DECIZIE Nr. 95 din 15 februarie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 din
Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 213 din 14 martie 2005
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Aspazia Cojocaru - judecator
Constantin Doldur - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 250 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de
Alexandru Poteleanu in Dosarul nr. 2.848/2004 al Judecatoriei Sectorului 6
Bucuresti.
La apelul nominal se prezinta, personal, autorul exceptiei, care este
asistat de aparatorul ales, Mircea Stanculescu, cu delegatie la dosar, si se
constata lipsa celorlalte parti, fata de care procedura de citare a fost legal
indeplinita.
Aparatorul autorului exceptiei solicita admiterea acesteia, deoarece
dispozitiile art. 250 din Codul de procedura penala nu instituie
obligativitatea asistentei juridice obligatorii in momentul prezentarii
materialului de urmarire penala, indiferent de criteriile existente la art. 171
din acelasi cod, referitoare la asistenta invinuitului sau a inculpatului. Pe
cale de consecinta este lezat dreptul la aparare si apreciaza ca textul legal
supus controlului ar trebui modificat in sensul criticilor formulate.
Depune, de asemenea, concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca neintemeiata, deoarece dreptul la aparare nu se
identifica cu dreptul la asistenta juridica si nici o dispozitie din
Constitutie nu instituie obligativitatea asistentei juridice, ci numai
obligatia organelor judiciare de a garanta dreptul la aparare.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 9 septembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr.
2.848/2004, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala
cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 250 din Codul de
procedura penala.
Exceptia a fost ridicata de inculpatul Alexandru Poteleanu, cercetat in
dosarul cu numarul de mai sus pentru savarsirea infractiunii de inselaciune,
prevazuta si pedepsita de art. 215 din Codul penal.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arata ca
in cursul urmaririi penale nici inculpatul, nici aparatorul sau nu au avut
acces la dosarul care se afla la procuror sau la organele de cercetare penala
din motive de cele mai multe ori subiective, dar care sunt generate de lipsa
unei reglementari exprese a Codului de procedura penala. Ca atare, singurul
moment in care se pune problema unei studieri reale a actelor de urmarire
penala, precum si a probelor existente la dosarul cauzei, in cursul urmaririi
penale, il constituie prezentarea materialului de urmarire penala, moment in
care inculpatul poate propune in favoarea sa probe noi prin care are
posibilitatea sa raspunda la acuzatiile care i s-au adus si sa prezinte acte
sau martori care sa infirme probatoriul existent.
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate sunt
neconstitutionale, incalcand dreptul la aparare prevazut de art. 24 din
Constitutie. In opinia sa art. 250 din Codul de procedura penala ar trebui
completat in sensul instituirii obligatiei organului de cercetare penala de a
prezenta materialul de urmarire penala numai in prezenta aparatorului (ales sau
din oficiu), chiar daca inculpatul a aratat ca renunta la serviciile acestuia.
Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti opineaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece dispozitiile art. 24 din
Legea fundamentala consacra regula potrivit careia partile au dreptul la
asistenta juridica, iar nu o obligatie a organelor judiciare de a asigura
dreptul la aparare.
Asistenta juridica obligatorie reprezinta o exceptie si a fost instituita
de legiuitor pentru cazurile speciale prevazute la alin. 2 al art. 171 din
Codul de procedura penala, cand s-a considerat in mod obiectiv ca invinuitul
sau inculpatul nu isi poate asigura singur apararea.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a
fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului
si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata,
deoarece dispozitiile art. 250 din Codul de procedura penala sunt in
concordanta cu art. 24 din Legea fundamentala, care prevede printr-o
norma-cadru dreptul la aparare al oricarei persoane in fata organelor de
urmarire penala si a instantelor judecatoresti, lasand in seama legii ordinare
- Codul de procedura penala - reglementarea concreta a acestui drept.
Art. 24 din Constitutie nu prevede asistenta juridica obligatorie pentru
toti invinuitii pe parcursul procesului penal, pentru efectuarea oricarui act
de urmarire penala sau de judecata. Stabilirea situatiilor de asistenta
juridica obligatorie este de competenta exclusiva a legiuitorului. Este deci la
latitudinea exclusiva a acestuia sa prevada sau nu, printre cazurile de
exceptie privind asistenta juridica obligatorie, si prezentarea materialului de
urmarire penala.
De altfel, dispozitiile art. 6, 171 si 172 din Codul de procedura penala
asigura pe deplin dreptul la aparare al invinuitilor ori inculpatilor, cu atat
mai mult cu cat, potrivit art. 172 alin. 1 din acelasi cod, aparatorul
inculpatului are dreptul sa asiste la prezentarea materialului de urmarire
penala ca la oricare alt act de urmarire penala.
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile art. 250 din Codul de
procedura penala nu aduc atingere art. 24 din Legea fundamentala, deoarece
inculpatul se poate prevala sau nu de dreptul constitutional la aparare in tot
cursul procesului penal, fara sa poata pretinde insa asistenta juridica
obligatorie in alte cazuri decat cele prevazute de lege. Stabilirea cazurilor
in care asistenta juridica este obligatorie constituie atributul exclusiv al
legiuitorului.
Pe cale de consecinta, de vreme ce dreptul la aparare al inculpatului este
asigurat, nu se poate sustine ca dispozitiile art. 250 din Codul de procedura
penala sunt neconstitutionale numai pentru ca nu prevad obligativitatea
asistentei juridice in momentul prezentarii materialului de urmarire penala.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
250 din Codul de procedura penala, cu urmatorul continut: "Dupa punerea in
miscare a actiunii penale, daca au fost efectuate toate actele de urmarire
necesare, organul de cercetare penala cheama pe inculpat in fata sa si:
a) ii pune in vedere ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de
urmarire penala, aratandu-i si incadrarea juridica a faptei savarsite;
b) ii asigura posibilitatea de a lua de indata cunostinta de material. Daca
inculpatul nu poate sa citeasca, organul de cercetare penala ii citeste
materialul;
c) il intreaba, dupa ce a luat cunostinta de materialul de urmarire penala,
daca are de formulat cereri noi sau daca voieste sa faca declaratii
suplimentare."
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile
legale criticate sunt incalcate dispozitiile constitutionale ale art. 24
referitoare la "Dreptul la aparare", precum si cele ale art. 6 din
Codul de procedura penala.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, in esenta,
autorul acesteia sustine ca art. 250 din Codul de procedura penala este
neconstitutional, pentru faptul ca nu instituie obligativitatea asistarii
inculpatului de catre avocat la prezentarea materialului de urmarire penala.
Aceasta sustinere nu poate fi primita, dat fiind ca nici din art. 24 din
Constitutie si nici din alte prevederi ale Legii fundamentale nu rezulta
obligativitatea asistentei juridice a inculpatului.
Potrivit art. 24 din Constitutie, in tot cursul procesului partile au
dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
In aplicarea art. 24 din Legea fundamentala, prin art. 171 din Codul de
procedura penala s-au prevazut expres dreptul invinuitului sau inculpatului de
a fi asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, precum
si obligatia organelor judiciare de a-i aduce la cunostinta acest drept.
Ca o garantie suplimentara a efectivitatii dreptului la aparare in cauzele
penale, legiuitorul a instituit prin art. 171 alin. 2 din Codul de procedura
penala obligativitatea asistentei juridice in anumite cazuri, in functie de
situatia deosebita in care s-ar afla invinuitul ori inculpatul - minor, militar
in termen, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical
educativ, arestat chiar in alta cauza - sau cand instanta apreciaza ca acesta
nu si-ar putea face singur apararea.
Este insa dreptul legiuitorului, si nu o indatorire impusa de Constitutie,
de a institui cazurile de asistenta juridica obligatorie fie in cursul
urmaririi penale, fie in faza de judecata a procesului penal.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147
alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 din
Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Alexandru Poteleanu in Dosarul
nr. 2.848/2004 al Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 15 februarie 2005.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat asistent,
Afrodita Laura Tutunaru