HOTARARE Nr. 340 din 20 iunie 1992
privind regimul de import al deseurilor si reziduurilor de orice natura, precum
si al altor marfuri periculoase pentru sanatatea populatiei si pentru mediul
inconjurator
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 138 din 22 iunie 1992
Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
Importul in Romania de deseuri si reziduuri de orice natura, in stare bruta
sau prelucrata, este interzis.
Prin deseuri si reziduuri de orice natura, in sensul prezentei hotarari, se
inteleg resturile tehnologice de orice natura, produsele si materialele cu
termene de garantie depasite, produsele uzate fizic care nu mai au valoare de
intrebuintare, precum si resturile menajere.
Art. 2
Fac exceptie de la prevederile art. 1 anumite categorii de deseuri: de
minereuri, de metale feroase sau neferoase, precum si alte deseuri, care
urmeaza a fi prelucrate de importatori prin capacitatile de productie
existente, pentru obtinerea unor materii prime si materiale utile, cu conditia
ca prin transport, depozitare si prelucrare pe teritoriul tarii, aceste deseuri
sa nu prezinte risc toxicologic si ecologic.
Categoriile de deseuri exceptate prin dispozitiile alin. 1 sunt prevazute
in anexa nr. 1.
Anexa nr. 1 poate fi revizuita la propunerea ministerelor interesate, cu
acordul Ministerului Mediului, prin hotarare a Guvernului.
Art. 3
Importul deseurilor mentionate la art. 2 se face pe baza licentei de
import, care se elibereaza numai cu acordul Ministerului Mediului si al
Ministerului Sanatatii.
Licenta de import va contine obligatoriu declaratia importatorului, facuta
pe proprie raspundere, prin care se specifica denumirea produsului ce urmeaza a
fi introdus in tara, cu mentiunea expresa "deseuri de ...".
Art. 4
Importatorul este obligat sa se asigure la contractare, ambalare, incarcare
si expediere, pentru categoriile de deseuri prevazute la art. 2, ca acestea
corespund in totalitate caracteristicilor din documentatia prezentata
Ministerului Mediului si Ministerului Sanatatii, in vederea obtinerii acordului
prevazut la art. 3 alin. 1.
Totodata, importatorul este obligat sa obtina, de la organismele autorizate
din tara de origine, declaratie de conformitate, certificate care sa ateste ca
aceste marfuri nu prezinta risc toxicologic si ecologic, precum si viza
organelor vamale din tara exportatorului.
Art. 5
Importatorul este obligat sa prevada in contractele de transport
verificarea, la incarcare, a existentei documentelor de transport
international, precum si a celor prevazute la art. 4.
Documentele de transport, inclusiv cele prevazute la art. 4, vor insoti
incarcatura pe tot timpul transportului.
Intrarea in tara a mijloacelor de transport, incarcate cu astfel de
marfuri, va fi permisa de organele vamale, numai daca li se prezinta licenta de
import cu acordul scris al Ministerului Mediului si Ministerului Sanatatii,
precum si documentele prevazute la art. 4.
In lipsa oricaruia dintre aceste documente, nu se va permite intrarea pe
teritoriul Romaniei a mijloacelor de transport in cauza.
Art. 6
Importul marfurilor periculoase pentru sanatatea populatiei si pentru
mediul inconjurator, prevazute in anexa nr. 2, se va putea face numai pe baza
documentelor si avizelor stabilite prin dispozitiile legale pentru fiecare
grupa de marfuri, pe baza certificatelor de calitate eliberate de organismele
autorizate din tara de origine, anexate declaratiei de conformitate, precum si
a inscriptionarii, dupa caz, a termenului de garantie sau de valabilitate.
In lipsa oricaruia dintre aceste documente, organele vamale nu vor permite
intrarea marfurilor pe teritoriul Romaniei.
Art. 7
Pentru marfurile care, pe baza documentelor prevazute la art. 4, 5 si 6 din
prezenta hotarare, indeplinesc conditiile de a intra in tara, mijloacele de
transport vor fi dirijate la unitatile vamale din interiorul tarii, in vederea
efectuarii operatiunilor de vamuire.
La controlul vamal participa, la solicitarea organelor vamale, impreuna cu
acestea, specialisti din cadrul Comisiei Nationale pentru Standarde, Metrologie
si Calitate, Ministerului Mediului, Ministerului Sanatatii, Ministerului
Industriei, Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, precum si ai altor
ministere si organe centrale ale administratiei publice, dupa caz.
Art. 8
Transporturile care, la punctele de trecere a frontierei, creeaza
suspiciuni privind continutul marfurilor, vor fi controlate la frontiera,
conform prevederilor art. 7 alin. 2.
Art. 9
In cazurile in care la control se constata incalcari ale prevederilor
legale, toate cheltuielile ocazionate de operatiunile de verificare,
expertizare si returnare a marfurilor vor fi suportate de importator sau
transportator, dupa caz.
Art. 10
In aplicarea prezentei hotarari, Ministerul Economiei si Finantelor -
Directia Generala a Vamilor, Comisia Nationala pentru Standarde, Metrologie si
Calitate, Ministerul Mediului, Ministerul Sanatatii, Ministerul Industriei, Ministerul
Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Comertului si Turismului, precum si
alte ministere si organe centrale ale administratiei publice vor elabora in
comun, in termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotarari, norme
metodologice cu specificarea atributiilor pe care urmeaza sa le exercite si vor
asigura pregatirea personalului de specialitate.
Art. 11
In termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a
prezentei hotarari, agentii economici care au incheiat contracte pentru
importul marfurilor prevazute in anexa nr. 1 sunt obligati sa obtina avizele de
la Ministerul Mediului si Ministerul Sanatatii si sa solicite reconfirmarea
licentelor de import.
Art. 12
Nerespectarea regimului de import al marfurilor, ce fac obiectul prezentei
hotarari, atrage raspunderea contraventionala, civila sau penala, dupa caz, a
persoanelor vinovate.
Art. 13
Sunt contraventii, daca potrivit legii penale nu sunt infractiuni, si se
sanctioneaza cu amenda de la 250.000 la 1.000.000 lei, urmatoarele fapte:
a) omisiunea inscrierii in documentatia importatorului a datelor complete
privind caracteristicile si denumirea exacta a marfii ce urmeaza a se importa;
b) neluarea de catre importator a masurilor de asigurare la contractare,
ambalare, incarcare si expediere, pentru ca marfurile prevazute in anexele nr.
1 si 2 sa corespunda in totalitate caracteristicilor prevazute in documentatia
de aprobare a importului;
c) omisiunea importatorului de a obliga pe transportator sa verifice, la
incarcare, existenta documentelor de transport international, precum si a
certificatelor prevazute de prezenta hotarare;
d) incalcarea de catre transportator a obligatiilor prevazute in art. 5;
e) permiterea intrarii pe teritoriul Romaniei, de catre functionarii
organelor vamale, a mijloacelor de transport incarcate cu marfuri din cele
prevazute la art. 2 si 6, in lipsa oricaruia dintre documentele cerute prin
prezenta hotarare;
f) nerespectarea termenului de reconfirmare a licentelor de import si a
obtinerii avizelor de la Ministerul Mediului si Ministerul Sanatatii.
Art. 14
Constatarea contraventiilor prevazute la art. 13 lit. a), b), c), d) si f)
si aplicarea amenzilor se fac de catre organele vamale, ofiterii si subofiterii
de politie, precum si de catre personalul anume imputernicit din cadrul
Ministerului Mediului, Ministerului Sanatatii, Comisiei Nationale pentru
Standarde, Metrologie si Calitate si al Ministerului Comertului si Turismului.
Constatarea contraventiei prevazute la art. 13 lit. e) si aplicarea amenzii
se fac de catre ofiterii si subofiterii de politie.
Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei se poate face
plangere in termen de 15 zile de la data comunicarii acestuia.
Plangerea, insotita de copia procesului-verbal de constatare a
contraventiei, se depune la organul din care face parte agentul constatator,
care o inainteaza judecatoriei in a carei raza teritoriala a fost savarsita
contraventia, spre solutionare.
Art. 15
Contraventiilor prevazute in prezenta hotarare le sunt aplicabile
dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea
contraventiilor.
Art. 16
In cazuri deosebite, in afara raspunderilor prevazute la art. 12 si 13,
Ministerul Comertului si Turismului, la propunerea Ministerului Mediului, este
autorizat sa refuze agentului economic in cauza eliberarea licentei de import
pe o perioada de la 2 la 10 ani, ori, dupa caz, sa-i retraga avizul acordat,
potrivit legii, de a efectua operatiuni de comert exterior.
Art. 17
Organele Ministerului de Interne si ale Garzii Financiare sunt obligate sa
acorde sprijin organelor de control prevazute la art. 7, la solicitarea
acestora, in timpul exercitarii atributiilor.
Art. 18
Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, orice prevederi contrare
isi inceteaza aplicarea.
PRIM-MINISTRU
THEODOR STOLOJAN
Contrasemneaza:
Ministrul mediului,
Marcian Bleahu
Ministrul comertului
si turismului,
Constantin Fota
Ministrul economiei
si finantelor,
George Danielescu
Ministrul justitiei,
Mircea Ionescu-Quintus
Ministru de interne,
Victor Babiuc
Ministrul industriei,
Dan Constantinescu
Ministrul agriculturii
si alimentatiei,
Petru Marculescu
Ministrul sanatatii,
Mircea Maiorescu
ANEXA 1
CATEGORII DE DESEURI VALORIFICABILE,
admise la import, conditionat
1. Deseuri din otel (fier vechi)
2. Deseuri din fonta (fonta veche)
3. Deseuri din cupru
4. Deseuri din alama
5. Deseuri din bronz
6. Deseuri din plumb
7. Deseuri din zinc
8. Deseuri din aluminiu
9. Deseuri din metale dure
10. Deseuri din metale pretioase
11. Deseuri din cioburi de sticla, incolore si mate
12. Deseuri din hartii si cartoane
13. Deseuri din filatura de bumbac si de lina cu continut 100% fibra
naturala si curate
14. Deseuri din fabricile de tricotaje tip bumbac si tip lina curata.
NOTA:
a) Se interzice prezenta in deseuri a substantelor nominalizate in anexa
nr. 1 a documentului elaborat de a II-a Sesiune a O.E.C.D., din 17-20
septembrie 1991, privind importul de compusi chimici periculosi.
b) La categoriile de deseuri, de la poz. 1-11, nu se admite prezenta
substantelor organice (materiale plastice, uleiuri si altele).
c) Licentele de import se elibereaza numai agentilor economici comunicati
Ministerului Comertului si Turismului de catre ministerele de resort.
ANEXA 2
CATEGORII DE PRODUSE PERICULOASE
pentru sanatatea populatiei si pentru mediul inconjurator, codificate prin
pozitiile vamale ale acestora
-----------------------------------------------------------------------------
Nr. Categoria de produse Cod pozitii
crt. - denumire generica - (de la ... inclusiv
- la ... inclusiv)
-----------------------------------------------------------------------------
1. Diverse produse de origine animala 05.01-05.11
2. Lacuri, rasini si extracte vegetale 13.01-13.02
3. Glicerina, pura sau nu; lesii si ape de glicerina 15.20
4. Carbune, combustibili solizi, turba, cocs 27.01-27.04
5. Gudroane, uleiuri, vaselina, parafina, bitum 27.06-27.15
6. Produse chimice anorganice si compusi organici si anorganici 28.01-28.11
7. Compusi ai halogenilor sau sulfului cu metaloizi 28.12-28.13
8. Baze anorganice si oxizi, hidroxizi si peroxizi 28.14-28.25
9. Saruri si peroxisaruri ale acizilor anorganici 28.26-28.42
10. Diversi compusi anorganici 28.43-28.51
11. Hidrocarburi si derivatii lor 29.01-29.04
12. Alcooli si derivatii lor 29.05-29.06
13. Fenoli si derivatii lor 29.07-29.08
14. Eteri, epoxizi, acetali 29.09-29.11
15. Compusi aldehidici 29.12-29.13
16. Compusi cu functie cetonica 29.14
17. Acizi carboxilici, halogenuri, peroxizi si peroxiacizi 29.15-29.20
18. Compusi cu azot 29.21-29.29
19. Compusi organo-anorganici, compusi heterociclici 29.30-29.35
20. Vitamine si hormoni*) 29.36-29.37
21. Heteroide si alcaloide 29.38-29.39
22. Alti compusi organici 29.40-29.42
23. Produse farmaceutice*) 30.01-30.06
24. Ingrasaminte 31.01-31.05
25. Extracte tanante, coloranti, culori, vopsele, chit si
masticuri 32.01-32.15
26. Uleiuri esentiale, produse si preparate de parfumerie si
cosmetice*) 33.01-33.07
27. Sapunuri, preparate pentru spalat, lubrifianti*) 34.01-34.07
28. Substante albuminoidale, amidon, enzime 35.01-35.07
29. Diverse articole din materiale inflamabile 36.06
30. Preparate chimice pentru utilizari fotografice 37.07
31. Uleiuri, esente, rasini, gudroane 38.03-38.07
32. Pesticide *) 38.08
33. Produse diverse ale industriei chimice 38.09-38.23
34. Materiale plastice si articole din materiale plastice pe
baza de rasini 39.01-39.26
35. Piei brute 41.01-41.03
36. Blanuri brute 43.01
37. Diverse sprayuri 96.16
-----------------------------------------------------------------------------
*) Conform listei produselor avizate de catre Ministerul Sanatatii si
Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, pe baza reglementarilor legale in
vigoare.
NOTA: