HOTARARE Nr. 384 din 28 aprilie 2005
privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Tineret
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 395 din 10 mai 2005
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, al art. 10 din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor masuri
organizatorice la nivelul administratiei publice centrale si al art. 55 si 56
din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei
si a ministerelor, cu modificarile si completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
(1) Autoritatea Nationala pentru Tineret este organ de specialitate al
administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea
Guvernului, finantata prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru.
(2) Autoritatea Nationala pentru Tineret are sediul in municipiul
Bucuresti, str. Vasile Conta nr. 16, et. 4, sectorul 2.
(3) Autoritatea Nationala pentru Tineret are in subordine: Agentia
Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor - ANSIT, Agentia pentru
Sprijinirea Studentilor, casele de cultura ale studentilor, Complexul Cultural
Sportiv Studentesc "Tei" - Bucuresti si directiile judetene pentru
tineret, respectiv a municipiului Bucuresti, institutii publice cu
personalitate juridica.
(4) Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor - ANSIT se
reorganizeaza prin trecerea din subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii
in subordinea Autoritatii Nationale pentru Tineret.
(5) Agentia Nationala a Taberelor si Turismului Scolar se desfiinteaza, iar
personalul se preia prin concurs de catre Autoritatea Nationala pentru Tineret
in conditiile legii.
(6) Bugetul, patrimoniul si posturile aprobate pentru Agentia Nationala a
Taberelor si Turismului Scolar se preiau de Autoritatea Nationala pentru
Tineret, prin protocol de predare-primire, in termen de 15 zile de la intrarea
in vigoare a prezentei hotarari.
(7) Directiile judetene pentru tineret se infiinteaza prin reorganizarea si
preluarea activitatii, a personalului si a bugetului agentiilor teritoriale ale
taberelor si turismului scolar si a compartimentelor de tineret, care se desfiinteaza.
Art. 2
(1) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul sau de activitate,
Autoritatea Nationala pentru Tineret exercita urmatoarele functii:
a) de autoritate de stat in domeniu;
b) de reglementare, prin elaborarea, promovarea si implementarea
legislatiei in domeniu si prin sprijinirea initiativelor legislative
referitoare la promovarea tineretului;
c) de corelare si coordonare a planurilor elaborate de institutiile aflate
in subordine, pe domeniile specifice de activitate;
d) de strategie, prin analizarea, sinteza si evaluarea necesitatilor
tinerilor atat la nivel individual, cat si la nivelul structurilor asociative
de tineret;
e) de supraveghere a cadrului legal in domeniul tineretului;
f) de administrare a patrimoniului propriu;
g) de reprezentare.
(2) In scopul realizarii functiilor prevazute la alin. (1), Autoritatea
Nationala pentru Tineret indeplineste urmatoarele atributii principale:
a) aplica politica guvernamentala pentru tineret, fundamenteaza si
elaboreaza studii si cercetari, analize si prognoze privind problemele
tineretului direct, prin institutiile aflate in subordinea sa sau in colaborare
cu persoane juridice ori fizice autorizate;
b) aplica politica guvernamentala in domeniul educatiei nonformale pentru
copii si tineri;
c) contribuie, prin stimularea performantei si capacitatii tinerilor la
realizarea programului de reforma a Guvernului de integrare in Uniunea
Europeana;
d) colaboreaza cu structurile de si pentru tineret legal constituite;
e) elaboreaza programe in scopul finantarii actiunilor proprii;
f) sprijina actiunile structurilor asociative de tineret, actiuni care
corespund obiectivelor cuprinse in programele sale;
g) autorizeaza si avizeaza desfasurarea activitatilor din bazele proprii;
h) stabileste contacte la nivel international cu institutii si organisme
similare;
i) sprijina structurile asociative de tineret in realizarea de programe
interne si internationale;
j) sprijina formarea, pregatirea si perfectionarea profesionala in domeniul
tineretului direct, prin institutiile aflate in subordinea sa sau in colaborare
cu institutii si organisme de specialitate din tara si din strainatate;
k) organizeaza activitati de profil cu caracter national si international,
asigurandu-se in acest fel participarea directa si pe baza de reciprocitate la
manifestari similare peste hotare;
l) infiinteaza centre de tineret noi ori prin amenajarea spatiilor si
imobilelor neutilizate din domeniul public al statului sau aflate in
administrarea institutiilor din subordinea sa;
m) colaboreaza cu Ministerul Educatiei si Cercetarii direct sau prin
structurile specializate din subordine, in domenii de interes comun;
n) avizeaza proiectele de acte normative initiate de alte institutii in
domeniul tineretului.
Art. 3
(1) In exercitarea atributiilor sale, Autoritatea Nationala pentru Tineret
colaboreaza cu celelalte ministere si autoritati ale administratiei publice
centrale, cu autoritatile administratiei publice locale, cu alte institutii
publice, precum si cu persoane fizice si juridice, romane sau straine.
(2) In vederea indeplinirii atributiilor sale, Autoritatea Nationala pentru
Tineret are dreptul sa solicite informatii de la ministere si autoritati ale
administratiei publice centrale, de la autoritatile administratiei publice
locale, de la alte institutii publice.
Art. 4
(1) Autoritatea Nationala pentru Tineret este condusa de un presedinte cu
rang de secretar de stat, ajutat de 2 vicepresedinti cu rang de subsecretar de
stat, numiti prin decizie a primului-ministru, potrivit legii.
(2) Vicepresedintii exercita atributiile delegate de catre presedintele
Autoritatii Nationale pentru Tineret.
(3) Pe langa conducerea Autoritatii Nationale pentru Tineret functioneaza
Consiliul director, care este format din: presedinte, vicepresedinti,
directorul Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor,
directorul Agentiei pentru Sprijinirea Studentilor si directorul Directiei juridic
si resurse umane.
(4) Consiliul director al Autoritatii Nationale pentru Tineret indeplineste
functia de organ consultativ in coordonarea strategica a activitatii, conform
obiectului sau de activitate.
(5) Atributiile specifice ale Consiliului director se stabilesc prin
Regulamentul de organizare si functionare a Autoritatii Nationale pentru
Tineret, care se aproba prin ordin al presedintelui acesteia.
Art. 5
(1) Presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret organizeaza si
conduce intreaga activitate a institutiei, controleaza activitatea
institutiilor subordonate si raspunde pentru aceasta in conditiile legii.
(2) Presedintele reprezinta Autoritatea Nationala pentru Tineret in
raporturile cu Guvernul, ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale, cu autoritatile administratiei publice locale,
cu alte autoritati si institutii publice centrale si locale, cu persoane
juridice si fizice romane sau straine.
(3) Presedintele reprezinta Autoritatea Nationala pentru Tineret in
relatiile cu institutiile Uniunii Europene, sefii structurilor guvernamentale
de tineret din strainatate si cu misiunile diplomatice din Romania.
(4) In exercitarea atributiilor ce ii revin, presedintele Autoritatii Nationale
pentru Tineret emite ordine si instructiuni.
(5) Presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret are calitatea de
ordonator secundar de credite.
Art. 6
Finantarea activitatii Autoritatii Nationale pentru Tineret se face de la
bugetul de stat, prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru.
Art. 7
(1) Autoritatea Nationala pentru Tineret si institutiile aflate in
subordinea sa pot procura si detine mijloace proprii de transport de persoane,
alimente si materiale.
(2) Numarul mijloacelor de transport si consumul normat de combustibil se
incadreaza in numarul si in consumul normat, potrivit prevederilor Ordonantei
Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru
autoritatile administratiei publice si institutiile publice, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 247/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Art. 8
(1) Structura organizatorica a aparatului propriu al Autoritatii Nationale
pentru Tineret este prevazuta in anexa nr. 1.
(2) In cadrul structurii prevazute in anexa nr. 1, prin ordin al
presedintelui Autoritatii Nationale pentru Tineret, se pot organiza servicii si
birouri, in conditiile legii.
(3) Atributiile si raspunderile personalului din aparatul propriu al Autoritatii
Nationale pentru Tineret se stabilesc prin Regulamentul de organizare si
functionare a acesteia.
(4) Numarul maxim de posturi al Autoritatii Nationale pentru Tineret este
de 106, exclusiv demnitarii.
(5) Unitatile din subordinea Autoritatii Nationale pentru Tineret si
sursele de finantare a acestora sunt prevazute in anexa nr. 2.
Art. 9
Incadrarea si salarizarea personalului din aparatul propriu al Autoritatii
Nationale pentru Tineret se fac potrivit prevederilor aplicabile personalului
din administratia publica centrala.
Art. 10
In termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari,
Autoritatea Nationala pentru Tineret va prezenta Guvernului spre adoptare
proiectul de hotarare privind organizarea Agentiei Nationale pentru Sprijinirea
Initiativelor Tinerilor - ANSIT si proiectul de hotarare privind infiintarea,
organizarea si functionarea directiilor judetene pentru tineret si a
municipiului Bucuresti.
Art. 11
Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga urmatoarele acte
normative:
- Hotararea Guvernului nr. 411/2004 privind organizarea si functionarea
Autoritatii Nationale pentru Tineret, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 275 din 30 martie 2004;
- Hotararea Guvernului nr. 2.137/2004 privind organizarea si functionarea
Agentiei Nationale a Taberelor si Turismului Scolar si a agentiilor teritoriale
ale taberelor si turismului scolar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 1.213 din 17 decembrie 2004.
Art. 12
Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta hotarare.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Seful Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Francu
Presedintele Autoritatii Nationale
pentru Tineret,
Karoly Borbely
Ministrul finantelor publice,
Ionel Popescu
Ministrul muncii,
solidaritatii sociale si familiei,
Gheorghe Barbu
ANEXA 1*)
*) Anexa nr. 1 este reprodusa in facsimil.
Numarul maxim de posturi = 106,
Exclusiv demnitarii
STRUCTURA ORGANIZATORICA
a
Autoritatii Nationale pentru Tineret
___________________ ___________________
| Consiliu Director |\ /| Cabinet |
| | \ / | |
|___________________| \ / |___________________|
___________________ \ / ___________________
| Compartimentul | \ ____________ / | |
| de comunicarea si |__________\| PRESEDINTE |/__________| Audit |
| relatii cu | /|____________|\ | |
| publicul | / / | \ \ | |
|___________________| / / | \ \ |___________________|
___________________ / / | \ \ ___________________
| Directia economica| / / | \ \ | Directia juridic |
| |/ / | \ \| si resurse umane |
|___________________| / | \ |___________________|
________/_______ | _______\________
| VICEPRESEDINTE | | | VICEPRESEDINTE |
|________________| | |________________|
____________________________|______________________________
________|________ ______|_______ _________|________ _______|_______
|Directia programe| |Directia de | |Directia de studii| |Directia de |
|pentru tineret, | |relatii | |si cercetari | |programe |
|informare, | |internationale| |pentru tineret | |recreative si |
|cooperare si | | | | | |divertisment |
|parteneriat cu | | | | | |pentru tineret |
|SAT | | | | | | |
|_________________| |______________| |__________________| |_______________|
ANEXA 2
UNITATILE
care functioneaza in subordinea Autoritatii Nationale pentru Tineret
I. Cu finantare de la bugetul de stat:
1. Agentia pentru Sprijinirea Studentilor - 10 posturi
II. Cu finantare din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat -
1.505 posturi:
1. Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor - ANSIT;
2. casele de cultura ale studentilor;
3. Complexul Cultural Sportiv Studentesc "Tei" Bucuresti;
4. directiile pentru tineret judetene si a municipiului Bucuresti.