DECIZIE Nr.
936 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 1-91 6 din Codul de procedura
penala si art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si
sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 579 din 16 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antonella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911-916 din
Codul de procedură penală şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de
Georgeta Gabriela Ghiţă şi Gheorghe Bucur în Dosarul nr. 3.948/1/2008 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie
2010 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de
timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.948/1/2008, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911-916 din Codul de procedură penală
şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie.
Excepţia a fost ridicată de Georgeta Gabriela Ghiţă şi
Gheorghe Bucur într-o cauză penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale menţionate contravin
prevederilor constituţionale, după cum urmează:
Dispoziţiile art. 911-916 din
Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 21
alin. (3) şi art. 28, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în
care se interpretează că permit efectuarea de interceptări şi înregistrări
audiovideo în faza actelor premergătoare. In legătură cu dispoziţiile art. 913
din Codul de procedură penală, se susţine că acestea sunt neconstituţionale în
măsura în care se interpretează că nu permit efectuarea, la cererea
inculpatului sau a altor părţi din procesul penal, de copii de pe suporturile
care conţin interceptările şi înregistrările audiovideo. Se arată că
modificările aduse textului de lege prin art. I pct. 49 din Legea nr. 356/2006
au făcut „să dispară" obligaţia organului de urmărire penală de a întocmi
un proces-verbal de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi imaginilor.
Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 înfrâng
prevederile constituţionale ale art. 11, 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin.
(12), art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 124 alin. (2), precum şi art. 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece reglementează infracţiunea de trafic de influenţă în cadrul
infracţiunilor de corupţie, urmând atât o procedură specială de urmărire şi judecată,
cât şi un regim sancţionator special, agravat în raport cu infracţiunea de
drept comun prevăzută la art. 257 din Codul penal, lege specială, care însă nu
defineşte conţinutul şi domeniul sancţionator, dar care permite aplicarea, prin
analogie, a pedepsei prevăzute în această normă.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorilor
excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile din Codul de procedură penală, respectiv art. 911
cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de interceptare şi
înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin
orice mijloc electronic de comunicare, art. 912 cu denumirea
marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, art.
913 cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, art.
914 cu denumirea marginală Alte înregistrări, art. 915
cu denumirea marginală Inregistrările de imagini şi art. 916
cu denumirea marginală Verificarea mijloacelor de probă, precum şi
dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conţinut:
-Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Infracţiunile de
luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită -
prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite -
prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută
la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."
Autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii de lege
contravin prevederilor constituţionale ale art. 11, 20, art. 21 alin. (3), art.
23 alin. (12), art. 28, art.73 alin. (3) lit. h) şi art. 124 alin. (2), precum
şi art. 6 paragraful 1, art. 7 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin
telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare. Astfel,
sunt, de exemplu, Decizia nr. 171 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911-915
din Codul de procedură penală, şi Decizia nr. 484 din 2 aprilie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, referitoare
la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 916 din
Codul de procedură penală, prin care Curtea Constituţională a respins, ca
neîntemeiate, aceste excepţii.
Cu acele prilejuri, instanţa constituţională a statuat
că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii,
prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a
condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, prin instituirea
unor limite cu privire la durata măsurii, consemnarea şi certificarea
autenticităţii convorbirilor înregistrate, redarea integrală a acestora,
definirea persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala
nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de
constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei
Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire
la care a fost sesizată.
De asemenea, Curtea a mai statuat că „nu poate fi
primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele
invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul
corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri,
justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel,
societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce
mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în
mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce
acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin
necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii
naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de
infracţiuni."
Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate
într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale
criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a
reţinut că „nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de
constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în
contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".
In plus, însăşi instanţa europeană a validat
prevederile legale contestate prin Cauza Dumitru Popescu împotriva României din
26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia
în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ, prin modificările
aduse de Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de
procedură penală şi a unor legi speciale şi Legea nr. 356/2006 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru
modificarea altor legi, există numeroase garanţii în materie de interceptare şi
de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de
distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferă
protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă
privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
Cât priveşte dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000,
Curtea constată că au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. In
acest sens este Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, prin care Curtea
Constituţională a statuat că reglementarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu
constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale
printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin.
(12) din Constituţie şi nici prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca
instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii, ca argument de
interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni
pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie
în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea
recunoscută unei autorităţi publice - în mod excepţional şi nu în materie
penală - de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz,
luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or,
dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se
pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.
Curtea a mai constatat că nu poate primi nici
susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă
celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu
rezultă vreo contradicţie în sensul reclamat de autorii excepţiei.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în
deciziile de mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză,
neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911-916 din Codul de procedură penală
şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Georgeta Gabriela Ghiţă şi Gheorghe
Bucur în Dosarul nr. 3.948/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman