299/2018; Decizia nr. 4.792 din 16 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.137/85/2018*; Decizia nr. 5.974 din 27 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.013/2/2019; Decizia nr. 222 din 16 ianuarie 2020, pronunţată Dosarul nr. 20.870/302/2018; Decizia nr. 276 din 21 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.012/2/2019; Decizia nr. 277 din 21 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.119/2/2019; Decizia nr. 490 din 29 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.821/2/2019; Decizia nr. 1.633 din 12 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.770/2/2019, apreciindu-se că o cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă de o instanţă civilă sau de contencios administrativ se impune a fi soluţionată de secţia sau completul specializat al instanţei superioare care judecă în aceeaşi materie. 100. La nivelul Curţii Constituţionale nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. IX. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii raportori asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 101. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice), hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară - secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor 102. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ şi care pot fi enunţate astfel: – existenţa unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.103. Procedând la analiza admisibilităţii prezentelor sesizări vizând normele de drept procesual, din perspectiva primelor două condiţii enunţate, se apreciază că acestea sunt îndeplinite. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de trei completuri de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Galaţi şi Curţii de Apel Constanţa învestite cu soluţionarea căii de atac a recursului şi respectiv a apelului în litigii a căror procedură de soluţionare este cea specială, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar una dintre chestiunile ce se solicită a fi dezlegate vizează chiar natura căii de atac incidente în astfel de litigii. 104. În ce priveşte a treia condiţie, sintagma folosită de legiuitor - „de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei" - impune cu necesitate legătura strânsă dintre chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul acţiunii civile, deoarece numai analizând pretenţia concretă dedusă judecăţii instanţele realizează o judecată pe fond a cauzei. 105. Pe cale de consecinţă, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei. În cauză, obiectul celor trei sesizări adresate instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează în mod evident probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor de drept procesual, însă, câtă vreme completurile de judecată - titulare ale sesizărilor - sunt chemate să se pronunţe asupra căii de atac promovate, apare ca fiind îndeplinită şi cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. 106. Problemele prezintă în continuare caracter de noutate, dată fiind jurisprudenţa redusă şi recentă la nivel naţional cu privire la aceste chestiuni de drept şi au un grad relativ ridicat de dificultate, generat de modificările succesive ale cadrului normativ şi insuficienţa reglementărilor. Astfel, textele de lege au fost considerate susceptibile de mai multe interpretări, aspect ce rezultă şi din punctele de vedere exprimate de instanţe. 107. Această situaţie justifică şi interesul în formularea celor 3 sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii generalizării unei practici neunitare privitoare la calea de atac ce poate fi promovată în astfel de cauze. 108. Deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice a lămurit chestiunea căii de atac incidente, a termenului în care aceasta poate fi exercitată, precum şi a competenţei instanţei de control judiciar, acest aspect nu este de natură a înlătura îndeplinirea cerinţelor de admisibilitate, câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. XI din actul normativ anterior menţionat, procesele şi cererile aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a acestui act normativ continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute. 109. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemelor de drept puse în discuţie, iar acestea nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 110. În consecinţă, sesizările formulate cu privire la interpretarea şi aplicarea normelor de drept procesual îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile. 111. În privinţa chestiunii legate de dificultatea determinării normelor de drept substanţial aplicabile litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative, se constată că sesizarea formulată de instanţa de trimitere, Curtea de Apel Bucureşti, nu este motivată. 112. Astfel, în condiţiile în care art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept", în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat în mod constant că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 113. În acelaşi sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. 114. De asemenea, referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. 115. În sesizarea formulată, instanţa de trimitere nu indică punctual decât norme de drept procedural şi dificultăţi de interpretare în privinţa acestora, fără nicio referire la vreo normă de drept substanţial. Astfel, întrebarea formulată de autoarea sesizării, prin gradul său de generalitate, nu este una calificată, ci doar ipotetică, având ca finalitate rezolvarea unor chestiuni de drept cu valoare de principiu, în privinţa normelor de drept substanţial aplicabile contractelor administrative. 116. Din această perspectivă, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la normele de drept substanţial aplicabile litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative este inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. X.2. Asupra fondului sesizărilor 117. Problemele de drept ce se cer a fi lămurite prin prezentele sesizări vizează calea de atac, termenul de exercitare a acesteia şi instanţa competentă să o soluţioneze în cazul litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative, în interpretarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1¹) şi art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, pentru perioada anterioară modificărilor aduse prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice. 118. Anterior adoptării Legii nr. 101/2016, competenţa soluţionării cauzelor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 - capitolul 9 - şi a aparţinut fie instanţelor de contencios administrativ (la data publicării actului normativ, art. 287 stabilea expres că se aplică dispoziţiile Legii nr. 554/2004), fie instanţelor comerciale (competenţă stabilită începând cu data de 3 ianuarie 2011, prin art. I pct. 74 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 35 din Legea nr. 278/2010), fie a fost partajată între cele două instanţe, în sensul că litigiile de natură precontractuală erau soluţionate de instanţele de contencios administrativ, iar cele ulterioare contractului, de instanţele comerciale (începând cu 23 iunie 2009, conform art. I pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006). 119. Conform expunerii de motive ce au stat la baza adoptării Legii nr. 101/2016, perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul achiziţiilor publice s-a impus, în primul rând, ca urmare a necesităţii de transpunere în legislaţia naţională a prevederilor noului pachet legislativ european: Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE. 120. În contextul adoptării noului pachet legislativ privind achiziţiile publice în România a fost adoptată Legea nr. 101/2016, o lege distinctă privind căile de atac în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor, prin transpunerea Directivei Consiliului 89/665/CEE din 21 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Directivei Consiliului 92/13/CEE, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste directive coordonează procedurile naţionale de revizuire în domeniul achiziţiilor publice şi concesiunilor prin instituirea unor standarde comune care să asigure modalităţi rapide şi efective de corectare a oricărei presupuse încălcări a reglementărilor aplicabile în cadrul procedurilor de atribuire. 121. Astfel, prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii. 122. În acest sens, Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres: Articolul l
(1) Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
(2) Prezenta lege se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor.
(3) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel naţional, a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor. 123. La data adoptării Legii nr. 101/2016, forma textelor ce se solicită a fi interpretate era următoarea: Capitolul VI Sistemul de remedii judiciar (...) Secţiunea a 2-aSoluţionarea litigiilor în instanţa de judecată Articolul 53
(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice. (...) Articolul 55
(1) În cazuri justificate, dacă instanţa de judecată nu ia hotărârea de îndată, poate dispune amânarea pronunţării pentru un termen de 5 zile.
(2) Hotărârea se redactează într-un termen de 7 zile de la pronunţare şi se comunică de îndată părţilor în cauză.
(3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.
(4) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(5) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond. 124. Dificultăţile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor care formează obiectul prezentei sesizări au fost generate de intervenirea Legii nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018 şi intrată în vigoare la 2 august 2018. În expunerea de motive în vederea modificării şi completării Legii nr. 554/2004, legiuitorul a arătat că în materia contenciosului administrativ şi fiscal s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de cauze nou-intrate, astfel încât volumul excesiv de mare de rezolvat pentru completurile de judecată ce funcţionează în materia contenciosului administrativ are impact direct asupra termenului de soluţionare a cauzelor, atât în ce priveşte durata care trece între data depunerii cererii şi data la care se acordă primul termen de judecată, cât şi în ce priveşte durata dintre sesizarea instanţei şi finalizarea definitivă a litigiului. 125. În aceste condiţii, scopul adoptării modificărilor legislative prin Legea nr. 212/2018 a fost acela de reducere a duratei de soluţionare a dosarelor, echilibrarea volumului de activitate între secţiile instanţelor şi între instanţe, cu respectarea competenţelor profesionale ale acestora, precum şi crearea premiselor legale ale respectării în mod real a dreptului cetăţenilor de acces la instanţă şi de rezolvare a dosarelor în termen rezonabil. 126. Printre tipurile de modificări apreciate de către legiuitor ca având un impact real în sensul dorit a fost menţionată modificarea competenţei de soluţionare pentru unele tipuri de cauze, care pot fi rezolvate şi de alte secţii sau completuri specializate, nepresupunând o problematică juridică diferită, sens în care au fost menţionate şi litigiile ce provin din executarea şi încetarea contractelor administrative. 127. În considerarea acestor argumente, prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, litigiile avute în vedere de dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 au fost împărţite în două categorii, fiind partajată în mod corespunzător şi competenţa materială procesuală a instanţei competente să le soluţioneze: Articolul 53
(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice.(1¹) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante. (1²) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (1¹) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante. 128. În condiţiile în care legiuitorul nu a înţeles să modifice în mod corespunzător şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în practică au apărut divergenţe în interpretarea şi aplicarea acestui text de lege, care pare să reglementeze o singură instanţă competentă să judece calea de atac în toate litigiile avute în vedere de art. 53, aşa cum a fost acesta modificat. În realitate, textul evocat nu poate fi interpretat decât în sensul că prevede în mod expres instanţa competentă să soluţioneze calea de atac în privinţa litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1). O interpretare în sensul că şi în cazul hotărârilor pronunţate în fond de instanţa de drept comun calea de atac se judecă la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice, ar fi de natură să încalce, în primul rând, principiul specializării secţiilor/ completurilor de judecată din cadrul unei instanţe, iar, în al doilea rând, chiar voinţa declarată a legiuitorului, care a fost aceea de degrevare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, respectiv a completului specializat în achiziţii publice (fără nicio distincţie după cum acestea ar funcţiona în cadrul tribunalelor sau curţilor de apel) de unele tipuri de cauze, în legătură cu care a apreciat că pot fi rezolvate şi de alte secţii sau completuri specializate. 129. În ceea ce priveşte principiul specializării secţiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanţe, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017). 130. Competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018), în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. În consecinţă, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză ce intră în competenţa de soluţionare a acestora trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzător, inclusiv în calea de atac. 131. Potrivit celor statuate prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, soluţie consacrată şi legislativ prin modificarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă (prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat. 132. De altfel, în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a mai reţinut deja şi prin Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii (paragraful 164) că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond. 133. Aşadar, dacă legiuitorul a înţeles să stabilească în mod expres competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun, este evident că şi calea de atac va fi de competenţa secţiei sau completului corespunzător de la instanţa mai mare în grad, cu respectarea normelor de competenţă materială procesuală. 134. Este de subliniat faptul că prin stabilirea expresă a instanţei competente să soluţioneze recursul în cazurile proceselor şi cererilor păstrate în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin completuri specializate în achiziţii publice, legiuitorul nu a înţeles să deroge, în calea de atac, de la normele de competenţă materială procesuală, păstrând specializarea instanţei de fond şi pentru instanţa competentă să judece calea de atac. 135. O eventuală opţiune a legiuitorului în sensul că întotdeauna calea de atac se judecă de către secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice, indiferent de obiectul litigiului, atât în cazul celor prevăzute în art. 53 alin. (1), cât şi în cazul celor de la alin. (1¹) al aceluiaşi articol, ar fi constituit o derogare de la normele de competenţă materială procesuală în calea de atac, pentru litigiile avute în vedere de alin. (1¹) al art. 53. Ca atare, această derogare ar fi trebuit să fie expresă, potrivit dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, neputând fi dedusă dintr-o simplă necorelare legislativă. 136. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat şi faptul că la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi sens este întreaga practică judiciară decurgând din soluţiile pronunţate în regulatoarele de competenţă prin care au fost soluţionate conflictele de competenţă ivite între secţiile civile/completurile specializate în litigii cu profesionişti şi secţiile de contencios administrativ şi fiscal/completurile specializate în achiziţii publice, în soluţionarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în litigiile decurgând din executarea contractelor administrative. 137. Având în vedere că dispoziţiile ce instituie competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în complet specializat în achiziţii publice, în judecarea căii de atac, nu sunt incidente în privinţa litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative, iar textul art. 55 nu poate fi considerat modificat implicit, pentru perioada cuprinsă între modificarea adusă Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 212/2018 şi modificarea adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, nu există dispoziţii legale exprese în ceea ce priveşte competenţa materială funcţională a instanţei în soluţionarea căii de atac împotriva hotărârilor pronunţate în astfel de litigii. 138. În acest caz, aşa cum s-a reţinut în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze calea de atac prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare. 139. Instituirea expresă a competenţei de soluţionare a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun duce la o partajare a competenţei materiale de soluţionare a unor astfel de litigii între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din dispoziţiile coroborate ale art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă. 140. Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 din Codul de procedură civilă, presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare. 141. Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94-97 din Codul de procedură civilă relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac. 142. Mai mult, sintagma „instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale Codului de procedură civilă - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1.071 alin. (1)-, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac. 143. Astfel, în condiţiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competenţa trebuie atribuită instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul Cod de procedură civilă. 144. De altfel, reglementări exprese în acest sens au fost adoptate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018 şi intrată în vigoare din 21 decembrie 2018 (deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018). 145. În ceea ce priveşte calea de atac incidentă în cazul litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative se constată că de la intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016 şi până la modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, singura cale de atac reglementată de aceasta a fost recursul. 146. Trebuie subliniat, în acest context, faptul că Legea nr. 101/2016 este o lege specială şi derogatorie de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, dar şi în raport cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, câtă vreme reglementează, potrivit dispoziţiilor exprese cuprinse în art. 1, remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, această lege aplicându-se, totodată, şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor. 147. Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: Articolul 15
(1) O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.
(2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie.
(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri. 148. Totodată, potrivit dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 101/2016: Articolul 68Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare. 149. În consecinţă, câtă vreme prin modificările aduse art. 53 din Legea nr. 101/2016, potrivit Legii nr. 212/2018, s-a făcut trimitere la dreptul comun exclusiv din perspectiva determinării instanţei civile competente material să soluţioneze o anumită categorie de litigii dintre cele avute în vedere de legea specială, respectiv litigiile decurgând din executarea contractelor administrative, rezultă că nu au fost modificate nici calea de atac incidentă în astfel de cauze, nici procedura specială de soluţionare a acesteia, în lipsa unor dispoziţii exprese în acest sens. 150. Textul art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 nu poate fi interpretat în sensul că prin modificarea competenţei materiale în favoarea instanţei civile de drept comun în privinţa unor categorii de litigii dintre cele ce fac obiectul reglementării speciale ar fi fost modificată, implicit, şi procedura specială de judecată a acestora. 151. Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: Articolul 58Evenimentele legislative
(1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (...) Articolul 67Evenimentele legislative implicite
(1) În cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. (...)
(3) Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres. 152. Din perspectiva Legii nr. 101/2016, dreptul comun în materie îl constituie Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi nu normele din Codul de procedură civilă, ce constituie dispoziţiile legii civile de drept comun şi care completează legea specială (devin incidente) numai în măsura în care nu sunt contrare acesteia. 153. Aşadar, trimiterea la dispoziţiile dreptului comun cuprinsă în modificarea intervenită prin Legea nr. 212/2018 vizează exclusiv normele de reglementare a competenţei materiale (funcţională şi procesuală) a instanţei civile competente să soluţioneze litigiile decurgând din executarea contractelor administrative, fără ca această trimitere să poată fi extinsă implicit şi asupra căii de atac sau procedurii de judecată de drept comun în materie civilă, în condiţiile în care prevederile cuprinse în Legea nr. 101/2016 sunt norme speciale, nu numai prin raportare la procedura de drept comun în materie civilă, ci chiar şi prin raportare la dreptul comun în materia contenciosului administrativ. 154. O interpretare în sensul modificării implicite a procedurii de soluţionare a căii de atac în litigiile decurgând din executarea contractelor administrative în sensul aplicării normelor de procedură de drept comun în materie civilă ar presupune ca, în privinţa litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative, calea de atac să fie apelul, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii din primă instanţă, şi, respectiv, recursul, ce poate fi declarat tot într-un termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei din apel, iar în ipoteza judecării recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, soluţia neputând fi decât aceea de trimitere spre rejudecare, ceea ce presupune reluarea judecăţii cel puţin din faza procesuală a apelului. 155. Ţinând cont de faptul că, deşi a dat în competenţa de soluţionare a instanţei civile de drept comun litigiile decurgând din executarea contractelor administrative, legiuitorul a prevăzut în mod expres că aceste litigii se soluţionează „de urgenţă şi cu precădere", este evident că termenele şi soluţiile reglementate în procedura de drept comun din materie civilă nu pot fi considerate compatibile cu celelalte dispoziţii speciale ale Legii nr. 101/2016. 156. Rezultă deci că o astfel de interpretare ar lipsi de eficienţă modificările adoptate de legiuitor prin Legea nr. 212/2018, în sensul declarat prin expunerea de motive ataşată acestei legi, respectiv de reducere a duratei de soluţionare a dosarelor, atât din perspectiva duratei care trece între data depunerii cererii şi data la care se acordă primul termen de judecată, cât şi în ce priveşte durata dintre sesizarea instanţei şi finalizarea definitivă a litigiului. 157. De altfel, intenţia legiuitorului de a păstra procedura specială de judecată inclusiv în privinţa litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative rezultă şi din ultima modificare a Legii nr. 101/2016, adusă potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice. 158. În raport cu cele expuse anterior, textul art. 53 alin. (1¹) coroborat cu cel al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se interpretează în sensul că hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară - secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. 3.856/3/2019, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 11.400/231/2018* şi Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.825/118/2018*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. În interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1¹) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice), stabileşte că: Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară - secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la normele de drept substanţial aplicabile. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2020. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad