DECIZIE Nr.
949 din 23 septembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecatorilor si procurorilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 706 din 17 octombrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Asociaţia
„Societatea pentru Justiţie" în Dosarul nr. 292/64/2008 al Curţii de Apel Braşov - Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde consilierul juridic Otilia
Luiz, cu delegaţie depusă în şedinţă pentru Consiliul Superior al
Magistraturii, lipsă fiind autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, consilierul
juridic al Consiliului Superior al Magistraturii solicită respingerea excepţiei
de neconstituţionalitate, deoarece pe perioada detaşării în funcţii publice
judecătorii şi procurorii exercită atribuţii specifice acestor funcţii, deci nu
se poate pune în discuţie o posibilă influenţă ce ar putea afecta independenţa
acestora.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a acesteia, ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 12 mai 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 292/64/2008, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi
fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Asociaţia „Societatea pentru Justiţie" în dosarul cu numărul
de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni de anulare a unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
neconstituţionale deoarece exercitarea de către magistraţi, prin efectul
detaşării, a altor funcţii decât cele în care au fost numiţi potrivit legii
contravine principiului separaţiei puterilor în stat şi normelor constituţionale
care consacră independenţa judecătorilor şi imparţialitatea procurorilor.
Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios
administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate
sunt constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat
Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 826 din
13 septembrie 2005, dispoziţii modificate prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 50/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006.
In prezent, dispoziţiile criticate au următorul
conţinut: „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea
judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe
sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al
Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori
la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate
publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale
Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale."
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la
prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei
şi echilibrului puterilor, ale art. 125 alin. (3) privind incompatibilitatea
funcţiei de judecător şi ale art. 132 alin. (2) privind incompatibilitatea
funcţiei de procuror.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
In preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
50/2006, care a modificat prevederile de lege criticate, se menţionează că
trebuie reglementată de urgenţă situaţia în care judecători sau procurori
urmează a fi detaşaţi în cadrul unor instituţii ale Uniunii Europene ori
organizaţii internaţionale ca urmare a obligaţiilor internaţionale asumate de
România sau care vor decurge din statutul de membru al Uniunii Europene, situaţie
care nu este acoperită în mod expres de cadrul legislativ în vigoare.
Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate, care
permit detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora,
în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea
instituţiilor respective, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau
organizaţii internaţionale, nu sunt de natură să încalce normele
constituţionale privind incompatibilităţile funcţiei de judecător sau de
procuror, prevăzute de art. 125 alin. (3) şi de art. 132 alin. (2) din Legea
fundamentală.
Astfel, potrivit dispoziţiilor alin. (3) ale art. 58
din Legea nr. 303/2004, pe perioada detaşării judecătorii şi procurorii îşi
păstrează calitatea de
judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru
personalul detaşat, iar când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute
pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare,
acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi
băneşti.
Pe de altă parte, Curtea constată că judecătorul sau
procurorul detaşat într-o funcţie publică încetează să mai exercită funcţiile
specifice judecătorului sau procurorului şi exercită atribuţii specifice
funcţiei publice în care a fost detaşat. In acest sens sunt şi prevederile
alin. (5) ale art. 58 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora, după încetarea
detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior.
Aşadar, Curtea observă că, având în vedere faptul că
judecătorii şi procurorii detaşaţi în funcţii publice nu exercită atribuţii
specifice funcţiei de judecător sau procuror, nu se poate susţine încălcarea
prevederilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi art. 132 alin. (2),
întrucât acestea se referă la incompatibilităţile funcţiei de judecător,
respectiv de procuror. Ca atare, în cazul detaşării judecătorilor sau
procurorilor în funcţii publice, nu ne aflăm în ipotezele normelor
constituţionale menţionate.
Ţinând seama de toate aceste argumente, Curtea reţine
că şi critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4)
din Constituţie, este neîntemeiată.
Cu privire la susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate
referitoare la numărul mare de procurori detaşaţi şi la criteriile subiective
care stau la baza detaşărilor, Curtea constată că acestea nu pot fi primite
deoarece nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Asociaţia „Societatea
pentru Justiţie" în Dosarul nr. 292/64/2008 al Curţii de Apel Braşov - Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN
VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean