DECIZIE Nr.
819 din 3 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 si
art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si
sanctionarea tuturor formelor de discriminare
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 537 din 16 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1)-(3) şi art.
6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în
Dosarul nr. 5.023/100/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi
asigurări sociale, pentru minori şi familie, în Dosarul nr. 5.025/100/2007 al
Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru
minori şi familie şi în Dosarul nr. 2'.683/96/2007 al Curţii de Apel Târgu
Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
12 iunie 2008, în prezenţa reprezentantului Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind
consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp
pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 24 iunie 2008 şi apoi
pentru data de 3 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin Incheierea din 28 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.023/100/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi
asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1)-(3) şi art. 6
din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul
Justiţiei într-o cauză având ca obiect recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul
Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 1.154 din 31 octombrie 2007 a
Tribunalului Maramureş, prin care s-a admis acţiunea intentată de Ciucă Viorica
şi alţi judecători de la Tribunalul Maramureş şi de la Judecătoria Baia Mare
împotriva Tribunalului Maramureş, Curţii de Apel Cluj, Ministerului Economiei
şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la
plata către reclamanţi, cu începere din luna septembrie 2004, a sporului de
confidenţialitate de 15% , prevăzut prin legi speciale (Legea nr. 444/2006,
Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007) pentru alte categorii profesionale decât
magistraţii, întemeindu-se, între altele, pe prevederile Ordonanţei Guvernului
nr. 137/2000.
Prin Incheierea din 18 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.025/100/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi
asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1)-(3) şi art. 6
din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul
Justiţiei într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva
sentinţe civile nr. 1.152 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Maramureş prin
care s-a admis acţiunea reclamanţilor Daniela Griga şi alţii - judecători -
împotriva Tribunalului Maramureş, Curţii de Apel Cluj, Ministerului Economiei
şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la
plata către reclamanţi, a sporului de confidenţialitate de 15% , prevăzut prin
legi speciale pentru alte categorii profesionale decât magistraţii,
întemeindu-se, între altele, pe prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
Prin Incheierea din 27 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 4.610/103/2007, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de
muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2
alin. (1)-(3) şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a
fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză civilă având ca obiect
soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 2.916 din 21 noiembrie
2007 a Tribunalului Harghita prin care s-a admis acţiunea intentată de
reclamanţii Ştefan Dobrită si alţii - judecători - împotriva Tribunalului Harghita, Ministerului
Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus obligarea
pârâţilor la plata către reclamanţi, a sporului de confidenţialitate de 15%,
prevăzut prin legi speciale pentru alte categorii profesionale decât
magistraţii, întemeindu-se, între altele, pe prevederile Ordonanţei Guvernului
nr. 137/2000.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale, în măsura în care permit instanţelor de judecată să
cenzureze soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii
profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de
lege. Se încalcă, astfel, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a
ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.
Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi
asigurări sociale, pentru minori şi familie consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece excede
controlului constituţional modul de interpretare şi aplicare a legii în
situaţii concrete.
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de muncă
şi asigurări sociale, pentru minori şi familie apreciază
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece scopul acestora este
înlăturarea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră, în
esenţă, că posibilitatea acordării, de către instanţele judecătoreşti, a unor
drepturi neprevăzute în legislaţia specifică unei categorii profesionale
reprezintă o ingerinţă a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii
legiuitoare şi ale puterii executive.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt
constituţionale, necontravenind principiului separaţiei si echilibrului puterilor în stat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2 alin.(1)-(3) şi art. 6 dinOrdonanţa nr. 137/2000
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 99 din 8 februarie 2007, cu următorul conţinut:
- Art. 2 alin. (1)-(3): „Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,
handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o
categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în
condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau
a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi
cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare
dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în
înţelesul prezentei ordonanţe.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe,
prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează
anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte
persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop
sunt adecvate şi necesare.";
- Art. 6: „Constituie
contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru
motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii
sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor,
vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi
protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în
următoarele domenii:
a) încheierea, suspendarea, modificarea sau
încetarea raportului de muncă;
b) stabilirea şi modificarea atribuţiilor de
serviciu, locului de muncă sau a salariului;
c) acordarea altor drepturi sociale decât cele
reprezentând salariul;
d) formarea, perfecţionarea, reconversia şi
promovarea profesională;
e) aplicarea măsurilor disciplinare;
f) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la
facilităţile acordate de acesta;
g) orice alte condiţii de prestare a muncii,
potrivit legislaţiei în vigoare."
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la
prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), care consacră principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi ale art. 61 alin. (1), potrivit
căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Dosarele în care s-a ridicat excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare au
ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii
profesionale şi solicitate de unii judecători - reclamanţi în aceste cauze - în
temeiul actului normativ menţionat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de
a le acorda şi lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară
legii şi normelor comunitare.
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a mai fost examinată
de Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 809 din 27 noiembrie 2007, a respins excepţia de
neconstituţionalitate a ordonanţei, invocată şi susţinută prin raportare la
prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4) şi art. 51 din
Constituţie. In considerentele deciziei, Curtea a reţinut, între altele:
„Prin actul normativ
menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de
egalitate şi nediscriminare stabilite de către Constituţia României, precum şi
de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea
discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în
domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie
prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor
discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.
Actul normativ
criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie
sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea
recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi
cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea,
excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la o rasă,
naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor,
sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată.
Actul normativ criticat nu contravine principiului
egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi
nici principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din
Constituţie, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute
de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă
parte, nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.
De altfel, actul normativ criticat stabileşte în
cap. I «Principii
şi definiţii», în art. 1 alin. (3), că «Exercitarea drepturilor enunţate în
cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii
comparabile», iar art. 3, că «Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică
tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi
instituţiilor publicef...]».
Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă
principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul
egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
Pe de altă parte, actul normativ criticat nu îngrădeşte
în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la
justiţie prin posibilitatea «persoanei care se consideră discriminată» de a
formula, «In faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de
despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea
situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este
scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea
Consiliului.» (cap. III «Dispoziţii procedurale şi sancţiuni», art. 27).
Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului
la petiţionare consacrat de art. 51 din Constituţie, atât timp cât stabileşte
în mod expres faptul că «persoana care se consideră discriminată poate sesiza
Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la
care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei», [cap. II «Dispoziţii speciale», secţiunea
a Vl-a: «Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării», art. 20 alin.
(1)]. In sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării, «persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite
înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei
anterioare discriminării», în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20
alin. (9), «hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de
contencios administrativ, potrivit legii»."
Soluţia Curţii îşi păstrează în întregime
valabilitatea, în raport cu textele constituţionale menţionate.
Totodată, Curtea Constituţională constată că unele
dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, şi anume prevederile art. 1,
art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui
înţeles neconstituţional, în virtutea căruia, aşa cum s-a şi întâmplat în cauzele
în care au fost ridicate excepţiile, instanţele judecătoreşti au posibilitatea
să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le
înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor
sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.
Astfel, după ce în art. 1 al ordonanţei se enunţă
principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între
cetăţeni şi se enumera principalele drepturi cu privire la care sunt excluse
privilegiile şi discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
„Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe,
prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează
anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte
persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui
scop sunt adecvate şi necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanţei se instituie
dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de
judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea
situaţiei create prin discriminare. In conformitate cu textul de lege
menţionat, „Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată,
o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit
dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este
condiţionată de sesizarea Consiliului".
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din
ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care
dezavantajează anumite persoane, faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie cu
privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se
referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de
Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative
prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1)
din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră
discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei
anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare deci şi a
prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să
înţeleagă - ceea ce s-a şi petrecut în cauzele analizate - că are competenţa să
anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a
restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea
însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în
acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana
care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin
care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme
juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de
a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident
neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat
în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate
cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
In virtutea textelor constituţionale menţionate,
Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din
Constituţie, Guvernul, au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme
juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea
competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia -
art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală-, adică de a soluţiona, aplicând
legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea
şi exercitarea drepturilor lor subiective.
In consecinţă, Curtea Constituţională urmează să admită
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi să se
constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se
desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să
le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în
acte normative neavute în vedere de legiuitor la
adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Controlul constituţionalităţii art. 1 şi art. 27 alin.
(1) din ordonanţă, neprevăzute în încheierile de sesizare a Curţii, se
efectuează în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
si funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 5.023/100/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia
civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în Dosarul nr.
5.025/100/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări
sociale, pentru minori şi familie şi în Dosarul nr. 2.683/96/2007 al Curţii de
Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori
şi familie şi constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin.
(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în
măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti
au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme
create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în
alte acte normative.
2. Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, excepţie ridicată de acelaşi autor, în
aceleaşi dosare.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean