DECIZIE Nr.
820 din 3 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin.
(1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea
tuturor formelor de discriminare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 537 din 16 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare. Excepţia a format obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.
931 D/2008 şi a fost ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 146/88/2008
al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de contencios
administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 iulie
2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată. In urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea
pronunţării pentru data de 3 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 5 martie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 146/88/2008, Tribunalul Tulcea - Secţia
civilă, comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia de neconstituţionalitate
a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză civilă având ca obiect
acţiunea intentată de reclamanţii Cornea Adina şi alţii, personal auxiliar de
specialitate în cadrul Judecătoriei Tulcea, împotriva pârâţilor Guvernul
României, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Tulcea,
Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu citarea Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării, prin care s-a cerut obligarea pârâţilor la acordarea
creşterilor salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 pentru alte
categorii de salariaţi. In motivarea acţiunii s-a arătat că prin mai multe acte normative s-au prevăzut
creşteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, creându-se însă o
discriminare prin neincluderea personalului auxiliar de specialitate din cadrul
instanţelor printre categoriile de personal care au beneficiat de aceste
creşteri salariale. Temeiul de drept al acţiunii reclamanţilor îl constituie
prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
In motivarea excepţiei se
susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în
care sunt interpretate în sensul că instanţele de judecată, „prin reexaminarea
soluţiilor legislative alese de legiuitor", pot acorda despăgubiri ca
urmare a reţinerii unei stări de discriminare între categorii profesionale
distincte, în speţă, între personalul din sistemul justiţiei şi alte categorii
de bugetari. Se arată că se nesocoteşte, astfel, rolul de unic organ legiuitor
al Parlamentului, iar consecinţa o constituie încălcarea principiului
separaţiei puterilor în stat.
Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră, în
esenţă, că posibilitatea acordării de către instanţele judecătoreşti a unor
drepturi neprevăzute în legislaţia specifică unei categorii profesionale
reprezintă o ingerinţă a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii
legiuitoare şi ale puterii executive.
Avocatul Poporului consideră
că prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt
constituţionale, necontravenind, sub niciun aspect, principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 99 din 8 februarie 2007, care au următorul
conţinut:
- Art. 27 alin. (1): „(1)
Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de
judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei
anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare,
potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi
nu este condiţionată de sesizarea Consiliului."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală
cuprinse la art. 1 alin. (4), care consacră principiul separaţiei şi
echilibrului puterilor în stat, şi la art. 61 alin. (1), potrivit căruia
Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Dosarul în care s-a ridicat excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare are ca obiect acordarea unor
drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii profesionale, în care nu
sunt cuprinşi şi reclamanţii din aceste cauze, în temeiul actului normativ
menţionat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda şi lor
beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii şi
normelor comunitare.
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a mai fost examinată
de Curtea Constituţională, care, prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, a respins excepţia de
neconstituţionalitate a ordonanţei, invocată şi susţinută prin raportare la
prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4) şi art. 51 din
Constituţie. In considerentele deciziei, Curtea a reţinut, între altele:
„Prin actul normativ menţionat se asigură o
interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare
stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele
internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de
România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se
consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza
cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.
Actul normativ criticat sancţionează contravenţional
orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori
efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării,
în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale
vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se
datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie
socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei
la o categorie defavorizată.
Actul normativ criticat nu contravine principiului
egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi
nici principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din
Constituţie, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute
de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă
parte, nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.
De altfel, actul normativ criticat stabileşte în
cap. I «Principii
şi definiţii», în art. 1 alin. (3), că «Exercitarea drepturilor enunţate în
cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii
comparabile», iar art. 3, că «Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică
tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi
instituţiilor publice [...]».
Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau
discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al
egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru
cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
Pe de altă parte, actul normativ criticat nu
îngrădeşte în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, favorizează
accesul la justiţie prin posibilitatea «persoanei care se consideră
discriminată» de a formula, «în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru
acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau
anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea
este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea
Consiliului.» (cap. III «Dispoziţii procedurale si sancţiuni», art. 27).
Actul normativ
criticat nu contravine nici dreptului la petiţionare consacrat de art. 51 din
Constituţie, atât timp cât stabileşte în mod expres faptul că «persoana care se
consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data
săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea
ei». [cap. II «Dispoziţii
speciale», secţiunea a Vl-a: «Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării», art. 20 alin. (1)]. In sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării, «persoana care se consideră discriminată are dreptul
să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea
situaţiei anterioare discriminării», în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit
art. 20 alin. (9), «hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa
de contencios administrativ, potrivit legii»."
Soluţia Curţii îşi păstrează în întregime
valabilitatea, în raport cu textele constituţionale menţionate.
Totodată, Curtea Constituţională constată că unele
dispoziţii ale ordonanţei, şi anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi
art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles
neconstituţional, în virtutea căruia instanţele judecătoreşti au posibilitatea
să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască
cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau
instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.
Astfel, după ce în art. 1 al ordonanţei se enunţă
principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între
cetăţeni şi se enumera principalele drepturi cu privire la care sunt excluse
privilegiile şi discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
„Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre
care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.
(1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii
sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de
atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanţei, reprodus mai sus,
se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere
instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea
situaţiei create prin discriminare.
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din
ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care
dezavantajează anumite persoane, faţă de alte
persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire
la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă
şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi
ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de
art. 115 din Constituţie.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1)
din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră
discriminată de a cere instanţei de judecată, între
altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea
situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter
discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă că are competenţa
să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a
restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea
însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în
acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana
care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin
care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme
juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de
a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident
neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat
în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în
conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
In virtutea textelor constituţionale menţionate,
Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din
Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme
juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea
competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia -
art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală-, adică de a soluţiona, aplicând
legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea
şi exercitarea drepturilor lor subiective.
In consecinţă, Curtea Constituţională urmează să admită
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi să se
constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se
desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu
prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la
adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Controlul constituţionalităţii art. 1 şi art. 2 alin.
(3) din ordonanţă, neprevăzute în încheierea de sesizare a Curţii, se
efectuează în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 146/88/2008 al Tribunalului Tulcea - Secţia
civilă, comercială şi de contencios administrativ şi constată că prevederile
art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde
înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze
aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu
prevederi cuprinse în alte acte normative.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu