HOTARARE Nr. 908 din 29 decembrie 1997
privind infiintarea Societatii Comerciale "Moldinvent" - S.A. Iasi
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 5 din 9 ianuarie 1998
Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
Se infiinteaza Societatea Comerciala "Moldinvent" - S.A. Iasi,
persoana juridica cu capital integral de stat, avand sediul in municipiul Iasi,
str. Elena Doamna nr. 37, prin reorganizarea Centrului Regional de Inovare,
Implementare si Aplicare a Inventiilor Iasi, institutie publica din subordinea
Ministerului Cercetarii si Tehnologiei, care se desfiinteaza.
Art. 2
(1) Societatea Comerciala "Moldinvent" - S.A. Iasi se organizeaza
si functioneaza in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare si cu
statutul prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
(2) Drepturile si obligatiile actionarilor la Societatea Comerciala
"Moldinvent" - S.A. Iasi sunt reprezentate de Fondul Proprietatii de
Stat.
Art. 3
(1) Capitalul social initial al Societatii Comerciale
"Moldinvent" - S.A. Iasi este de 98.181.087 lei si apartine statului,
care este actionar unic. Capitalul social initial, reprezentand patrimoniul net
al Centrului Regional de Inovare, Implementare si Aplicare a Inventiilor Iasi,
este determinat pe baza bilantului contabil incheiat la data de 30 iunie 1997.
(2) Valoarea capitalului social se va definitiva dupa finalizarea actiunii
de reevaluare a imobilizarilor corporale, in conformitate cu prevederile
Hotararii Guvernului nr. 500/1994 si, ulterior, se va face inregistrarea in
Registrul comertului.
ART 4.
Activul si pasivul, precum si contractele institutiei publice care se
desfiinteaza se preiau de catre Societatea Comerciala "Moldinvent" -
S.A. Iasi, prin protocol de predare-preluare, pe baza datelor din bilantul
contabil incheiat la data de 30 iunie 1997, in termen de 30 de zile de la data
intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
Art. 5
Societatea Comerciala "Moldinvent" - S.A. Iasi are ca obiect
principal de activitate dezvoltarea tehnologica, inovarea si transferul
tehnologic, orientate in urmatoarele directii:
- cercetare aplicativa: dezvoltarea de noi produse, tehnologii si
perfectionarea celor existente;
- activitate de inventica: sinteze de informatii, elaborare de solutii
tehnice, proiectare si realizare de prototipuri si produse noi - serie zero;
- proiectare creativa;
- organizare de resurse informationale specifice activitatii de inovare;
- intermediere cercetare - industrie, in vederea valorificarii cercetarii
si preluarii de teme de cercetare de la unitati economice;
- transfer tehnologic de produse si tehnologii performante;
- marketing si publicitate privind inovarea, inclusiv organizarea de
concursuri si expozitii de creatie tehnica;
- orice alte operatiuni productive, comerciale, financiare si de
investitii, in legatura directa sau colaterala cu domeniul sau de activitate,
care i-ar putea asigura functionarea, extinderea sau dezvoltarea, precum si
initierea si realizarea de actiuni de colaborare si cooperare internationala si
activitati de import-export, in nume propriu, pentru domeniul sau de
activitate.
Societatea Comerciala "Moldinvent" - S.A. Iasi isi realizeaza
obiectul de activitate in tara si in strainatate, in conformitate cu
prevederile legale in vigoare, urmand a lua toate masurile necesare in vederea
indeplinirii directe sau indirecte a acestuia.
Art. 6
Personalul Centrului Regional de Inovare, Implementare si Aplicare a
Inventiilor Iasi se preia, prin transfer, de Societatea Comerciala
"Moldinvent" - S.A. Iasi si isi pastreaza salariile avute la data
transferului, pana la negocierea contractului colectiv de munca.
