Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.351 din 11.05.2016

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R."- S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 374 din 16 mai 2016

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de modernizarea şi reabilitarea unor părţi din infrastructura feroviară publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2008, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1La numărul M.F.P. 147798, descrierea tehnică a imobilului se actualizează conform anexei nr. 1. Articolul 2Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2. Articolul 3Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 2, respectiv a elementelor constitutive, în condiţiile legii. Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă. Articolul 4(1) Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, şi Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., în calitate de concesionar, se modifică/actualizează în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare. Articolul 5Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: p. Ministrul transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat ANEXA Nr. 1 Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara DATELE DE IDENTIFICARE ale mijlocului fix clădire aferent nr. M.F.P. 147798 pentru care se modifică descrierea tehnică

CS Ministerul Transporturilor: 13633330
CUI Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A.: R 11054529
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea Datele de identificare Anul dobândirii/ dării în folosinţă Valoarea de inventar (în lei) Situaţia juridică Situaţia juridică actuală Tip bun
Descrierea tehnică (pe scurt) Vecinătăţi (după caz, pe scurt) Adresa Baza legală În administrare/ concesiune Concesiune/ Închiriat/ Dat cu titlu gratuit
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
1 Total 147798 parţial Carte funciară nr. 318789 8.10.07 Cabină manevră construită din prefabricate, acoperiş terasă Clădire = 1 buc. Suprafaţă desfăşurată = 3,54 m x 3,54 m = 12,53 mp Înălţime = 2,5 m Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova Sucursala Regionala CF Timişoara 1998 217, exclusiv terenuri Legea nr. 219/1998 Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 Hotărârea Guvernului nr. 618/2008 Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 concesiune concesionat imobil

ANEXA Nr. 2Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara DATELE DE IDENTIFICARE ale mijloacelor fixe - exclusiv terenuri - aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - Sucursala Regionala CF Timişoara, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR" - S.A., în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, fiind afectate de lucrările de reabilitare a liniei CF Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV paneuropean - tronsonul 1 - Frontieră-Curtici-km 614+000

CS Ministerul Transporturilor: 13633330
CUI Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A.: R 11054529
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea Datele de identificare Anul dobândirii/dării în folosinţă Valoarea de inventar (în lei) Situaţia juridică Situaţia juridică actuală Tip bun
Descrierea tehnică (pe scurt) Vecinătăţi (după caz, pe scurt) Adresa Baza legală În administrare/ concesiune Concesiune/ Închiriat/ Dat cu titlu gratuit
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
1 Total 147792 parţial Carte funciară nr. 300667, 318789, 340839, 313873 8.10.01 Linii ferate de circulaţie, inclusiv zona de siguranţă a infrastructurii feroviare interoperabile Lungimea totală a liniilor c.f. = 7,509 km Nr. aparate de cale = 42 buc.; linii c.f. simple = 2,127 km; linii c.f. duble = 5,382 km; linii c.f. electrificate = 7,106 km Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova Sucursala Regionala CF Timişoara 1998 726.144, exclusiv terenuri Legea nr. 219/1998 Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 concesiune concesionat imobil
2 Total 147798 parţial Carte funciară nr. 318789 8.10.07 Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare, interoperabile Clădire = 1 buc. Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova Sucursala Regionala CF Timişoara 1998 217, exclusiv terenuri Legea nr. 219/1998 Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 Hotărârea Guvernului nr. 618/2008 Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 concesiune concesionat imobil

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 351/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 351 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu