În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/201, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 16 mai 2017, Camera Deputaţilor: 1. Luând act că suspendarea cooperării bilaterale a Uniunii Europene cu Guvernul sirian s-a produs după represiunea violentă a revoltei civile din 2011, crede că Uniunea Europeană a amânat excesiv această măsură, deşi informaţiile privind acţiunile antidemocratice şi disponibilitatea la acţiuni violente a regimului Assad deveniseră cunoscute; invită Comisia Europeană şi pe Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate să se mobilizeze pentru o bună evaluare a situaţiei din Siria, ca şi a altor state în care se produc excese antidemocratice, chiar dacă acele state sunt în raporturi de parteneriat cu Uniunea, şi să sancţioneze ferm astfel de acte; consideră că acţiunea Uniunii de a continua să sprijine poporul sirian, oferind asistenţă umanitară pentru salvarea de vieţi omeneşti şi ajutoare pentru furnizarea serviciilor esenţiale şi pentru sprijinirea societăţii civile, precum şi practica sa generală de a păstra legătura cu organizaţii şi grupuri de cetăţeni din state cu regimuri nedemocratice, pentru a nu lipsi populaţia de unicul suport, este binevenită, dar numai dacă astfel de acţiuni nu sunt deturnate de guvernele antidemocratice în folosul lor şi dacă nu produc o agravare a situaţiei pentru populaţia oprimată. 2. Consideră continuarea conflictului din Siria şi încălcările dreptului umanitar internaţional din ultimii şase ani ca pe un fapt extrem de îngrijorător, întrucât violenţa împotriva civililor, atacurile asupra infrastructurilor civile şi asupra spitalelor au provocat aproape o jumătate de milion de victime şi au condus la strămutarea forţată a unei jumătăţi din populaţia ţării. 3. Salută încercările constante ale Uniunii Europene de a-şi utiliza statutul de cea mai credibilă putere pacificatoare a lumii pentru încetarea conflictului din Siria, dar ia act că instrumentele de tip „soft power" ale Uniunii, capacitatea sa diplomatică redutabilă, resursele politice, financiare angajate fără rezerve şi cunoştinţele sale extinse în medierea conflictelor nu au fost până acum suficiente; consideră că această situaţie nu este generată de slăbiciunile Uniunii, care nu poate face rabat de la valorile şi principiile care o definesc, ci, dimpotrivă, de slăbiciunea morală a adversarilor unei soluţii paşnice, care au readus în secolul al XXI-lea cruzimea şi barbaria din secole îndepărtate. 4. Reamintind că, prin tratatele sale, UE are printre obiectivele sale fundamentale obligaţia de a-şi promova valorile în străinătate şi că respectarea dreptului internaţional este în mod voit supralicitată, crede că Uniunea ar trebui să caute un punct de echilibru în tratarea chestiunilor de politică internaţională şi de securitate, prin care să abordeze crizele întrun mod cât mai realist. 5. Regretă incapacitatea Consiliului de Securitate al ONU de a pacifica Siria, propunerile pentru punerea în aplicare a unui embargo asupra armelor, anumite sancţiuni specifice pentru Guvernul sirian, referirea Siriei la Curtea Penală Internaţională sau autorizarea unei zone de interdicţie a zborurilor, pentru a împiedica Siria să îşi folosească capacitatea militară aeriană, fiind în mod sistematic respinse, adesea prin utilizarea, de către membri permanenţi, a dreptului de veto. 6. Reţine că, în pofida criticii privind natura slabă şi divizată a Uniunii Europene şi a politicii sale externe, este evident că statele membre împart interese comune, care sunt cel mai eficient protejate la nivel supranaţional; aceste interese sunt exprimate în Strategia globală a UE din iunie 2016 şi în numeroasele sale substrategii, cum ar fi cea pentru Siria, Irak şi ameninţarea ISIL/Da’esh; consideră că sarcina principală este de a pune în aplicare aceste angajamente strategice. 7. Notează că, pe scena internaţională, Uniunea Europeană, conştientă de poziţia sa slăbită şi divizările sale interne, a adoptat conceptul de „pragmatism principial" pentru a-şi orienta acţiunea externă în anii următori; observă că acest concept este aplicat şi în cazul strategiei pentru Siria. 8. Consideră că participarea Uniunii Europene alături de alte 17 state, ONU şi Liga Arabă, acţiune care a condus la crearea Grupului Internaţional de Sprijin pentru Siria (GISS) în octombrie 2015, reprezintă un model de implicare, care, de altfel, a condus la adoptarea, la finalul anului, a Rezoluţiei 2254 a Consiliului de Securitate al ONU, prima rezoluţie a ONU care stabileşte o posibilă soluţie politică pentru conflictul din Siria. 9. Apreciază ca inadecvate limitele de acţiune şi rigorile de exprimare pe care şi le impune Uniunea Europeană în strategia sa pentru Siria, deşi această ţară este confruntată cu o criză cu efecte devastatoare, masiv destabilizatoare, cu potenţial de declanşare a unor conflagraţii regionale sau chiar mondiale; în acest sens, remarcă lipsa de ambiţie a Uniunii, care îşi propune să preia sarcina reconstrucţiei Siriei doar după ajungerea la un acord şi după demararea unei tranziţii politice credibile, la care nu va fi participat; consideră că Uniunea Europeană ar trebui să revendice în continuare un loc la masa negocierilor pentru încetarea focului şi pentru restabilirea păcii. Exprimă rezerve faţă de abordarea Comisiei Europene şi a Înaltului Reprezentant de a pune semnul egalităţii între acţiunile care contravin dreptului internaţional, comise de către Guvernul Assad şi aliaţii săi, şi cele comise de grupările de opoziţie; de exemplu, referinţa la „aprobarea sau refuzarea accesului la ajutor umanitar care a devenit o tactică de război folosită în scopuri proprii de toate părţile implicate în conflict"; consideră că Guvernul Assad este iniţiatorul şi continuatorul actelor de cruzime, purtând o responsabilitate cu atât mai mare cu cât capacitatea sa de distrugere este mult mai mare decât cea a opoziţiei. 10. Salută faptul că Uniunea Europeană a dobândit statutul de cel mai mare donator pentru ajutorul destinat Siriei, cu peste 600 de milioane de euro pentru ajutorul umanitar, cu 9,4 miliarde euro pentru diverse alte programe pentru Siria şi pentru regiune, cu instrumentul pentru refugiaţii din Turcia, având un buget de 3 miliarde de euro pentru perioada 2016-2017; observă totuşi că limitarea la asistenţă umanitară şi reconstrucţie într-o criză cum este cea siriană, chiar dacă se realizează pe scară mare, nu este uzuală pentru un actor global. 11. Având în vedere că se prefigurează o stare precară a autorităţii publice siriene ulterior încheierii conflictului, precum şi posibila tentativă a partenerilor Guvernului Assad de a-şi recupera costurile de război, recomandă implicarea directă a Uniunii în gestionarea programelor finanţate din fondurile sale. 12. Susţine poziţia Uniunii Europene asupra „responsabilităţii speciale" pentru costurile de reconstrucţie care ar trebui să fie impuse actorilor externi care au alimentat conflictul, fiind justificat ca Uniunea să nu plătească pentru ceea ce au distrus alţi actori externi, dar în contextul general al conduitei Uniunii, exprimă îndoieli că acest obiectiv va putea fi îndeplinit. 13. Observă că Uniunea Europeană, care nu este angajată din punct de vedere militar în Siria, pare să fie supusă unui proces de marginalizare de către statele care sunt angajate militar în conflict, cu scopul de a i se limita rolul la acela de finanţator; avertizează Uniunea că ar trebui ca strategia sa pentru Siria, dar mai ales strategia sa globală privind politica externă şi de securitate, ar trebui să identifice acţiuni care să contracareze această ofensivă a prevalenţei forţei militare în relaţiile internaţionale. 14. Semnalează că loviturile aeriene ale Statelor Unite ale Americii asupra bazei militare siriene de la Shayrat consfinţesc preponderenţa acţiunii militare în acest conflict, reducând astfel şi mai mult marja de manevră a Uniunii. 15. Notează că, în comunicarea Comisiei şi a Înaltului Reprezentant, se admite faptul că „războiul din Siria este, în prezent, fasonat în mare măsură, de implicarea militară directă a mai multor actori regionali şi mondiali [...]", iar ca reacţie, „[...] UE a lansat, în deplină coordonare cu ONU, o iniţiativă de promovare a dialogului politic cu principalii actori din regiune, în vederea găsirii unui limbaj comun pentru rezultatul final din Siria şi în vederea stabilirii condiţiilor pentru procesul de reconciliere şi reconstrucţie"; semnalează că această orientare a UE de a evita confruntarea poate fi acceptată, dar este de neînţeles motivul pentru care sunt omise detalii esenţiale, cum ar fi formatul dialogului politic, în care părţile ar trebui să fie parteneri egali, raţiunile juridice, politice sau de altă natură pe care s-ar întemeia eventuala pretenţie de prevalenţă a unora dintre părţi în cadrul acestui dialog. 16. Notează că unul dintre obiectivele conferinţei donatorilor pentru Siria, găzduită la Bruxelles în perioada 4-5 aprilie 2017, respectiv acela de a obţine susţinere pentru noua strategie, definind astfel pe plan internaţional modul în care UE ar putea juca un rol mai important în a contribui la o soluţie politică durabilă în Siria, conform cadrului convenit de ONU, în a contribui la construirea stabilităţii şi la sprijinirea reconstrucţiei postconflict, a fost ratat în contextul emoţiei create de oroarea atacului chimic din 4 aprilie 2017 asupra oraşului Khan Sheikhoun. 17. Apreciază că, în pofida faptului că au fost aprobate de Rezoluţia 2336 a Consiliului de Securitate al ONU şi susţinute de UE, discuţiile de la Astana nu par să urmărească completarea procesului de la Geneva, ci mai degrabă să i se substituie, prin stabilirea condiţiilor pentru o soluţie militară a conflictului, fără prea multă implicare externă; de aceea, îşi manifestă surprinderea faţă de faptul că în comunicarea examinată sunt salutate măsurile luate de Rusia, Turcia şi Iran pentru sprijinirea acordului de încetare a focului, aprobat prin Rezoluţia 2336 a Consiliului de Securitate al ONU, şi pentru pregătirea tratativelor intrasiriene de la Geneva, fără o evaluare a posibilităţii ca acest acord să devină o ancoră reală a unui viitor acord de pace. 18. Agreează orientarea Uniunii Europene de a continua să susţină în mod direct tratativele de la Geneva, care se desfăşoară sub egida ONU, în vederea încheierii războiului şi a stabilirii parametrilor unui organism de guvernare de tranziţie, prin punerea în aplicare a Rezoluţiei 2254/2015 a Consiliului de Securitate al ONU. 19. Salută faptul că ţelurile strategice pe care UE şi le-a fixat corespund intereselor şi valorilor sale fundamentale, dar semnalează că obiectivul Siriei democrate, cu un guvern legitim şi un sistem politic pluralist, nu poate fi realizat fără clarificarea revendicărilor privind Siria din planul raporturilor internaţionale, ale partenerilor actualului Guvern sirian şi a stabilirii nivelului de acceptabilitate a acestor revendicări de către ceilalţi actori internaţionali. 20. Apreciază acţiunile Uniunii pentru unificarea opoziţiei siriene prin consolidarea Înaltei Comisii pentru Negocieri şi a celor două componente politice principale ale acesteia, Coaliţia Naţională Siriană şi Comitetul Naţional de Coordonare, dar exprimă rezerve faţă de posibilitatea ca iniţiativa Uniunii Europene de sprijinire a procesului de pace în Siria să poată într-adevăr realiza întărirea sensibilă a partidelor de opoziţie, în cadrul platformei de sprijinire a procesului de pace şi a acordului de încetare a focului; exprimă rezerve, de asemenea, faţă de posibilitatea Uniunii de a realiza extinderea platformei de negocieri a opoziţiei prin intermediul dialogului cu alte grupuri de opoziţie siriene care nu au fost reprezentate în procesul de la Geneva, în formatul existent, adică cu un Guvern sirian susţinut de actualii parteneri ai regimului Assad sau cu Assad însuşi la putere. 21. Se raliază poziţiei Parlamentului European care, în Rezoluţia din 24 noiembrie 2016 referitoare la situaţia din Siria [2016/2933(RSP)], condamnă în termenii cei mai duri atrocităţile şi numeroasele încălcări ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional umanitar, comise de forţele regimului Assad cu sprijinul Rusiei şi al Iranului, precum şi abuzurile împotriva drepturilor omului şi încălcările dreptului internaţional umanitar comise de grupările armate teroriste nestatale, în special de ISIL/Da’esh., Jabhat Fateh al-Sham/Frontul Al-Nusra şi alte grupări jihadiste. 22. Se raliază solicitării Parlamentului European pentru trimiterea cazului Siriei în faţa Curţii Penale Internaţionale, dar, având în vedere incapacitatea Consiliului de Securitate ONU de a regla această chestiune, recomandă ca acest subiect să fie ridicat în Adunarea Generală a ONU, pentru a examina posibilitatea creării unui tribunal pentru crimele de război din Siria. 23. Consideră că Uniunea Europeană ar trebui să intensifice şi să finanţeze investigaţiile privind crimele de război în Siria, ca mijloc de descurajare a tacticii de a câştiga teren prin acţiuni militare, facilitând astfel reluarea procesului de pace pe baze consolidate. 24. Având în vedere potenţialul mecanismului internaţional, imparţial şi independent (MIII) de a contribui la realizarea actului de justiţie în Siria şi, implicit, de a diminua participarea sirienilor la conflict, apreciază că Uniunea Europeană ar trebui să se angajeze financiar pentru susţinerea, facilitarea înfiinţării mecanismului şi pentru a-i asigura succesul; observând că Guvernul Assad şi aliaţii săi sunt angajaţi într-o cursă contracronometru pentru supremaţie militară, recurgând la atrocităţi pentru schimbarea raportului de putere, consideră că dovada crimelor lor nu va mai putea fi ignorată şi negată dacă mecanismul internaţional, imparţial şi independent, devine operaţional. 25. Consideră că sprijinul Uniunii pentru conceptul Siriei unitare este corect, dar atenţionează că o Sirie unitară sub regimul Assad nu este un câştig. 26. Crede că Uniunea ar trebui să planifice şi să gestioneze şi returnarea masivă a refugiaţilor sirieni după încetarea ostilităţilor, pentru a asigura, astfel, forţa umană necesară pentru reconstrucţia ţării. 27. Salută iniţiativele Uniunii Europene în vederea asigurării unei mai bune coordonări pe plan internaţional a ajutoarelor de redresare, de creare a rezilienţei şi de dezvoltare, fără caracter umanitar, domeniu în care Uniunea are deplină libertate de acţiune, şi îşi exprimă încrederea în capacitatea Uniunii de a întreprinde acţiuni eficiente de natură administrativă şi logistică pentru înlăturarea urmelor conflagraţiei. 28. Având în vedere că relaţia dintre Iran şi Arabia Saudită are un rol important în reconstrucţia şi reabilitarea Siriei ulterioară încheierii conflictului, consideră că Uniunea Europeană ar putea să preia încă de acum un rol de mediator şi promotor al unor măsuri de consolidare a încrederii între Riad şi Teheran, bazându-se pe o politică inovativă care să integreze poziţiile iraniene şi saudite în afacerile regionale. 29. Îşi exprimă sprijinul deplin faţă de ţările din vecinătatea Siriei, care continuă să dea dovadă de o extraordinară solidaritate în ceea ce priveşte găzduirea a milioane de refugiaţi, în pofida resurselor limitate. 30. Solicită Guvernului României să urmărească cu atenţie evoluţiile din regiune şi să pregătească soluţii pentru rezolvarea problemelor comunităţii consistente de români din regiune. Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 23 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, PETRU-GABRIEL VLASE