DECIZIE Nr.
821 din 3 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) si (11) si
art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si
sanctionarea tuturor formelor de discriminare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 537 din 16 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (11) şi art. 27 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul
nr. 5.496/100/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 7.980/99/2007 al Tribunalului Iaşi -
Secţia civilă.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
17 iunie 2008, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind
consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp
pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 28 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.496/100/2007, Curtea de Apel Cluj -
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2
alin. (1) şi (11) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a
fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză având ca obiect soluţionarea
recursului declarat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr.
3.675 din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a admis
acţiunea reclamanţilor Elena Cioltea şi alţii - funcţionari publici ai
Tribunalului Maramureş - împotriva Tribunalului Maramureş, Curţii de Apel Cluj,
Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei şi s-a dispus
obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa
dintre salariul prevăzut pentru funcţionarii publici din cadrul Departamentului
economico-financiar şi administrativ al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
cel prevăzut pentru funcţionarii publici din cadrul departamentelor
economico-financiare şi administrative ale celorlalte instanţe, conform
anexelor I la Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 82/2004, la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
92/2004, la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 şi la Ordonanţa Guvernului nr.
6/2007. Tribunalul Maramureş a admis acţiunea întemeindu-se, între altele, pe
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
Prin Incheierea din 26 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 7.980/99/2007, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost
ridicată de Ministerul Justiţiei
într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii reclamanţilor Cipriana
Mihaela Poiană şi alţii -judecători la Curtea de Apel Iaşi - împotriva Curţii
de Apel Iaşi, Ministerului Justiţiei, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind plata unor salarii
egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Reclamanţii şi-au
întemeiat acţiunea, printre altele, pe prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
137/2000.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale, în măsura în care permit instanţelor de judecată să
cenzureze soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii
profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de
lege. Se încalcă, astfel, rolul Parlamentului de unică autoritatea legiuitoare
a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal consideră că
dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Tribunalul Iaşi -
Secţia civilă apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte, modificarea
Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 este urmare a îndeplinirii obligaţiei de
armonizare a dreptului intern cu acquis-ul comunitar, iar, pe de altă parte,
prin Decizia nr. 1.011/2007, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul
constituţionalităţii acestei ordonanţe.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră, în
esenţă, că posibilitatea acordării de către instanţele judecătoreşti a unor
drepturi neprevăzute în legislaţia specifică unei categorii profesionale
reprezintă o ingerinţă a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii
legiuitoare şi ale puterii executive.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt
constituţionale, necontravenind, sub niciun aspect, principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor în stat. Pe de altă parte, arată că autorul excepţiei de
neconstituţionalitate a avut în vedere aspecte privind modul de interpretare şi
aplicare a legii, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (11) şi art. 27 din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu
următorul conţinut:
-Art. 2 alin. (1) şi (11): „(1)
Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare
se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de
rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,
orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare
HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care
are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau
exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,
economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
[...]
(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la
alin. (1)-(7) atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile
legii.";
- Art. 27: „(1) Persoana
care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o
cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit
dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este
condiţionată de sesizarea Consiliului.
(2)Termenul pentru introducerea cererii este de 3
ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana
interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.
(3)Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a
Consiliului.
(4)Persoana interesată are obligaţia de a dovedi
existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări
directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi
revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. In faţa
instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi
video sau date statistice.
(5)La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau
suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a
persoanelor juridice care, printr-o acţiune discriminatorie, cauzează un
prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în
mod repetat prevederile prezentei ordonanţe.
(6)Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată se
comunică Consiliului."
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la
prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), care consacră principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi ale art. 61 alin. (1),
potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Dosarele în care s-a ridicat
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare au ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru
anumite categorii profesionale şi solicitate de unii judecători sau funcţionari
publici - reclamanţi în aceste cauze - în temeiul actului normativ menţionat,
cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda şi lor beneficiul
acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii şi normelor
comunitare.
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a mai fost examinată
de Curtea Constituţională, care, prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie
2007, a respins excepţia de neconstituţionalitate a
ordonanţei, invocată şi susţinută prin raportare la prevederile art. 16 alin.
(1) şi (2), art. 21 alin. (4) şi art. 51 din Constituţie. In considerentele
deciziei, Curtea a reţinut, între altele:
„Prin actul normativ menţionat se asigură o
interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare
stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele
internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de
România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se
consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza
cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea
prejudiciului cauzat.
Actul normativ
criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie
sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea
recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic,
economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă
deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la
o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv
convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie
defavorizată.
Actul normativ criticat nu contravine principiului
egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi
nici principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din
Constituţie, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute
de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă
parte, nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.
De altfel, actul normativ criticat stabileşte în
cap. I «Principii
şi definiţii», în art. 1 alin. (3), că «Exercitarea drepturilor enunţate în
cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii
comparabile», iar în art. 3, că «Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică
tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi
instituţiilor publice [...]».
Actul normativ criticat
nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă
principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul
egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
Pe de altă parte, actul normativ criticat nu
îngrădeşte în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, favorizează
accesul la justiţie prin posibilitatea «persoanei care se consideră
discriminată» de a formula, «în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru
acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau
anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea
este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea
Consiliului», (cap. III «Dispoziţii procedurale şi sancţiuni», art. 27).
Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului
la petiţionare consacrat de art. 51 din Constituţie, atât timp cât stabileşte
în mod expres faptul că «persoana care se consideră discriminată poate sesiza
Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la
care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei», [cap. II «Dispoziţii speciale», secţiunea
a Vl-a: «Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării», art. 20 alin.
(1)]. In sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării, «persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite
înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei
anterioare discriminării», în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20
alin. (9), «hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de
contencios administrativ, potrivit legii»."
Soluţia Curţii îşi păstrează în întregime
valabilitatea, în raport cu textele constituţionale menţionate.
Totodată, Curtea Constituţională constată că unele
dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, şi anume prevederile art. 1,
art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui
înţeles neconstituţional, în virtutea căruia, aşa cum s-a şi întâmplat în
cauzele în care au fost ridicate excepţiile, instanţele judecătoreşti au
posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră
discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală,
neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile
în cazurile deduse judecăţii.
Astfel, după ce în art. 1 al ordonanţei se enunţă
principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între
cetăţeni şi se enumera principalele drepturi cu privire la care sunt excluse
privilegiile şi discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
„Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe,
prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează
anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte
persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui
scop sunt adecvate şi necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al
ordonanţei, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se consideră
discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea
situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare.
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din
ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care
dezavantajează anumite persoane, faţă de alte persoane, fără să facă vreo
distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi
înţeles că se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele
adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării
legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1)
din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră
discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea
situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare,
deci şi a prevederilor cu caracter
discriminatoriu, instanţa de judecată poate să
înţeleagă - ceea ce s-a şi petrecut în una dintre cauzele analizate - că are
competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie
şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să
instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii
prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu
care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
Un asemenea înţeles al
dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti
competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în
locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte
normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul
separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi
prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica
autoritate legiuitoare a ţării.
In virtutea textelor
constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile
art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi
abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o
asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza
justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală-, adică de a soluţiona,
aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa,
întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
In consecinţă, Curtea Constituţională urmează să admită
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi să se
constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se
desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu
prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la
adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Controlul constituţionalităţii art. 1 şi art. 2 alin.
(3) din ordonanţă, neprevăzute în încheierile de sesizare a Curţii, se
efectuează în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din
Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.
29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 5.496/100/2007 al Curţii de Apel Cluj -
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr.
7.980/99/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi constată că prevederile
art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde
înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze
aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu
prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 alin. (1) şi (11) şi art. 27 alin. (2)-(6) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, excepţie ridicată de aceIaşi autor, în aceleaşi dosare.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean