Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.298 din 20.04.2016

pentru actualizarea elementelor-cadru de descriere tehnică şi a valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti şi transmiterea unei părţi din acesta în administrarea Direcţiei Judeţene de Statistică Ilfov
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 319 din 26 aprilie 2016

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă modificarea elementelor-cadru de descriere tehnică şi a valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, reevaluat conform Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.Articolul 2Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Institutului Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti în administrarea Direcţiei Judeţene de Statistică Ilfov. Articolul 3Predarea-preluarea părţii din imobilul transmis potrivit prevederilor art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4Institutul Naţional de Statistică, Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti şi Direcţia Judeţeană de Statistică Ilfov îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţele cantitativ-valorice şi împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 5Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei p. Ministrul finanţelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti la care se actualizează elementele-cadru de descriere tehnică şi valoarea de inventar conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare

Nr. MFP Codul de clasificare Denumirea bunului din domeniul public al statului Adresa/ Carte funciară/ Nr. cadastrale Elementele-cadru de descriere tehnică Valoarea de inventar actualizată a bunului (lei) Administratorul bunului/ CUI
153230 8.29.08 Clădire sediu administrativ Municipiul Bucureşti, sectorul 3, bd. Carol I nr. 12 CF 222293 Nr. cadastral teren - 222293 Nr. cadastral construcţie - 222293-C1 Suprafaţă totală desfăşurată = 2.848,94 mp, din care 430,68 mp în cotă indiviză Construcţie: subsol - 171,54 mp, exclusiv constr. - 195,58 mp indiviz. constr. din 627,28 mp; parter - 87,59 mp indiviz. constr. din 283,00, mp; etaj 1 - 30,58 mp indiviz. constr. din 94,76 mp; etaj 2 - 42,31 mp indiviz. constr. din 128,32 mp; etaj 3 - 39,52 mp indiviz. constr. din 119,86 mp; etaj 4 - 1.106,44 mp exclusiv constr. - 23,13 mp indiviz. constr. din 70,16 mp; etaj 5 - 1.140,28 mp exclusiv constr. - 11,97 mp indiviz. constr. din 36,32 mp. Suprafaţă de teren cotă indiviză = 531,07 mp Regim înălţime = et. 4 + 5 + parţial subsol Valoarea totală de 7.055.300, din care: construcţie - 6.315.300, teren - 740.000 Institutul Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti CUI 4283589

ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE ale unei părţi a unui imobil, aflat în domeniul public al statului, care se transmite din administrarea Institutului Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti (DRSMB) în administrarea Direcţiei Judeţene de Statistică Ilfov

Nr. crt. Nr. MFP al bunului care se divide Codul de clasificaţie Denumirea bunului care face obiectul actului normativ Administratorul de la care se transferă bunul C.U.I. Administratorul la care se transferă bunul C.U.I Caracteristicile tehnice ale bunului care se transferă parţial, conform anexei nr. 3 la precizări Codul de clasificaţie al părţii bunului care se transferă Valoarea părţii bunului care se transferă - lei -
0 1 2 3 4 5 6 7 8
153230 8.29.08 Clădire sediu administrativ Institutul Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti CUI 4283589 Direcţia Judeţeană de Statistică Ilfov CUI 9804734 Suprafaţă totală desfăşurată = 489,09 mp, din care 20,02 mp în cotă indiviză cu DRSMB şi 76,45 mp în cotă indiviză din suprafaţa indiviză totală Construcţie: subsol - 46,12 mp exclusiv constr. - 34,72 mp indiviz. constr. din 627,28 mp; parter - 15,55 mp indiviz. constr. din 283,00 mp; etaj 1 - 5,43 mp indiviz. constr. din 94,76 mp; etaj 2 - 7,51 mp indiviz. constr. din 128,32 mp; etaj 3 - 7,01 mp indiviz. constr. din 119,86 mp; etaj 4 - 346,50 mp exclusiv constr. - 20,02 mp indiviz. constr. cu DRSMB din 112,77 mp - 4,11 mp indiviz. constr. din 70,16 mp; etaj 5 - 2,12 mp indiviz. constr. din 36,32 mp. Suprafaţă de teren cotă indiviză = 94,26 mp Regim înălţime = et 4 + parţial subsol 8.29.08 Valoarea totală de 1.199.000, din care: construcţie 1.067.600, teren - 131.400

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 298/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 298 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu