DECIZIE Nr.
463 din 10 iunie 2010
privind sanctionarea
Societatii Comerciale AVIASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea
temporara a exercitarii activitatii
ACT EMIS DE:
COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 404 din 17 iunie 2010
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în
municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de
înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezenta legal prin preşedinte, în
temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările
şi completările ulterioare,
în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor, consemnată în procesul-verbal al şedinţei din data de 8 iunie
2010 în cadrul căreia a fost analizat Referatul de constatare nr. Vl.2.695 din
27 mai 2010, întocmit ca urmare a controlului permanent efectuat la Societatea
Comercială AVIASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul în municipiul
Bucureşti, str. Carol Davila nr. 57, et. 1, ap. 2, sectorul 5,
J40/1865/06.02.2008, CUI 23197476/06.02.2008, a constatat următoarele:
Societatea Comercială AVIASIG BROKER DE ASIGURARE -
S.R.L, nu are conducător executiv şi administrator, fiind astfel încălcate
prevederile art. 35 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, ceea ce constituie contravenţie conform art. 39 alin.
(2) lit. m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările
ulterioare.
Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul
apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de
asigurare în România, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a
hotărât, în şedinţa din data de 8 iunie 2010, sancţionarea Societăţii
Comerciale AVIASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L, cu interzicerea temporară a
exercitării activităţii, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit.
d) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de la
data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I,
până la data aprobării de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a unor
persoane semnificative - conducător executiv şi administrator, care să
îndeplinească condiţiile din Normele privind autorizarea brokerilor de
asigurare şi/sau de reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.110/2004, cu modificările
ulterioare,
drept care decide:
Art. 1. - In conformitate cu prevederile art. 39 alin.
(3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează
Societatea Comercială AVIASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul în
municipiul Bucureşti, str. Carol Davila nr. 57, et. 1, ap. 2, sectorul 5,
J40/1865/06.02.2008, CUI 23197476/06.02.2008, cu interzicerea temporară a
exercitării activităţii de la data publicării prezentei decizii în Monitorul
Oficial al României, Partea I, până la data aprobării de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor a unor persoane semnificative - conducător executiv
şi administrator, care să îndeplinească condiţiile din Normele privind
autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, puse în aplicare
prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.
3.110/2004, cu modificările ulterioare.
Art. 2. - (1) Pe toată perioada de interzicere temporară
a activităţii de broker de asigurare, brokerului de asigurare i se interzic
desfăşurarea activităţii de negociere şi încheierea de noi contracte de
asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistenţă pe
durata derulării contractelor în curs sau în legătură cu regularizarea
daunelor, precum şi desfăşurarea oricăror operaţiuni specifice brokerilor de
asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) Brokerul de asigurare are obligaţia să aducă la
cunoştinţa clienţilor săi interzicerea temporară a activităţii de asigurare, în
termen de cel mult 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea
efectuării plăţii ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la
asigurător, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor
asumate prin contractele în vigoare, precum şi oficiului registrului
comerţului, de îndată, dispoziţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 3. - (1) Impotriva prezentei decizii Societatea
Comercială AVIASIG BROKER DE ASIGURARE - S.R.L, poate face plângere la Curtea
de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform
art. 40 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) In conformitate cu art. 40 alin. (2) din Legea nr.
32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea adresată Curţii
de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea
măsurii sancţionatorii dispuse de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 4. - Prezenta decizie se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr.
32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu