DECIZIE   Nr. 60*) din 25 mai 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 57 din 28 martie 1995

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 20 din 15 februarie 1995.

    Florin Bucur Vasilescu - presedinte
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Florentina Geangu      - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedura penala, invocata de inculpatul Rupita Nicolae in Dosarul nr. 57/1993 al Curtii de Apel Bucuresti si de inculpatul Dobre Ilie in Dosarul nr. 587/A/1993 al Curtii de Apel Pitesti.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 10 mai 1994, in prezenta reprezentantului Ministerului Public si a partii civile - Spitalul Clinic Fundeni - si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea Constitutionala, avand nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea la 18 mai 1994 si apoi la 25 mai 1994.
    La termenul de 10 mai 1994, Curtea Constitutionala a pus in discutie, din oficiu, necesitatea conexarii celor doua exceptii ce formeaza obiectul dosarelor nr. 4C/1994 si nr. 19C/1994, avand in vedere ca dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale sunt identice. Fata si de concluziile favorabile ale procurorului si ale reprezentantului partii civile - Spitalul Clinic Fundeni -, pentru o mai buna administrare a justitiei, Curtea Constitutionala a dispus conexarea, urmand a se pronunta prin decizia de fata.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, retine urmatoarele:
    Cat priveste Dosarul nr. 4C/1994, in timpul dezbaterilor ce au avut loc in fata Curtii de Apel Bucuresti, in cauza ce formeaza obiectul Dosarului nr. 57/1993 al acestei instante, inculpatul Rupita Nicolae a ridicat, la termenul de judecata din 21 decembrie 1993, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedura penala, aratand ca, desi art. 149 din Codul de procedura penala reia dispozitiile constitutionale din art. 23 alin. (4), stabileste "in totala contradictie atat cu alineatele precedente, dar mai ales, cu textul Constitutiei, ca arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei, afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei". Se adauga ca aceasta prevedere incalca grav atat principiul inviolabilitatii persoanei consacrat prin Constitutie si tratatele internationale privind drepturile fundamentale, precum si principiul prezumtiei de nevinovatie, care trebuie sa functioneze de drept pana la solutionarea definitiva a cauzei. De asemenea, se sustine ca aceasta prevedere instituie principiul arestarii "sine die", procedeu de natura sa afecteze administrarea justitiei, instantele de judecata fiind aproape obligate sa pronunte condamnarea inculpatului la sanctiuni cel putin egale cu durata arestarii preventive.
    Curtea de Apel Bucuresti, prin Incheierea din sedinta publica din 21 decembrie 1993, considera ca in speta s-au respectat dispozitiile constitutionale, iar cat priveste exceptia de neconstitutionalitate formulata de inculpat, prin aparator, cu privire la dispozitiile art. 149 ultimul alineat din Codul de procedura penala "nu are nici o legatura cu luarea masurii arestarii preventive pe timpul urmaririi penale de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Teleorman, textul mai sus mentionat referindu-se la arestarea inculpatului in cursul judecatii". De asemenea, se adauga, in incheiere, chiar si dispozitiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 cer sa depinda de judecarea cauzei dispozitia legala a carei neconstitutionalitate a fost invocata.
    Cat priveste Dosarul nr. 19C/1994, inculpatul Dobre Ilie a invocat la termenul de judecata din data de 24 februarie 1994, in cauza ce formeaza obiectul Dosarului nr. 587/A/1993 al Curtii de Apel Pitesti, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 ultimul alineat din Codul de procedura penala, sustinind ca acestea sunt contrare dispozitiilor art. 23 alin. (4) din Constitutie. Prin incheierea din aceeasi data, Curtea de Apel Pitesti a sesizat Curtea Constitutionala, exprimandu-si opinia in sensul ca exceptia este neintemeiata intrucat masura arestarii preventive a inculpatului a fost dispusa cu respectarea dispozitiilor legale in materie, iar instanta de fond a verificat, din oficiu, regularitatea actului de sesizare si indeplinirea conditiilor privind luarea si mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatului, neconstatind motive care sa duca la revocarea acesteia.
    In vederea solutionarii acestei exceptii, Curtea Constitutionala a solicitat, in temeiul Legii nr. 47/1992, Camerei Deputatilor, Senatului si Guvernului Romaniei punctele lor de vedere.
    In punctul de vedere al Guvernului se considera ca alineatul final al art. 149 din Codul de procedura penala este constitutional pentru ca: se refera la luarea masurii de catre instanta si nu de catre procuror; masura arestarii luata de instanta nu are durata de 30 de zile, aceasta neavand ca suport art. 23 alin. (4) din Constitutie; prevederea constitutionala in sensul careia retinerea sau arestarea este permisa in cazurile si cu procedura prevazuta de lege inseamna o trimitere la Codul de procedura penala; instituirea unei proceduri distincte de cea referitoare la masura arestarii luata de procuror este de natura a oferi instantei posibilitatea de a exercita nu numai un control judiciar preventiv, ci si un permanent autocontrol, pe tot parcursul judecarii procesului penal; din moment ce instanta, potrivit legii, poate mai mult, pronuntand o hotarare de condamnare, cu executarea pedepsei inchisorii intr-un loc de detinere, ea poate si mai putin dispunand asupra arestarii inculpatului; din moment ce instanta este singura autoritate careia i s-a recunoscut o atare competenta, aceasta explica de ce legiuitorul nu a mai considerat necesar ca mandatul de arestare emis in cursul judecatii sa fie limitat la 30 de zile; daca masura arestarii luata de catre instanta s-ar tot prelungi la fiecare alte 30 de zile, aceasta ar exercita o influenta asupra fondului procesului.
    Camera Deputatilor si Senatul nu si-au exprimat punctul de vedere.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecatorului-raportor, concluziile partilor prezente in sedinta publica din 10 mai 1994, precum si dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale raportate la prevederile Constitutiei, retine urmatoarele:
    Referitor la competenta de solutionare a exceptiei de neconstitutionalitate de catre Curte, se constata ca, potrivit practicii sale constante, cat timp instanta de judecata nu a retinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, sesizand Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei, aceasta este obligata sa se pronunte in virtutea dreptului constitutional al cetatenilor de a invoca neconstitutionalitatea unui text legal pe care instanta intelege sa-l aplice.
    Art. 23 din Constitutie garanteaza libertatea individuala si siguranta persoanei. Regulile privind arestarea persoanei, ca reguli care garanteaza siguranta acesteia, sunt urmatoarele: arestarea este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege; arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat; arestarea se poate face pentru o durata de cel mult 30 de zile; asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plinge judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata; prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata; eliberarea celui arestat este obligatorie, daca motivele arestarii au disparut; persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub controlul judiciar sau pe cautiune.
    Din dispozitiile art. 23 din Constitutie rezulta interesul evident pe care l-a manifestat constituantul in legatura cu reglementarea clara si precisa a arestarii preventive. Acest lucru este rezultatul faptului ca libertatea individuala se integreaza in valorile supreme garantate prin art. 1 din Constitutie, ca arestarea preventiva este o masura care afecteaza grav aceasta libertate, ca prezumtia de nevinovatie este unul dintre principiile constitutionale.
    Art. 23 din Constitutie da arestarii preventive o configuratie juridica de sine statatoare, separabila de restul operatiunilor, firesti, judiciare. Constitutia reglementeaza arestarea ca masura ce se supune unor reguli generale, care protejeaza libertatea persoanei si permite justitiei sa se deruleze. De aceea textul priveste arestarea in sine, fara a nuanta daca ne aflam in faza urmaririi penale sau a judecatii.
    Codul de procedura penala, sub titlul "Masurile preventive si alte masuri procesuale" (titlul IV), in capitolul I "Masuri preventive", reglementeaza in sectiunea a IV-a "Arestarea preventiva". Art. 149 alineatul final stipuleaza ca "Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei, afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei".
    Acest text atesta dreptul instantei de judecata de a dispune arestarea inculpatului si in cursul judecatii cauzei, dar aceasta masura nu poate fi exclusa de la respectarea regulilor constitutionale instituite prin art. 23 alin. (4) din Constitutie.
    Privarea de libertate este un act la fel de grav, indiferent cand se produce, in faza de urmarire penala sau in cursul judecatii cauzei. Ca atare, nu trebuie sa existe nici un element de diferentiere de tratament in functie de faza in care se gaseste procesul penal. Este ceea ce se realizeaza prin art. 23 din Constitutie, care, reglementand conditiile in care se poate dispune arestarea unei persoane, nu distinge dupa cum aceasta se produce intr-o faza sau alta a procesului penal. Rezulta ca normele constitutionale trebuie respectate ori de cate ori se dispune masura arestarii unei persoane, masura ce afecteaza grav libertatea acesteia.
    Textul art. 149 alineatul final din Codul de procedura penala este constitutional sub raportul arestarii, in sensul ca aceasta se poate face si in timpul judecatii cauzei, dar el devine neconstitutional daca este interpretat in sensul ca durata arestarii nu se mai conformeaza prevederilor art. 23 din Constitutie.
    Ca atare, dispozitiile art. 149 alineatul final din Codul de procedura penala trebuie interpretate in corelare cu dispozitiile art. 23 din Constitutie, in sensul ca durata arestarii inculpatului este de cel mult 30 de zile. In aceasta interpretare, la expirarea termenului de 30 de zile, in cursul judecatii cauzei, instanta are obligatia constitutionala sa verifice, din oficiu, daca se impune mentinerea arestarii preventive si, in acest caz, sa decida prelungirea arestarii.
    Fata de cele de mai sus, Curtea Constitutionala urmeaza sa admita in parte exceptia de neconstitutionalitate.
    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:
    Admite in parte exceptia de neconstitutionalitate invocata de Rupita Nicolae in Dosarul nr. 57/1993 al Curtii de Apel Bucuresti si de Dobre Ilie in Dosarul nr. 587/A/1993 al Curtii de Apel Pitesti si constata ca dispozitiile art. 149 alineatul final din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii dispusa de instanta in cursul judecatii poate depasi 30 de zile fara a fi necesara prelungirea, in conditiile art. 23 din Constitutie.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica, astazi 25 mai 1994.

            PRESEDINTE,
            conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu

                               Magistrat-asistent,
                               Florentina Geangu