DECIZIE Nr. 45 din 14 martie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si 362
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 370 din 9 august 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 2 si 362 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de
Joita Enica in Dosarul nr. 2.059/1999 al Curtii de Apel Constanta - Sectia
penala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 3 februarie 2000 si au fost
consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a
delibera, Curtea a amanat pronuntarea la 17 februarie 2000 si apoi, succesiv,
la 24 februarie 2000, la 7 martie 2000 si la 14 martie 2000.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 18 iunie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 2.059/1999,
Curtea de Apel Constanta - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 din Codul de
procedura penala. Exceptia a fost ridicata de Joita Enica, prin mandatar
Vasilica Glavan, cu ocazia solutionarii apelurilor penale declarate impotriva
Sentintei penale nr. 149 din 18 martie 1999, pronuntata in Dosarul nr.
2.214/1998 al Tribunalului Constanta.
Din examinarea concluziilor scrise depuse de autorul exceptiei de
neconstitutionalitate rezulta ca aceasta priveste si dispozitiile art. 2 din
Codul de procedura penala.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile
legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 privind
accesul liber la justitie, precum si celor ale art. 22 alin. (1) care
consfintesc dreptul persoanei la viata si la integritate fizica si psihica.
Autorul exceptiei considera ca, deoarece "scopul procesului penal este de
a trage la raspundere pe vinovati conform vinovatiei lor", interzicerea
instituita pentru partile vatamate sau succesorii acestora de a efectua
"vreun demers prin care sa poata demonstra ca organele de urmarire penala
s-au inselat folosind o incadrare juridica anumita sau ca instanta de judecata
a fost patern de clementa cu autorul unei infractiuni contra vietii"
ingradeste accesul la justitie "in ce priveste efectele vatamarilor aduse
dreptului la viata si a subordonarii acestui drept exclusiv organelor de
parchet", aceasta limitare fiind "total straina dreptului fundamental
al cetateanului la viata".
Curtea de Apel Constanta - Sectia penala, exprimandu-si opinia ca urmare a
solicitarii Curtii Constitutionale, apreciaza ca art. 362 din Codul de
procedura penala nu contravine art. 22 alin. (1) din Constitutie, prin care se
consacra garantarea dreptului la viata si a dreptului la integritate fizica si
psihica ale persoanei.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca, deoarece nu poate fi
retinuta neconcordanta dispozitiilor art. 2 si ale art. 362 din Codul de
procedura penala cu prevederile art. 22 alin. (1) din Constitutie, exceptia
este neintemeiata.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, concluziile scrise depuse in motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile mandatarului autorului exceptiei,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, Curtea a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate, astfel cum a fost ridicata de parte.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
2 si 362 din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins:
Art. 2
"Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale, cat si
in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.
Actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu,
afara de cazul cand prin lege se dispune altfel.";
Art. 362
"Pot face apel:
a) procurorul, in ce priveste latura penala si latura civila;
b) inculpatul, in ce priveste latura penala si latura civila. Impotriva
sentintei de achitare sau de incetare a procesului penal, inculpatul poate
declara apel si in ce priveste temeiurile achitarii sau incetarii procesului
penal;
c) partea vatamata, in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare
la plangerea prealabila, dar numai in ce priveste latura penala;
d) partea civila si partea responsabila civilmente, in ce priveste latura
civila;
e) martorul, expertul, interpretul si aparatorul, cu privire la
cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
f) orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o
masura sau printr-un act al instantei.
Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevazute la lit. b) - f) si de
catre reprezentantul legal, de catre aparator, iar pentru inculpat, si de catre
sotul acestuia."
Autorul exceptiei sustine ca aceste texte de lege, deoarece nu recunosc
partii civile "dreptul de a aduce critica unei sentinte judecatoresti in
ceea ce priveste solutia in penal" in cazul infractiunilor "fata de
care urmarirea penala se promoveaza numai din oficiu", contravin
prevederilor constitutionale ale art. 21 si ale art. 22 alin. (1), potrivit
carora:
Art. 21:
"(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor,
a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
Art. 22 alin. (1)
"Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica
ale persoanei sunt garantate."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca dispozitiile
art. 2 din Codul de procedura penala instituie in alin. 1 principiul
legalitatii, iar in alin. 2, principiul oficialitatii procesului penal.
Atat prevederile constitutionale ale art. 123 alin. (1), care dispun ca
"Justitia se infaptuieste in numele legii", cat si cele ale art. 125
alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "Competenta si procedura de
judecata sunt stabilite de lege", reflecta tocmai principiul legalitatii,
principiu ce constituie regula de baza in procesul penal si totodata garantia
ca orice persoana care a savarsit o infractiune va fi pedepsita conform
vinovatiei sale si ca nici o persoana nevinovata nu poate fi trasa la
raspundere penala.
Principiul oficialitatii, inscris in alin. 2 al art. 2 din Codul de
procedura penala, reprezinta, neindoielnic, garantia ca in cazul infractiunilor
atat inceperea urmaririi penale, cat si desfasurarea procesului penal se
indeplinesc din oficiu, in afara cazurilor cand legea dispune altfel. Aceasta
optiune a legiuitorului in ceea ce priveste urmarirea, judecarea si
sanctionarea din oficiu a infractorilor a avut in vedere asigurarea protectiei
cat mai eficiente a societatii, a interesului acesteia de sanctionare a
persoanelor care comit infractiuni.
Asa fiind, Curtea constata ca art. 2 din Codul de procedura penala este in
deplin acord cu prevederile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber
la justitie.
Art. 362 din Codul de procedura penala prevede persoanele care pot face
apel impotriva sentintelor penale pronuntate in prima instanta. Printre acestea
se numara partea vatamata, in cazul in care actiunea penala se pune in miscare
la plangerea prealabila, dar numai in ceea ce priveste latura penala a cauzei,
precum si partea civila si partea civilmente responsabila, dar numai in ceea ce
priveste latura civila a cauzei.
Punerea in miscare a actiunii penale la plangerea prealabila a persoanei
vatamate reprezinta o derogare de la principiul oficialitatii procesului penal
si are loc in situatiile in care infractiunile savarsite au un grad redus de
pericol social. In aceste cazuri partea vatamata poate utiliza caile de atac,
apelul sau recursul, dar numai in ceea ce priveste latura penala.
In mod simetric, partea civila si partea responsabila civilmente, atat in
cauzele in care urmarirea penala si desfasurarea judecatii se indeplinesc din
oficiu, cat si in cele in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea
prealabila, pot declara apel sau recurs, insa numai in ceea ce priveste latura
civila a cauzei.
In aplicarea art. 130 din Constitutie privind rolul Ministerului Public,
procurorul este titularul actiunii publice in procesul penal, ca reprezentant
al intereselor generale ale societatii. In acest context interdictia partii
civile de a ataca latura penala a cauzei nu duce la o limitare a accesului
acesteia la justitie. Instanta de control judiciar sesizata de partea civila nu
poate fi impiedicata sa constate, atunci cand este cazul, ca inculpatul a fost gresit
achitat pentru motivul ca fapta imputata nu exista sau ca aceasta nu a fost
savarsita de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra actiunii civile
care va fi admisa, cea penala ramanand definitiva prin achitarea inculpatului.
Contrarietatea de hotarari poate fi insa inlaturata prin exercitarea cailor
extraordinare de atac.
Pe de alta parte insa, avand deplina capacitate procesuala in tot ceea ce
priveste actiunea civila, partea civila va putea discuta in apelul sau, dupa
caz, in recursul sau si aspectele penale ale hotararii atacate, daca de modul
in care au fost solutionate acestea depinde rezolvarea actiunii civile. Astfel,
in caz de achitare, instanta are obligatia de a se pronunta asupra laturii
civile, deci a solutionarii actiunii civile in mod integral. Aceasta inseamna
determinarea existentei unui fapt civil generator de prejudicii, in conditiile
art. 998 si urmatoarele din Codul civil. De altfel, in art. 346 din Codul de
procedura penala se dispune ca in caz de achitare sau incetare a procesului
penal instanta se pronunta, prin aceeasi sentinta, si asupra actiunii civile.
Dispozitiile art. 362 din Codul de procedura penala reprezinta, deopotriva,
si reflectarea prevederilor art. 128 din Constitutie, care stabilesc ca
"Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul
Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii", adica potrivit
normelor de procedura. De aceea Curtea Constitutionala considera ca instituirea
unor reguli privind accesul la justitie nu contravine Constitutiei cat timp le
este asigurata partilor interesate utilizarea cailor de atac.
Totodata Curtea constata ca ratiunile pe care se intemeiaza interdictia
partii civile de a ataca latura penala in cadrul procesului penal se regasesc
si in legislatia straina. Astfel, in dreptul belgian partea civila nu poate
urmari anularea unei achitari decat relativ la interesele sale civile (art. 412
din Codul instructiei penale belgiene). In dreptul german, chiar si atunci cand
procurorul nu intelege sa actioneze, interesul legitim al partii civile poate
forta si interventia, alaturata, a procurorului (Legea pentru protectia
victimei din 1987). In Italia, actiunea civila poate privi, evident, numai
interesele civile (art. 74 din Codul de procedura penala italian).
In sfarsit, examinand textele de lege criticate in raport cu prevederile
art. 22 din Constitutie, referitoare la dreptul la viata si la integritate
fizica si psihica, Curtea, neputand retine nici o legatura semnificativa intre
acestea, constata ca aceasta critica nu este pertinenta pentru solutionarea
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit.
A.c), al art. 16, 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, cu majoritate de voturi in ceea ce priveste art. 362 din Codul de
procedura penala,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si 362
din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Joita Enica in Dosarul nr.
2.059/1999 al Curtii de Apel Constanta - Sectia penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 14 martie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
OPINIE SEPARATA
Consideram ca dispozitiile art. 362 lit. c) si d) din Codul de procedura
penala sunt neconstitutionale, iar solutia care se impunea in speta, sub acest
aspect, era aceea de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.
Pe de alta parte, suntem de acord ca dispozitiile art. 2 din Codul de
procedura penala, precum si restul dispozitiilor art. 362 din Codul de
procedura penala sunt constitutionale, astfel incat apreciem ca, sub acest
aspect, solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate este
corecta.
Este, de asemenea, corecta si respingerea sustinerii autorului exceptiei in
sensul ca dispozitiile art. 362 din Codul de procedura penala ar contraveni
prevederilor constitutionale ale art. 22 alin. (1) (text conform caruia
"Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale
persoanei sunt garantate."). Intr-adevar, apararea dreptului la viata
constituie, in speta, o problema de fapt si, deci, de aplicare corecta a legii
penale, problema a carei solutionare intra in competenta exclusiva a instantei
de judecata, iar nu a Curtii Constitutionale, intrucat nu constituie o problema
de constitutionalitate a textului de lege criticat.
Asa fiind, in cele ce urmeaza vor fi infatisate considerentele in baza
carora dispozitiile art. 362 lit. c) si d) din Codul de procedura penala, prin
limitarea dreptului partii vatamate si, respectiv, al partii civile de a
exercita calea de atac a apelului (si, in consecinta, si calea de atac a
recursului, datorita trimiterii realizate prin art. 385^2 din Codul de
procedura penala), contravin Constitutiei, si anume: prevederilor art. 16 alin.
(1), referitoare la egalitatea in drepturi; prevederilor art. 21, referitoare
la accesul liber la justitie (prevederi constitutionale invocate in mod expres
de autorul exceptiei); prevederilor art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul
la aparare; prevederilor art. 128, referitoare la folosirea cailor de atac.
1. Conform art. 21 din Constitutie, "(1) Orice persoana se poate
adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor
sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept".
a) Intrucat textul constitutional nu distinge, rezulta ca accesul liber la
justitie nu se refera exclusiv la actiunea introductiva la prima instanta de
judecata, ci si la sesizarea oricaror altor instante care, potrivit legii, au
competenta de a solutiona fazele ulterioare ale procesului, inclusiv, asadar,
la exercitarea cailor de atac, deoarece apararea drepturilor, a libertatilor si
a intereselor legitime ale persoanelor presupune, in mod logic, si
posibilitatea actionarii impotriva hotararilor judecatoresti considerate ca
fiind nelegale sau neintemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului unor parti ale
unuia si aceluiasi proces penal de a exercita caile legale de atac constituie o
restrangere a accesului liber la justitie.
Aceasta ingradire este neconstitutionala, nefiind indeplinite conditiile
restrictive stabilite de art. 49 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia:
"Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai
prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei
nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a
libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea
consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de
grav."
b) De altfel, limitarea, stabilita prin art. 362 lit. c) din Codul de
procedura penala, a dreptului partii vatamate de a exercita caile ordinare de
atac, cu privire la latura penala, exclusiv in cauzele in care actiunea penala
se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, ingradeste, in
mod evident, accesul sau la justitie. Conditionarea punerii in miscare a
actiunii penale de existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate
reprezinta o exceptie de la principiul general al oficialitatii procesului
penal si se aplica doar in cazul infractiunilor cu o gravitate si cu un grad de
pericol social mai reduse. Pe de alta parte, in cazul infractiunilor mai grave,
interesul partii vatamate pentru aplicarea corecta a masurilor represive legale
este mai accentuat.
Este adevarat ca procesele penale avand ca obiect infractiuni care sunt
urmarite din oficiu sunt de interes public si ca titularul actiunii penale este
Ministerul Public, care, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) din
Constitutie, "In activitatea judiciara, [...] reprezinta interesele
generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si
libertatile cetatenilor". Dar nu mai putin adevarat este si faptul ca
exercitarea personala si in mod nemijlocit de catre partea vatamata sau de
catre partea civila a dreptului de a ataca la instanta ierarhic superioara o
hotarare judecatoreasca pe care o considera gresita, indiferent sub ce aspect,
nu diminueaza cu nimic rolul si atributiile Ministerului Public, ci,
dimpotriva, le completeaza in interesul aplicarii corecte a legii. Controlul
judiciar, prin diferite grade de jurisdictie, are menirea de a repara
eventualele erori cuprinse in solutiile pronuntate prin hotararile instantelor
inferioare. La fel cum poate gresi o instanta judecatoreasca, si reprezentantul
Ministerului Public este supus aceleiasi eventualitati, astfel incat este
posibil ca in mod eronat sa nu atace cu apel ori cu recurs o hotarare nelegala
sau netemeinica. Intr-o asemenea situatie, cand - conform art. 362 lit. c) si
d) din Codul de procedura penala - partea vatamata si partea civila sunt
private de dreptul de a exercita caile de atac, hotararile respective nu se mai
supun controlului judiciar, cu consecinta mentinerii erorii judiciare (a carei
posibilitate de inlaturare prin eventuala formulare a unei cai extraordinare de
atac este extrem de redusa, ca urmare a regimului juridic restrictiv al acestor
cai).
c) Invocarea, prin considerentele deciziei la care se refera prezenta
opinie separata, a solutiilor - asemanatoare celor ale art. 362 din Codul de
procedura penala roman - adoptate in legislatia sau in jurisprudenta altor
state nu este relevanta in cadrul controlului de constitutionalitate efectuat
in cauza de fata. Intr-adevar, asemenea solutii pot constitui premise teoretice
pentru promovarea unor principii sau reglementari concrete in legislatia
nationala, insa aceste reglementari din sisteme de drept straine nu pot
legitima mentinerea unor reglementari romanesti contrare dispozitiilor
constitutionale.
2. Potrivit art. 24 alin. (1) din Constitutie, "Dreptul la aparare
este garantat".
