DECIZIE   Nr. 46 din 17 mai 1994

privind constitutionalitatea Regulamentului Senatului

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 131 din 27 mai 1994

    Cu adresa nr. 273 din 7 martie 1994, presedintele Senatului a solicitat Curtii Constitutionale examinarea Regulamentului Senatului*), adoptat prin Hotararea nr. 16 din 30 iunie 1993, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 178 din 27 iulie 1993, sub aspectul legitimitatii sale constitutionale. Temeiul legal al sesizarii il constituie prevederile art. 144 lit. b) din Constitutie, potrivit carora Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, precum si prevederile art. 21 din Legea nr. 47/1992.
    Totodata, Curtea Constitutionala a fost sesizata si de grupul parlamentar al U.D.M.R. din Senat cu privire la neconstitutionalitatea art. 160 alin. 2 din Regulamentul Senatului, referitor la obligatia senatorilor de a depune juramantul prevazut de art. 82 alin. (2) din Constitutie. In esenta, se sustine ca aceasta prevedere este neconstitutionala intrucat nu a fost prevazuta de Constitutie, parlamentarilor nu le-ar reveni obligatia de a respecta legea in aceasta calitate, ci in aceea de cetateni, indatorirea de a depune un juramant ar fi echivalenta cu un mandat imperativ, prohibit de art. 66 din Constitutie si ar fi contrara pluralismului politic.
    In temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-a cerut punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului care, cu adresa nr. XXII/14/1994, a comunicat acest punct de vedere, solicitand respingerea sesizarii, intrucat juramantul de credinta este conform obligatiei constitutionale a cetatenilor de a respecta legea si suprematia Constitutiei, constituind legamintul solemn al senatorilor de a-si indeplini cu credinta fata de tara si fata de popor functia publica in care au fost alesi. De aceea se considera ca juramantul poate fi instituit prin regulament, care, reglementand organizarea si functionarea Senatului, trebuie sa cuprinda "drepturile si obligatiile, ca si alte componente ale statutului senatorului".
    Curtea constata ca, potrivit art. 144 lit. b) din Constitutie si art. 3, art. 12 si art. 21 din Legea nr. 47/1992, este competenta sa se pronunte asupra constitutionalitatii Regulamentului Senatului, fiind legal sesizata de presedintele Senatului, cu privire la intreg cuprinsul regulamentului, si de un grup parlamentar, cu privire la art. 160 alin. 2 din regulament.
    Prin Incheierea din data de 20 aprilie 1994, cele doua sesizari au fost conexate intrucat, cu referire la art. 160 alin. 2 din regulament, ele au acelasi obiect. Fata de cele aratate,

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
tinand seama de sesizarea presedintelui Senatului cu privire la controlul constitutionalitatii Regulamentului Senatului, de sesizarea grupului parlamentar al U.D.M.R. cu privire la neconstitutionalitatea art. 160 alin. 2 din regulament, de punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului cu privire la sesizarea grupului parlamentar al U.D.M.R., de rapoartele judecatorilor-raportori asupra acestor sesizari, precum si de prevederile art. 144 lit. b) din Constitutie si ale art. 21 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Pentru examinarea conformitatii prevederilor Regulamentului Senatului cu prevederile Constitutiei se impune precizarea, in prealabil,  a naturii juridice si a locului acestui regulament in sistemul actelor normative si al sferei normelor juridice pe care, potrivit Constitutiei, regulamentul le poate institui.
    Parlamentul Romaniei poate adopta, potrivit Constitutiei, urmatoarele categorii de acte juridice: legi constitutionale, legi organice, legi ordinare [art. 72 alin. (1)]; regulamentul sedintelor comune [art. 62 alin. (1)]; motiunea de cenzura (art. 112). Fiecare Camera a Parlamentului poate adopta urmatoarele acte juridice: regulamentul propriu de organizare si functionare [art. 61 alin. (1)]; hotarari [art. 64 si art. 74 alin. (2)]; motiuni [art. 64 si art. 111 alin. (2)].
    Din examinarea acestor dispozitii constitutionale, precum si a celor care prevad procedura de legiferare (art. 72-78), rezulta ca Regulamentul Senatului, prin continutul si procedura sa de adoptare, nu se incadreaza in categoria legilor. Aceasta pentru ca, spre deosebire de lege, regulamentul poate reglementa numai organizarea interna si functionarea Camerei, este votat numai de catre o Camera, nu este supus promulgarii. Este adevarat ca art. 74 din Constitutie stabileste ca hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta, ca si legile organice, cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, dar aceasta majoritate nu este indestulatoare pentru a da regulamentului o alta natura juridica decat aceea de hotarare.
    Majoritatea absoluta impusa de Constitutie pentru adoptarea Hotararii privind Regulamentul Senatului urmareste sa asigure o exprimare cat mai larga a vointei senatorilor in prevederile regulamentare, cerinta fireasca intr-un sistem parlamentar democratic, care implica, prin definitie, o majoritate si o opozitie parlamentara. Iata de ce Regulamentul Senatului se adopta printr-o hotarare si urmeaza a fi supus regimului constitutional al acestei categorii de acte juridice.
    Cat priveste sfera normelor juridice care, potrivit Constitutiei, este de nivelul regulamentului, ea trebuie stabilita prin identificarea efectelor juridice rezultand din sistematizarea dispozitiilor constitutionale privind Parlamentul, precum si prin interpretarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 66-71 din legea fundamentala.
    Reglementarile constitutionale privind Parlamentul au urmatoarea structura: Organizare si functionare (sectiunea 1); Statutul deputatilor si al senatorilor (sectiunea a 2-a); Legiferarea (sectiunea a 3-a).
    Aceasta structura tehnico-juridica are importante consecinte juridice in ceea ce priveste continutul normativ al Regulamentului Senatului. Din interpretarea ei, precum si a dispozitiilor art. 61 alin. (1), art. 66-71 si art. 74 alin. (1) din Constitutie rezulta urmatoarele:
    1. Prevederile Regulamentului Senatului sunt constitutionale in masura in care privesc numai organizarea interna si functionarea acestuia.
    2. Aceste prevederi sunt constitutionale numai in masura in care nu reglementeaza materii care, potrivit dispozitiilor constitutionale, pot fi reglementate numai prin alte acte juridice.
    3. Statutul parlamentarilor este reglementat prin Constitutie distinct de organizarea interna a Camerelor Parlamentului, de unde, rezulta ca regulamentele parlamentare nu pot depasi limitele organizarii proprii fiecarei Camere. In general, un regulament de organizare si functionare a unei structuri poate contine si reguli privind statutul membrilor, dar cu conditia ca legea sa nu dispuna ca ele sa fie instituite in alt mod. Asemenea limitari sunt explicit prevazute de Constitutie. Ele rezulta atat din structurarea dispozitiilor privind Parlamentul, cat si din continutul textelor constitutionale ale art. 68, potrivit caruia alte incompatibilitati decat cele prevazute de acest articol, privind statutul de parlamentar, se stabilesc prin lege organica, si ale art. 71, potrivit caruia cuantumul indemnizatiei si celelalte drepturi cuvenite parlamentarilor se stabilesc prin lege. Ca atare, fata de aceste dispozitii rezulta intentia incontestabila a Constituantei de a scoate anumite reglementari din sfera de reglementare a regulamentelor parlamentare. Mai mult, dispozitiile constitutionale mentionate urmaresc sa realizeze o simetrie intre reglementarile cuprinse in regulamentele celor doua Camere parlamentare, din moment ce acestea din urma au aceeasi legitimitate si aceleasi imputerniciri, cu mici deosebiri, ceea ce implica, desigur, ca deputatii si senatorii sa aiba acelasi statut.
    4. Regulamentul Senatului fiind aprobat printr-o hotarare si reglementand organizarea interna, proprie Senatului, prevederile sale nu pot stabili drepturi si obligatii decat pentru senatori, precum si pentru autoritatile, demnitarii si functionarii publici, in functie de raporturile constitutionale pe care le au cu Senatul. Ca atare, prin Regulamentul Senatului nu se pot stabili drepturi si mai ales obligatii in sarcina unor subiecte de drept din afara Senatului, subiecte de drept care nu se incadreaza in cele circumstantiate mai inainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, in acceptiunea de acte juridice ale Parlamentului.
    5. Regulamentul Senatului fiind un act juridic inferior Constitutiei si legilor nu poate cuprinde reguli de fond ce sunt de domeniul acestora,  dar poate cuprinde reguli de procedura pentru realizarea reglementarilor instituite de Constitutie sau lege. Aceste reguli procedurale pot numai sa permita valorificarea dispozitiilor constitutionale si legale, neputindu-le afecta domeniul de reglementare sau continutul.
    6. Unele articole din Regulamentul Senatului reproduc fidel prevederile Constitutiei, procedeu utilizat in legislatia romaneasca. In asemenea situatii, constitutionalitatea dispozitiilor respective este evidenta.
    Tinand seama de cele aratate cu privire la locul si rolul regulamentelor parlamentare, precum si la sfera lor de cuprindere, se constata ca urmatoarele prevederi din Regulamentul Senatului sunt neconstitutionale:
    1. Potrivit art. 7 din regulament, comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui senator numai in cazul in care constata ca alegerea acestuia s-a facut prin frauda electorala. Intrucat, in temeiul art. 67 alin. (1) din Constitutie, senatorii intra in exercitiul mandatului de la data intrunirii legale a Senatului, sub conditia validarii, rezulta ca restrangerea invalidarii doar la frauda electorala este neconstitutionala. Regimul juridic al fraudei electorale este prevazut de art. 25 alin. (1) lit. f) si alin. 3 din Legea nr. 68/1992, astfel incat dispozitia regulamentara isi gaseste aplicarea doar daca prevederile legale ce definesc acest regim ar fi incalcate, ceea ce exclude insa controlul indeplinirii celorlalte aspecte de care depinde legalitatea alegerii, cum sunt respectarea sistemului de ilegalitati si a celorlalte conditii pentru a candida, solutionarea contestatiilor de catre birourile electorale si instantele judecatoresti, respectarea prevederilor legale referitoare la atribuirea mandatelor etc. Frauda electorala poate avea ca efect numai repetarea alegerii, astfel ca invalidarea mandatului este nu numai in caz de frauda, dar si in caz de incalcare a celorlalte conditii de care depinde legalitatea obtinerii acestuia. De aceea validarea poate avea numai semnificatia intrunirii conditiilor constitutionale si a celorlalte conditii legale de care depinde obtinerea acestuia.
    2. Potrivit art. 13 alineatul ultim, senatorii alesi pe listele aceluiasi partid sau ale aceleiasi formatiuni politice nu pot constitui decat un singur grup parlamentar. Ca atare, prevederea este conforma art. 61 alin. (3) din Constitutie. Dar, intrucat exclude posibilitatea constituirii unui grup parlamentar prin inrudire politica, in ipoteza in care senatorii unui partid sau formatiune politica nu intrunesc numarul necesar prevazut la alin. 2 al art. 13 pentru a constitui un grup distinct, alineatul ultim al art. 13 apare ca neconstitutional. Aceasta consecinta incalca dreptul subiectiv al senatorilor de a se organiza in grupuri parlamentare, prevazut de art. 61 alin. (3) din Constitutie si de alin. 1 al art. 13 din regulament.
    3. Prevederile art. 14 alin. 2 si 3 din regulament referitoare la interdictia trecerii senatorilor de la un grup parlamentar la altul sau de a se afilia unui grup parlamentar daca au parasit grupul din care faceau parte, care au valoarea unor sanctiuni pentru parasirea unui grup parlamentar, sunt neconstitutionale, intrucat atat parasirea unui grup, cat si trecerea sau afilierea ulterioara la altul, constituie modalitati ale exercitarii unuia si aceluiasi drept constitutional, prevazut de art. 61 alin. (3) din Constitutie si de alin. 1 al art. 13 din regulament.
    Asa cum s-a precizat in Decizia Curtii Constitutionale nr. 44/1993, parlamentul "are facultatea constitutionala de a adera la un grup parlamentar sau altul in functie de optiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent fata de toate grupurile parlamentare. Nici o alta norma juridica, legala sau regulamentara, nu poate contraveni acestor dispozitii constitutionale". Din prevederile art. 14 alin. 2 si 3 rezulta insa ca singura posibilitate a unui senator ce a parasit un grup parlamentar este, daca intelege sa-si exercite dreptul sau prevazut de art. 61 alin. (3) din Constitutie, sa se reintoarca la grupul pe care l-a parasit. Aceasta consecinta incalca nu numai prevederea constitutionala sus-mentionata, dar si libertatea  optiunii politice, ca si cum aceasta s-ar putea intemeia altfel decat pe liberul consimtamant al senatorilor. Argumentul dedus din alegerea senatorilor pe lista unui partid politic sau, in cazul coalitiilor electorale, la propunerea partidelor din coalitie, nu poate justifica interdictiile respective, cat timp, pe de o parte, prin vot se aleg nu partide, ci parlamentari, partidele avand numai rolul de mediatori intre corpul electoral si Parlament, pentru constituirea acestuia prin votul alegatorilor, iar pe de alta parte, potrivit art. 66 din Constitutie, in exercitarea mandatului, senatorii sunt in serviciul poporului, nu al partidului care le-a mijlocit alegerea (in acest sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 44/1993). De aceea pentru ca optiunile politice reprezentate in Parlament sa corespunda modificarilor produse in opinia publica, schimbarea orientarilor politice este un proces inevitabil care, daca nu se reflecta si in compunerea grupurilor parlamentare, ar putea conduce la o necorelare intre neprezentativitatea optiunilor politice din Parlament si din societate.
    4.Interdictia senatorilor independenti de a constitui un grup parlamentar, prevazuta de art. 14 alineatul ultim din regulament, este neconstitutionala intrucat incalca libertatea lor de optiune, obligindu-i, daca vor sa-si exercite dreptul constitutional de a forma un grup parlamentar, sa recurga exclusiv la posibilitatea de a se afilia la un grup parlamentar existent, potrivit art. 14 alin. 1.
    Cele aratate cu privire la parasirea unui grup parlamentar sau la trecerea de la un grup parlamentar la altul, inclusiv afilierea, nu impiedica posibilitatea de a se stabili anumite reguli specifice ipotezelor avute in vedere pentru a nu se destabiliza activitatea parlamentara pe perioada desfasurarii sesiunii. Una dintre ratiunile regulamentului este tocmai asigurarea eficacitatii acestei activitati. Astfel, in considerarea, de exemplu, a faptului ca alegerea Biroului permanent se face la inceputul fiecarei sesiuni, orice modificare a compozitiei grupurilor ar putea fi corelata cu aceasta regula. Asemenea norme, ce se gasesc si in practica altor parlamente, nu sunt neconstitutionale intrucat constituie modalitati de exercitare a dreptului senatorilor de a se constitui in grupuri parlamentare tinand seama si de cerintele asigurarii stabilitatii organelor de lucru ale Senatului.
    5. Potrivit art. 22 din regulament, cererea pentru revocarea unui membru al Biroului permanent poate fi facuta de un grup parlamentar. Posibilitatea oricarui grup parlamentar de a face aceasta cerere, si nu doar al celui al carui reprezentant este membrul, este contrara art. 61 alin. (5) din Constitutie, conform caruia Biroul permanent se alcatuieste potrivit configuratiei politice a Senatului, intrucat revocarea reprezinta o modalitate simetrica cu desemnarea membrului pentru a fi ales in Biroul permanent. Deci, atat desemnarea cat si revocarea sunt supuse imperativelor art. 61 alin. (5) din Constitutie.
    6. La art. 26 alin. 2 din regulament se prevede ca in perioada in care presedintele Senatului asigura interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, atributiile presedintelui Senatului se exercita de catre unul dintre vicepresedinti, ales de Senat. Aceasta prevedere este neconstitutionala pentru urmatoarele motive:
    a) rezulta ca, pe perioada interimatului functiei prezidentiale, presedintele Senatului isi pastreaza aceasta calitate, dar nu o exercita; insa Presedintele Romaniei are statutul constitutional al functiei prezidentiale, cu singura exceptie a exercitarii atributiilor prevazute la art. 88-90 din Constitutie (dreptul de a adresa mesaje Parlamentului, de a-l dizolva si de a declansa referendumul consultativ), dupa cum prevede art. 97 alin. (2) din Constitutie; de aceea presedintelui interimar ii sunt opozabile prevederile art. 84 alin. (1) din Constitutie referitoare la incompatibilitatea Presedintelui Romaniei de a fi membru al unui partid sau de a indeplini orice alta functie publica sau privata; din doua puncte de vedere prevederea art. 26 alin. 2 din regulament este neconstitutionala, si anume:
    - incompatibilitatea dintre functii nu este intre exercitiul lor, ci intre detinerea lor; deci, in caz de incompatibilitate, aceeasi persoana nu poate fi titulara functiilor incompatibile, fara nici o considerare dupa cum ea le exercita sau nu le exercita, asa cum in mod corect rezulta din prevederile art. 156 alin. 1 din regulament; in consecinta, calitatea de Presedinte al Romaniei, chiar cu titlu interimar, nu poate fi cumulata cu aceea de presedinte al Senatului, chiar daca exercitarea acestei calitati este suspendata;
    - incompatibilitatea functiei prezidentiale priveste si apartenenta politica a presedintelui Senatului, apartenenta de care, insa, este legata calitatea sa parlamentara;
    b) suspendarea exercitarii functiei de presedinte al Senatului este neconstitutionala, intrucat, potrivit art. 61 alin. (2) din Constitutie, alegerea acestuia este pe durata mandatului Senatului, excluzindu-se astfel posibilitatea de a fi intrerupta pe perioada suspendarii; cu alte cuvinte, exercitarea functiei de presedinte al Senatului este continua, ca si durata mandatului pentru care presedintele Senatului a fost ales; inlocuirea presedintelui, cand este absent, de catre unul dintre vicepresedinti, nu are semnificatia intreruperii exercitarii functiei, intrucat este doar o modalitate de a se asigura continuitatea exercitarii ei;
    c) inlocuitorul presedintelui Senatului, pe perioada cat acesta este suspendat din exercitiul functiei, are statutul juridic al unui presedinte interimar, solutie neconstitutionala intrucat, potrivit art. 61 alin. (2) din Constitutie, presedintele Senatului nu poate fi decat presedinte de legislatura.
    7. La art. 55 alin. 4 din regulament se prevede dreptul comisiei permanente de a invita pentru audiere, in cadrul anchetei cu care a fost insarcinata, orice persoana care are o calitate oficiala, cu exceptiile prevazute in continuare, iar la art. 57 alin. 3 se prevede dreptul comisiei de ancheta de a invita la audiere orice persoana. Referirea la orice persoana, indiferent ca are sau nu are o calitate oficiala, este neconstitutionala intrucat excede limitele controlului parlamentar ce se poate exercita, in principal, asupra Guvernului si serviciilor publice, dar nu asupra Presedintelui Romaniei, cu exceptia cazurilor prevazute de art. 84 alin. (3) si de art. 95 din Constitutie - aceasta fiind insa de competenta constitutionala a Camerelor reunite in sedinta comuna -, precum si, in temeiul principiului separatiei puterilor in stat, nici asupra judecatorilor (nu doar celor de la Curtea Suprema de Justitie, cum se prevede la art. 55 alin. 4 din regulament), potrivit art. 133 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, invitarea unui cetatean, ca martor sau in oricare alta calitate, avand in vedere caracterul obligatoriu al prezentei acestuia, se poate face numai cu respectarea dispozitiilor constitutionale privind libertatile cetatenesti si justitia.
    8. Dispozitia de la art. 63 alin. 2 din regulament, potrivit careia actele cu caracter politic se adopta prin hotarare, este neconstitutionala deoarece un act politic nu se poate adopta printr-un act care, potrivit art. 64 din Constitutie, constituie un act cu efecte juridice. Aceste consecinte, in mod inevitabil, ar modifica natura si efectele actului politic. In mod corespunzator se impune si adaptarea art. 103.
    9. La art. 67 din regulament privind solicitarile Presedintelui Romaniei, referirea la mesajele prezidentiale este neconstitutionala intrucat, potrivit art. 62 alin. (2) lit. a) din Constitutie, acestea se primesc de Camerele Parlamentului intrunite in sedinta comuna.
    10. La art. 69 alin. 1 din regulament se omite nejustificat initiativa de revizuire a Constitutiei, desi aceasta constituie o modalitate specializata a initiativei legislative care, in structura Constitutiei, se refera la toate categoriile de legi prevazute de art. 72 alin. (1) din Constitutie. Cu privire la legile constitutionale, se face referire numai la art. 103 alin. 2 si art. 110 din Regulament, astfel ca din acest punct de vedere exista o necorelare de ordin constitutional nu numai intre prevederile regulamentului, dar si cu dispozitiile art. 146 si art. 147 din Constitutie, intrucat procedura parlamentara de revizuire este reglementata numai partial si incomplet.
    11. Prevederile alin. 4 al art. 69 din regulament referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ sunt abrogate, potrivit art. 11 din Legea nr. 73/1993 si art. 78 din Constitutie, astfel incat mentinerea in continuare a acestor prevederi in cuprinsul regulamentului este neconstitutionala.
    De asemenea, la alin. 5 al art. 69, referirea la "conditiile constitutionale" pentru exercitarea initiativei populare este contrara prevederilor art. 144 lit. h) din Constitutie, care se refera la toate conditiile de exercitare a acestei initiative, atat constitutionale, cat si legale, asa cum rezulta, de altfel, din prevederile art. 36 al Legii nr. 47/1992 si din cele ale art. 12 din Legea nr. 73/1993.
    12. Posibilitatea retragerii acreditarii reprezentantului mijlocului de informare in masa, potrivit art. 89 alin. 5 din regulament, este neconstitutionala intrucat incalca dreptul la informatie, prevazut de art. 31 alin. (1) din Constitutie si, avand caracterul unei sanctiuni, intra sub incidenta art. 30 alin. (8) din Constitutie, potrivit caruia delictele de presa se stabilesc prin lege.
    13. Referirea la "cvorum" de la alin. 1 si prevederile alin. 2 ale art. 110 din regulament sunt neconstitutionale. De altfel, ele sunt si inaplicabile, cum ar fi dispozitia art. 110 alin. 1 lit. c), iar problema cvorumului este reglementata de art. 93 din regulament, in concordanta cu art. 64 din Constitutie. In concluzie, confuzia dintre cvorum si majoritatea necesara adoptarii unui act este neconstitutionala cat timp fiecare este reglementata separat in Constitutie, prin art. 64 si, respectiv, art. 74, iar, prin natura lor, corespund unor finalitati deosebite: cvorumul pentru a asigura o prezenta minima, iar majoritatea pentru formarea vointei de care depinde adoptarea unei masuri sau a unui act. In acest sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 4/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 7 din 13 ianuarie 1994.
    14. Prevederea din alin. 2 al art. 112 din regulament, referitoare la obligatia Camerei Deputatilor de a comunica legea adoptata Guvernului si Curtii Supreme de Justitie, prevederea de la alin. 4 al aceluiasi articol, privind obligatia presedintelui Camerei Deputatilor de a trimite legea adoptata spre promulgare, ca si prevederile art. 120, privind obligatiile Camerei Deputatilor in legatura cu evidenta, pastrarea si trimiterea spre publicare a legilor, sunt neconstitutionale, intrucat incalca principiul autonomiei regulamentare, prevazut de art. 61 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia regulamentele parlamentare nu pot stabili reguli obligatorii pentru alte structuri decat ale Camerei care le-a adoptat. Pentru acelasi motiv, sunt neconstitutionale prevederile alin. 1 si 3 ale art. 118, ca si referirea la termenul inauntrul caruia Presedintele Romaniei poate cere reexaminarea legii, prevazut la alin. 2 al acestui articol. In acelasi sens, ordinea de reexaminare prevazuta la alin. 2 - desi fireasca - nu este opozabila Camerei Deputatilor, iar termenul de 3 zile este aplicabil numai Senatului. Pe cale de consecinta, art. 118 poate privi numai obligatiile Senatului in cadrul procedurii de reexaminare.
    15. Procedura de reexaminare reglementata de art. 113 din regulament este constitutionala in ce priveste legile a caror neconstitutionalitate a fost constatata potrivit art. 144 lit. a) din Constitutie, dar nu si in ce priveste Regulamentul Senatului.
    Potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie, atat legile, cat si regulamentele parlamentare, in caz de neconstitutionalitate, se trimit spre reexaminare. In cadrul procedurii de reexaminare este, insa, o distinctie intre lege si regulament, deoarece numai obiectia de neconstitutionalitate a unei legi poate fi inlaturata prin adoptarea, in aceeasi forma, a legii, de catre fiecare Camera, cu o majoritate de doua treimi. Rezulta, deci, ca, in cazul regulamentului, reexaminarea consta in punerea de acord a prevederilor regulamentare cu dispozitiile Constitutiei, asa cum se prevede, de altfel, in art. 22 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. De aceea referirea la art. 144 lit. b) din Constitutie, din cuprinsul alin. 1 al art. 113, este neconstitutionala, raportul Comisiei juridice de numiri, disciplina, imunitati si validari, in cazul reexaminarii regulamentului, neputand avea ca obiect dezbaterea obiectiei de neconstitutionalitate, ci asigurarea punerii de acord a prevederilor regulamentului cu dispozitiile legii fundamentale.
