Decizia Nr.8 din 23.05.2018

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 4.920/270/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă pentru întrunirea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv «(...) sub influenţa băuturilor alcoolice (...)», trebuie interpretată ca referindu-se la un anumit grad de îmbibaţie de alcool pur în sânge, eventual cel indicat de legiuitor la art. 336 alin. (1) din Codul penal, sau, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin mijloace tehnice sau medico-legale prevăzute de legislaţie."Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27⁴ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele delegat al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.La şedinţa de judecată a participat doamna Silvia Stoenescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 664/1/2018 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Craiova, precum şi unele instanţe arondate.De asemenea s-a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor cu privire la chestiunea de drept ce a format obiectul sesizării, însă nu au fost transmise astfel de puncte de vedere.La data de 17 aprilie 2018, Ministrul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus la dosar Adresa cu nr. 685/C/660/III-5/2018, prin care a comunicat că, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise în sensul admiterii sesizării Curţii de Apel Bacău.În continuare s-a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, la data de 2 mai 2018, care a fost comunicat procurorului şi părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 664/1/2018.Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, în urma analizei de admisibilitate a sesizării efectuate în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, rezultă că sesizarea aparţine unei curţi de apel învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel), care a constatat, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept a cărei dezlegare nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Totodată, s-a arătat că de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile formale de admisibilitate a sesizării.Pe fondul cauzei s-a arătat că vătămarea corporală din culpă debutează cu o variantă specială, care condiţionează existenţa infracţiunii de două împrejurări. Astfel, deşi elementul material al laturii obiective se realizează prin infracţiunea prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal, care incriminează fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, fapta va constitui vătămare corporală din culpă numai dacă, în momentul săvârşirii acesteia, autorul se află sub influenta băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi care constituie prin ea însăşi infracţiune. Aceste ipoteze reprezintă condiţii ataşate elementului material pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal.Referitor la prima condiţie, procurorul a arătat că legiuitorul nu a prevăzut un nivel minim al concentraţiei de alcool în sânge drept condiţie esenţială a elementului material al laturii obiective în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal. În această situaţie s-a susţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a incrimina fapta în orice situaţie în care actele de violenţă au fost comise ulterior consumului de băuturi alcoolice. Prin urmare, făptuitorul trebuie să se afle în momentul săvârşirii lovirii ori violenţelor fie doar sub influenţa băuturilor alcoolice, fără a fi în stare de ebrietate, fie în stare de ebrietate, ori să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.Referitor la problema semnificaţiei expresiei persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive şi a sferei de aplicabilitate a acesteia, în doctrină s-a arătat că pentru corecta înţelegere a acestei ipoteze trebuie avut în vedere, în primul rând, că ea vizează orice vătămare din culpă, nu numai cele comise în cadrul unor accidente de circulaţie. Dacă legiuitorul ar fi luat în calcul la prima teză numai infracţiunea de la art. 336 din Codul penal, ar fi trebuit ca textul de la teza a II-a a infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal să se refere doar la desfăşurarea unei alte activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. În cazul în care fapta de la alin. (1) al art. 196 din Codul penal este produsă de conducătorul unui vehicul pe drumurile publice, iar în urma recoltării probelor biologice va rezulta o alcoolemie peste limita prevăzută la art. 336 din Codul penal, se va reţine, pe lângă infracţiunea de vătămare corporală din culpă - art. 196 alin. (1) teza a II-a din Codul penal şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului - art. 336 din Codul penal, în concurs real. S-a arătat că, în schimb, în situaţia în care conducătorul vehiculului avea o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge ori din diferite motive nu au putut fi recoltate probe de sânge, dar prin alte mijloace de probă s-a făcut dovada că autorul accidentului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive, se va reţine numai infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal.În concluzie, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice" trebuie interpretată în sensul că, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin orice mijloc de probă.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea din data de 30 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.920/270/2016, Curtea de Apel Bacău a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă pentru întrunirea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv «(...) sub influenţa băuturilor alcoolice (...)», trebuie interpretată ca referindu-se la un anumit grad de îmbibaţie de alcool pur în sânge, eventual cel indicat de legiuitor la art. 336 alin. (1) din Cod penal, sau, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin mijloace tehnice sau medico-legale prevăzute de legislaţie."II. Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul nr. 2.489/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti a fost trimis în judecată inculpatul E.Ş.A. pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (1), (2), (3), (4) din Codul penal. În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut în fapt că inculpatul, la data de 7.08.2015, a condus autoturismul pe DN 11, în sensul Braşov-Oneşti, iar pe raza localităţii Bogdăneşti a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de S.V.R., cauzând vătămarea corporală a numiţilor S.V., care a necesitat pentru vindecare 100-110 zile îngrijiri medicale, S.V.R., care a necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale, S.A.C., ce a avut nevoie de 16-18 zile îngrijiri medicale, şi S.I.M., ce a necesitat un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.În urma coliziunii, ambele autoturisme au fost avariate, însă membrii familiei inculpatului, respectiv mama, fiica şi soţia acestuia, nu au solicitat eliberarea certificatelor medicale şi nu au formulat plângeri penale împotriva acestuia.Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că S.V.R. nu era sub influenţa alcoolului, în timp ce inculpatul E.Ş.A. avea o alcoolemie de 0,10-0,00 g‰ (0,03 mg/l) în aerul expirat. În cauză nu a fost efectuată o expertiză medico-legală care să stabilească alcoolemia prezentată de inculpat în momentul depistării sale în trafic.Prin Sentinţa penală nr. 526 din 20.06.2017, pronunţată de Judecătoria Oneşti, în baza art. 396 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului E.Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Codul penal.În baza art. 83 alin. (1) şi (3) din Codul penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii stabilite pentru inculpat pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal, de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. Prin aceeaşi sentinţă s-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile S.V., S.V.R., S.I.M. şi S.A.C. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea Comercială ASTRA - S.A. la plata daunelor morale şi civile către părţile civile.Totodată, partea responsabilă civilmente S.C. ASTRA - S.A. a fost obligată la plata daunelor materiale către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon" Iaşi.Împotriva Sentinţei penale nr. 526 din 20.06.2017 a Judecătoriei Oneşti au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, părţile civile S.V., S.V.R., S.I.M., S.A.C. şi partea responsabilă civilmente Societatea Comercială ASTRA - S.A. Bucureşti.Prin motivele de apel, Ministerul Public a învederat, în esenţă, faptul că sentinţa instanţei de fond este nelegală, întrucât aceasta nu a aplicat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare referitoare la prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii şi stocării profilului genetic. De asemenea s-a invocat prin concluziile orale faptul că instanţa de fond în mod greşit, pe latură civilă, a obligat partea responsabilă civilmente Societatea Comercială ASTRA - S.A. să plătească daunele civile, în condiţiile în care această societate se află în procedura falimentului, precum şi faptul că nu au fost introduse în cauză, în calitate de părţi civile, Spitalul Municipal Oneşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.Apelantele părţi civile au criticat hotărârea primei instanţe numai sub aspectul laturii civile, solicitând acordarea daunelor morale şi materiale în cuantumul solicitat.Apelanta parte responsabilă civilmente, prin motivele de apel, a solicitat reducerea daunelor materiale şi morale acordate părţilor civile, iar sub aspectul laturii penale a solicitat să se reţină că părţile civile nu purtau centura de siguranţă în momentul impactului între cele două autoturisme astfel că există o culpă comună în producerea accidentului.III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieÎn prezenta cauză, intimatul inculpat E.Ş.A. a fost trimis în judecată şi condamnat, în primă instanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Codul penal.Se observă astfel că încadrarea juridică s-a efectuat în modalitatea amintită deoarece pentru persoană vătămată S.V. exista numărul de zile de îngrijiri medicale care să conducă la consecinţele prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul penal (mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale), fiind incident art. 196 alin. (2) din Codul penal pentru aceasta, în timp ce pentru celelalte persoane vătămate, care au avut leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare sub 90 de zile de îngrijiri medicale, s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 196 alin. (1) din Codul penal, apreciindu-se că inculpatul care a săvârşit fapta de la art. 193 alin. (2) (sub 90 de zile de îngrijiri medicale) „se afla sub influenţa băuturilor alcoolice". Or Curtea a considerat că pentru a stabili dacă este întrunită sau nu tipicitatea infracţiunii de vătămare corporală din culpă în modalitatea tezei I din art. 196 alin. (1) din Codul penal, respectiv fapta care a avut consecinţa de la art. 193 alin. (2) din Codul penal (leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare sub 90 de zile de îngrijiri medicale) trebuie clarificat dacă noţiunea de „(...) o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice (...)" are un înţeles autonom, respectiv indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge a făptuitorului se consideră că există această infracţiune, sau noţiunea amintită trebuie raportată la gradul de îmbibaţie alcoolică de la art. 336 alin. (1) din Codul penal sau eventual la alt grad de îmbibaţie alcoolică în sânge.Întrebarea de interpretare se ridică pentru că modalitatea alternativă prevăzută de textul incriminator la art. 196 alin. (1) din Codul penal, respectiv „(...) o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice (...)", este aproape identică cu denumirea marginală a art. 336 alin. (1) din Codul penal, respectiv „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", singura deosebire fiind aceea că a dispărut cuvântul „băuturi" (în orice situaţie, alcoolul nu se regăseşte doar şi numai în „băuturi", fiind posibilă depistarea acestei substanţe şi în compunerea altor produse comestibile sau necomestibile, dar ingerabile şi digerabile de organismul uman).În mod cert, chestiunea de drept prezintă interes şi pentru că subiectul activ al infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu trebuie neapărat să fie un conducător de autovehicul pe drumurile publice. Altfel spus, nu întotdeauna săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal de către un subiect activ având o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 g‰ va atrage concursul de infracţiuni cu art. 336 alin. (1) din Codul penal, această formă de pluralitate urmând a fi reţinută doar şi numai în situaţia în care autorul întrunea condiţiile preexistente care circumscriu subiectul infracţiunii tipice pentru un conducător auto.În acelaşi timp, problema de interpretare a noţiunii de „persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice" din art. 196 alin. (1) din Codul penal suscită interes sub aspectul previzibilităţii textului incriminator şi pentru că, din actuala reglementare penal materială, din motive ce nu au fost pe deplin şi suficient clarificate de expunerea de motive din partea legiuitorului, a dispărut noţiunea din Codul penal din 1968, din art. 184 alin. 4¹, referitoare la forma agravată a infracţiunii de vătămare corporală din culpă a „stării de ebrietate". De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lămurise pe deplin distincţia dintre noţiunile de „sub influenţa alcoolului" („de fapt având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală") şi „stare de ebrietate" sub imperiul fostei legislaţii penale, prin Decizia nr. 26 din 2009, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 184 alin. 4¹ din Codul penal din 1968, în raport cu dispoziţiile art. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Sub imperiul fostei legislaţii penale materiale, distincţia dintre „având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală" (corespunzătoare noţiunii de „sub influenţa alcoolului" din actuala legislaţie), caracterizată de o limită certă şi stabilită pe cale probatorie ştiinţifică cu o anumită valoare a gradului de îmbibaţie alcoolică în sânge, şi noţiunea de „stare de ebrietate", pentru care nu trebuia stabilit un anumit grad de îmbibaţie alcoolică, fiind însă necesară doar administrarea de mijloace de probă care să ateste această stare fiziologică, era clară, mai ales în lumina Deciziei nr. 26 din 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Odată cu intrarea în vigoare a Codului penal actual, noţiunea de „stare de ebrietate" a dispărut, astfel că nu se mai poate aplica Decizia nr. 26 din 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nici măcar pentru respectarea raţionamentului, judicios de altfel la acel moment şi util în jurisprudenţa instanţelor de fond şi control judiciar.În acest sens, în prezent, este important de stabilit, pentru a respecta exigenţele de previzibilitate ale normei incriminatoare, pentru ca destinatarii legii penale să îşi poată adapta conduita în mod corespunzător şi să se poată conforma, dacă noţiunea de „sub influenţa băuturilor alcoolice" din art. 196 alin. (1) din Codul penal are un înţeles apropiat de cel al „stării de ebrietate" din vechea legislaţie, situaţie în care, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică din sânge, poate fi atrasă răspunderea penală.Aceasta deoarece, cel puţin din punctul de vedere al înţelesului comun al substantivului „influenţă", acesta semnifică, conform definiţiei din Dicţionarul explicativ al limbii române, în cea mai cunoscută accepţiune, o acţiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei fiinţe, putând duce la schimbarea lor. Altfel spus, prin înţelesul comun al noţiunii de „influenţa băuturilor alcoolice", aceasta nu înseamnă simpla prezenţă a alcoolului în organism, ci prezenţa într-o cantitate suficientă care să poată influenţa conduita subiectului activ. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să pună semnul egalităţii între noţiunea de „influenţa băuturilor alcoolice" şi „simpla prezenţă a alcoolului în organism", atunci cu siguranţă ar fi evitat folosirea noţiunii de „influenţă" şi ar fi folosit o altă noţiune lipsită de orice echivoc interpretativ. În mod cert, intenţia legiuitorului a fost de a incrimina penal acele conduite vătămătoare, chiar din culpă, săvârşite de autori ce au o cantitate de alcool în organism suficientă pentru a le afecta capacitatea psihomotorie.În ipoteza în care s-ar aprecia că noţiunea de „sub influenţa băuturilor alcoolice" are un înţeles autonom faţă de cea prevăzută în art. 336 alin. (1) din Codul penal, dar apropiat de cel al „stării de ebrietate", ar reprezenta doar o chestiune de probaţiune penală de a stabili dacă, de exemplu, la un grad de îmbibaţie alcoolică în sânge de 0,10 g‰, capacitatea psihomotorie a unui destinatar al legii penale ar fi fost afectată de prezenţa alcoolului, pentru a reţine o formă de răspundere penală chiar în ipoteza unei conduite lipsite de intenţie, dar culpabile, spre deosebire de situaţia unui subiect de drept care nu era afectat de o asemenea substanţă.Dacă însă se ajunge la concluzia că noţiunea de „sub influenţa băuturilor alcoolice" din art. 196 alin. (1) din Codul penal ar avea un înţeles autonom de cea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, dar diferit de cel al „stării de ebrietate", atunci întrebarea care se pune este în ce măsură legiuitorul a înţeles să mai reglementeze această formă de răspundere penală din culpă, folosind această noţiune exactă, dar fără a indica cu exactitate un anumit grad de îmbibaţie alcoolică în sânge.Într-o atare interpretare, Curtea găseşte dificil de acceptat că, într-o societate democratică, există forme de răspundere penală obiectivă, respectiv că indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a unor persoane pentru infracţiuni săvârşite din culpă.Aceasta deoarece, în tratatele şi cursurile de medicină legală, este aproape unanim acceptat faptul că există valori ale gradului de îmbibaţie alcoolică în sânge până la care nu există niciun fel de manifestări sau afectări ale comportamentului, reflexelor sau psihicului uman. De exemplu, în cursul universitar de medicină legală al dr. Valentin Iftenie şi dr. Dan Dermengiu se reţine că la o alcoolemie de sub 0,5 g‰ (cu limite între 0,30-0,80 g‰) - beţie infraclinică, la majoritatea indivizilor nu sunt observate efecte toxice, excepţie făcând cei cu o sensibilitate crescută la alcool (beţia patologică, ce apare mai ales în rândul alcoolismului cronic).Or, dacă există anumite valori ale gradului de îmbibaţie alcoolică în sânge pentru care nu există semne ale intoxicaţiei, respectiv nu există niciun fel de influenţă asupra organismului uman nici la nivel psihic şi nici la nivel fiziologic, a interpreta noţiunea de „sub influenţa băuturilor alcoolice" din art. 196 alin. (1) din Codul penal ca având relevanţă penală distinct de „starea de ebrietate", dar valabilă pentru orice valoare a gradului de îmbibaţie alcoolică, ar însemna practic instituirea unei veritabile forme obiective de răspundere penală indiferent de conduita subiectului de drept, respectiv dacă aceasta a fost sau nu mai periculoasă decât a unui subiect identic care nu a consumat niciun fel de substanţe alcoolice.De altfel, în practica judiciară, dar şi în doctrină se pierde adesea din vedere, după cum s-a amintit mai sus, că norma incriminatoare a art. 196 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 193 alin. (2) din Codul penal, nu se referă cu necesitate, numai şi doar la conducătorii auto ca potenţiali subiecţi activi ai acestei infracţiuni.Sunt de imaginat ipoteze de fapte vătămătoare din culpă săvârşite de persoane fizice angrenate în alte activităţi ale vieţii cotidiene, altele decât conducerea autovehiculelor, când atragerea răspunderii penale ar depinde strict şi numai de prezenţa alcoolului în sânge (cu titlu de exemplu, ipoteza unui locatar al unui bloc de apartamente care curăţă prin degajare ţurţurii de gheaţă de pe streaşina terasei locuinţei cauzând, din culpă, vătămarea unui trecător de pe trotuar, dar până la limita celor 90 de zile de îngrijiri medicale. Într-o atare situaţie, dacă făptuitorul se afla „sub influenţa băuturilor alcoolice", acreditând ipoteza cea mai grea pentru acesta, că nu contează gradul de îmbibaţie alcoolică, ar răspunde penal, dar în sens contrar nu).Nu în ultimul rând, revenind la cel mai des întâlnită categorie de potenţiali subiecţi activi ai infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, în activitatea organelor de poliţie rutieră a fost emisă procedura de lucru a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române PRO PS DR nr. 20/2011, care are la bază Adresa Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti nr. A8/4.165/2001, conform căreia, la o valoare a alcoolemiei de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat (etilotest sau alcooltest), nu se încheie proces-verbal de sancţionare contravenţională pentru conducătorul auto testat, întrucât se apreciază că nu sunt afectate capabilităţile conducătorului auto.Or, din moment ce există în practica organelor de aplicare a legii limite ale valorilor alcoolemiei până la care se consideră că nu se poate atrage nici măcar răspunderea contravenţională a conducătorului auto pentru o contravenţie specifică prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu atât mai mult curtea de apel a apreciat că trebuie lămurită problema tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal în raport cu înţelesul noţiunii de „sub influenţa băuturilor alcoolice".De altfel, independent de ingerarea unor băuturi, alimente sau alte produse care conţin alcool de către o persoană, în literatura de specialitate se arată că în organismul uman există o cantitate foarte redusă de alcool etilic, rezultată din procesele metabolice obişnuite şi a cărei valoare de 0,002-0,003 g‰ nu are semnificaţie clinică.În aceste condiţii, presupunând că, odată cu avansul tehnicii medicolegale, vor fi identificate mijloace de evidenţiere foarte detaliate a prezenţei alcoolului în sânge, dacă s-ar acredita ipoteza că legiuitorul, la art. 196 alin. (1) din Codul penal, a avut în vedere orice valoare a gradului de îmbibaţie alcoolică în sânge, ar putea fi rezonabil de imaginat o veritabilă răspundere obiectivă în toate situaţiile în care subiecţii de drept ar săvârşi vătămări din culpă, cauzatoare de leziuni ce necesită sub 90 de zile de îngrijiri medicale fără alte consecinţe.IV. Punctele de vedere ale procurorului şi ale părţilor asupra chestiunii de drept supuse dezlegăriiReprezentantul Ministerului Public a considerat că textul de lege, respectiv art. 196 alin. (1) din Codul penal, este previzibil, deoarece prin sintagma „sub influenţa alcoolului" se înţelege noţiunea largă, extinsă, ceea ce înseamnă că persoana respectivă se află sub influenţa băuturilor alcoolice constatată oricum şi indiferent de valoarea îmbibaţiei alcoolice în sânge.Inculpatul E.Ş.A., prin apărător ales, a considerat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept invocată întrucât există un vid de interpretare în ceea ce priveşte sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice".Părţile civile, prin apărător ales, au arătat că potrivit Codului rutier, fapta constituie infracţiune dacă a fost săvârşită de o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o anumită valoare a alcoolemiei, în caz contrar fapta constituind contravenţie.V. Dispoziţii legale incidente Articolul 196 din Codul penalVătămarea corporală din culpă
(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Pe rolul Curţii Constituţionale se află Dosarul nr. 1.727/D/2017 ce are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 alin. (1) din Codul penal, invocată de inculpatul F.A.P. în Dosarul nr. 7.519/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa. VII. Jurisprudenţa naţională în materie Curţile de apel şi instanţele arondate au înaintat hotărâri judecătoreşti referitoare la problema de drept supusă dezlegării (Decizia penală nr. 1.399 din data de 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 4.099/260/2016; Decizia penală nr. 871/Ap din data de 16 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, în Dosarul nr. 1.538/293/2016; Sentinţa penală nr. 249 din data de 9 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 1.610/197/2016; Sentinţa penală nr. 69 din data de 29 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Făgăraş, în Dosarul nr. 3.960/226/2016; Sentinţa penală nr. 179 din data de 6 februarie 2018, pronunţată de Judecătoria Galaţi, în Dosarul nr. 13.157/233/2017; Sentinţa penală nr. 93 din data de 24 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1.056/458/2016; Decizia penală nr. 1.284/A din data de 29 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 3.619/740/2015; Decizia penală nr. 254/A din data de 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 6.260/211/2015). VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării. IX. Opiniile instanţelor judecătoreşti Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, s-au conturat două opinii: 1. Într-o primă opinie s-a susţinut că pentru întrunirea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv „sub influenţa băuturilor alcoolice", trebuie interpretată în sensul că, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin mijloace tehnice sau medico-legale prevăzute de lege. În acest sens s-au pronunţat Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Reghin, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Curtea de Apel Suceava - opinie majoritară, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Oradea - opinie majoritară, Curtea de Apel Braşov, Judecătoria Rupea, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Tecuci, Tribunalul Vrancea, Judecătoria Galaţi, Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Brăila, Judecătoria Focşani, Judecătoria Panciu, Curtea de Apel Ploieşti - opinie majoritară, Tribunalul Dâmboviţa, Judecătoria Sinaia, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Roman, Curtea de Apel Timişoara, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Tulcea, Tribunalul Arad şi în opinie majoritară, Judecătoria Feteşti, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Videle, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Olt. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că sintagma „persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice", la care face referire art. 196 alin. (1) din Codul penal, este diferită de sintagma „persoană care (...) are «(...) o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge» la care face referire art. 336 alin. (1) din Codul penal. Astfel, dacă pentru existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise", prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, este necesară prelevarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, pentru constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal este necesară stabilirea prin mijloacele de probă prevăzute de art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală a stării psihofizice a persoanei aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, proba în procesul penal se obţine, în afara mijloacelor de probă enumerate la lit. a)-e) ale aceluiaşi articol, prin orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Totodată, conform art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune. Potrivit dispoziţiilor art. 192 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, i se reţine permisul de conducere dacă valoarea concentraţiei de alcool este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, dacă nu doreşte recoltarea probelor biologice în vedere stabilirii alcoolemiei. Potrivit art. 193 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, conducătorul de autovehicul sau tramvai trebuie însoţit de poliţistul rutier sau, după caz, de poliţistul de frontieră, imediat, la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată sau instituţie medico-legală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dacă prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic s-a constatat că valoarea concentraţiei de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, evidenţierea stării în care se află o persoană, astfel cum este definită de art. 196 alin. (1) din Codul penal, respectiv „sub influenţa băuturilor alcoolice", nu se realizează doar prin determinarea gradului de îmbibaţie alcoolică în sânge, ci şi prin determinarea valorii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, care sunt prevăzute de lege. De asemenea, în mod categoric, pentru reţinerea infracţiunii prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal, gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge sau valoarea concentraţiei de alcool pur în aerul expirat nu sunt limitate la o anumită valoare, fiind aplicabil principiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Pe de o parte, limitele stabilite de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi de art. 193 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, sunt în sensul delimitării activităţii infracţionale de cea contravenţională. Cea dintâi priveşte siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi vizează o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe de altă parte, infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal este o infracţiune contra integrităţii corporale sau sănătăţii, ce poate fi reţinută ori de câte ori se face dovada faptului că autorul vătămării corporale din culpă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv se face dovada existenţei alcoolului pur în aerul expirat sau în sânge, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege sau care nu este interzis de lege (de exemplu, mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, prelevarea probelor biologice). Astfel, pot exista situaţii în care acţiunea de vătămare corporală din culpă să fie exercitată în afara activităţii de conducere a unui vehicul, iar starea persoanei care a săvârşit-o, de a se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, să fie dovedită cu orice mijloc de probă, nu numai cele care se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, referitoare la recoltarea probelor biologice sau la cele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, referitoare la testarea alcoolemiei cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. 2. În cea de a doua opinie s-a susţinut că pentru întrunirea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv „sub influenţa băuturilor alcoolice", trebuie interpretată ca referindu-se la un anumit grad de îmbibaţie de alcool pur în sânge, eventual cel indicat de legiuitor la art. 336 alin. (1) din Codul penal. În acest sens s-au pronunţat Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Câmpina, Curtea de Apel Ploieşti - opinie minoritară, Judecătoria Adjud, Judecătoria Topliţa, Judecătoria Luduş, Judecătoria Măcin, Judecătoria Vânju Mare şi în opinie minoritară Tribunalul Giurgiu, judecătoriile Feteşti, Urziceni, Bolintin-Vale, Turnu Măgurele, Videle şi Zimnicea. În exprimarea acestei opinii s-a avut în vedere faptul că o altă interpretare ar contraveni principiului previzibilităţii legii penale. Totodată, s-a arătat că dacă legiuitorul ar fi intenţionat să pună semnul egalităţii între noţiunea de influenţa băuturilor alcoolice şi simpla prezenţă a alcoolului în organism, atunci cu siguranţă ar fi evitat folosirea noţiunii de influenţă şi ar fi folosit o altă noţiune, lipsită de orice echivoc interpretativ. În mod cert, intenţia legiuitorului a fost aceea de a incrimina penal acele conduite vătămătoare, chiar din culpă, săvârşite de autori ce au o cantitate suficientă de alcool în organism pentru a le afecta capacitatea psihomotorie. X. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice" trebuie interpretată în sensul că, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă în această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin orice mijloc de probă. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că din analiza art. 196 alin. (1) din Codul penal rezultă că vătămarea corporală din culpă debutează cu o variantă specială, care condiţionează existenţa infracţiunii de două împrejurări. Astfel, deşi elementul material al laturii obiective se realizează prin infracţiunea prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal, care incriminează fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, fapta va constitui vătămare corporală din culpă numai dacă, în momentul săvârşirii acesteia, autorul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice/substanţelor psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi care constituie prin ea însăşi infracţiune. Aceste ipoteze reprezintă condiţii ataşate elementului material pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal. Referitor la prima ipoteză rezultă aşadar că legiuitorul nu a prevăzut un nivel minim al concentraţiei de alcool în sânge ca cerinţă esenţială a elementului material al laturii obiective în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, ceea ce conduce la concluzia că acesta a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie în care actele de violenţă au fost comise ulterior consumului de băuturi alcoolice. Prin urmare, făptuitorul trebuie să se afle în momentul săvârşirii lovirii ori violenţelor fie doar sub influenţa băuturilor alcoolice, fără a fi în stare de ebrietate, fie în stare de ebrietate ori să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Mai mult, în ceea ce priveşte problema semnificaţiei expresiei persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive şi a sferei de aplicabilitate a acesteia, în doctrină s-a arătat că pentru corecta înţelegere a acestei ipoteze trebuie avut în vedere, în primul rând, că ea vizează orice vătămare din culpă, nu numai cele comise în cadrul unor accidente de circulaţie. Dacă legiuitorul ar fi luat în calcul la prima teză numai infracţiunea de la art. 336 din Codul penal, ar fi trebuit ca textul infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) teza a II-a să se refere doar la desfăşurarea unei alte activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. În cazul în care fapta de la alin. (1) al art. 196 din Codul penal este produsă de conducătorul unui vehicul pe drumurile publice, iar în urma recoltării probelor biologice va rezulta o alcoolemie peste limita prevăzută la art. 336 din Codul penal, se va reţine, pe lângă infracţiunea de vătămare corporală din culpă [art. 196 alin. (1) teza a II-a] şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (art. 336), în concurs real. În schimb, în situaţia în care conducătorul vehiculului avea o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge ori din diferite motive nu au putut fi recoltate probe de sânge, dar prin alte mijloace de probă s-a făcut dovada că autorul accidentului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive, se va reţine numai infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) din Codul penal. Pe de altă parte, potrivit doctrinei, nu este necesar să fie probat faptul că băuturile alcoolice au afectat in concreto capacitatea de a conduce, legea prezumând aceste efecte indiferent de cantitatea consumată ori de starea fizică sau psihică a făptuitorului. Aşadar, infracţiunea există indiferent dacă starea sau împrejurarea în care s-a aflat autorul acesteia a influenţat sau nu săvârşirea faptei, iar dovada influenţei băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive se poate face prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori, nefiind necesară prelevarea de probe biologice dacă vătămarea corporală nu este urmarea unui accident produs de conducătorul unui vehicul. De altfel, raţionamentul este similar celui avut în vedere de Curtea Constituţională în Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, având ca obiect soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal, în care se arată că, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive ca cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, infracţiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. XI. Punctul de vedere al specialiştilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat opinia scrisă a specialiştilor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, însă nu au fost transmise astfel de puncte de vedere. XII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate decizii în problema de drept analizată. XIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. Opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente: a)Dispoziţiile art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, în cuprinsul dispoziţiilor menţionate legiuitorul nefăcând nicio referire la o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. În consecinţă, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. Limita îmbibaţiei alcoolice stabilite de legiuitor în dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal (0,80 g/l alcool pur în sânge) nu poate fi preluată, prin analogie, în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pe de o parte, întrucât dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza particulară a conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice. Pe de altă parte, limita îmbibaţiei alcoolice stabilite de legiuitor în dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal are rolul de a delimita răspunderea penală a conducătorilor de vehicule de răspunderea contravenţională a acestora, în condiţiile în care conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice de către persoana care are o îmbibaţie alcoolică de maximum 0,80 g/l alcool pur în sânge constituie contravenţie, conform art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. b)Opinia exprimată se reflectă şi în jurisprudenţa curţilor de apel, care nu s-au raportat la limita prevăzută în art. 336 alin. (1) din Codul penal sau la o altă limită a îmbibaţiei alcoolice pentru a constata existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă, săvârşită în cadrul accidentelor de circulaţie.XIV. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 4.920/270/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă pentru întrunirea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv «(...) sub influenţa băuturilor alcoolice (...)», trebuie interpretată ca referindu-se la un anumit grad de îmbibaţie de alcool pur în sânge, eventual cel indicat de legiuitor la art. 336 alin. (1) din Codul penal, sau, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin mijloace tehnice sau medico-legale prevăzute de legislaţie." şi statuării că, în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. XV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării Din examinarea dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: a)să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal; b)chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective; c)problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici să facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior, respectiv există o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bacău fiind învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de procuror, părţile civile şi partea responsabilă civilmente împotriva Sentinţei penale nr. 526 din 20.06.2017, pronunţată de Judecătoria Oneşti, decizia Curţii de Apel Bacău este definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, această chestiune de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar dezlegarea acesteia conduce la soluţionarea în fond a cauzei respective. B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată În interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. Potrivit art. 196 alin. (1) din Codul penal, fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta prevăzută în art. 193 alin. (2), text de lege care incriminează fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile. Existenţa infracţiunii presupune producerea urmării imediate prevăzute în textul de incriminare în condiţiile în care, în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul se află sub influenţa băuturilor alcoolice, sub influenţa unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. În literatura de specialitate s-a arătat că infracţiunea există indiferent dacă starea sau împrejurarea în care s-a aflat autorul acesteia a influenţat sau nu săvârşirea faptei. Din examinarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibaţiei alcoolice. Pe cale de consecinţă, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. Legiuitorul nu a limitat sfera de aplicare a normei de incriminare prin indicarea explicită a unei anumite limite a îmbibaţiei alcoolice, astfel că, procedându-se în mod contrar, pe cale de interpretare, s-ar restrânge sfera de protecţie a integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor, în absenţa unui temei legal. Infracţiunile prevăzute în dispoziţiile art. 196 alin. (1) din Codul penal şi art. 336 alin. (1) din Codul penal au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală şi sănătate, în ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, a căror normală existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de interzicerea conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influenţa unor substanţe psihoactive. Dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice. În consecinţă, limita îmbibaţiei alcoolice stabilite de legiuitor în dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal, de 0,80 g/l alcool pur în sânge, nu poate fi preluată, prin analogie, în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pe de altă parte, limita îmbibaţiei alcoolice stabilite de legiuitor în dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal are rolul de a delimita răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule de răspunderea contravenţională a acestora, conform art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge constituind contravenţie. Similar, în legislaţia română, limita îmbibaţiei alcoolice are rolul de a delimita forma-tip a infracţiunii de varianta agravată a acesteia, cum este cazul infracţiunii prevăzute în art. 101 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil. Astfel, potrivit art. 101 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, „efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", iar, potrivit alin. (2) din acelaşi act normativ, „efectuarea serviciului având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge de către personalul aeronautic civil se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi". De asemenea, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval prevede că „exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă", iar potrivit art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, „conducerea unei nave sau exercitarea atribuţiilor de serviciu de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influenţa unor substanţe psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă". În art. 4 alin. (3) din Legea nr. 191/2003 legiuitorul stabileşte explicit că „este considerată sub influenţa băuturilor alcoolice persoana care are o îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge". În ipoteza în care fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal este săvârşită din culpă, prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni între infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal şi infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă prin conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de maximum 0,80 g/l alcool pur în sânge întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal. Astfel, săvârşirea faptei de vătămare corporală din culpă de către persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul şi are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge determină existenţa unui concurs de infracţiuni între vătămarea corporală din culpă şi infracţiunea prevăzută în art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar nu condiţionarea existenţei infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. Sub aspect probator, cerinţa ca fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal să fie săvârşită din culpă „de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice" poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, iar constatarea existenţei infracţiunii nu este condiţionată de stabilirea exactă a îmbibaţiei alcoolice, întrucât, cu excepţia vătămărilor corporale produse prin accidentele de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice, legislaţia nu reglementează un mecanism obligatoriu de determinare a îmbibaţiei de alcool în sânge sau a concentraţiei de alcool în aerul expirat în momentul imediat al comiterii faptei. În cazul vătămărilor corporale produse prin accidentele de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice, îndeplinirea condiţiei ca fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal să fie săvârşită din culpă „de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice" este stabilită în cadrul mecanismului de determinare a îmbibaţiei de alcool în sânge sau a concentraţiei de alcool în aerul expirat reglementat în art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 [şi în art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală], care permite determinarea exactă a îmbibaţiei de alcool în sânge sau a concentraţiei de alcool în aerul expirat. În această ipoteză, condiţia ca fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal să fie săvârşită din culpă „de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice" poate fi dovedită prin alte mijloace de probă, numai dacă nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi ale art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 4.920/270/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă pentru întrunirea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv «(...) sub influenţa băuturilor alcoolice (...)», trebuie interpretată ca referindu-se la un anumit grad de îmbibaţie de alcool pur în sânge, eventual cel indicat de legiuitor la art. 336 alin. (1) din Codul penal, sau, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin mijloace tehnice sau medico-legale prevăzute de legislaţie." Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2018. PREŞEDINTELE CU DELEGAŢIE AL SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Silvia Stoenescu