HOTARARE Nr.
1460 din 18 octombrie 2006
privind infiintarea unor
statiuni de cercetare-dezvoltare agricola in domeniul culturii plantelor de
camp prin reorganizarea unor statiuni de cercetare si productie agricola in
domeniul culturii plantelor de camp
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 915 din 10 noiembrie 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 7 alin. (1) şi al art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2002
privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din
domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de
Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu modificările şi
completările ulterioare, şi al art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu
modificări si completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările si
completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se înfiinţează staţiunile de
cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii plantelor de câmp, prevăzute
în anexele nr. 1-15, ca instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate
potrivit prevederilor legale din venituri proprii, în subordinea Academiei de
Ştiinţe Agricole şi Silvice
„Gheorghe Ionescu-Şişeşti", prin reorganizarea unor staţiuni de cercetare
şi producţie agricolă din domeniul culturii plantelor de câmp, care se
desfiinţează.
Art. 2. - (1) Patrimoniul staţiunilor de
cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, constituit din bunuri
proprietate publică a statului, bunuri proprietate privată a statului şi bunuri
proprii, după caz, potrivit situaţiei financiare încheiate la data de 31
decembrie 2005, prevăzut în anexele nr. 1.a)-15.a), se preia pe bază de
protocol de predare-preluare de la staţiunile de cercetare şi producţie
agricolă din domeniul culturii plantelor de câmp, care se desfiinţează, în
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri,
întocmindu-se balanţa de verificare, la data respectivă, din partea
predătorului, conform reglementărilor contabile aplicabile.
(2) Se aprobă trecerea bunurilor imobile aflate în
domeniul public al statului şi în administrarea staţiunilor de cercetare şi
producţie agricolă din domeniul culturii plantelor de câmp, având datele de
identificare prevăzute în anexele nr. 1.b), 2.b), 4.b), 6.b)-12.b), 15.b), în
domeniul privat al statului şi în administrarea staţiunilor de
cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii plantelor de câmp,
nou-înfiinţate.
(3) Suprafeţele de teren, având datele de
identificare prevăzute în anexele nr. 1.c) -15.c), aflate în domeniul public al
statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, trec în
administrarea staţiunilor de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii
plantelor de câmp, nou-înfiinţate.
(4) Se aprobă trecerea în domeniul public al statului
şi în administrarea staţiunilor de cercetare-dezvoltare agricola în domeniul
culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, a unor terenuri aflate în domeniul
privat al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, având
datele de identificare prevăzute în anexele nr. 3.d), 5.d), 10.d), 12.d) şi
13.d).
(5) Predarea-preluarea suprafeţelor de teren
prevăzute la alin. (3) şi (4) se face pe bază de protocol încheiat între
părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri.
(6) Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă în
domeniul culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, vor prelua toate
drepturile şi obligaţiile staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă din
domeniul culturii plantelor de câmp, care se desfiinţează.
Art. 3. - (1) Se aprobă trecerea în domeniul privat al
statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului a unor suprafeţe de
teren aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare
prevăzute în anexele nr. 6.e), 7.e), 10.e), 11.e), 14.e) şi 15.e), urmând a fi
transmise comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată
asupra terenurilor al persoanelor îndreptăţite, pe baza documentaţiilor
întocmite conform prevederilor legale.
(2) Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la alin.
(1) se face pe bază de protocol încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi
comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor pentru persoanele fizice îndreptăţite, conform prevederilor legale.
(3) In cazul în care pe suprafaţa de teren care se
transmite comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată
asupra terenurilor pentru persoanele fizice îndreptăţite, potrivit alin. (1),
se află investiţii funcţionale, unitatea recuperează contravaloarea acestora
rămasă neamortizată, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea
totală a investiţiei, de la noii proprietari, în termen
de 10 ani.
Art. 4. - După înfiinţarea institutelor şi staţiunilor
prevăzute la art. 227 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea
unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii,
industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe
Ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare, transferul
suprafeţelor de teren şi al construcţiilor aferente se face pe bază de protocol
de predare-preluare, încheiat între părţile interesate, întocmindu-se balanţa
de verificare, la data
respectivă, din partea predătorului, conform reglementărilor contabile
aplicabile, după caz.
Art. 5. - Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă
în domeniul culturii' plantelor de câmp, nou-înfiinţate, au obiectul de
activitate prevăzut în anexele nr. 1-15.
Art. 6. - Finanţarea activităţilor staţiunilor de
cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii plantelor de câmp,
nou-înfiinţate, se asigură din venituri provenite din:
a) contracte de finanţare, încheiate pe perioade
multianuale, pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare
şi inovare finanţate din fonduri publice obţinute în condiţiile legii;
b) contracte de finanţare pentru programe şi proiecte
sectoriale finanţate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale şi cofinanţarea unor programe proprii de către Academia de Ştiinţe
Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti", obţinute prin competiţie
sau încredinţare directă;
c) contracte de finanţare a programelor
internaţionale obţinute de unităţile de cercetare-dezvoltare la care statul
român contribuie cu fonduri, conform acordurilor încheiate cu parteneri
străini;
d) valorificarea rezultatelor
cercetării conform prevederilor legale;
e) contractarea unor servicii de cercetare, extensie,
consultanţă şi expertiză cu instituţii, operatori economici, organizaţii
neguvernamentale şi alte persoane fizice şi juridice din ţară şi din
străinătate;
f) valorificarea produselor rezultate din activitatea
de cercetare-dezvoltare, din activitatea de producere de seminţe, material
săditor, masă lemnoasă, furaje speciale, animale de rasă şi a oricăror alte
produse realizate de acestea;
g) redevenţe asupra soiurilor
şi hibrizilor de plante şi raselor de animale, precum şi asupra altor creaţii
originale;
h) vânzări de licenţe, de soiuri, hibrizi de plante şi
rase de animale, tehnologii şi metode;
i) valorificarea activelor fixe disponibile proprii sau a componentelor si materialelor rezultate în urma
casării, din chirii, dobânzi ia disponibilităţile din conturile bancare şi
Trezoreria Statului, prestări de servicii şi analize;
j) contracte de parteneriat public-privat, precum şi
din diferite forme de participare directă a capitalului privat la activitatea
de cercetare-dezvoltare;
k) alte venituri conform dispoziţiilor legale.
Art. 7. - Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă
în domeniul culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, se pot asocia pentru
realizarea unor proiecte şi lucrări în domeniul agricol, cu aprobarea
consiliului de administraţie şi cu avizul Academiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu alte unităţi de
cercetare-dezvoltare, de interes public şi privat, cu instituţii de învăţământ
acreditate şi cu operatori economici din ţară şi din străinătate.
Art. 8. - Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă
în domeniul culturii' plantelor de câmp, nou-înfiinţate, pot beneficia de
fonduri alocate din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale pentru investiţii, dotări, aparatură, echipamente şi instalaţii necesare
realizării obiectivelor sale de cercetare-dezvoltare specifice, în condiţiile
legii.
Art. 9. - Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă
în domeniul culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, funcţionează pe bază de
autonomie financiară, calculează şi înregistrează amortizarea activelor fixe
potrivit legii şi conduc evidenţa contabilă potrivit planului de conturi pentru
instituţii publice.
Art. 10. - Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă
în domeniul culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, pot înfiinţa în cadrul
structurii organizatorice, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (3) din
Legea nr. 290/2002, cu modificările şi completările ulterioare, subunităţi cu
sau fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului lor de activitate, care conduc şi organizează
contabilitatea potrivit legii.
Art. 11. - (1) Veniturile şi cheltuielile staţiunilor
de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii plantelor de câmp,
nou-înfiinţate, se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al acestora.
(2) Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă în
domeniul culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, întocmesc bugetul de
venituri şi cheltuieli care se aprobă de consiliul de administraţie, cu avizul
Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti".
(3) Excedentele rezultate din execuţia bugetelor de
venituri şi cheltuieli se reportează în anul următor.
Art. 12. - Staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă
în domeniul culturii plantelor de câmp, nou-înfiinţate, beneficiază de
prevederile art. 141 din Legea nr. 290/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 13. - (1) Personalul staţiunilor
de cercetare şi producţie agricolă din domeniul culturii plantelor de câmp se
preia de către staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii
plantelor de câmp, nou-înfiinţate, şi îşi păstrează drepturile salariale avute,
până la negocierea contractului colectiv de muncă.
(2) Salarizarea personalului se face în conformitate
cu reglementările legale în vigoare privind utilizarea veniturilor realizate de
instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii.
(3) In anii în care
staţiunile de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii plantelor de
câmp, nou-înfiinţate, beneficiază de fonduri alocate direct de la bugetul de
stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale,
se aplică salarizarea personalului din sectorul
bugetar.
Art. 14. - Anexele nr. 1-15, 1.a)-15.a), 1.b), 2.b),
4.b), 6.b), 7.b), 8.b), 9.b), 10.b), 11.b), 12.b), 15.b), 1.c)-15.c), 3.d), 5.d),
10.d), 12.d), 13.d), 6.e), 7.e), 10.e), 11e), 14.e) şi 15.e)*) fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale,
Gheorghe Flutur
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Dumitru Miron,
secretar de stat
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
*) Anexele nr. 1-15, 1.a)-15.a), 1.b), 2.b), 4.b), 6.b),
7.b), 8.b), 9.b), 10.b), 11.b), 12.b), 15.b),
1.c)-15.c), 3.d), 5.d), 10.d), 12.d), 13.d), 6.e), 7.e), 10.e), 11e), 14.e) şi
15.e) se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 bis.