    16. Precizarea referitoare la comisia de ancheta, de la alin. 1 al art. 122 din regulament, si anume "constituita in acest scop", este neconstitutionala, intrucat presupune ca acea comisie sa fie constituita numai in scopul respectiv, pe cand urmarirea penala a membrilor Guvernului, pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor, potrivit art. 103 alin. (2) din Constitutie, ar putea fi justificata de dezbaterea unei anchete ce a avut un alt obiectiv. La aceasta concluzie conduc si limitarile prevazute de art. 55 alin. 9 si art. 57 alin. 1 din regulament referitoare numai la instiintarea Presedintelui Romaniei sau a primului-ministru. In schimb, daca se elimina precizarea sus-mentionata, aceste limitari nu au decat valoarea unor ipoteze care, in nici un fel, nu implica Senatul de a-si exercita prerogativa constitutionala prevazuta la art. 108 alin. (2) din Constitutie.
    17. Prevederile art. 142 din regulament, in masura in care instituie o relatie juridica directa intre senator si autoritatile publice ale administratiei locale, administratiei judetene si ale serviciilor publice descentralizate in judete sau in interes judetean, sunt neconstitutionale, tinand seama de prevederile art. 110 din  Constitutie, potrivit carora informarea senatorilor se face de Camera, de comisia parlamentara sau sub controlul acestora, asa cum s-a prevazut la art. 141 din regulament in ce priveste informarea de la organele centrale ale administratiei publice.
    Prevederea regulamentara deplaseaza calitatea de titular al dreptului de informare de la Camera si comisiile parlamentare la senator, desi constituie un aspect al controlului parlamentar care nu poate fi conceput ca un atribut personal al senatorului. O asemenea solutie este contrara autonomiei administrative si pluralismului politic pe plan local, intrucat ar putea fi exercitata cu referire la aspectele confidentiale, privind procesul de elaborare a unei decizii, precum si in dauna optiunii politice pe plan local, daca aceasta este diferita de aceea a partidului din care face parte senatorul.
    18. La art. 149 alin. 2 din regulament, referirea, fara nici o circumstantiere, la protejarea senatorilor impotriva urmaririlor judiciare este neconstitutionala intrucat, potrivit art. 69 din Constitutie, ea priveste doar urmarirea judiciara penala sau contraventionala abuziva, asa incat poate fi ridicata de Camera, precum si numai pe perioada mandatului, fiind legata de calitatea de senator. Numai independenta opiniilor, prevazuta la alin. 3 al acestui articol, are, conform art. 70 din Constitutie, un caracter absolut.
    19. Potrivit art. 69 alin. (1) din Constitutie, senatorul nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat sau trimis in judecata, penala sau contraventionala, fara incuviintarea Senatului.
    Rezulta din aceasta prevedere constitutionala ca imunitatea parlamentara constituie o masura de protectie constitutionala a mandatului parlamentar, astfel incat, avand in vedere caracterul sau imperativ, ea nu poate fi nici extinsa si nici restransa printr-un act subordonat Constitutiei. Esenta acestei protectii consta in aceea ca poate fi ridicata numai de Camera si numai in considerarea temeiului de fapt si de drept care justifica retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata, penala sau contraventionala, a senatorului.
    Art. 149 alin. 5 si 8 din regulament adauga, insa, o noua modalitate de inlaturare a imunitatii parlamentare: suspendarea imunitatii parlamentare. Aceasta modalitate este neconstitutionala pentru urmatoarele motive:
    - imunitatea parlamentara si ridicarea ei fiind reglementate de Constitutie, regulamentul, ca si legea de altfel, nu pot modifica acest regim; prin regulament se pot stabili numai normele procedurale de aplicare in cadrul activitatii parlamentare;
    - suspendarea imunitatii inlatura, pe perioada suspendarii, protectia constitutionala pe care o reprezinta imunitatea parlamentara; potrivit art. 69 alin. (1) din Constitutie, aceasta protectie, insa, nu poate fi inlaturata pe o durata de timp, ci numai intrerupta in vederea aplicarii unei norme procedurale coercitive pe care o reprezinta retinerea, arestarea, perchezitia sau trimiterea in judecata penala ori contraventionala, in functie de un motiv determinat si in limitele acestui motiv; de aceea suspendarea imunitatii modifica statutul constitutional al senatorului, ceea ce este contrar naturii juridice a regulamentului, ca act subordonat Constitutiei;
    - in afara de faptul ca suspendarea imunitatii este o modalitate ce nu se regaseste in general intr-un regim democratic, intrucat este contrara ratiunii insasi a imunitatii parlamentare, permitand ca o minoritate politica indezirabila sa fie supusa unui regim discriminatoriu, este de observat ca grupul parlamentar, senatorul, deputatul si Comisia juridica de numiri, disciplina, imunitati si validari nu sunt subiecte ale represiunii penale pentru a fi in drept sa ceara ridicarea impedimentului constitutional pentru declansarea acestei represiuni pe care o reprezinta imunitatea parlamentara; in ce priveste referirea la deputati, mentionam ca ea este contrara si principiului autonomiei regulamentare, instituit prin art. 61 alin. (1) din Constitutie.
    20. Art. 150 din regulament este neconstitutional intrucat constituie o norma de incriminare, care potrivit art. 72 alin. (3) lit. f) din Constitutie, poate fi instituita numai prin lege organica. Chiar daca ar fi interpretata ca regula de interpretare obligatorie a unei dispozitii penale, ea ar putea fi instituita tot numai prin lege. De aceea art. 150 din regulament incalca un domeniu rezervat de Constitutie legii organice. Dar art. 150 din regulament este neconstitutional si pentru ca vine in contradictie cu principiul separatiei puterilor, constituind o ingerinta in activitatea judiciara, contrara prevederilor art. 123 alin. (2) din Constitutie conform carora judecatorii se supun numai legii.
    21. Prevederile art. 154 si ale art. 155 din regulament sunt neconstitutionale intrucat, potrivit art. 68 alin. (3) din Constitutie, ale incompatibilitatii decat cele prevazute la alin. (1) si (2) ale acestui articol se stabilesc prin lege organica. Instituirea incompatibilitatilor constituie un domeniu rezervat legii organice deoarece modifica statutul legal al celor avuti in vedere.
    Din alt punct de vedere, statutul senatorului nu poate fi diferit de cel al deputatului, tinand seama de prevederile sectiunii a 2-a a capitolului I din titlul III al Constitutiei, in care prevederile referitoare la acest statut sunt aceleasi pentru membrii celor celor doua Camere. Aceasta caracteristica corespunde egalitatii constitutionale a celor doua Camere. De aceea incompatibilitatile nu pot fi diferite.
    In fine, este de observat ca regulile ce definesc statutul parlamentarilor sunt prevazute distinct in Constitutie, in prevederile sectiunii sus-mentionate, potrivit carora dezvoltarea acestor reguli este rezervata legii organice. Pe cale de consecinta, prin regulamente se pot stabili reguli procedurale interne de aplicare, care sa detalieze sub acest aspect, in masura necesara, regulile constitutionale si legale ce definesc statutul parlamentarului si, nicidecum, sa-l completeze sau sa-l modifice.
    Fata de cele aratate, urmeaza a se modifica si trimiterile de la art. 156 din regulament.
    22. Potrivit art. 50 alin. (2) din Constitutie, cetatenii carora le sunt incredintate functii publice raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin, in care scop depun juramantul cerut de lege. Rezulta din aceasta prevedere ca obligatia depunerii juramantului poate fi instituita numai prin lege si, intrucat prin lege se intelege actul adoptat de Parlament, sub forma legii, si promulgat de Presedintele Romaniei, rezulta ca obligatia depunerii juramantului, prevazuta de art. 160 alin. (2), din regulament, poate fi instituita numai prin aceasta modalitate. Functia de parlamentar constituind o demnitate publica reprezinta o functie publica, astfel incat ii sunt aplicate prevederile art. 50 alin. (2) din Constitutie.
    In sesizarea grupului parlamentar U.D.M.R. s-a sustinut ca juramantul de credinta ar avea semnificatia unui mandat imperativ. Intrucat continutul juramantului prevazut de art. 82 din Constitutie sau orice alt continut similar se refera la respectarea obligatiilor constitutionale ale parlamentarilor, aceasta obiectie este neintemeiata, respectarea legii si a suprematiei Constitutiei fiind o indatorire a oricarui cetatean, fie ca este sau ca nu este parlamentar. In acest sens, obligatia depunerii juramantului nu poate fi contrara principiului pluralismului politic care nu exclude, ci, dimpotriva, presupune respectul legii.
    23. Prevederile art. 164 din regulament privind biroul senatorial sunt neconstitutionale. Pe de o parte, ele au in vedere statutul senatorului, care, asa cum s-a aratat, sub aspectul definirii sale, este de domeniul legii, iar, pe de alta parte, instituie drepturi legate de exercitiul mandatului de senator, asa cum rezulta, de altfel, din insesi dispozitiile alin. (1) al art. 164. Sub acest din urma aspect este de mentionat, insa, ca, potrivit art. 71 din Constitutie, asemenea drepturi se stabilesc prin lege. Art. 71 nu se refera la drepturi cu caracter personal, ci la drepturi in general, deci inclusiv la cele legate de exercitiul mandatului in circumscriptia electorala.
    In fond, si drepturile cu caracter personal, cum este indemnizatia, sunt, in ultima analiza, tot in considerarea mandatului de parlamentar, pentru asigurarea independentei si corectitudinii in exercitarea lui. De aceea o distinctie de natura juridica intre aceste drepturi si altele legate exclusiv de exercitarea mandatului este nu numai artificiala, ci si contrara prevederilor art. 71 din Constitutie.
    Din alt punct de vedere, este de observat ca biroul senatorial nu constituie o structura a serviciilor Senatului, astfel ca infiintarea lui nu se poate justifica pe autonomia Camerelor, ci un compartiment pentru care cheltuielile se suporta din bugetul Senatului, dar care este in serviciul senatorului, ceea ce exclude posibilitatea de a fi asimilat serviciilor prevazute la cap. V din regulament. Totodata, este de mentionat ca dispozitiile art. 164 prevad obligatii patrimoniale in sarcina administratiei publice locale, ceea ce incalca principiul separatiei puterilor si prevederile legale referitoare la functionarea acestei administratii. Pentru aceste din urma motive sunt neconstitutionale si prevederile art. 184 din regulament.
    In concluzie, biroul senatorial constituie o modalitate organizatorica a regulamentului anterior, care a devenit neconstitutionala dupa intrarea in vigoare a Constitutiei actuale.
    24. Alin. 2 al art. 165 din regulament este neconstitutional intrucat se refera la drepturi care, potrivit art. 71 din Constitutie, se pot stabili numai prin lege.
    25. Pentru acelasi motiv si art. 167 din regulament este neconstitutional, suspendarea contractului de munca pe perioada exercitarii mandatului de parlamentar constituind, de asemenea, un drept care, potrivit art. 71 din Constitutie, este expres rezervat legii.
    26. In acelasi sens, art. 169 din regulament privind concediile senatorilor este neconstitutional, potrivit art. 71 din Constitutie acest drept putand fi instituit numai prin lege.
    27. Potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutie, autonomia parlamentara exclude posibilitatea ca prin regulamentul unei Camere sa se stabileasca drepturi sau obligatii pentru parlamentarii celeilalte Camere.
    De aceea referirea de la art. 177^1 din regulament la posibilitatea aplicarii sanctiunii disciplinare la sesizarea unui grup parlamentar din Camera Deputatilor sau a unui deputat, cat si dreptul acestora de a contesta o hotarare a Biroului permanent al Senatului, sunt neconstitutionale. Posibilitatea utilizarii represiunii disciplinare in disputa politica, pe care o creeaza art. 177^1 din regulament, si eliminarea presedintelui Senatului dintre subiectii actiunii disciplinare, desi acesta reprezinta Camera in intregul sau, este o modalitate care cu greu s-ar putea incadra in conceptul de democratie parlamentara, intrucat ar putea veni in conflict cu principiul prevazut de art. 70 din Constitutie privind independenta opiniilor.
    Fata de cele aratate, avand in vedere prevederile art. 144 lit. b) din Constitutie, Regulamentul Senatului si prevederile Legii nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:
    1. Constata ca urmatoarele prevederi din Regulamentul Senatului sunt neconstitutionale: art. 7; art. 13 alineatul ultim in masura in care interzice constituirea unui grup parlamentar prin inrudire politica, in cazul in care senatorii unui partid sau formatiune politica nu intrunesc numarul necesar pentru a constitui un grup distinct; art. 14 alin. 2 si 3 in ce priveste interdictia trecerii senatorilor de la un grup parlamentar la altul sau de a se afilia la un grup parlamentar daca au parasit grupul din care faceau parte; art. 14 alineatul ultim in ce priveste interdictia senatorilor independenti de a constitui un grup parlamentar; art. 22 in ce priveste posibilitatea oricarui grup parlamentar de a cere revocarea unui membru al biroului permanent; art. 26 alin. 2; art. 55 alin. 4 si art. 57 alin. 3 in ce priveste extinderea anchetei parlamentare peste limitele sale constitutionale, cum ar fi asupra judecatorilor sau asupra Presedintelui Romaniei in alte cazuri decat cele prevazute de Constitutie; art. 63 alin. 2 si, in mod corespunzator, art. 103; art. 67 in ce priveste referirea la mesajele prezidentiale; art. 69 alin. 1 in ce priveste omiterea initiativei de revizuire a Constitutiei; alin. 4 al art. 69 precum si limitarea doar la conditiile constitutionale ale initiativei populare de la alin. 5 a aceluiasi articol; art. 89 alin. 5 in ce priveste posibilitatea retragerii acreditarii reprezentantului mijlocului de informare in masa: referirea la "cvorum" de la alin. 1 al art. 110 si prevederile alin. 2 al aceluiasi articol; alin. 2 al art. 112 in ce priveste obligatiile Camerei Deputatilor si alin. 4 al aceluiasi articol si, in mod corespunzator, art. 120; prevederile alin. 1 si 3 ale art. 118 si referirea la termenul in care Presedintele Romaniei poate cere reexaminarea legii sau la ordinea in care are loc reexaminarea, cu exceptia cazului in care Senatul a fost primul sesizat, de la alin. 2 al aceluiasi articol; art. 113 in ce priveste reexaminarea Regulamentului Senatului pentru punerea sa de acord cu prevederile Constitutiei; precizarea referitoare la comisia de ancheta "constituita in acest scop" de la art. 122 alin. 1; art. 142 in sensul de a se asigura informarea senatorului prin intermediul sau sub controlul Camerei ori comisiei parlamentare; art. 149 alin. 2 in ce priveste circumstantierea imunitatii parlamentare; art. 149 alin. 5 si 8 in ce priveste suspendarea imunitatii parlamentare; art. 150; art. 154; art. 155; art. 160 alin. 2; art. 164; art. 165 alin. 2; art. 167; art. 169; art. 177^1 in ce priveste referirile la Camera Deputatilor si deputati si art. 184.
    2. Prezenta decizie se comunica Senatului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 si la ea au participat Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu si Victor Dan Zlatescu, judecatori.

              PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                   prof. dr. VASILE GIONEA

                             Magistrat asistent,
                             Florentina Geangu