Prin redactarea sa atat de generala, aceasta garantie constitutionala nu
vizeaza doar apararea referitoare la faza procesului penal desfasurata in fata
primei instante de judecata (de exemplu, prin propunerea si producerea de probe
in fata instantei de fond, prin concluzii puse in cadrul dezbaterilor etc.), ci
vizeaza, deopotriva, si dreptul de aparare prin exercitarea cailor legale de
atac impotriva unor constatari de fapt sau de drept ori unor solutii adoptate
de o instanta de judecata, dar care sunt considerate gresite de catre unul sau
altul dintre participantii la procesul penal. Este evident ca, in situatia in
care partea vatamata si partea civila sunt impiedicate sa exercite caile
ordinare de atac, acestea nu-si pot valorifica si apara drepturile in fata
instantei de apel sau de recurs, intrucat cauza ori nu va ajunge in fata
acestor instante ori, in eventualitatea apelului sau recursului declarat de
inculpat, nu se poate inrautati situatia acestuia. Trebuie mentionat, in acest
context, ca, in ceea ce priveste calea de atac exercitata de Ministerul Public,
Curtea Constitutionala a stabilit, prin Decizia nr. 80 din 20 mai 1999,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 333 din 14 iulie
1999, neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 17 si 18 din Codul de procedura
penala, texte referitoare la exercitarea din oficiu, in anumite conditii, a
actiunii civile in cadrul procesului penal.
3. Potrivit prevederilor art. 128 din Constitutie, "Impotriva
hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita
caile de atac, in conditiile legii".
Aceasta norma constitutionala cuprinde doua teze:
a) prima teza consacra dreptul subiectiv al oricarei parti a unui proces,
indiferent de obiectul procesului, precum si dreptul Ministerului Public de a
exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti considerate ca fiind
nelegale sau neintemeiate; b) cea de-a doua teza prevede ca exercitarea cailor
de atac se poate realiza in conditiile legii.
Prima teza exprima, de fapt, in alti termeni, dreptul fundamental inscris
in art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie (desigur, in
intelesul de acces liber la toate gradele de jurisdictie, astfel cum s-a
demonstrat prin considerentele anterioare, de sub pct. 1); aceasta teza
contine, asadar, o reglementare substantiala. Cea de-a doua teza se refera la
reguli de procedura, care nu pot insa aduce atingere substantei dreptului
conferit prin cea dintai teza. Asa fiind, in privinta conditiilor de exercitare
a cailor de atac legiuitorul poate sa reglementeze termenele de declarare a
acestora, forma in care trebuie sa fie facuta declaratia, continutul sau,
instanta la care se depune, competenta si modul de judecare, solutiile ce pot
fi adoptate si altele de acelasi gen, astfel cum, de altfel, prevede art. 125
alin. (3) din Constitutie, potrivit caruia "Competenta si procedura de
judecata sunt stabilite de lege". Dar legiuitorul nu poate suprima dreptul
- substantial - al unei parti interesate de a exercita caile de atac si nici nu
poate restrange exercitiul acestui drept decat in conditiile restrictive
stabilite prin art. 49 din Constitutie. Intr-adevar, desi art. 128 din
Constitutie asigura folosirea cailor de atac "in conditiile legii",
aceasta dispozitie constitutionala nu are insa semnificatia ca
"legea" ar putea inlatura ori restrange exercitiul altor drepturi sau
libertati expres consacrate prin Constitutie.
4. Diferentierea facuta prin art. 362 din Codul de procedura penala intre
regimul juridic al partii vatamate si cel al partii civile este
neconstitutionala; incalcand dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie,
potrivit carora: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor
publice, fara privilegii si fara discriminari."
Conform art. 24 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, "Persoana
care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, daca
participa in procesul penal, se numeste parte vatamata.
Persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal
se numeste parte civila". Asadar, in cazul in care persoana vatamata
formuleaza, in cadrul procesului penal, pretentii pentru repararea
prejudiciului material suferit ca urmare a savarsirii infractiunii, aceasta
cumuleaza doua calitati procesuale: calitatea de parte vatamata si calitatea de
parte civila. Aceste doua parti ale procesului penal se afla insa intr-o
situatie identica, si anume in situatia de persoana lezata in drepturile sale
prin savarsirea infractiunii, ceea ce justifica existenta "interesului
legitim", la care se refera art. 21 din Constitutie. Asa fiind,
diferentierea facuta prin dispozitiile lit. c) si, respectiv, ale lit. d) din
art. 362 din Codul de procedura penala (in sensul ca partea vatamata poate face
apel numai in ceea ce priveste latura penala a cauzei in care actiunea penala
se pune in miscare la plangerea prealabila, iar partea civila numai in ceea ce
priveste latura civila) este contrara principiului constitutional al egalitatii
cetatenilor in fata legii. De altfel, sub acest aspect, trebuie remarcat ca
exista o contradictie vadita intre, pe de o parte, dispozitiile art. 362 lit.
c) si d) din Codul de procedura penala si, pe de alta parte, dispozitiile art.
15 alin. 3 din acelasi cod, potrivit carora: "Calitatea de parte civila a
persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul
acestei persoane de a participa in calitate de parte vatamata in aceeasi
cauza."
5. Solutia adoptata prin decizia la care se refera prezenta opinie
separata, in sensul constitutionalitatii dispozitiilor art. 362 din Codul de
procedura penala, este contrara si unora dintre principiile stabilite prin
jurisprudenta anterioara a Curtii Constitutionale.
Astfel, aceasta Curte a stabilit, prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie
1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 6
martie 1998, ca "art. 278 din Codul de procedura penala este
constitutional numai in masura in care nu opreste persoana nemultumita de
solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror
sau efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata
instantelor judecatoresti sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din
Constitutie, ce urmeaza sa se aplice in mod direct". Prin urmare, orice
persoana care se considera lezata in drepturile sau interesele sale legitime
printr-o solutie de neurmarire adoptata de procuror se poate adresa justitiei;
cu toate acestea partea vatamata, constituita si parte civila, este oprita sa
se adreseze instantei superioare impotriva unei sentinte judecatoresti de
achitare sau de incetare a procesului penal.
6. Solutia pe care o sustinem prin prezenta opinie separata nu poate fi
inlaturata de argumentul, cuprins in decizia luata cu majoritate de voturi,
potrivit caruia partea civila nu ar fi lezata in drepturile si interesele sale
prin dispozitiile sentintei referitoare la latura penala a cauzei, intrucat ea
are posibilitatea sa-si valorifice pretentiile pentru despagubire si pe calea
unei actiuni civile separate sau prin continuarea judecarii actiunii civile
chiar si dupa pronuntarea unei hotarari de achitare in procesul penal.
Intr-adevar, art. 22 alin. 1 din Codul de procedura penala prevede ca
"Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat
in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta
faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia". Asa
fiind, rezulta ca partea civila, pentru a-si putea valorifica drepturile la
despagubire printr-o actiune civila, alaturata actiunii penale sau exercitata
separat, este deosebit de interesata de indreptarea eventualelor nelegalitati
sau netemeinicii cuprinse in sentinta penala si datorita carora, in mod eronat,
s-a retinut - dupa caz - inexistenta faptei, nesavarsirea acesteia de catre
inculpat, lipsa vinovatiei inculpatului, existenta legitimei aparari, a starii
de necesitate, a cazului fortuit, a iresponsabilitatii sau a scuzei provocarii.
Cu toate acestea, in absenta posibilitatii exercitarii cailor de atac, partea
civila nu poate actiona in justitie pentru apararea drepturilor si intereselor
sale legitime, spre a solicita inlaturarea erorilor din sentinta penala, erori
ce prejudeca actiunea sa civila.
7. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept.
De aceea, decizia la care se refera prezenta opinie separata (rezultat al
vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre majoritatea judecatorilor
Curtii Constitutionale) este singura care produce efecte obligatorii,
"erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Atat
considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv,
exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor
Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta
solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta
neconstitutionalitatii prevederilor art. 362 lit. c) si d) din Codul de
procedura penala, in intelesul delimitat prin decizia la care se refera aceasta
opinie separata. Orice decizie a Curtii Constitutionale este obligatorie
"erga omnes", in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel
putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale. Nu exista grade ale obligativitatii
deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimate
pentru solutia pronuntata. De aceea autoritatile si institutiile statului sunt
obligate sa dea curs solutiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca si
solutiei pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor ce formeaza
completul de judecata. Raspunderea juridica este identica si intr-un caz si in
celalalt, in conditiile prezentate prin considerentele Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.
Lucian Mihai,
presedintele Curtii Constitutionale
Romul Petru Vonica,
judecator
Ioan Muraru,
judecator
Kozsokar Gabor,
judecator