HOTARARE Nr.
67 din 24 ianuarie 2007
privind participarea
Romaniei la programele comunitare „Invatare pe tot parcursul vietii",
„Erasmus Mundus" si „Tineret in actiune", in perioada 2007-2013
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 66 din 29 ianuarie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Agenţia Naţională pentru Programe
Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, denumită în
continuare Agenţia, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 76/2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 februarie 2005, va administra programele comunitare
„Invăţare pe tot parcursul vieţii", „Erasmus Mundus" şi „Tineret în
acţiune", începând cu luna ianuarie 2007.
(2) Administrarea noului program
„Tineret în acţiune" începând cu luna ianuarie 2007 se va realiza prin
preluarea de la Autoritatea Naţională pentru Tineret a atribuţiilor în domeniul
derulării şi gestionării programului sus-menţionat.
(3) Agenţia va avea, în acelaşi timp, şi calitatea de
Centru Naţional Europass, Unitate Naţională Eurydice şi Birou Naţional
Eurodesk, începând cu luna ianuarie 2007.
Art. 2. - (1) Numărul total de posturi aprobat Agenţiei
se suplimentează cu 15 posturi necesare pentru pregătirea şi derularea
corespunzătoare a programelor „Tineret în acţiune", „Invăţare pe tot
parcursul vieţii", „Erasmus Mundus" şi a activităţilor Centrului
Naţional Europass şi Biroului Naţional Eurodesk.
(2) Numărul suplimentar de posturi prevăzut la alin.
(1) este constituit din 10 posturi care vor fi preluate de la Autoritatea
Naţională pentru Tineret şi 5 posturi redistribuite din numărul total de posturi
finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(3) Se diminuează în mod corespunzător, cu 10 posturi,
numărul total de posturi aprobat Autorităţii Naţionale pentru Tineret.
(4) Agenţia preia şi personalul aferent celor 10
posturi de la Autoritatea Naţională pentru Tineret, pe baza protocolului de
predare-primire.
(5) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să
introducă modificările corespunzătoare prevederilor prezentei hotărâri în
structura bugetului de stat pe anul 2007 şi în volumul şi structura bugetelor
Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Cancelariei Primului-Ministru, la
propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza
protocolului de predare-primire.
(6) Personalul Agenţiei are calitatea de personal
încadrat cu contract individual de muncă, iar salarizarea acestuia se face
potrivit legii.
(7) Sumele reprezentând contribuţia la cheltuielile
de întreţinere şi funcţionare ale Agenţiei, ce revin părţii române conform
regulilor comunitare care se aplică programelor prevăzute la art. 1, se
finanţează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului
Educaţiei şi Cercetării.
(8) Contractorii proiectelor
finanţate prin cele 3 programe comunitare pot suporta din bugetele proprii
cota-parte de participare la proiecte.
(9) Recuperarea de la contractori a fondurilor
neutilizate sau folosite pentru cheltuieli neeligibile se va realiza în
condiţiile stabilite de contractele încheiate între Agenţie cu promotorii sau
beneficiarii, pe baza documentelor emise de Agenţie, care constată şi stabilesc
obligaţiile de plată, în condiţiile legii.
Art. 3. - Pe data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri: a) La anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 223/2005 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 5 aprilie 2005, cu modificările şi completările
ulterioare, punctul 1 de la notă se modifică şi va avea următorul cuprins:
„NOTĂ:
1. Numărul maxim de posturi pentru unităţile şi
activităţile din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, finanţate
integral de la bugetul de stat, este de 10.492."
b) Hotărârea Guvernului nr. 384/2005 privind
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Tineret, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 10 mai 2005, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Mihail Hărdău
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Ion-Mircea Plângu
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret,
Karoly Borbely
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vlădescu