DECIZIE Nr.
794 din 3 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întai coroborate cu
cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 499 din 20 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu
cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
excepţie ridicată de Mărioara Micşunescu în Dosarul nr. 27.836/3/CA/2009 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 20 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 27.836/3/CA/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza întâi
coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mărioara
Micşunescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a
executării unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că orice persoană, terţă faţă de un act administrativ
unilateral, are posibilitatea ca, exercitându-şi în mod abuziv dreptul de acces
la justiţie, să solicite instanţei şi să obţină suspendarea executării
acestuia, fără să fie început un proces care să vizeze legalitatea însăşi a
actului administrativ. Date fiind efectele suspendării acestuia şi durata mare
a procedurilor, titularul dreptului de proprietate este împiedicat să îşi
exercite acest drept în plenitudinea atributelor sale. Se susţine că „orice
întârziere în exercitarea atributelor dreptului de proprietate constituie în
fapt o expropriere, injustă, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, chiar dacă
exproprierea are numai un caracter temporar". Se mai arată că textele de
lege contestate sunt neconstituţionale, întrucât ele nu condiţionează
posibilitatea introducerii unei cereri de suspendare a executării unui act
administrativ de producerea unei pagube, ci doar de iminenţa unei pagube pentru
prevenirea căreia o asemenea cerere ar fi introdusă. Or, „simpla eventualitate
sau chiar iminenţa unei pagube nu se circumscrie în ocrotirea constituţională a
dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios
administrativ şi fiscal precizează că opinia sa
concordă cu cea exprimată de Curtea Constituţională în jurisprudenţa dezvoltată
în analizarea unor excepţii având acelaşi obiect, în sensul conformităţii
textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale invocate de autorul
excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art.
1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004,
modificată prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins:
- Art. 14 alin. (1) teza întâi: „(1) In cazuri bine
justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în
condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii
ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să
dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la
pronunţarea instanţei de fond. (...)";
- Art. 1 alin. (2): „Se poate adresa instanţei de
contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un
interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat
altui subiect de drept."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală
cuprinse la art. 44 alin. (2) şi (3) care garantează şi ocroteşte în mod egal
proprietatea privată şi care stabileşte condiţiile în care se poate face
exproprierea şi la art. 52 alin. (1) privind dreptul pe care îl are persoana
vătămată de o autoritate publică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că art. 1 alin. (2)
coroborat cu art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 oferă şi
persoanelor care sunt terţi faţă de un act administrativ unilateral
posibilitatea de a solicita instanţei şi de a obţine suspendarea executării
acestuia, opinând că ar putea să exercite acest drept în mod abuziv. In
jurisprudenţa sa, concretizată în Decizia nr. 788 din 3 iulie 2008, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, Curtea a
constatat că art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, care oferă şi terţilor dreptul de a se adresa instanţei de contencios
administrativ pentru anularea actelor administrative cu caracter individual al
căror beneficiar este o altă persoană, în măsura în care acestea le afectează
drepturi sau interese legitime, reprezintă expresia principiului constituţional
al liberului acces la justiţie, lărgind sfera persoanelor care, prin
intermediul instanţelor de judecată, pot să conteste legalitatea unui act
administrativ vătămător. Curtea a reţinut că nu se poate pleca de la premisa
că, invariabil, persoanele străine de raportul juridic stabilit între
beneficiarul actului administrativ cu caracter individual şi autoritatea
emitentă îşi vor exercita cu rea-credinţă dreptul conferit de art. 1 alin. (2)
din lege şi a observat că atitudinea subiectivă a reclamantului şi maniera de
exercitare a acestui drept urmează să fie calificată de instanţa de contencios
administrativ sesizată, care va face propriile aprecieri, aplicând legea,
potrivit competenţei sale.
De asemenea, Curtea a reţinut în mod constant că suspendarea
prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ unilateral,
reglementată prin art. 14 alin. (1), reprezintă o excepţie de la regula
executării din oficiu a actului administrativ. Pentru ca instanţa să poată
dispune suspendarea, legea impune întrunirea a trei condiţii: existenţa cazului
bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi dovada că persoana vătămată
a formulat recursul prealabil la autoritatea emitentă a actului respectiv.
Dintre acestea, autorul excepţiei de faţă este nemulţumit de modalitatea de
reglementare a condiţiei referitoare la caracterul iminent al pagubei,
susţinând că o asemenea formulare este de natură să conducă la încălcarea
dreptului de proprietate, întrucât condiţionează posibilitatea introducerii
cererii de suspendare a executării unui act administrativ doar de iminenţa
producerii unei pagube. Curtea observă că Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004 defineşte noţiunea de pagubă iminentă, care, potrivit prevederilor
art. 2 alin. (1) lit. ş), semnifică prejudiciul material viitor şi previzibil
sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi
publice sau a unui serviciu public. Prin urmare, legiuitorul a conferit
reglementării un caracter preventiv, în scopul evitării efectelor vătămătoare
ale actului a cărui legalitate este pusă în discuţie, scop care nu ar fi putut
fi atins în ipoteza în care norma s-ar fi referit doar la o pagubă actuală. De
altfel, iminenţa pagubei nu se prezumă, ci trebuie dovedită de către persoana care
a solicitat suspendarea executării actului administrativ, instanţa de judecată
urmând să aprecieze cu privire la aceasta.
Totodată, Curtea reţine că suspendarea prin hotărâre
judecătorească a executării actului administrativ unilateral, reglementată prin
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, are caracter provizoriu, măsura fiind
dispusă doar până la pronunţarea instanţei de fond. In plus, cererea de
suspendare are un regim special, caracterizat de celeritate, soluţionându-se de
urgenţă şi cu precădere. In aceste condiţii, Curtea constată că nu se pune
problema încălcării dreptului de proprietate şi, în special, a prevederilor
art. 44 alin. (3) din Constituţie referitoare la interzicerea exproprierii.
Aceasta, deoarece suspendarea efectelor actului administrativ individual nu
este de natură să conducă la o trecere a bunului vizat de actul administrativ
din patrimoniul unei persoane private în proprietatea statului.
Aşadar, Curtea reţine că posibilitatea suspendării
executării actului administrativ se încadrează în sfera limitelor dreptului de
proprietate, stabilite prin lege, conform art. 44 alin. (1) teza finală din
Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin.
(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Mărioara Micşunescu în Dosarul nr. 27.836/3/CA/2009 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu