DECIZIE   Nr. 94 din 17 septembrie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 293 din 19 noiembrie 1996

    Ioan Muraru            - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Raul Petrescu          - procuror
    Maria Bratu            - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de Panaitescu Edmond impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 47 din 25 aprilie 1996.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 10 septembrie 1996 in prezenta procurorului, a recurentului Panaitescu Edmond si a Ligii democratice pentru dreptate si, in lipsa Camerei Deputatilor, Ministerului Justitiei, Ziarului "Romania Libera", "Evenimentul zilei", a lui Cimpoieru Filotie, Cimpoieru Gheorghe si Baciu Severin, cu toti procedura fiind legal indeplinita. Dezbaterile au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 17 septembrie 1996.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Decizia nr. 47 din 25 aprilie 1996 Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie. In considerente s-a retinut ca Decretul nr. 40/1994 privind aprobarea si supunerea spre ratificare Parlamentului a Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, astfel incat nu au fost incalcate prevederile art. 99 alin. (1) din Constitutie.
    Referitor la argumentul privind neconstitutionalitatea art. 3 din Legea nr. 30 din 18 mai 1994, potrivit caruia recursul individual in fata Comisiei Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Europene a Drepturilor Omului se poate introduce numai pentru cauzele in care violarea drepturilor garantate de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale intervine dupa intrarea in vigoare a acesteia si a protocoalelor sale mentionate in prevederile acestui articol, Curtea a retinut ca art. 3 din Legea nr. 30 din 18 mai 1994 nu poate fi considerat ca incalcand obligatia constitutionala de buna-credinta, prevazuta de art. 11, si nici prevederile art. 20 din Constitutie, referitoare la prioritatea tratatelor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului fata de legile interne. Aceste dispozitii constitutionale se refera la aplicarea conventiilor internationale, nu la ratificarea lor. De asemenea, cu privire la incalcarea art. 21 din Constitutie, privind liberul acces la justitie, s-a retinut ca acesta este aplicabil numai jurisdictiilor interne, potrivit principiului teritorialitatii legii constitutionale, astfel incat nu poate fi aplicabil unor instante internationale.
    In ceea ce priveste critica adusa prevederilor Legii nr. 4 din 12 ianuarie 1991 privind incheierea si ratificarea tratatelor, prin decizia recurata s-a retinut ca ratificarea conventiei s-a facut tocmai in temeiul unor prevederi ale acestei legi si ca, oricum, legea respectiva, neavand o valoare constitutionala, nu poate fi opusa legiuitorului care, de principiu, are competenta ca, oricand, sa deroge, in adoptarea unei legi, de la prevederile altei legi.
    Impotriva acestei decizii, domnul Panaitescu Edmond a declarat recurs.
    In motivarea recursului se solicita ca instanta constitutionala sa declare ca lovite de "nulitate de drept" toate actele Parlamentului, Presedintiei si Guvernului Romaniei, pentru ca au confirmat in mod fraudulos alegerea Presedintelui Romaniei dupa alegerile din septembrie - octombrie 1992.
    Se invoca, de asemenea, incalcarea art. 99 din Constitutie, in sensul ca Decretul nr. 40 din 23 martie 1994 a fost publicat ulterior "analizarii, votarii si promulgarii" Legii nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie, iar nepublicarea decretului, imediat dupa semnarea lui, incalca prevederile art. 31 alin. (1) si alin. (2) din Constitutie. Se mai sustine, de asemenea, ca prevederile art. 3 din Legea nr. 30 din 18 mai 1994 nu se regasesc in Decretul nr. 40 din 23 martie 1994, precum si faptul ca, potrivit art. 77 din Constitutie, Presedintele Romaniei avea posibilitatea sa o restituie Parlamentului pentru reexaminare. Se mai arata ca omisiunea informarii cetatenilor cu privire la data cand se pot adresa Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si difuzarea "versiunii romanesti" a conventiei si deturnarea sistematica a corespondentei, "creeaza o stare de confuzie". Si, in sfarsit, este criticata introducerea art. 3 din Legea nr. 30 din 18 mai 1994, cu referire la "infractiunile continue si/sau continuate in care sunt implicate organe ale statului", precum si Legea nr. 39 din 28 iunie 1993 ale carei "vicii" sunt asemanatoare cu cele ale Legii nr. 30 din 18 martie 1994.
    In afara motivelor de recurs enuntate, recurentul a invocat in fata Curtii exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecatoreasca, sustinand in esenta ca, potrivit art. 31 lit. f) din Legea nr. 92/1992, Ministerul Public are ca atributie supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii, dar aceasta atributie nu este realizata in interesul statului si al cetatenilor.
    De asemenea, se invoca in fata Curtii si exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 112 din 25 noiembrie 1995, a Legii nr. 92 din 5 august 1992 si a art. 16 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992.
    In vederea solutionarii, in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala a solicitat Camerelor Parlamentului si Guvernului comunicarea punctelor lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca publicarea Decretului nr. 40 din 23 martie 1994 impreuna cu Legea nr. 30 din 18 mai 1994, prin care a fost ratificata conventia, in acelasi Monitor Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, nu conduce la aplicarea sanctiunii prevazute in art. 99 alin. (1) din Constitutie, care nu se refera la publicarea cu intarziere, ci la "nepublicare". Potrivit acestui text, "nepublicarea atrage inexistenta decretului".
    Publicarea cu intarziere a Decretului nr. 40 din 23 martie 1994 nu este de natura sa aduca atingere dreptului la informatie prevazut in art. 31 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece, desi la art. 3 acesta contine unele declaratii si rezerve cu privire la aplicarea unor texte din conventie, daca acestea nu ar fi fost preluate in legea de ratificare, ar fi ramas fara efect, ele avand caracter de recomandare.
    In legatura cu includerea in Legea nr. 30 din 18 mai 1994 a art. 3 se apreciaza ca dispozitiile acestuia nu fac altceva decat sa prevada principiul neretroactivitatii legii, consacrat in art. 15 alin. (2) din Constitutie, si nu era necesar ca acest text sa se regaseasca si in Decretul nr. 40 din 23 martie 1994.
    Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile Legii nr. 30 din 18 mai 1994, ale Legii nr. 39 din 28 iunie 1993, ale Decretului nr. 40 din 23 martie 1994, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Referitor la primul motiv de recurs, Curtea Constitutionala nu este in masura, potrivit Constitutiei si Legii nr. 47/1992, sa declare nule actele autoritatilor publice enumerate de recurent, competenta sa fiind strict limitata de art. 144 din Constitutie. De altfel, cererea nu a fost formulata la judecata in fond si ca atare nu poate constitui obiect de recurs. Exceptia de neconstitutionalitate solutionata prin decizia recurata se refera exclusiv la incalcarea art. 99 din Constitutie ca urmare a introducerii in Legea nr. 30 din 18 martie 1996 a art. 3.
    In legatura cu celelalte motive de recurs, sunt de retinut urmatoarele:
    Prima critica vizeaza publicarea concomitenta a Decretului nr. 40 din 23 martie 1994, prin care conventia a fost inaintata Parlamentului spre ratificare de catre Presedintele Romaniei, cu textul Legii nr. 30/1994 si al Decretului nr. 74/1994, pentru promulgarea acestei legi, operand astfel sanctiunea prevazuta de art. 99 din Constitutie. Analiza legalitatii sau a constitutionalitatii decretelor emise de Presedintele Romaniei nu figureaza intre atributiile Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, se pronunta numai asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor, nu si a decretelor emise de Presedintele Romaniei.
    Cu privire la cea de-a doua critica, este de retinut ca recurentul nu aduce nici un argument de natura a contrazice motivarea instantei care a retinut corect faptul ca este perfect constitutionala asumarea unor obligatii de catre statul roman, numai dupa intrarea in vigoare a conventiei.
    In ceea ce priveste cea de-a treia critica privitoare la Legea nr. 39 din 28 iunie 1993, se constata, si in acest caz, ca ea priveste o problema ce nu s-a aflat in dezbatere cu prilejul judecarii in fond si deci nu poate fi invocata direct in recurs.
    Cu privire la invocarea direct in fata Curtii Constitutionale a exceptiilor de neconstitutionalitate a Legii nr. 112/1995, a Legii nr. 92/1992 si a prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, acestea nu pot fi primite pentru motivele ce urmeaza.
    Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra acestor exceptii de neconstitutionalitate, intrucat ele au fost pentru prima data invocate, in fata acesteia, in recurs, situatia lor fiind similara cu cea a exceptiei de neconstitutionalitate vizand Legea nr. 39 din 28 iunie 1993. Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala hotaraste "asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti" privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor. Rezulta, pe cale de interpretare, ca ea nu hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate direct in fata ei. Solutia contrara nu ar putea fi primita si pentru faptul ca astfel s-ar incalca prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, in sensul carora, in fata instantei judecatoresti, partile sunt in drept sa dezbata exceptia, depunand dovezile si probele pe care le cred de cuviinta si exercitandu-si astfel drepturile procesuale ce le apartin, ca in orice cauza pendinte pe rolul unei instante judecatoresti. In finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanta insasi este obligata sa-si exprime opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate si sa sesizeze prin incheiere Curtea Constitutionala. Daca aceste reguli se refera la conditiile in care poate fi sesizata Curtea pentru judecata in fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate in cazul in care Curtea solutioneaza pricina in recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata in fond, nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitarii caii de atac a recursului.
    Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiei de neconstitutionalitate nu numai pe baza sesizarii ei prin incheierea instantei judecatoresti, dar si in limitele acestei sesizari. Orice demers al Curtii Constitutionale dincolo de limitele sesizarii ar avea drept consecinta ignorarea prevederilor constitutionale si ale legii organice a Curtii privind imposibilitatea sesizarii ei din oficiu. Aceasta imposibilitate - exceptand initiativele de revizuire a Constitutiei - priveste orice judecata in contencios constitutional, indiferent de faza acesteia, in fond sau in recurs.
    Admiterea posibilitatii de a invoca exceptia de neconstitutionalitate, pentru prima data in recursul declarat la Curtea Constitutionala, ar inlesni exercitarea abuziva a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanta in situatia de a se pronunta in legatura cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute in vedere la judecata in fond.
    In concluzie, tinand seama de considerentele expuse, recursul urmeaza sa fie respins.

    Avand in vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 si ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge recursul declarat de Panaitescu Edmond impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 47 din 25 aprilie 1996.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 17 septembrie 1996.

              PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                  prof. univ. dr. IOAN MURARU

                              Magistrat asistent,
                              Maria Bratu