Decizia Nr.457 din 04.07.2018

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de un număr de 97 de deputaţi, aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România şi Partidului Naţional Liberal, precum şi deputaţi neafiliaţi, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.2. Cu Adresa nr. 2/6.196 din 21 iunie 2018, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.855 din 22 iunie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 962A/2018.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, după ce reproduc cererea de reexaminare adresată Parlamentului de către Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, autorii obiecţiei arată că Parlamentul a ignorat argumentele invocate de Preşedinte, procedând la respingerea cererii de reexaminare fără dezbatere, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative, ceea ce presupune dezbaterea tuturor punctelor înscrise în cererea de reexaminare şi, ulterior, adoptarea uneia dintre soluţiile descrise în art. 137 alin. (3) din regulament. Aceeaşi procedură de dezbatere este aplicabilă şi în Senatul României, conform art. 150 din Regulamentul Senatului. Prin urmare, consideră că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului cu consecinţa nerespectării art. 1 alin. (4) din Constituţie.5. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorii arată că dispoziţiile art. I pct. 11 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (2) şi (4) din Constituţie, întrucât stabileşte că atât propunerile privind judecătorii care fac parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi propunerile privind numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi se înaintează Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu plenului acestuia. De asemenea, art. I pct. 21 din legea criticată modifică alin. (1) al art. 41 din Legea nr. 304/2004 în sensul că transferă competenţa de înfiinţare a secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Această măsură este una de ordin organizatoric, care vizează buna funcţionare a justiţiei şi garantarea independenţei sistemului judiciar, referindu-se la componenta instituţională a independenţei justiţiei, în sensul existenţei unor condiţii de muncă adecvate şi a unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv, însă este contrară art. 134 alin. (2) şi (4) cu privire la rolul constituţional al secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii şi la faptul că numai Consiliul Superior al Magistraturii, în ansamblul său, poate îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de lege. Art. I pct. 25 şi pct. 26 din legea criticată instituie şi posibilitatea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de a convoca adunările generale ale instanţei, respectiv de a solicita puncte de vedere adunărilor generale ale judecătorilor. Conform argumentelor expuse în prealabil, instituirea altor atribuţii Secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii faţă de cele strict prevăzute de art. 134 alin. (2) din Constituţie este de natură să încalce rolul Consiliului prevăzut de art. 133 alin. (1) şi atribuţiile acestuia, în componenta sa plenară.6. În continuare, autorii sesizării susţin că art. I pct. 27 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. Faptul că sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completele de judecată se auditează sub conducerea Ministerului Justiţiei, cu participarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor, la fiecare 2 ani, încalcă independenţa justiţiei, rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii şi principiul separaţiei puterilor în stat.7. De asemenea, art. I pct. 35 şi pct. 38 din legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 11 alin. (1), art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) din Constituţie. Prin transferarea competenţei de soluţionare a contestaţiilor referitoare la intervenţia procurorilor ierarhic superiori în activitatea procurorilor de caz, de la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (format nu doar din membri aleşi ai corpului magistraţilor, ci şi din membri de drept sau din reprezentanţi ai societăţii civile) la Secţia pentru procurori a Consiliului, se diminuează o garanţie pentru funcţionarea independentă a procurorilor. Prin acordarea posibilităţii ministrului justiţiei, care este membru al Guvernului, numit şi susţinut de un partid politic, de a da îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate „pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii", dar în special prin punerea procurorilor sub controlul ministrului justiţiei, fără a defini în niciun fel aceste atribuţii, se creează posibilitatea intervenirii în activitatea judiciară a procurorilor întro manieră care să aducă atingere independenţei funcţionale a acestora, condiţie esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor asumate de statul român prin tratatele internaţionale. Principiul autorităţii ministrului justiţiei asupra procurorilor trebuie şi poate fi reglementat într-o manieră care să nu aducă atingere independenţei necesare pentru a-şi putea exercita funcţiile în mod eficace şi libere de orice presiune ilicită, prin reglementarea detaliată a modului de exercitare a acesteia, care să excludă orice intervenţie asupra activităţii judiciare a procurorului. Dispoziţiile criticate încalcă şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul cerinţelor de claritate şi previzibilitate ale legii. Textul de lege nu lămureşte care sunt limitele şi natura îndrumărilor scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii pe care ministrul justiţiei poate să le dea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.8. În fine, autorii arată că art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care introduce o secţiune prin care este înfiinţată şi reglementată o secţie pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, încalcă prevederile art. 16 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Magistratul are dreptul de a fi cercetat penal de un organ de urmărire penală specializat în categoria de infracţiuni din care face parte cea care i se impută, drept pe care îl are orice cetăţean. Cu atât mai mult cu cât magistratul este vulnerabil, soluţiile sale lăsând întotdeauna cel puţin o parte nemulţumită, determinând de foarte multe ori formularea împotriva sa a unor plângeri neîntemeiate, cu scop şicanator, este necesar ca acesta să fie cercetat de persoane competente în materia respectivă, fie că este vorba despre fapte de corupţie, de fapte împotriva vieţii şi sănătăţii etc. Or acest drept de a fi egal în faţa autorităţilor publice îi este încălcat prin cercetarea sa de o structură formată din cel mult 15 procurori, aceştia nefiind şi neputându-se niciodată specializa în fiecare categorie de infracţiuni reglementate de legislaţia în vigoare. Specializarea presupune experienţă profesională, pe lângă o cunoaştere amănunţită a unei materii la nivel teoretic, iar specializarea se dobândeşte după o lungă perioadă de practică efectivă în domeniu. În plus, desfăşurarea activităţii acestor 15 persoane la Bucureşti, cu încălcarea principiului accesibilităţii în spaţiu a organului judiciar, presupune obligarea magistratului, spre deosebire de alţi cetăţeni, de a se deplasa pentru audieri şi pentru alte activităţi de urmărire penală, în timpul programului de lucru, în altă localitate, la mare distanţă şi de a suporta cheltuieli excesive. De asemenea, magistratul îşi va organiza foarte anevoios apărarea şi va suporta costuri disproporţionate sau va fi nevoit să nu se prezinte la efectuarea actelor de urmărire penală şi să suporte un proces neechitabil.9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.10. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/6.467 din 29 iunie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.171 din 29 iunie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 962A/2018, prin care se arată că aceasta este inadmisibilă.11. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă a legii, potrivit căreia Parlamentul României a procedat la adoptarea acesteia cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că nu a fost prezentată argumentaţia care să fundamenteze această afirmaţie. Din analiza comparată a documentelor aferente derulării procedurii legislative a reexaminării legii ca urmare a solicitării formulate de Preşedintele României, a formei adoptate de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, se constată că reexaminarea legii deduse controlului de constituţionalitate s-a realizat cu respectarea în ansamblu a prevederilor regulamentare aplicabile acestei proceduri parlamentare speciale şi nu doar a celor invocate de către autorii sesizării.12. Referitor la motivele care ar susţine neconstituţionalitatea intrinsecă a legii, ţinând cont de obiectul sesizării de neconstituţionalitate examinate, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că, anterior examinării incidenţei şi temeiniciei argumentelor invocate, trebuie analizat conţinutul sesizării, identificarea elementelor care ar fundamenta admisibilitatea sa, din perspectiva exigenţelor constituţionale, a cadrului normativ infraconstituţional aplicabil şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie. Astfel, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, instanţa de contencios constituţional „se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora [...]". Potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţia României, republicată, „Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire", iar, în ipotezele în care „Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei", potrivit art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală, „promulgarea se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea".13. Cu privire la legea supusă controlului de constituţionalitate, preşedintele Camerei Deputaţilor reţine că dezbaterea şi adoptarea sa s-au realizat în procedură de urgenţă, ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, cu consecinţa că în speţă au fost aplicabile prevederile referitoare la termenul de două zile pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Legea a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului la data de 20 iunie 2018 şi a fost trimisă în vederea promulgării la data de 22 iunie 2018, prezenta sesizare de neconstituţionalitate fiind înregistrată în aceeaşi zi. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost supusă controlului de constituţionalitate în repetate rânduri: primul control a fost declanşat ca urmare a adoptării legii în Parlament, în termenele legale şi constituţionale, şi a fost soluţionat printr-o decizie de admitere parţială a criticilor de neconstituţionalitate, situaţie care a determinat deschiderea procedurii de reexaminare a legii, în temeiul art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală, în vederea punerii în acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale. După parcurgerea acestei proceduri, Parlamentul a adoptat o nouă lege, cu un conţinut normativ diferit, care a fost supusă unui nou control de constituţionalitate, judecătorul constituant fiind sesizat pentru a se pronunţa cu privire la măsura în care Parlamentul sa conformat celor statuate prin decizia de admitere anterioară. În urma verificării, Curtea a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate, constatând că Parlamentul a respectat obligaţia constituţională prevăzută la art. 147 alin. (2) de a pune în acord prevederile legii cu observaţiile Curţii Constituţionale.14. Întrucât reformulările de text aduse nu au afectat sintagmele care în viziunea autorilor prezentei sesizări ar fi neconforme cu exigenţele Constituţiei, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că argumentele aduse de aceştia şi considerentele pe care îşi fundamentează obiecţia puteau face obiectul sesizării iniţiale a Curţii Constituţionale. Din perspectiva respectării termenelor de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, sub aspectul conţinutului prezentei sesizări, acestea au început să curgă începând cu data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor Parlamentului în vederea exercitării acestui drept, respectiv 21 decembrie 2017 - forma iniţială a legii şi, respectiv, 28 martie 2018 - forma rezultată în urma reexaminării, şi s-au împlinit la data la care ar fi expirat termenul de promulgare de 20 de zile sau de 10 zile, după caz, prevăzut de art. 77 alin. (1), respectiv de alin. (3) din Constituţie, care a fost întrerupt ca urmare a formulării în prealabil a sesizărilor de neconstituţionalitate. Pe cale de consecinţă, termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale începe întotdeauna să curgă imediat după finalizarea procedurii de adoptare a legii în Parlament şi este acelaşi pentru toate subiectele de drept care, potrivit Constituţiei, au îndrituirea de a învesti Curtea cu efectuarea controlului de constituţionalitate. Astfel, având în vedere că prezenta sesizare, înregistrată la Curtea Constituţională pe data de 22 iunie 2018, vizează conţinutul normativ al unor prevederi ale legii care se regăsesc în forma adoptată iniţial de Parlament, pentru care termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a început să curgă din data de 21 decembrie 2017, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi analizată şi din perspectiva incidenţei şi a temeiniciei argumentelor invocate în fond, întrucât este formulată după expirarea termenului prevăzut la art. 77 din Constituţie, în care, dacă legea nu ar fi fost contestată în prealabil în repetate rânduri, Preşedintele României ar fi trebuit să o promulge.15. Având în vedere considerentele prezentate, Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că sesizarea de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi propune respingerea sa.16. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:17. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 11, 21, 25, 26, 27, 35, 38 şi 45 din lege, în special.18. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) în ceea ce priveşte principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al respectării obligatorii a legii, precum şi claritatea şi previzibilitatea legii, art. 11 referitoare la dreptul internaţional, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 131 şi 132 privind rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor, precum şi art. 133 şi 134 referitoare la rolul, structura şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.19. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).20. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de un număr de 97 de deputaţi, aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România şi Partidului Naţional Liberal, precum şi deputaţi neafiliaţi, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.21. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, în ipoteza în care Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, potrivit alin. (3) al art. 77, „promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea". Cu privire la acest aspect, se constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Senatul României, Cameră decizională, în data de 20 iunie 2018 şi a fost depusă, în aceeaşi zi, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 22 iunie 2018. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 22 iunie 2018. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul legal, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.22. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza distinctă a criticilor formulate, respectiv a celor extrinseci şi a celor intrinseci.23. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate reproduc cererea de reexaminare adresată Parlamentului de către Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, susţinând că autoritatea legiuitoare a respins cererea de reexaminare fără a o dezbate, ceea ce ar constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, cu consecinţa nerespectării art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei puterilor în stat. Dispoziţiile regulamentare invocate au următorul conţinut:– Art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor: „(1) Reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor, în urma cererii făcute de Preşedintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, va avea loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectuează mai întâi de Camera Deputaţilor, dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată, după care se trimite legea adoptată Senatului, care va decide definitiv. În situaţia în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, legea adoptată se trimite Preşedintelui în vederea promulgării.
(2) Reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative.
(3) Raportul comisiei, cu privire la solicitările formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare, va cuprinde una dintre cele 3 variante:a)propunerea de adoptare a legii modificate şi completate în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte în cererea de reexaminare; b)propunerea de adoptare a legii în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare; c)propunerea de respingere a legii.În cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare şi raportul va cuprinde toate amendamentele admise şi respinse depuse de deputaţi. Textele propuse trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare şi să asigure corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor legii. În cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare, raportul nu va mai cuprinde amendamentele depuse.
(4) Se supun dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, după regulile procedurii legislative, propunerile Comisiei sesizate în fond de adoptare a legii modificate sau completate în întregime sau parţial, în sensul solicitărilor formulate de Preşedintele României cuprinse în cererea de reexaminare, sau, după caz, propunerile Comisiei de adoptare a legii în forma adoptată iniţial, în cazul respingerii solicitărilor cuprinse în cererea de reexaminare. În şedinţa dedicată votului final se votează legea în ansamblul ei. Dacă nicio formă a legii supusă aprobării nu este adoptată de Cameră, legea este respinsă.
(5) În situaţia în care propunerea de respingere a legii nu întruneşte numărul de voturi necesar adoptării, se restituie comisiei în vederea reexaminării, avându-se în vedere încadrarea în termenul prevăzut la alin. (1).";

– Art. 150 din Regulamentul Senatului României: „(1) În cazul în care Preşedintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei legi adoptate prima dată de către Senat, cererea va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului.
(2) Reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea procedurii legislative."24. Din examinarea conţinutului normativ al dispoziţiilor regulamentare, rezultă că acestea vizează procedura reexaminării legii pe baza cererii Preşedintelui României, stabilind durata maximă a procedurii, ordinea de reexaminare în funcţie de competenţa de sesizare a celor două Camere, procedura de urmat, posibilele soluţii care pot fi propuse prin raportul comisiei competente să analizeze cererea de reexaminare, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească amendamentele admise, obiectul dezbaterii plenului celor două Camere, după regulile procedurii legislative, votul final asupra legii, precum şi condiţiile de restituire a legii către comisie în vederea reexaminării. Aşadar, normele procedurale au un conţinut complex, reglementând aspectele esenţiale ale procedurii reexaminării legii. 25. Analizând critica formulată, Curtea observă că, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sesizările [n.r. adresate Curţii Constituţionale] trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". În sistemul constituţional românesc, obligaţia de motivare a sesizării de neconstituţionalitate nu are semnificaţia unei limitări a accesului titularului dreptului la justiţia constituţională, ci este consecinţa firească a faptului că, în realizarea controlului de constituţionalitate, Curtea nu poate acţiona din oficiu (cu excepţia iniţiativelor de revizuire a Constituţiei), ci numai la sesizare şi în limitele acesteia. A admite posibilitatea simplei formulări a sesizării fără a se arăta motivele de neconstituţionalitate imputabile dispoziţiilor legale criticate, ar însemna o încălcare a prevederilor exprese ale legii care obligă la motivarea sesizării şi care nu fac distincţie între controlul abstract, a priori, şi cel concret, a posteriori. Mai mult, o atare posibilitate ar înfrânge principiul potrivit căruia controlul de constituţionalitate se realizează doar „la sesizare", şi nu din oficiu, întrucât Curtea Constituţională ar fi pusă în situaţia de a determina ea însăşi motivele de neconstituţionalitate a legii care formează obiectul sesizării. În acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii, care, de exemplu, prin Decizia nr. 341 din 12 septembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 29 ianuarie 1998, a stabilit că „neindicarea de către autorul excepţiei a normelor constituţionale în raport cu care consideră că sunt neconstituţionale dispoziţiile legale atacate constituie, de asemenea, un motiv de respingere, întrucât excepţia ridicată nu constituie, în sensul constituţional al termenului, o excepţie de neconstituţionalitate. Dacă instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil". 26. Aplicând aceste considerente de principiu controlului de constituţionalitate realizat în prezenta cauză, Curtea reţine că autorii sesizării s-au limitat în motivarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă la enumerarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, al căror conţinut normativ complex a fost menţionat în prealabil, fără a arăta care dintre aspectele reglementate au fost nesocotite prin adoptarea legii care face obiect al controlului de constituţionalitate. Autorii sesizării se mărginesc la a aprecia că problemele evidenţiate în cererea de reexaminare formulată „necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare" şi la simpla invocare a dispoziţiilor constituţionale considerate a fi încălcate - art. 1 alin. (4) din Constituţie, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Or, o atare abordare nu satisface condiţia prevăzută de lege privind motivarea sesizării, astfel că se impune soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a criticii astfel formulate. 27. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, apare necesară evidenţierea procesului legislativ al legii examinate. Astfel, legea a parcurs trei cicluri legislative, după cum urmează: primul ciclu legislativ - în forma sa iniţială, legea a fost adoptată de Senatul României, în calitate de Cameră decizională, la data de 20 decembrie 2017, fiind apoi depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii în data de 21 decembrie 2017 şi trimisă la promulgare la data de 23 decembrie 2017. La data de 27 decembrie 2017, un număr de 29 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, au sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate anterior promulgării. Curtea a soluţionat sesizarea prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018. Prin soluţia pronunţată de Curte au fost admise parţial criticile şi s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2, 4, 29 şi 61 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, fiind respinse, ca neîntemeiate, celelalte critici formulate. 28. Al doilea ciclu legislativ - în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, s-a deschis procedura reexaminării legii pentru punerea de acord cu Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale, procedură care s-a finalizat prin adoptarea legii reexaminate la data de 26 martie 2018. Forma reexaminată a legii a fost contestată, la data de 29 martie 2018, de un număr de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, Curtea constatând constituţionalitatea legii examinate prin Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018. La data de 7 mai 2018, Preşedintele României formulează o nouă obiecţie de neconstituţionalitate, care este respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 357 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 8 iunie 2018. 29. Al treilea ciclu legislativ - la 15 iunie 2018, Preşedintele României a adresat Parlamentului o cerere de reexaminare a conţinutului normativ al legii. După reexaminare, legea a fost adoptată, fără modificări, la data de 20 iunie 2018, iar în data de 22 iunie 2018 a fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare. 30. La data de 22 iunie 2018, Curtea Constituţională a fost din nou sesizată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, de un număr de 97 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România şi Partidului Naţional Liberal, precum şi deputaţi neafiliaţi, sesizare care constituie prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. 31. Faţă de această succesiune a etapelor parcurse de legea în discuţie, Curtea reţine, referitor la cel de-al doilea ciclu legislativ, al reexaminării deschise de drept ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, că acesta s-a finalizat prin adoptarea legii la data de 26 martie 2018. După acest moment a urmat, în ordine, aşa cum s-a arătat mai sus, sesizarea Curţii Constituţionale de un număr de 89 de deputaţi - soluţionată prin Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018 -, sesizarea Curţii Constituţionale de Preşedintele României - soluţionată prin Decizia nr. 357 din 30 mai 2018 -, cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală şi adoptarea legii de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 20 iunie 2018. 32. Faţă de acest ansamblu factual, specific legii supuse controlului, Curtea va analiza problema admisibilităţii prezentei obiecţii de constituţionalitate din perspectiva respectării obiectului sesizării. Astfel, având în vedere că, pe de o parte, la data de 20 iunie 2018, cererea de reexaminare a legii formulată de Preşedintele României a fost respinsă, legea fiind adoptată în aceeaşi formă în care fusese votată în 26 martie 2018, iar, pe de altă parte, toate criticile formulate în prezenta cauză vizează conţinutul normativ al unor dispoziţii ale legii în forma adoptată de Parlament în primul ciclu legislativ (20 decembrie 2017) sau în cel de-al doilea ciclu legislativ (26 martie 2018), pentru care termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a început să curgă fie din data de 21 decembrie 2017, fie din data de 28 martie 2018, în ambele ipoteze termenul fiind epuizat, Curtea reţine că nu este îndrituită să efectueze un astfel de control, fiind depăşit stadiul procedurii constituţionale în care ar fi putut fi formulate critici de neconstituţionalitate cu privire la respectivele prevederi legale. 33. Chiar dacă sesizarea a fost depusă în interiorul termenului de protecţie, care începe să curgă de la data depunerii legii la secretarii generali ai Camerelor în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii, iar în această situaţie ar fi respectată, aparent, condiţia de admisibilitate referitoare la obiectul controlului de constituţionalitate, legea nefiind încă promulgată, atâta vreme cât, în urma parcurgerii procedurii de reexaminare declanşate la cererea Preşedintelui României, legea nu a suferit nicio modificare, prezervând soluţiile legislative adoptate anterior cu privire la care termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a început să curgă imediat după finalizarea procedurii de adoptare a legii în Parlament şi a fost acelaşi pentru toate subiectele de drept care, potrivit Constituţiei, au îndrituirea de a învesti Curtea cu efectuarea controlului de constituţionalitate, Curtea reţine inadmisibilitatea sesizării formulate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 357 din 30 mai 2018, paragraful 32). Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 65, Curtea Constituţională a apreciat că „în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, admisibilitatea sesizării nu poate fi raportată decât la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, iar nu la lipsa decretului de promulgare. Cu alte cuvinte, după expirarea termenului de 5 zile sau 2 zile, după caz, şi a termenului de 20 de zile în care legea ar fi fost promulgată în lipsa cauzei de întrerupere a procedurii de promulgare (sesizarea anterioară a instanţei constituţionale), titularii dreptului de a sesiza instanţa constituţională pierd acest drept, cu consecinţa că obiecţiile de neconstituţionalitate formulate peste aceste termene vor fi respinse ca inadmisibile". 34. Prin aceeaşi Decizie nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 66, Curtea a reţinut că „o interpretare contrară, bazată pe ideea că nu există un termen-limită pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional, ar conduce la concluzia că formularea unei sesizări de neconstituţionalitate, ce determină întreruperea termenului de promulgare, creează o situaţie în care subiectele de drept prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie pot sesiza sine die instanţa constituţională, lipsind de efecte juridice dispoziţiile legale şi constituţionale referitoare la termenele de exercitare a drepturilor procesuale în faţa acesteia. S-ar putea ajunge la situaţia în care titularii dreptului de sezină ar formula alternativ şi succesiv, pe motive identice sau diferite, un număr nelimitat de obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la o anumită lege, împrejurare care ar prelungi nepermis procedura legislativă, blocând indirect finalizarea acestei proceduri şi, deci, intrarea în vigoare a actului adoptat de Parlament". 35. În plus faţă de cele prezentate, Curtea observă că, în prezenta cauză, autorii obiecţiei nu fac decât să reitereze critici de neconstituţionalitate formulate şi în sesizările anterioare care au avut ca obiect dispoziţii ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, critici asupra cărora Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 33 din 23 ianuarie 2018 şi nr. 250 din 19 aprilie 2018. Or, pentru a avea caracter legitim, exercitarea drepturilor legale şi constituţionale trebuie să se realizeze, în acord cu prevederile art. 57 din Constituţie, cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, doar într-o atare ipoteză bucurându-se de protecţia oferită de lege şi Constituţie. O exercitare ultra vires a drepturilor legale şi constituţionale, abuzând de procedurile pe care legea le pune la dispoziţia titularilor drepturilor, îşi pierde legitimitatea şi, implicit, protecţia constituţională a acestora. 36. Având în vedere aceste argumente, Curtea urmează să constate că obiecţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este inadmisibilă. 37. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*,* Cu opinia separată a doamnei judecător Livia Doina Stanciu, în sensul celei formulate la Decizia Curţii Constituţionale nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de un număr de 97 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România şi Partidului Naţional Liberal, precum şi deputaţi neafiliaţi. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu