Decizia Nr.58 din 26.01.2021

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3), art. 25 alin. (1) lit. b), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi ale art. 64 alin. (1)-(4) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Viessmann - S.R.L., cu sediul în Ghimbav, în Dosarul nr. 3.111/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.845D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26 noiembrie 2020, în prezenţa doamnei Oana Tatu, inspector de concurenţă, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus, succesiv, amânarea pronunţării pentru data de 16 decembrie 2020 şi 26 ianuarie 2021, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.111/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 25 alin. (1) lit. b), art. 26 alin. (4) şi ale art. 64 alin. (1)-(4) din Legea nr. 21/1996 [art. 33 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 42 alin. (1), art. 26 alin. (1) lit. b), art. 27 alin. (5) şi art. 59 alin. (1)-(4) în forma în vigoare la data de 23 noiembrie 2010], precum şi ale art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996. 4. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Viessmann - S.R.L., cu sediul în Ghimbav, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri prin care se solicită anularea unor acte administrative emise în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 21/1996.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 25 alin. (1) lit. b), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi ale art. 64 alin. (1)-(4) din Legea nr. 21/1996 încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie interpretate în lumina art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, se arată că, în viziunea legiuitorului român, existenţa unui caz de încălcare a legii concurenţei nu este o concluzie a desfăşurării unei investigaţii şi a deliberării Plenului Consiliului Concurenţei, ci reprezintă însăşi premisa declanşării unei investigaţii, aşa cum rezultă din textele legale criticate în prezenta excepţie şi din expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. 6. Atât conţinutul normelor criticate, cât şi modul în care Consiliul Concurenţei pune în aplicare Legea concurenţei încalcă prezumţia de nevinovăţie, ca aspect esenţial al principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, instituită de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Având în vedere natura contravenţiilor prevăzute de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, precum şi gravitatea sancţiunilor instituite, se poate observa că acele contravenţii se încadrează cu uşurinţă în noţiunea de faptă în materie penală, aşa cum aceasta a fost definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În atare condiţii, se consideră că toate standardele şi garanţiile stabilite de Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea prezumţiei de nevinovăţie în materie penală sunt în egală măsură aplicabile şi în materia investigaţiilor derulate de Consiliul Concurenţei. Prin urmare, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezumţia de nevinovăţie se impune a fi respectată inclusiv de legiuitor în cadrul procesului de legiferare. 7. În contextul criticilor formulate, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate formulează diferite ipoteze pe care le-ar fi avut în vedere legiuitorul prin conţinutul normativ al legii concurenţei, dând, totodată, anumite interpretări acestor norme. Astfel, spre exemplu, se arată că în Legea nr. 21/1996 nu există temei legal pentru ca plenul să decidă că o anumită faptă în legătură cu care s-a declanşat o investigaţie din oficiu nu reprezintă o încălcare a legii. Prin urmare, această situaţie nu reprezintă o simplă omisiune a legiuitorului, deoarece mai multe articole care tratează în mod expres deciziile Plenului Consiliului Concurenţei arată cât se poate de clar că, potrivit Legii nr. 21/1996, deciziile plenului cu privire la o faptă investigată din oficiu nu pot fi decât decizii de sancţionare. În acest sens, menţionează, spre exemplu, art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei, articol ce reglementează numai cu privire la „cazurile de încălcare", iar în lege nu există vreun articol similar care să trateze eventualele cazuri în care fapta investigată nu reprezintă o încălcare a legii; în situaţia în care prezumţia de nevinovăţie ar fi fost respectată, nu s-ar putea aduce în discuţie „cazuri de încălcare" decât după o decizie a Plenului Consiliului Concurenţei adoptată în acest sens. Se mai arată că, în schimb, legea se referă la „cazurile de încălcare" care sunt „constatate în urma investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă" cu privire la care plenul este chemat doar să „ia deciziile prevăzute de lege", context în care, potrivit art. 25 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 21/1996, Plenului Consiliului Concurenţei nu îi revine atribuţia de a decide dacă o întreprindere investigată a încălcat sau nu legea, ci doar aceea de a decide asupra sancţiunilor ce trebuie aplicate în „cazurile de încălcare" analizate de plen şi, eventual, a măsurilor necesare pentru restabilirea unui mediu concurenţial normal. Concluzionând cele arătate mai sus, se învederează că, atunci când împotriva unei întreprinderi se declanşează o investigaţie din oficiu a Consiliului Concurenţei, nu există decât două soluţii posibile potrivit Legii nr. 21/1996, respectiv: abandonarea investigaţiei în temeiul art. 43 alin. (1) din aceeaşi lege, prin ordin al preşedintelui, fără vreo menţiune privind încălcarea sau nu a normelor concurenţei de către întreprinderea investigată sau aplicarea de sancţiuni prin decizie a Plenului Consiliului Concurenţei.8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 se învederează că acestea sunt contrare art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 94 lit. c) din Constituţie, deoarece este de neconceput ca într-un stat de drept înalţii funcţionari publici să îşi desfăşoare activitatea fără mandat pe o perioadă de timp nedeterminată, cu amânarea sine die a posibilităţii Preşedintelui României de a-şi exercita prerogativa legală de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei, potrivit art. 94 lit. c) din Constituţie. De asemenea, textul criticat este neconstituţional, deoarece permite unei persoane să ocupe o funcţie publică pentru care este necesară numirea de către Preşedintele României fără să existe o asemenea numire. În plus, soluţia legislativă criticată lipseşte de conţinut dreptul de apreciere al Preşedintelui României în exercitarea prerogativei legale de numire în funcţie a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei. Astfel, legiuitorul a instituit posibilitatea exercitării funcţiei de consilier de concurenţă şi ulterior încetării mandatului, deci fără mandat, stabilind în mod neechivoc că „membrul plenului al cărui mandat expiră îşi va continua activitatea", pe un termen nedeterminat. De asemenea, legiuitorul nu instituie necesitatea prestării unui nou jurământ pentru desfăşurarea activităţii după expirarea duratei mandatului acordat. În contextul criticilor de neconstituţionalitate se învederează faptul că unul dintre consilierii de concurenţă a exercitat această calitate şi după expirarea mandatului, fiind membru al Plenului Consiliului Concurenţei în speţa aflată pe rolul instanţei judecătoreşti.9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (3), art. 25 alin. (1) lit. b), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi art. 64 alin. (1)-(4) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016. Curtea observă că, în dinamica legislativă, în activitatea acestei legi au apărut diferite modificări şi completări, fiind păstrate, în principiu, soluţiile legislative ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: – Art. 18 alin. (3): „(3) În situaţia în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, în condiţiile art. 15 alin. (9) lit. a), nu este numit un succesor, membrul Plenului al cărui mandat expiră îşi va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor."; – Art. 25 alin. (1) lit. b): „(1) Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii: [...]b)ia deciziile prevăzute de lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5, 6, 8 şi 13 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, constatate în urma investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă;";– Art. 26 alin. (4): „(4) Deciziile Consiliului Concurenţei sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual prin care se constată încălcarea prevederilor prezentei legi şi se aplică sancţiunile corespunzătoare, se dispun măsurile necesare restabilirii mediului concurenţial, se soluţionează plângerile formulate în baza dispoziţiilor prezentei legi, precum şi cererile şi notificările privind concentrările economice."; – Art. 32 alin. (1): „(1) Descoperirea şi investigarea încălcărilor prevederilor prezentei legi, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene incumbă Consiliului Concurenţei care acţionează prin inspectorii de concurenţă."; – Art. 38 alin. (1): „(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie, cu excepţia inspectorilor debutanţi, şi au următoarele puteri de inspecţie: [...]"; – Art. 43 alin. (1): „(1) În situaţia în care, în urma declanşării unei investigaţii din oficiu, se constată că aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei, acesta, prin ordin al preşedintelui, va închide investigaţia şi va informa de îndată părţile implicate."; – Art. 64 alin. (1)-(4): „(1) Orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul investigării unei încălcări a legii întrerupe cursul termenelor de prescripţie prevăzute la art. 63. Întreruperea termenului de prescripţie produce efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin un operator economic sau o asociaţie de operatori economici care a participat la săvârşirea încălcării legii.
(2) Acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie includ, în principal, următoarele:a)solicitări de informaţii, în scris; b)ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii; c)desfăşurarea de inspecţii; d)comunicarea raportului de investigaţie.
(3) Întreruperea termenului de prescripţie îşi produce efectele faţă de toţi operatorii economici sau asociaţiile de operatori economici care au participat la săvârşirea încălcării legii.
(4) În cazul întreruperii termenului de prescripţie, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la care Consiliul Concurenţei a întreprins una dintre acţiunile menţionate la alin. (2). Termenul de prescripţie va expira cel mai târziu în ziua în care se împlineşte perioada egală cu dublul termenului de prescripţie, aplicabil pentru săvârşirea încălcării în cauză, în situaţia în care Consiliul Concurenţei nu a impus niciuna dintre sancţiunile prevăzute de prezenta lege."14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi alin. (5) cu referire la statul de drept şi la principiul legalităţii şi ale art. 94 lit. c) cu privire la atribuţiile Preşedintelui României de numire a unor persoane în funcţii publice. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, Curtea constată că prin critica de neconstituţionalitate se învederează că aceste prevederi sunt contrare art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 94 lit. c) din Constituţie, deoarece, în virtutea acestor norme, mandatul membrilor Plenului Consiliului Concurenţei poate continua pe o perioadă de timp nedeterminată, cu amânarea sine die a posibilităţii Preşedintelui României de a-şi exercita o prerogativă legală, respectiv aceea de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei, întrucât legiuitorul a instituit posibilitatea exercitării funcţiei de consilier de concurenţă şi ulterior încetării mandatului acestuia, prin faptul că „membrul plenului al cărui mandat expiră îşi va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor", în condiţiile în care nu este numit un succesor. 16. Curtea reţine că regimul juridic al mandatelor în sistemul autorităţilor publice este unul eminamente de drept public şi implică ideea de înzestrare cu atribute de putere publică pe care detentorul acesteia le exercită. În privinţa mandatelor autorităţilor publice reprezentative, Curtea observă că acestea sunt reglementate printr-o normă de nivel constituţional (Parlament, Preşedintele României). În schimb, în privinţa autorităţilor publice numite, mandatul poate fi reglementat atât prin norme constituţionale (spre exemplu, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională), cât şi prin norme infraconstituţionale (Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Concurenţei etc.). Atunci când reglementarea mandatului se realizează prin norme infraconstituţionale, marja legiuitorului în privinţa dimensionării, configurării şi structurii acestuia este mai mare, fără a fi însă arbitrară. 17. Analizând Legea fundamentală şi cadrul legal în materie de concurenţă, Curtea constată că mandatul membrilor Consiliului Concurenţei este prevăzut prin Legea nr. 21/1996, iar la capitolul IV - Consiliul Concurenţei [art. 14 şi următoarele] este reglementată activitatea Consiliului Concurenţei, care este autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică, ce îşi exercită atribuţiile potrivit legii, precum şi componenţa acestei instituţii, numirea şi durata mandatelor membrilor săi. 18. Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, în forma avută în vedere de autoarea sesizării, Plenul Consiliului Concurenţei este un organ colegial şi este format din 7 membri [un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 4 consilieri de concurenţă], iar durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior [art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1996]. 19. În jurisprudenţa sa referitoare la Consiliul Concurenţei, Curtea a reţinut că această autoritate publică nu se încadrează în categoria instituţiilor fundamentale ale statului, nefiind prevăzută de Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 175 din 26 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 16 mai 2014, şi Decizia nr. 97 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015). Totodată, prin Decizia nr. 641 din 23 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 29 octombrie 2020, paragraful 72, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să modifice durata unui mandat care nu este de rang constituţional, cum este în cazul de faţă, cel al membrului Consiliului Concurenţei. Aceasta, întrucât Constituţia nu stabileşte nici numărul membrilor Consiliului Concurenţei şi nici durata mandatului acestora, lăsând legiuitorului posibilitatea să reglementeze în acest domeniu. 20. În acest context, Curtea constată faptul că mandatul membrilor Consiliului Concurenţei este unul de rang legal, stabilit prin norme infraconstituţionale, durata acestuia fiind dimensionată prin lege, şi începe de la data depunerii jurământului de către membrii Plenului Consiliului Concurenţei şi expiră la împlinirea termenelor prevăzute de lege calculate potrivit regulilor de drept public. 21. De asemenea, Curtea constată că numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei şi succesiunea de mandate se desfăşoară prin concursul şi cu aportul unor autorităţi publice, întrucât, potrivit art. 15 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 21/1996, numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se realizează de către Preşedintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Aceste norme se circumscriu dispoziţiilor art. 94 lit. c) cu privire la atribuţiile Preşedintelui României de numire a unor persoane în funcţii publice, atribuţii care se realizează potrivit legii. 22. Curtea observă că normele referitoare la numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei cuprinse în Legea nr. 21/1996 dau eficienţă principiului constituţional al colaborării puterilor în stat, respectiv puterii executive, reprezentată de Preşedintele României şi de Guvern, şi puterii legislative, reprezentată de Parlament, cu participarea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei. 23. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 94 lit. c) din Constituţie, Curtea reţine că aceste norme constituţionale au un caracter general, de principiu, în sensul că Preşedintele României numeşte în funcţii publice, în condiţiile legii. Faţă de această împrejurare, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că Preşedintele României nu îşi asumă vreo răspundere politică, ci doar juridică, în sensul verificării legalităţii desfăşurării procedurii care se finalizează cu decretul de numire, astfel că nu se pune problema vreunei răspunderi politice, ci doar cea vizând legalitatea desfăşurării procedurii de numire în funcţie. Totodată, Curtea mai subliniază că atribuţia Preşedintelui României prevăzută de art. 94 lit. c) din Constituţie, spre deosebire de celelalte litere ale textului, stabileşte că numirea în funcţii publice se realizează „în condiţiile prevăzute de lege", sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragrafele 94 şi 100, Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, paragrafele 68 şi 69, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 268, şi Decizia nr. 384 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 24 mai 2006. În consecinţă, Preşedintele României verifică doar regularitatea procedurii, neavând în temeiul acestui text constituţional nicio putere discreţionară (a se vedea în acest sens mutatis mutandis Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, precitată). 24. Ca atare, reglementarea procedurii de numire în funcţie publică ţine de competenţa Parlamentului, care are o largă marjă de apreciere în configurarea acesteia. Desigur, această marjă de apreciere este limitată de condiţionările constituţionale existente pe care legiuitorul este obligat să le respecte. Prin urmare, art. 94 lit. c) din Constituţie, pe de o parte, presupune existenţa unui cadru normativ în privinţa procedurii de numire într-o funcţie publică, iar, pe de altă parte, reglementează atribuţia Preşedintelui României de numire într-o funcţie publică cu stricta observare a îndeplinirii cerinţelor prevăzute de cadrul normativ antereferit, actul său atestând regularitatea îndeplinirii procedurii de numire, fără a avea semnificaţia unei puteri discreţionare proprii. 25. Având în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 21/1996, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 94 lit. c) din Constituţie din perspectiva indicată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât numirea membrilor Consiliului Concurenţei se subsumează unei proceduri expres reglementate de Legea nr. 21/1996, procedură declanşată de Colegiul Consultativ al acestei autorităţi. 26. Însă autorităţile şi instituţiile publice menţionate în Legea nr. 21/1996 trebuie să aibă în vedere şi să ţină seama de principiul loialităţii constituţionale circumscris de art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborat cu principiul bunei-credinţe prevăzut la art. 57 din Legea fundamentală, şi să depună toate diligenţele necesare pentru respectarea termenelor care dimensionează durata mandatelor membrilor Consiliului Concurenţei, precum şi să procedeze la demararea procedurilor privind desemnarea noilor membri, astfel încât în procesul de interpretare şi aplicare a legii să dea eficienţă principiului legalităţii, potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, care este de esenţa cerinţelor statului de drept. 27. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (3) teza întâi din Constituţie, care consacră principiul statului de drept, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 70 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, Curtea a reţinut că exigenţele acestuia privesc scopurile majore ale activităţii statale, prefigurate în ceea ce îndeobşte este numit ca fiind „domnia legii", sintagmă ce implică subordonarea statului faţă de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să cenzureze opţiunile politice şi, în acest cadru, să pondereze eventualele tendinţe abuzive, discreţionare ale structurilor etatice. Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea legilor şi a tuturor actelor normative cu aceasta, existenţa regimului de separaţie a puterilor publice, care trebuie să acţioneze în limitele legii, şi anume în limitele unei legi ce exprimă voinţa generală. Statul de drept consacră o serie de garanţii, inclusiv jurisdicţionale, care să asigure respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor prin autolimitarea statului, respectiv încadrarea autorităţilor publice în coordonatele dreptului (a se vedea şi Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). 28. În acest sens, în analiza dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, care dau posibilitatea exercitării atribuţiilor aferente mandatului de membru al Plenului Consiliului Concurenţei şi după expirarea duratei acestuia, ca urmare a faptului că autorităţile şi instituţiile cu atribuţii în procedura respectivă nu şi-au exercitat competenţele şi nu au numit un succesor, trebuie avute în vedere prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român, definite de aceste norme constituţionale, o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 29. Cu privire la numărul şi durata mandatelor, Curtea constată că acestea sunt mandate fixe, spre exemplu mandatul Preşedintelui României, care, potrivit art. 83 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, se exercită de la data depunerii jurământului şi până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales, nicio persoană neputând îndeplini această funcţie decât pentru cel mult două mandate, care pot fi şi succesive [art. 81 alin. (4) din Constituţie], sau mandatul membrilor Curţii Constituţionale reglementat la art. 142 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. 30. Curtea reţine că, pentru buna funcţionare a autorităţilor şi instituţiilor publice, este firească o normă ce reglementează o situaţie de tranziţie de la un mandat la altul, acolo unde prevederile constituţionale stabilesc această posibilitate (spre exemplu, art. 83 din Legea fundamentală), în funcţie de anumite împrejurări, până la depunerea jurământului de către persoana desemnată pentru mandatul următor, tocmai având în vedere faptul că exercitarea funcţiilor statului de către profesionişti trebuie să fie permanentă şi continuă, fără a crea distorsiuni sau sincope în funcţionarea unor autorităţi sau instituţii ale statului, pentru realizarea intereselor generale ale societăţii şi pentru respectarea principiilor care stau la baza statului de drept, însă fără a putea fi redimensionate pe cale legală mandatele fixe prevăzute în mod concret de Constituţie. 31. În ceea ce priveşte redimensionarea unor mandate, spre exemplu, prin Decizia nr. 713 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 23 ianuarie 2015, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, prevederi care reglementau aplicarea modificărilor şi completărilor aduse prin respectiva lege şi mandatelor consiliilor de mediere în exerciţiu la data intrării în vigoare a noii legi. Invocând jurisprudenţa sa cu privire la mandatele unor persoane care ocupă funcţii publice, Curtea a reţinut că aceasta este aplicabilă mutatis mutandis şi cu privire la profesia de mediator, iar prevederile criticate transformă, practic, un mandat eligibil, obţinut în urma unor alegeri interne ale mediatorilor, într-un mandat numit în privinţa perioadei care excedează duratei iniţiale a mandatelor, prin prelungirea lor de la 2 la 4 ani şi prin lipsirea mediatorilor de posibilitatea de a-şi alege un nou consiliu de mediere la expirarea celor 2 ani prevăzuţi iniţial de lege. Aşadar, prin redimensionarea unor mandate în curs s-a ajuns nu doar la creşterea duratei acestora, ci şi la modificarea naturii lor juridice, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile Constituţiei. 32. Cu privire la textul de lege criticat în prezenta cauză, Curtea observă că prevederile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu se rezumă la reglementarea unei situaţii tranzitorii legate de succesiunea de mandate, respectiv o perioadă scurtă de la numire şi până la depunerea jurământului, dată de la care începe exercitarea mandatului, ci creează premisele exercitării atribuţiilor şi ale continuării mandatului de membru al Plenului Consiliului Concurenţei fără limită/termen. Se lasă practic posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în procedura de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei să rămână în pasivitate şi să nu procedeze la numirea unui succesor, întrucât legea nu prevede proceduri sau un termen-limită anterior expirării mandatului până la care poate fi numit noul membru, respectiv chestiuni legate de date şi termene concrete în care trebuie să se încadreze autorităţile implicate în procedura succesiunii de mandate, şi nici eventuale sancţiuni sau efectele ce ar decurge din faptul că nu sunt puse în aplicare dispoziţiile Legii nr. 21/1996 cu privire la încetarea calităţii de membru al Plenului Consiliului Concurenţei ca urmare a expirării duratei mandatului [a se vedea, cu titlu de reper, art. 68 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care stabileşte o procedură de urmat pentru reînnoirea compunerii instanţei de contencios constituţional până la expirarea duratei mandatelor în curs]. Practic, modul de reglementare a normelor contestate converteşte o chestiune ce ţine de exercitarea cu titlu temporar a atribuţiilor aferente mandatelor într-o veritabilă prelungire şi continuare a acestora. În realitate, prin jocul normelor juridice coroborat cu acţiunile autorităţilor publice cu competenţă în domeniu, are loc o redimensionare a mandatelor membrilor Plenului Consiliului Concurenţei. 33. Curtea reţine că, astfel cum s-a arătat şi în precedent, statul de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, presupune şi capacitatea statului de a asigura cetăţenilor servicii publice continue şi de calitate, statul fiind dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcţiilor sale în conformitate cu Constituţia şi cu spiritul ei. Or, soluţia legislativă prin care se creează premisele exercitării unor competenţe prin continuarea exercitării atribuţiilor aferente unui mandat de membru al Plenului Consiliului Concurenţei, dincolo de durata noţiunii de mandat, respectiv în urma expirării mandatului fiecărui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, astfel cum acesta este circumscris potrivit calculului termenelor în dreptul public, şi de situaţiile inerente aferente succesiunii de mandate ca urmare a unor chestiuni tehnice, legate, spre exemplu, de data depunerii jurământului, care trebuie realizată cu celeritate prin diligenţa autorităţilor implicate în procedura de numire, astfel încât la data fixă stabilită prin actul de învestire să fie efectuată numirea pentru noile mandate, nu corespunde cerinţelor respectării statului de drept. Prin urmare, norma legală criticată nu se încadrează în garanţiile aferente statului de drept în ceea ce priveşte organizarea îndeplinirii atribuţiilor, competenţelor şi obligaţiilor autorităţilor publice în coordonatele dreptului, fiind contrară art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, ceea ce are drept consecinţă şi încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5), potrivit căruia, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". 34. Faţă de această împrejurare, având în vedere normele imperative cuprinse în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 cu privire la durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei, astfel cum au fost avute în vedere la formularea criticilor de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, mandat ce este de 5 ani şi care poate fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior, Curtea constată că viciul de neconstituţionalitate stabilit prin prezenta decizie vizează orice soluţie legislativă contrară normelor constituţionale de referinţă, legiuitorul ordinar sau delegat neputând adopta norme legale care să vină în coliziune cu exigenţele statului de drept. Prin urmare, exercitarea atribuţiilor aferente calităţii de membru al Plenului Consiliului Concurenţei (preşedinte, vicepreşedinte, consilier de concurenţă) în afara cadrului stabilit prin actele de numire şi vizate de prezenta decizie (mandat de 5 ani, calculat potrivit regulilor de drept public) nu are suport constituţional şi legal. 35. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi ale art. 64 alin. (1)-(4) din Legea nr. 21/1996, Curtea observă că aceste norme reglementează cu privire la: atribuţiile Consiliului Concurenţei; deciziile Consiliului Concurenţei, care sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual prin care se constată încălcarea prevederilor legale în materie de legi şi se aplică sancţiunile corespunzătoare, se dispun măsurile necesare restabilirii mediului concurenţial, se soluţionează plângerile formulate în baza dispoziţiilor legale, precum şi cererile şi notificările privind concentrările economice; descoperirea şi investigarea încălcărilor legilor interne ce reglementează în materia concurenţei, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, aspecte ce incumbă Consiliului Concurenţei, care acţionează prin inspectorii de concurenţă, care sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie, potrivit legii; declanşarea unei investigaţii din oficiu, respectiv închiderea investigaţiei ca urmare a unor dovezi insuficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei; informarea de îndată a părţilor implicate; acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie, precum şi efectele produse de întreruperea termenului de prescripţie. 36. Faţă de aceste norme procedurale, critica autoarei constă în faptul că atât prin conţinutul normelor criticate, cât şi prin modul în care Consiliul Concurenţei pune în aplicare Legea concurenţei, se încalcă prezumţia de nevinovăţie, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la statul de drept şi la principiul legalităţii, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil instituită de art. 6 paragraful 2 din Convenţie. 37. Cu privire la prezumţia de nevinovăţie, prin Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2007, instanţa de contencios constituţional, pronunţându-se asupra constituţionalităţii unor prevederi cu caracter procedural din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovăţiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancţiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia. De aceea, este neîntemeiată critica privind nesocotirea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 23 alin. (11) din Constituţie, care instituie principiul respectării prezumţiei de nevinovăţie. 38. Or, aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, deoarece prevederile criticate, astfel cum s-a arătat mai sus, reglementează aspecte procedurale ce ţin de funcţionarea şi organizarea activităţii Consiliului Concurenţei ca autoritate naţională în domeniul concurenţei, iar deciziile Consiliului Concurenţei pot fi atacate în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. 39. Referitor la susţinerile autoarei excepţiei care privesc modul de interpretare şi aplicare a textelor legale de către Consiliul Concurenţei se constată că, astfel cum a reţinut constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 62 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 10 iunie 2020, paragraful 38, interpretarea şi aplicarea legii în concret la o cauză anume ţin de instituţiile îndrituite cu ducerea la îndeplinire a prevederilor legale, precum şi de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. Totodată, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. 40. Aşadar, modul de interpretare şi aplicare a legii de către autorităţile publice nu pot reprezenta motive de neconstituţionalitate care ar putea fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii (a se vedea Decizia nr. 97 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 20 aprilie 2016). 41. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 42. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii criticate, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Viessmann - S.R.L., cu sediul în Ghimbav, în Dosarul nr. 3.111/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. b), art. 26 alin. (4), art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 43 alin. (1) şi ale art. 64 alin. (1)-(4) din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu