În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 1.394/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice din domeniul infrastructurii de transport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Se aprobă standardele de cost, prevăzute în anexa nr. 1, al căror conţinut este prevăzut în anexele nr. 2-22. 2. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 5Anexele nr. 1-22 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. 3. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 4. După anexa nr. 19 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 20 - 22 , al căror conţinut este prevăzut în anexele nr. 2-4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.394/2010) LISTA standardelor de cost pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport
Denumirea standardului |
Indicativul |
Autostradă extraurbană în zonă de şes |
SCOST-1/MTI |
Autostradă extraurbană în zonă de deal |
SCOST-2/MTI |
Autostradă extraurbană în zonă de munte |
SCOST-3/MTI |
Drum naţional nou clasă tehnică III |
SCOST-4/MTI |
Reabilitare drum naţional clasa tehnică III |
SCOST-5/MTI |
Reabilitare cale ferată coridor paneuropean |
SCOST-6/MTI |
Reparaţie capitală linie cale ferată |
SCOST-7/MTI |
Cheu maritim la 13,50 m |
SCOST-8/MTI |
Cheu fluvial pereat |
SCOST-9/MTI |
Punct de trecere a Dunării cu bacul |
SCOST-10/MTI |
Pistă de decolare-aterizare cu structură rigidă şi număr de clasificare PCN65 |
SCOST-11/MTI |
Pistă de decolare-aterizare cu structură rigidă şi număr de clasificare PCN100 |
SCOST-12/MTI |
Structuri pe autostradă cu suprastructură din grinzi prefabricate L = 12-24 m şi fundaţii indirecte |
SCOST-13/MTI |
Structuri pe autostradă cu suprastructură din grinzi prefabricate L = 24-40 m şi fundaţii indirecte |
SCOST-14/MTI |
Structuri pe autostradă cu suprastructură din grinzi prefabricate L = 12-24 m şi fundaţii directe |
SCOST-15/MTI |
Structuri pe autostradă cu suprastructură din grinzi prefabricate L = 24-40 m şi fundaţii directe |
SCOST-16/MTI |
Poduri de cale ferată - grinzi metalice cu infrastructura de beton |
SCOST-17/MTI |
Poduri de cale ferată - grinzi cu zăbrele cu calea jos - cuvă de balast |
SCOST-18/MTI |
Tunel rutier - două benzi |
SCOST-19/MTI |
Tunel rutier - două benzi + bandă de urgenţă |
SCOST-20/MTI |
Tunel de cale ferată - linie cale ferată dublă |
SCOST-21/MTI |
ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 20 la Hotărârea Guvernului nr. 1.394/2010)
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII |
TUNEL RUTIER - DOUĂ BENZI - |
Indicativ: SCOST-19/MTI |
STANDARD DE COST |
Capitolul IPreambul Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 „Cheltuieli pentru investiţia de bază“ din structura devizului general al investiţiei, prevăzută în Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere: 1. costurile unitare la obiective similare realizate în ţări europene în ultimii 10 ani; 2. preţurile în lei actualizate în decembrie 2010. Standardul de cost pentru tuneluri defineşte costul mediu estimat pentru execuţia unui metru liniar de tunel rutier pentru două benzi de circulaţie. Există diferite căi de clasificare a pământurilor şi rocilor sub circumstanţe de construcţie specifice, cum ar fi execuţia unui tunel. Clasificarea solurilor şi rocilor pentru tuneluri a fost în general legată de descrierea comportării terenului în jurul golului tunelului. Capitolul IIDomeniu de aplicare Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite în vederea fundamentării indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de investiţii similare din punct de vedere tehnic obiectivului de referinţă, precum şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării serviciilor de proiectare şi a executării lucrărilor de construcţii. Capitolul IIIObiectiv de referinţă III.1. Prezentare generală Tunelurile rutiere sunt construcţii subterane destinate creării unei legături între două puncte despărţite printr-un obstacol topografic (munte, curs de apă, oraş etc.) în scopul realizării unei posibilităţi de transport şi comunicaţie. III.2. Date tehnice Prezentul standard a fost elaborat luând în considerare structura unui tunel rutier, pentru două benzi de circulaţie, realizat în următoarele condiţii: – secţiunea transversală a tunelului este alcătuită din căptuşeala exterioară, căptuşeala interioară, hidroizolaţie intermediară, fundaţii şi radier boltă întoarsă; – fundaţiile şi radierul sunt alcătuite din beton armat; – picioarele drepte şi bolta sunt executate din beton armat; – căptuşeala interioară este din beton armat, iar căptuşeala exterioară este din beton torcretat şi plasă de sârmă; – galeria are lăţimea de 9,50 m între feţele pereţilor laterali; – sunt prevăzute două benzi de circulaţie cu lăţimea de 3,75 m fiecare şi două trotuare cu lăţimea de câte 1,00 m; – tunelul este executat în rocă dură, după clasificarea rocilor RMR, în clasa 2 (coeficientul de duritate frez = 6÷8, coeficientul de pat K = 500-800 daN/cm2, coeziunea C = 100-200 daN/cm2).În prezentul standard nu sunt incluse: – portalurile şi instalarea şantierului; – refugii sau nişe; – accese; – puţuri de ventilaţie; – galerie de evacuare în caz de incendii, accidente etc.; – echipamente.III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
Denumirea |
Clasa/Nivelul de performanţă |
Clasa tehnică a drumului |
Drumuri naţionale |
Categoria de importanţă |
B - deosebită |
Capitolul IVCost investiţie de bază IV.1. Precizare La stabilirea costului unitar s-au luat în calcul: – pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii decembrie 2010; – pentru manoperă: salariul brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei semestrului II 2010; – pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri, respectiv:• contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, şomaj, sănătate, concedii medicale, accidente de muncă şi boli profesionale: cotele în vigoare stabilite prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010; – pentru cheltuieli indirecte şi profit: 10% şi, respectiv, 5%; – pentru distanţă de transport:• transport materiale la 25 km. IV.2. Cost unitar Tabel IV.2
Cost unitar (exclusiv TVA) |
euro*/ml |
lei/ml |
Investiţie de bază - cost unitar Lucrări de tuneluri, din care: |
19.000 |
79.990 |
Construcţii şi instalaţii (C + I): |
19.000 |
79.990 |
* 1 euro = 4,21 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2011). Costul este orientativ şi poate fi menţinut constant pe durata unui an, urmând ca el să fie revizuit/actualizat pe baza indicelui preţurilor de consum publicat de către Institutul Naţional de Statistică sau în conformitate cu evoluţia tehnologiilor în domeniu. NOTE: 1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al investiţiei, prevăzută în Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008. • cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului; • cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului; • cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică; • cap. 5 - Alte cheltuieli; • cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar. 2. Creşterea costului unitar de referinţă datorată, în special, altor condiţii decât cele definite în prezentul standard se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei. 3. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în procent, astfel: a)proiectare şi inginerie: 3,0 % din valoarea investiţiei de bază; b)consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază; c)asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază; d)organizare de şantier: 2,5%; e)cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10%.Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor Metodologiei privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008. ANEXA Nr. 3(Anexa nr. 21 la Hotărârea Guvernului nr. 1.394/2010)
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII |
TUNEL RUTIER - DOUĂ BENZI + BANDĂ DE URGENŢĂ - |
Indicativ: SCOST-20/MTI |
STANDARD DE COST |
Capitolul IPreambul Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 „Cheltuieli pentru investiţia de bază“ din structura devizului general al investiţiei, prevăzută în Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere: 1. costurile unitare la obiective similare realizate în ţări europene în ultimii 10 ani; 2. preţurile în lei actualizate în decembrie 2010. Standardul de cost pentru tuneluri defineşte costul mediu estimat pentru execuţia unui metru liniar de tunel rutier pentru două benzi de circulaţie plus o bandă pentru opriri de urgenţă. Există diferite căi de clasificare a pământurilor şi rocilor sub circumstanţe de construcţie specifice, cum ar fi execuţia unui tunel. Clasificarea solurilor şi rocilor pentru tuneluri a fost în general legată de descrierea comportării terenului în jurul golului tunelului. Capitolul IIDomeniu de aplicare Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite în vederea fundamentării indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de investiţii similare din punct de vedere tehnic obiectivului de referinţă, precum şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării serviciilor de proiectare şi a executării lucrărilor de construcţii. Capitolul IIIObiectiv de referinţă III.1. Prezentare generală Tunelurile rutiere sunt construcţii subterane destinate creării unei legături între două puncte despărţite printr-un obstacol topografic (munte, curs de apă, oraş etc.) în scopul realizării unei posibilităţi de transport şi comunicaţie. III.2. Date tehnice Prezentul standard a fost elaborat luând în considerare structura unui tunel rutier, pentru două benzi de circulaţie plus banda de urgenţă (o cale de autostradă), realizat în următoarele condiţii: – secţiunea transversală a tunelului este alcătuită din căptuşeala exterioară, căptuşeala interioară, hidroizolaţie intermediară, fundaţii şi radier boltă întoarsă; – fundaţiile şi radierul sunt alcătuite din beton armat; – picioarele drepte şi bolta sunt executate din beton armat; – căptuşeala interioară este din beton armat, iar căptuşeala exterioară este din beton torcretat şi plasă de sârmă; – galeria are lăţimea de 12,75 m între feţele pereţilor laterali; – sunt prevăzute două benzi de circulaţie cu lăţime de 3,75 m fiecare, o bandă de urgenţă cu lăţime de 3,50 m şi două trotuare având lăţimea de 1,00 m şi, respectiv, 0,75 m; – tunelul este executat în rocă dură, după clasificarea rocilor RMR, în clasa 2 (coeficientul de duritate frez = 6÷8, coeficientul de pat K = 500-800 daN/cm2, coeziunea C = 100-200 daN/cm2).În prezentul standard nu sunt incluse: – portalurile şi instalarea şantierului; – refugii sau nişe; – accese; – puţuri de ventilaţie; – galerie de evacuare în caz de incendii, accidente etc.; – echipamente.III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
Denumirea |
Clasa/Nivelul de performanţă |
Clasa tehnică a drumului |
Autostrăzi |
Categoria de importanţă |
B - deosebită |
Capitolul IVCost investiţie de bază IV.1. Precizare La stabilirea costului unitar s-au luat în calcul: – pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii decembrie 2010; – pentru manoperă: salariul brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei semestrului II 2010; – pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri, respectiv:• contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, şomaj, sănătate, concedii medicale, accidente de muncă şi boli profesionale: cotele în vigoare stabilite prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010; – pentru cheltuieli indirecte şi profit: 10% şi, respectiv, 5%; – pentru distanţă de transport:• transport materiale la 25 km. IV.2. Cost unitar Tabel IV.2.
Cost unitar (exclusiv TVA) |
euro*/ml |
lei/ml |
Investiţie de bază - cost unitar Lucrări de tuneluri, din care: |
27.500 |
115.775 |
Construcţii şi instalaţii (C + I): |
27.500 |
115.775 |
* 1 euro = 4,21 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2011). Costul este orientativ şi poate fi menţinut constant pe durata unui an, urmând ca el să fie revizuit/actualizat pe baza indicelui preţurilor de consum publicat de către Institutul Naţional de Statistică sau în conformitate cu evoluţia tehnologiilor în domeniu. NOTE: 1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al investiţiei, prevăzută în Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008. • cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului; • cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului; • cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică; • cap. 5 - Alte cheltuieli; • cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar. 2. Creşterea costului unitar de referinţă datorată, în special, altor condiţii decât cele definite în prezentul standard se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei. 3. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în procent, astfel: a)proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază; b)consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază; c)asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază; d)organizare de şantier: 2,5%; e)cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10%.Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor Metodologiei privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008. ANEXA Nr. 4 (Anexa nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 1.394/2010)
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII |
TUNEL DE CALE FERATĂ - LINIE CALE FERATĂ DUBLĂ - |
Indicativ: SCOST-21/MTI |
STANDARD DE COST |
Capitolul IPreambul Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 „Cheltuieli pentru investiţia de bază“ din structura devizului general al investiţiei, prevăzută în Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere: 1. costurile unitare la obiective similare elaborate în perioada 2005-2010; 2. costurile investiţiei de bază rezultate din listele de cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri actualizate în decembrie 2010. Standardul de cost pentru tuneluri defineşte costul mediu estimat pentru execuţia unui metru liniar de tunel pentru cale ferată dublă. Există diferite căi de clasificare a pământurilor şi rocilor sub circumstanţe de construcţie specifice, cum ar fi execuţia unui tunel. Clasificarea solurilor şi rocilor pentru tuneluri a fost în general legată de descrierea comportării terenului în jurul golului tunelului. Capitolul IIDomeniu de aplicare Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite în vederea fundamentării indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de investiţii similare din punct de vedere tehnic obiectivului de referinţă, precum şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării serviciilor de proiectare şi a executării lucrărilor de construcţii. Capitolul IIIObiectiv de referinţă III.1. Prezentare generală Tunelurile pentru calea ferată sunt construcţii subterane destinate creării unei legături între două puncte despărţite printr-un obstacol topografic (munte, curs de apă, oraş etc.) în scopul realizării unei posibilităţi de transport şi comunicaţie. III.2. Date tehnice Prezentul standard a fost elaborat luând în considerare structura unui tunel de cale ferată dublă, realizat în următoarele condiţii: – secţiunea transversală a tunelului este alcătuită din căptuşeala exterioară, căptuşeala interioară, hidroizolaţie intermediară din folie PHD, fundaţii şi radier boltă întoarsă; – fundaţiile şi radierul sunt alcătuite din beton armat; – picioarele drepte şi bolta sunt executate din beton armat; – căptuşeala interioară este din beton armat, iar căptuşeala exterioară este din beton torcretat şi plasă de sârmă; – calea în tunel este realizată cu şină prinsă pe traverse din beton pozate în prismă de piatră spartă; – tunelul este executat în rocă, după clasificarea rocilor RMR, în clasa 2 (coeficientul de duritate frez = 6÷8, coeficientul de pat K = 500-800 daN/cm3, coeziunea C = 100-200 daN/cm2).În prezentul standard nu sunt incluse: – portaluri; – refugii sau nişe; – accese; – puţuri de ventilaţie; – galerie de evacuare în caz de incendii, accidente etc.Distanţa dintre axele căii este de 4,00 m. III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
Denumirea |
Clasa/Nivelul de performanţă |
Convoiul de calcul |
LMC 71/SW/0 |
Categoria de importanţă |
B - deosebită |
Capitolul IVCost investiţie de bază IV.1. Precizare La stabilirea costului unitar s-au luat în calcul: – pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii septembrie 2010; – pentru manoperă: salariul brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei semestrului I 2010; – pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri, respectiv:• contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, şomaj, sănătate, concedii medicale, accidente de muncă şi boli profesionale: cotele în vigoare stabilite prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010; – pentru cheltuieli indirecte şi profit: 10% şi, respectiv, 5%; – pentru distanţă de transport:• transport materiale la 25 km. IV.2. Cost unitar Tabel IV.2
Cost unitar (exclusiv TVA) |
euro*/ml |
lei/ml |
Investiţie de bază - cost unitar Lucrări de tuneluri, din care: |
20.000 |
84.200 |
Construcţii şi instalaţii (C + I): |
20.000 |
84.200 |
* 1 euro = 4,21 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2011). Costul este orientativ şi poate fi menţinut constant pe durata unui an, urmând ca el să fie revizuit/actualizat pe baza indicelui preţurilor de consum publicat de către Institutul Naţional de Statistică sau în conformitate cu evoluţia tehnologiilor în domeniu. NOTE: 1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al investiţiei, prevăzută în Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008. • cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului; • cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului; • cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică; • cap. 5 - Alte cheltuieli; • cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar. 2. Creşterea costului unitar de referinţă datorată, în special, altor condiţii decât cele definite în prezentul standard se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei. 3. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în procent, astfel: a)proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază; b)consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază; c)asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază; d)organizare de şantier: 2,5%; e)cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10%.Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor Metodologiei privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008.