Art. 7
Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga pozitia 8 din
anexa nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 729/1997 privind organizarea si
functionarea Ministerului Cercetarii si Tehnologiei, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 317 din 18 noiembrie 1997, precum si orice
alte dispozitii contrare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemneaza:
Ministrul cercetarii si tehnologiei,
Bujor Bogdan Teodoriu
Ministrul finantelor,
Daniel Daianu
Ministru de stat,
ministrul muncii si
protectiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Presedintele Consiliului
de administratie al Fondului
Proprietatii de Stat,
Sorin Dimitriu
ANEXA 1
STATUTUL
Societatii Comerciale "Moldinvent" - S.A. Iasi
CAP. 1
Denumirea, forma juridica, sediul, durata
Art. 1
Denumirea societatii comerciale
Denumirea societatii comerciale este: Societatea Comerciala
"Moldinvent" - S.A. Iasi.
In orice act, scrisoare sau publicatie emanand de la societatea comerciala
se mentioneaza denumirea, forma juridica, sediul, numarul de inmatriculare in
Registrul comertului, codul fiscal, precum si capitalul social, potrivit legii.
Art. 2
Forma juridica a societatii comerciale
Societatea Comerciala "Moldinvent" - S.A. Iasi este persoana
juridica romana, avand forma juridica de societate pe actiuni. Aceasta isi
desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane si cu prezentul statut.
Art. 3
Sediul societatii comerciale
Sediul societatii comerciale este in Romania, municipiul Iasi, str. Elena
Doamna nr. 37. Sediul societatii comerciale poate fi schimbat in alta
localitate din Romania, pe baza hotararii adunarii generale a actionarilor,
potrivit legii.
Societatea comerciala poate avea filiale, sucursale, reprezentante,
agentii, situate si in alte localitati din tara si/sau din strainatate, cu sau
fara personalitate juridica, in conditiile legii.
Art. 4
Durata societatii comerciale
Durata societatii comerciale este nelimitata, cu incepere de la data
inmatricularii in Registrul comertului.
CAP. 2
Scopul si obiectul de activitate al societatii comerciale
Art. 5
Scopul societatii comerciale
Scopul societatii comerciale este de a participa la aplicarea strategiei
din programele de reforma in domeniul cercetarii aplicative si inovarii, la
nivel regional, precum si de a constitui o veriga de legatura intre cercetare
si industrie, in vederea transferului tehnologic.
Art. 6
Obiectul de activitate al societatii comerciale
Societatea Comerciala "Moldinvent" - S.A. Iasi are ca obiect
principal de activitate dezvoltarea tehnologica, inovarea si transferul
tehnologic, orientate in urmatoarele directii:
a) cercetare aplicativa: dezvoltarea de noi produse, tehnologii si
perfectionarea celor existente;
b) activitate de inventica: sinteze de informatii, elaborare de solutii
tehnice, proiectare si realizare de prototipuri si produse noi - serie zero;
c) proiectare creativa;
d) organizare de resurse informationale specifice activitatii de inovare
(baze de date, reviste de specialitate etc.);
e) intermediere cercetare - industrie, in vederea valorificarii cercetarii
si preluarii de teme de cercetare de la unitati economice;
f) transfer tehnologic de produse si tehnologii performante;
g) marketing si publicitate privind inovarea, inclusiv organizarea de
concursuri si expozitii de creatie tehnica;
h) orice alte operatiuni productive, comerciale, financiare si de
investitii, in legatura directa sau colaterala cu domeniul sau de activitate,
care i-ar putea asigura functionarea, extinderea sau dezvoltarea, precum si
initierea si realizarea de actiuni de colaborare si cooperare internationala si
activitati de import-export, in nume propriu, pentru domeniul sau de
activitate.
Societatea isi va realiza obiectul de activitate in tara si in strainatate,
in conformitate cu prevederile legale in vigoare, urmand a lua toate masurile
necesare in vederea indeplinirii directe sau indirecte a acestuia.
CAP. 3
Capitalul social, actiunile
Art. 7
Capitalul social
Capitalul social initial, la data infiintarii, este fixat la suma de
98.181.087 lei si este impartit in 3.927 actiuni nominative in valoare nominala
de 25.000 lei fiecare, in intregime subscris de actionar.
Capitalul social initial este in intregime subscris de statul roman, in
calitate de actionar unic, si varsat in intregime la data constituirii
societatii comerciale.
Valoarea capitalului social se va definitiva dupa finalizarea actiunii de
reevaluare a patrimoniului, potrivit legii.
Capitalul social initial este detinut integral de statul roman, ca actionar
unic, pana la transmiterea actiunilor din proprietatea statului catre terte
persoane fizice si/sau juridice, romane sau straine, in conditiile legii.
Art. 8
Actiunile
Actiunile nominative ale societatii comerciale vor cuprinde toate
elementele prevazute de lege.
Actiunile vor purta timbrul sec al societatii comerciale si semnatura a doi
administratori.
Societatea comerciala va tine evidenta actiunilor intr-un registru
numerotat, sigilat si parafat de presedintele consiliului de administratie,
care se pastreaza la sediul societatii comerciale.
Art. 9
Reducerea sau majorarea capitalului social
Capitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotararii adunarii
generale extraordinare a actionarilor, in conditiile si cu respectarea
procedurii prevazute de lege.
Art. 10
Drepturi si obligatii decurgand din actiuni
Fiecare actiune subscrisa si varsata de actionari, potrivit legii, confera
acestora dreptul la un vot in adunarea generala a actionarilor, dreptul de a
alege si de a fi alesi in organele de conducere, dreptul de a participa la
distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut si
dispozitiilor legale, precum si alte drepturi prevazute de statut si de
reglementarile legale.
Detinerea actiunii implica adeziunea de drept la statut.
Drepturile si obligatiile legate de actiuni urmeaza actiunile in cazul
trecerii lor in proprietatea altor persoane.
Obligatiile societatii fata de terti sunt garantate cu capitalul social al
acesteia, iar actionarii raspund in limita valorii actiunilor pe care le detin.
Patrimoniul societatii comerciale nu poate fi grevat de datorii sau de alte
obligatii personale ale actionarilor. Un creditor al unui actionar poate
formula pretentii asupra partii din profitul societatii comerciale, care i se
va repartiza de catre adunarea generala a actionarilor, sau asupra cotei-parti
cuvenite acestuia la lichidarea societatii comerciale, efectuata in conditiile
prezentului statut.
Art. 11
Cesiunea actiunilor
Actiunile sunt indivizibile cu privire la societatea comerciala, care nu
recunoaste decat un proprietar pentru fiecare actiune.
Cesiunea partiala sau totala a actiunilor intre actionari sau terti se face
in conditiile si cu procedura prevazute de lege.
Art. 12
Pierderea actiunilor
In cazul pierderii unor actiuni, proprietarul va trebui sa anunte consiliul
de administratie si sa faca public faptul prin presa, in cel putin doua ziare
de larga difuzare din localitatea in care se afla sediul societatii comerciale.
Duplicatul actiunilor pierdute se va putea obtine dupa 6 luni.
CAP. 4
Adunarea generala a actionarilor
Art. 13
Atributii
Adunarea generala a actionarilor este organul de conducere al societatii
comerciale, care decide asupra activitatii acesteia si asupra politicii ei economice
si comerciale.
Adunarea generala a actionarilor are, in principal, urmatoarele atributii:
a) aproba structura organizatorica a societatii comerciale si numarul de
posturi, precum si normativul de constituire a compartimentelor functionale si
de productie;
b) alege membrii consiliului de administratie si cenzorii, inclusiv
cenzorii supleanti, le stabileste remuneratia, ii descarca de gestiune si ii
revoca;
c) stabileste nivelul de salarizare a directorului general, in conformitate
cu prevederile legii;
d) aproba bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de
activitate pe exercitiul financiar urmator;
e) examineaza, aproba sau modifica bilantul contabil si contul de profit si
pierderi, dupa analizarea raportului consiliului de administratie si al
cenzorilor; aproba repartizarea profitului conform legii;
f) hotaraste cu privire la folosirea dividendelor potrivit legii;
g) hotaraste cu privire la contractarea de imprumuturi bancare pe termen
lung, inclusiv a celor externe; stabileste competentele si nivelul de
contractare a imprumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale si a
garantiilor, inclusiv prin gajarea actiunilor, potrivit legii;
h) hotaraste cu privire la infiintarea si/sau desfiintarea de filiale,
sucursale, agentii sau reprezentante;
i) hotaraste cu privire la majorarea sau la reducerea capitalului social,
la modificarea numarului de actiuni sau a valorii nominale a acestora, precum
si la cesiunea actiunilor;
j) hotaraste cu privire la modificarea statutului, precum si la
transformarea formei juridice a societatii comerciale;
k) hotaraste cu privire la fuziunea, divizarea, dizolvarea si lichidarea
societatii comerciale;
l) analizeaza rapoartele consiliului de administratie privind stadiul si
perspectivele societatii comerciale, cu referire la profit si la dividende,
pozitia pe piata interna si internationala, nivelul tehnic, calitatea, forta de
munca, protectia mediului, relatiile cu clientii;
m) hotaraste cu privire la actionarea in justitie a membrilor consiliului
de administratie, a directorului general si a cenzorilor, pentru pagubele
pricinuite societatii comerciale;
n) hotaraste in orice alte probleme privind societatea comerciala.
Adunarile generale ale actionarilor sunt ordinare si extraordinare.
Atributiile adunarilor generale ordinare si extraordinare ale actionarilor
se diferentiaza potrivit legii.
Pentru atributiile mentionate la literele d), e), f), g) si h) adunarea
generala a actionarilor nu va putea lua hotarari decat in urma obtinerii, in
prealabil, de catre fiecare reprezentant, a unui mandat special de la organul
care l-a numit.
Art. 14
Convocarea adunarii generale a actionarilor
Adunarea generala a actionarilor se convoaca de catre presedintele
consiliului de administratie sau de catre vicepresedinte, pe baza
imputernicirii date de presedinte.
Adunarile generale ordinare ale actionarilor au loc cel putin o data pe an,
la doua luni de la incheierea exercitiului financiar, pentru examinarea
bilantului contabil si a contului de profit si pierderi pe anul precedent si
pentru stabilirea programului de activitate si a bugetului de venituri si
cheltuieli pe anul in curs.
Adunarile generale extraordinare se convoaca la cererea actionarilor
reprezentand a zecea parte din capitalul social, la cererea cenzorilor, precum
si in cazul in care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2
ani consecutivi, cu exceptia primilor 2 ani de la infiintarea societatii
comerciale.
Adunarea generala a actionarilor va fi convocata ori de cate ori va fi
nevoie, in conformitate cu dispozitiile din statut, cu cel putin 15 zile
inainte de data stabilita.
Convocarea va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a,
si intr-unul dintre ziarele cu larga difuzare din municipiul Iasi.
Convocarea va cuprinde locul si data tinerii adunarii generale, precum si
ordinea de zi, cu mentionarea explicita a tuturor problemelor care vor face
obiectul dezbaterilor acesteia.
Cand in ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea statutului,
convocarea va trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor.
Adunarea generala a actionarilor se intruneste la sediul societatii
comerciale sau in alt loc indicat in convocare.
Art. 15
Organizarea adunarii generale a actionarilor
Adunarea generala ordinara a actionarilor este constituita valabil si poate
lua hotarari, daca la prima convocare actionarii prezenti sau reprezentati
detin cel putin doua treimi din capitalul social, iar la a doua convocare, daca
detin cel putin jumatate din capitalul social.
Adunarea generala extraordinara a actionarilor este constituita valabil si
poate lua hotarari, daca la prima convocare actionarii prezenti sau
reprezentati detin cel putin trei patrimi din capitalul social, iar la a doua
convocare, daca detin cel putin jumatate din capitalul social.
Adunarea generala a actionarilor este prezidata de catre presedintele
consiliului de administratie, iar in lipsa acestuia, de catre vicepresedinte.
Presedintele consiliului de administratie desemneaza, dintre membrii
adunarii generale a actionarilor, doi secretari care sa verifice lista de
prezenta a actionarilor si sa intocmeasca procesul-verbal al adunarii generale.
Procesul-verbal al adunarii generale a actionarilor se va scrie intr-un
registru sigilat si parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a
prezidat sedinta si de secretarul care l-a intocmit.
La sedintele adunarilor generale ordinare si extraordinare ale
actionarilor, in care se dezbat probleme privitoare la raporturile de munca cu
personalul societatii comerciale, pot fi invitati si reprezentantii
salariatilor.
Art. 16
Exercitarea dreptului de vot in adunarea generala a actionarilor
Hotararile adunarii generale a actionarilor se iau prin vot deschis.
La propunerea persoanei care prezideaza sau a unui grup de actionari
prezenti sau reprezentati, care detin cel putin o patrime din capitalul social,
se va putea decide ca votul sa fie secret.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de
administratie si a cenzorilor, pentru revocarea si pentru luarea hotararilor
referitoare la raspunderea administratorilor.
Hotararile adunarii generale a actionarilor sunt obligatorii chiar si
pentru actionarii absenti sau nereprezentati.
Art. 17
Interesele capitalului de stat sunt reprezentate de Fondul Proprietatii de
Stat.
CAP. 5
Consiliul de administratie
Art. 18
Organizarea societatii comerciale
Societatea comerciala este administrata de catre consiliul de administratie
compus din trei membri, care pot fi actionari sau terti, alesi de adunarea
generala a actionarilor pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de a fi
realesi pentru noi mandate de 4 ani.
Cand se creeaza un loc vacant in consiliul de administratie, adunarea
generala a actionarilor alege un nou administrator pentru completarea locului
vacant. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul
vacant va fi egala cu perioada care a ramas pana la expirarea mandatului
predecesorului sau.
Consiliul de administratie este condus de un presedinte.
La prima sedinta, consiliul de administratie alege, dintre membrii sai, un
presedinte, care este si directorul general al societatii comerciale.
Consiliul de administratie se intruneste la sediul societatii comerciale
ori de cate ori este necesar, dar cel putin o data pe luna, la convocarea
presedintelui sau a unuia dintre membrii sai.
Presedintele numeste un secretar fie dintre membrii consiliului, fie din
afara acestuia.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesara prezenta celor trei persoane
din consiliul de administratie, iar deciziile se iau cu majoritatea absoluta a
membrilor prezenti.
Dezbaterile consiliului de administratie au loc conform ordinii de zi
stabilite pe baza proiectului comunicat de presedinte cu cel putin 15 zile
inainte.
Acestea se consemneaza in procesul-verbal al sedintei, care se scrie
intr-un registru sigilat si parafat de presedintele consiliului de
administratie. Procesul-verbal se semneaza de toti membrii consiliului
participanti la sedinta, inclusiv de secretarul consiliului.
Consiliul de administratie poate delega unuia sau mai multor membri ai sai
unele imputerniciri pe probleme limitate si poate recurge la experti pentru
studierea anumitor probleme.
In relatiile cu tertii, societatea comerciala este reprezentata de
presedintele consiliului de administratie, pe baza si in limitele
imputernicirilor date de adunarea generala a actionarilor sau, in lipsa
acestuia, de catre vicepresedinte. Cel care reprezinta societatea comerciala
semneaza actele care o angajeaza fata de terti.
Membrii consiliului de administratie vor putea exercita orice act care este
legat de administrarea societatii comerciale in interesul acesteia, in limita
drepturilor care li se confera.
Presedintele consiliului de administratie este obligat sa puna la
dispozitie actionarilor si cenzorilor, la cererea acestora, toate documentele
societatii comerciale.
Membrii consiliului de administratie raspund individual sau solidar, dupa
caz, fata de societatea comerciala pentru prejudiciile rezultate din
infractiuni sau din abateri de la dispozitiile legale, pentru abaterile de la
prevederile prezentului statut sau pentru greseli in administrarea societatii
comerciale. In astfel de situatii, ei vor putea fi revocati prin hotararea
adunarii generale a actionarilor.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administratie
persoanele care, potrivit Legii nr. 31/1990, cu modificarile ulterioare, nu pot
fi fondatori, precum si cele care, ele ori sotii acestora, rudele sau afinii
lor pana la gradul al doilea inclusiv sunt in acelasi timp, patroni sau
asociati la societati comerciale cu capital privat cu acelasi profil sau cu
care societatea are relatii comerciale directe.
Nu pot fi directori ai societatii comerciale persoanele care, potrivit
Legii nr. 31/1990, cu modificarile ulterioare, nu pot fi fondatori sau
administratori.
Art. 19
Atributiile consiliului de administratie
Consiliul de administratie are, in principal, urmatoarele atributii:
a) aproba angajarea si concedierea personalului si stabileste drepturile
indatoririle si responsabilitatile acestuia;
b) stabileste salarizarea personalului angajat, in functie de studii si de
munca efectiv prestata, cu respectarea limitei minime de salarizare prevazute
de lege;
c) aproba operatiunile de incasari si plati, potrivit competentelor
acordate;
d) aproba operatiunile de cumparare si de vanzare de bunuri, potrivit
competentelor acordate;
e) aproba incheierea de contracte de inchiriere (luarea sau darea cu
chirie);
f) stabileste tactica si strategia de marketing;
g) aproba incheierea sau rezilierea contractelor, potrivit competentelor
acordate;
h) supune anual adunarii generale a actionarilor, in termen de 60 de zile
de la incheierea exercitiului financiar, raportul cu privire la activitatea
societatii comerciale, bilantul contabil si contul de profit si pierderi pe
anul precedent, precum si proiectul de program de activitate si proiectul
bugetului de venituri si cheltuieli ale societatii comerciale pe anul in curs;
i) rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generala a
actionarilor.
CAP. 6
Gestiunea societatii comerciale
Art. 20
Cenzorii
Gestiunea societatii comerciale este controlata de actionari si de trei
cenzori, care trebuie sa fie atestati, cu exceptia cenzorilor contabili.
Cenzorii sunt alesi de catre adunarea generala a actionarilor. In perioada in
care statul este actionar unic, cenzorii sunt reprezentanti ai Ministerului
Finantelor.
Adunarea generala a actionarilor alege, de asemenea, acelasi numar de
cenzori supleanti care ii vor inlocui, in conditiile legii, pe cenzorii
titulari.
Pentru a putea exercita dreptul de control, cenzorilor li se pot prezenta,
la cerere, date cu privire la activitatea societatii comerciale, situatia
patrimoniului, a profitului si a pierderilor.
Cenzorii au urmatoarele atributii principale:
a) in cursul exercitiului financiar verifica gospodarirea mijloacelor fixe
si a mijloacelor circulante, portofoliul de efecte, casa si registrele de
evidenta contabila si informeaza consiliul de administratie asupra neregulilor
constatate;
b) la incheierea exercitiului financiar controleaza exactitatea
inventarului, a documentelor si a informatiilor prezentate de consiliul de
administratie asupra conturilor societatii comerciale, a bilantului contabil si
a contului de profit si pierderi, prezentand adunarii generale a actionarilor
un raport scris;
c) la lichidarea societatii comerciale controleaza operatiunile de
lichidare;
d) prezinta adunarii generale a actionarilor punctul lor de vedere la
propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a prezentului
statut si a obiectului de activitate al societatii comerciale.
Cenzorii se intrunesc la sediul societatii comerciale si iau decizii in
unanimitate. Daca nu se realizeaza unanimitatea, raportul cu divergente se
inainteaza adunarii generale a actionarilor.
Cenzorii pot convoca adunarea generala extraordinara a actionarilor, daca
aceasta nu a fost convocata de consiliul de administratie, in cazul in care
capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10%, timp de 2 ani consecutivi (cu
exceptia primilor 2 ani de la constituirea societatii comerciale) sau ori de
cate ori considera necesar, pentru alte situatii privind incalcarea
dispozitiilor legale si statutare.
Atributiile, drepturile si obligatiile cenzorilor se completeaza cu
dispozitiile legale in acest domeniu.
Cenzorii si cenzorii supleanti sunt numiti pe o perioada de maximum 3 ani
si pot fi realesi.
Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele care intra sub
incidenta art. 18 penultimul alineat din prezentul statut, precum si cei care
sunt rude sau afini pana la gradul al patrulea sau sotii administratorilor, cei
care primesc, sub orice forma, pentru alte functii decat cea de cenzor, un
salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societatea comerciala.
CAP. 7
Activitatea societatii comerciale
Art. 21
Exercitiul financiar
Exercitiul financiar incepe la data de 1 ianuarie si se incheie la data de
31 decembrie ale fiecarui an. Primul exercitiu financiar incepe in momentul
constituirii societatii comerciale.
Art. 22
Personalul societatii comerciale
Personalul de conducere al societatii comerciale si cenzorii sunt alesi de
adunarea generala a actionarilor. In perioada in care statul este actionar
unic, personalul de conducere si cenzorii vor fi numiti de imputernicitii
mandatati sa reprezinte interesele capitalului de stat.
Restul personalului este angajat, cu aprobarea consiliului de
administratie, de catre directorul general al societatii comerciale.
Salarizarea se face conform legislatiei in vigoare.
Plata salariilor, a impozitelor pe acestea si a cotei de asigurari sociale
de stat se va face potrivit legii.
Art. 23
Amortizarea mijloacelor fixe
Consiliul de administratie stabileste, in conditiile legii, modul de
amortizare a mijloacelor fixe.
Art. 24
Evidenta contabila si bilantul contabil
Societatea comerciala va organiza si va conduce contabilitatea in
conformitate cu reglementarile legale si va intocmi bilantul contabil si contul
de profit si pierderi, cu respectarea normelor metodologice elaborate de
Ministerul Finantelor.
Art. 25
Calculul si repartizarea profitului
Profitul societatii comerciale se stabileste pe baza bilantului contabil
aprobat de adunarea generala a actionarilor. Profitul impozabil se stabileste
in conditiile legii.
Profitul societatii comerciale ramas dupa plata impozitului pe profit se va
repartiza conform dispozitiilor legale in vigoare.
Societatea comerciala isi constituie fondul de rezerva si alte fonduri, in
conditiile legii.
Plata dividendelor cuvenite actionarilor se face de catre societatea
comerciala, in conditiile legii, in cel mult doua luni de la aprobarea
bilantului contabil de catre adunarea generala a actionarilor.
In cazul inregistrarii de pierderi, adunarea generala a actionarilor va
analiza cauzele si va hotari in consecinta.
Suportarea pierderilor de catre actionari se va face proportional cu
aportul de capital si in limita capitalului social subscris.
Art. 26
Registrele societatii comerciale
Societatea comerciala va tine registrele prevazute de lege.
CAP. 8
Modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii
Art. 27
Modificarea formei juridice
Societatea comerciala va putea fi transformata in alta forma de societate
prin hotararea adunarii generale a actionarilor.
In perioada in care statul este actionar unic, transformarea formei
juridice a societatii comerciale se va putea face numai cu aprobarea Fondului
Proprietatii de Stat, care reprezinta interesele capitalului de stat.
Noua societate comerciala va indeplini formalitatile legale de inregistrare
si de publicitate, cerute la infiintarea societatilor comerciale.
Art. 28
Dizolvarea societatii comerciale
Urmatoarele situatii duc la dizolvarea societatii comerciale:
- imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii
comerciale;
- declararea nulitatii societatii comerciale;
- hotararea adunarii generale a actionarilor;
- deschiderea procedurii lichidarii judiciare;
- la cererea oricarui actionar, daca imprejurarile de forta majora si
consecintele lor dureaza mai mult de 8 luni, iar adunarea generala a
actionarilor constata ca functionarea societatii comerciale nu mai este
posibila;
- in cazul si in conditiile prevazute la art. 110 din Legea nr. 31/1990
privind societatile comerciale, cu modificarile ulterioare;
- cand capitalul social se micsoreaza sub minimul legal;
- cand numarul actionarilor scade sub minimul legal.
Dizolvarea societatii comerciale trebuie sa fie inscrisa in Registrul
comertului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Art. 29
Lichidarea societatii comerciale
In caz de dizolvare, societatea comerciala va fi lichidata. Lichidarea
societatii comerciale si repartizarea patrimoniului se fac in conditiile si cu
respectarea procedurii prevazute de lege.
Art. 30
Litigii
Litigiile de orice fel aparute intre societatea comerciala si persoane
fizice sau juridice, romane sau straine, sunt de competenta instantelor
judecatoresti de drept comun.
Pentru solutionarea litigiilor cu alte societati comerciale se poate apela
si la arbitraj.
CAP. 9
Dispozitii finale
Art. 31
Prevederile prezentului statut se completeaza cu dispozitiile legale
referitoare la societatile comerciale cu capital de stat, prevazute de Legea
nr. 31/1990 privind societatile comerciale, cu modificarile ulterioare, precum
si ale Codului comercial.