HOTARARE Nr.
396 din 1 aprilie 2009
pentru aprobarea modului de
repartizare si de utilizare a sumelor prevazute la lit. a) si b) din anexa nr.
3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 231 din 8 aprilie 2009
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată, şi al art. 18 din Legea bugetului de stat pe
anul 2009 nr. 18/2009,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă modul de repartizare şi de
utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la Legea
bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009, prevăzute în anexa la bugetul
Secretariatului General al Guvernului, care se alocă Departamentului pentru
Relaţii Interetnice.
(2) Suma de 73.880 mii lei se repartizează şi se
utilizează conform destinaţiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 2. - (1) Secretariatul General al Guvernului
execută operaţiunile financiare privind fondurile prevăzute în anexa la bugetul
propriu, destinate realizării programelor, proiectelor şi acţiunilor prevăzute
la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la Legea nr. 18/2009. Alocarea
fondurilor către destinatarul acestor programe, proiecte sau acţiuni se face de
Secretariatul General al Guvernului, pe baza fundamentărilor privind
legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi economicitatea acestora şi a
devizelor de cheltuieli întocmite şi certificate de Departamentul pentru
Relaţii Interetnice şi răspunde numai de încadrarea sumelor alocate în limitele
stabilite prin prezenta hotărâre.
(2) Pentru finanţările
nerambursabile alocate pentru programele şi proiectele interetnice şi de
combatere a intoleranţei sunt aplicabile prevederile Legii nr. 350/2005 privind
regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru
activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările
ulterioare.
(3) Justificarea sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din
anexa nr. 3/13/02a la Legea nr. 18/2009, alocate pe baza fundamentărilor
prevăzute la alin. (1), se face de către Departamentul pentru Relaţii
Interetnice prin prezentarea de documente legale aprobate de secretarul de stat, din care să
rezulte utilizarea sumelor pe destinaţiile prevăzute în notele de fundamentare.
Art. 3. - (1) Sumele prevăzute la lit. A din anexă se
alocă şi se justifică potrivit protocolului încheiat între Departamentul pentru
Relaţii Interetnice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat în
baza dispoziţiilor cap. III, respectiv art. 14-22 din Legea nr. 334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale,
cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Răspunderea privind
utilizarea şi justificarea sumelor prevăzute în anexă la lit. A revine,
potrivit legii, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,
iar monitorizarea utilizării acestor sume, potrivit destinaţiilor legale, se
exercită de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
(3) Răspunderea privind utilizarea şi justificarea
sumelor pe destinaţiile prevăzute în anexă la lit. B revine Departamentului
pentru Relaţii Interetnice.
Art. 4. - (1) La solicitarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice şi cu aprobarea ordonatorului de credite se pot
acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractelor de finanţare încheiate
pentru derularea programelor, proiectelor şi acţiunilor prevăzute în anexă,
fără solicitarea unei scrisori de garanţie bancară.
(2) Pentru sumele avansate potrivit alin. (1),
beneficiarii vor prezenta, până la data de 30 noiembrie 2009, documente
justificative cu privire la utilizarea acestora.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
Departamentul pentru Relaţii Interetnice,
Marko Attila Gabor
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
ANEXĂ
REPARTIZAREA ŞI UTILIZAREA
sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr.
3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2009
nr. 18/2009
total general: 73.880 mii lei,
din care:
A. Sume alocate pentru sprijinirea organizaţiilor
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc
subvenţii de la bugetul de stat în baza dispoziţiilor cap. III, respectiv art.
14-22 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice
şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, prin
acoperirea parţială a:
- cheltuielilor materiale pentru funcţionarea sediilor
organizaţiilor şi filialelor acestora, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii
ale acestora;
- cheltuielilor de personal;
- cheltuielilor pentru presă, carte, manuale şcolare şi
publicaţii;
- cheltuielilor pentru organizarea de acţiuni
culturale, ştiinţifice, simpozioane, întruniri ale membrilor conform statutului
şi alte asemenea manifestări organizate în ţară şi în străinătate;
- cheltuielilor pentru
investiţii în bunuri mobile şi imobile necesare desfăşurării activităţii
organizaţiilor.
Nr. crt.
|
Organizaţia
|
Sumele alocate
- mii lei -
|
1.
|
Asociaţia Italienilor din România RO. AS.IT
|
1.468,19
|
2.
|
Asociaţia Liga Albanezilor din România
|
1.225,26
|
3.
|
Asociaţia Macedonenilor din România
|
1.670,62
|
4.
|
Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa"
|
9.867,13
|
5.
|
Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România
|
3.835,62
|
6.
|
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
|
2.280,06
|
7.
|
Forumul Democrat al Germanilor din România
|
5.494,52
|
8.
|
Fundaţia „Communitas" (1 ianuarie-28 februarie 2009)
|
2.110,00
|
9.
|
Uniunea Armenilor din România
|
2.983,26
|
10.
|
Uniunea Bulgară din Banat - România
|
2.461,19
|
11.
|
Uniunea Croaţilor din România
|
1.715,37
|
12.
|
Uniunea Culturală a Rutenilor din România
|
1.035,61
|
13.
|
Uniunea Democrată Turcă din România
|
2.583,71
|
14.
|
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România
|
2.429,22
|
15.
|
Uniunea Democratică a Tătarilor Turco-Musulmani din România
|
2.876,71
|
16.
|
Uniunea Elenă din România
|
2.663,62
|
17.
|
Uniunea Polonezilor din România
|
1.788,89
|
18.
|
Uniunea Sârbilor din România
|
2.727,55
|
19.
|
Uniunea Ucrainenilor din România
|
5.710,81
|
20.
|
Uniunea Democrată Maghiară din România* (1 martie-31 decembrie
2009)
|
13.072,66
|
|
TOTAL:
|
70.000,00
|
*) Uniunea Democrată Maghiară din România este
beneficiara şi va gestiona sumele alocate de la bugetul de stat minorităţii
maghiare din România, începând cu cele aferente lunii martie 2009.
B. Suma de 3.880 mii lei alocată pentru finanţarea unor
acţiuni, programe şi proiecte interetnice şi de combatere a intoleranţei,
iniţiate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, de instituţii publice, de
organizaţii, asociaţii şi fundaţii din ţară şi din străinătate, care desfăşoară
activităţi în sfera de competenţă a Departamentului pentru Relaţii Interetnice,
aflate în evidenţa acestuia, precum şi de organisme internaţionale:
a) promovarea diversităţii etnice, lingvistice,
culturale şi religioase;
b) cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între
minorităţile naţionale, precum şi între majoritate şi minorităţi naţionale;
c) perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional
privind minorităţile naţionale;
d) promovarea de politici de combatere a intoleranţei;
e) continuarea parteneriatului cu societatea civilă, instituţiile
publice şi autorităţile locale;
f) întărirea capacităţii de monitorizare şi de lucru a
Departamentului pentru Relaţii Interetnice în parteneriat cu instituţii
publice/organizaţii, asociaţii şi fundaţii din ţară şi din străinătate, precum
şi cu organisme internaţionale;
g) participarea la diferite programe europene şi
internaţionale. Proiectele şi programele cuprinse se pot realiza prin:
1. organizarea şi participarea
la seminarii, colocvii, simpozioane, conferinţe, congrese, mese rotunde, reuniuni,
întâlniri de lucru, şedinţe, plenare, ateliere, workshopuri, desfăşurate în
ţară şi în străinătate;
2. organizarea şi participarea
la manifestări culturale şi interculturale de interes naţional şi internaţional
(festivaluri, spectacole, concursuri, expoziţii, lansări de carte, târguri
etc);
3. organizarea şi participarea la activităţi
educaţionale desfăşurate în tară şi în străinătate (tabere, călătorii, vizite
de studiu, concursuri, traininguri etc);
4. organizarea şi participarea
la acţiuni în cooperare cu organisme neguvernamentale şi instituţii publice,
din ţară şi din străinătate;
5. organizarea şi participarea
la schimburi de experienţă, vizite de documentare şi de studiu, cursuri,
traininguri, programe de pregătire, formare şi perfecţionare în tară şi în
străinătate, în domenii utile promovării şi dezvoltării diversităţii şi a
relaţiilor interetnice;
6. realizarea, editarea,
tipărirea, achiziţionarea, traducerea şi difuzarea de materiale documentare
(broşuri, buletine informative, pliante, albume, publicaţii periodice, cărţi,
manuale şcolare, antologii, postere, bannere, calendare, agende, enciclopedii,
afişe, casete audio şi video, compact-discuri, DVD-uri, multimedia etc);
7. comandarea de filme documentare şi filme artistice
de scurt metraj;
8. achiziţionarea de rechizite şi materiale
promoţionale;
9. vizite ale unor invitaţi
străini, cu acoperirea cheltuielilor de transport internaţional şi de sejur pe
teritoriul României;
10. achiziţionarea de spoturi
publicitare, închirierea şi achiziţionarea de spaţii de emisie şi de comunicare
în mass-media şi internet;
11. reconfigurarea designului
şi actualizarea paginii web a Departamentului pentru Relaţii Interetnice;
12. finanţarea de servicii de internet şi multimedia
(audiovideo);
13. comandarea de sondaje de opinie, studii şi
cercetări în domeniul relaţiilor interetnice;
14. achiziţionarea unor
servicii de publicitate, de consultanţă în publicitate, consultanţă în
gestionarea proiectelor şi consultanţă în relaţii cu publicul;
15. realizarea de campanii de
informare publică şi imagine;
16. abonamente la publicaţii în domeniu;
17. alte activităţi necesare şi oportune pentru
păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, lingvistice
şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Pentru proiectele şi programele menţionate mai sus se
pot acoperi următoarele cheltuieli: cazare, transport, diurnă pentru deplasări
în ţară şi în străinătate ale persoanelor salariate în cadrul departamentului,
cazare, transport, masă sau masă zilnică pentru participanţii la acţiunile,
programele şi proiectele iniţiate ori finanţate de departament, trataţii,
reprezentare, mese oficiale, cocteiluri, cadouri şi vizionarea unor spectacole
pentru delegaţiile străine, taxe de participare şi vizitare, taxe poştale, taxe
de viză, poliţe de asigurare pentru călătorii în străinătate şi asigurări
medicale, comunicaţii telefonice şi internet, premii, onorarii, achiziţii de
bunuri şi servicii, inclusiv servicii de organizare a expoziţiilor, târgurilor,
seminariilor, spectacolelor, conferinţelor, congreselor, amenajarea spaţiilor
unde acestea se desfăşoară şi decorarea lor cu aranjamente florale, editare,
tipărire, multiplicare, difuzare, traducere, realizarea de obiecte
promoţionale, filme documentare şi filme artistice de scurt metraj, servicii de
publicitate, consultanţă în publicitate, consultanţă în gestionarea
proiectelor, consultanţă în relaţii cu publicul, realizarea de sondaje de
opinie, studii şi cercetări, realizarea de campanii de informare publică şi
imagine, închiriere de bunuri mobile si imobile.