LEGE Nr. 12
din 9 ianuarie 2007
privind aprobarea Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului national
privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 43 din 19 ianuarie 2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se
aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51 din 28 iunie 2006 pentru
aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe
proprietate personală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006, cu
următoarele modificări:
1. In anexă, la articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 1. - (1) Statul sprijină accesul la o locuinţă
proprietate personală prin acordarea unei subvenţii de la bugetul de stat de
20% din valoarea locuinţei construite. Subvenţia nu poate depăşi suma de 10.000
euro."
2. In anexă, articolul 2 va
avea următorul cuprins: „Art. 2. - (1)
Beneficiază de subvenţia prevăzută la art. 1 alin. (1) următoarele categorii de persoane fizice care
construiesc pentru prima dată o locuinţă prin credit ipotecar:
a) tineri care, la data contractării locuinţei, au
vârsta până la 35 de ani, la data depunerii documentaţiei de construire la
consiliul local;
b) persoane sau familii rămase fără adăpost în urma
avarierii grave ori distrugerii locuinţelor proprii, datorită unor calamităţi
naturale sau unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi;
c) persoane şi familii evacuate din locuinţe situate
în construcţii expuse unui risc major, cum ar fi alunecările de teren,
seismele, inundaţiile;
d) persoane sau familii evacuate şi chiriaşii din
locuinţe ce fac obiectul unor legi de restituire către foştii proprietari a
imobilelor trecute în proprietatea statului.
(2) Subvenţia prevăzută la art. 1 alin. (1) se acordă
la finalizarea şi predarea locuinţelor către beneficiari.
(3) Cuantumul subvenţiei nu poate depăşi valoarea creditului
ipotecar contractat.
(4) In stabilirea cuantumului subvenţiei se ia în
calcul valoarea locuinţei, conform contractului şi devizului general, fără a
cuprinde garajele, indiferent de locul de amplasare a acestora, precum şi
anexele gospodăreşti nelegate structural de clădire.
(5) Plata subvenţiei se face pe baza devizului
general şi situaţiei de plată a lucrărilor."
3. In anexă,
articolul 3 va avea următorul cuprins:
„Art. 3. - (1) De prevederile art. 2 beneficiază o singură dată persoanele fizice care au
contractat credite ipotecare
pentru construirea unei locuinţe, dacă întrunesc, în mod cumulativ, următoarele
condiţii:
a) titularul contractului de construire a locuinţei,
respectiv membrii familiei acestuia - soţ/soţie şi/sau copii aflaţi în
întreţinerea acestuia, nu au primit sprijin de la bugetul de stat, sub formă de
subvenţii pentru construirea sau cumpărarea unei locuinţe;
b) nu deţin în proprietate o locuinţă cu o suprafaţă
construită desfăşurată mai mare de 50 m2;
c) este prima locuinţă pe care o construiesc prin credit ipotecar;
d) deţin un drept real asupra terenului pe care se
realizează construcţia;
e) prezintă autorizaţia de construire, inclusiv
contractul de execuţie a locuinţei încheiat cu un antreprenor de specialitate
autorizat.
(2) Sunt exceptate de la
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) categoriile de
persoane prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c), numai în cazul în care
titularul contractului de construire a locuinţei, respectiv membrii familiei
acestuia - soţ/soţie şi/sau copii aflaţi în întreţinerea acestuia, nu deţin în
proprietate o altă locuinţă decât cea afectată în urma unor calamităţi naturale
sau a unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi, respectiv decât
cea din care sunt evacuaţi."
4. In anexă, la
articolul 5, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
„Art. 5. - (1) In cel mult 15 zile de la data primirii
cererilor de acordare a subvenţiilor pentru construirea de locuinţe proprietate
personală, consiliile locale vor transmite aceste cereri Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care, în termen de 30 de zile de
la primirea acestora şi a actelor justificative prevăzute la art. 2 alin. (1)
şi la art. 3, va comunica consiliului local respectiv numele persoanelor ale
căror cereri au fost aprobate.
(2) In baza cererilor aprobate, Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului fundamentează anual cuantumul
alocaţiilor de la bugetul de stat pentru subvenţionarea prevăzută la art. 1
alin. (1)."
5. In anexă,
articolul 7 va avea următorul cuprins:
„Art. 7. - In vederea aplicării prevederilor
prezentului program,
consiliile locale sunt autorizate să solicite, iar beneficiarii de locuinţe şi
antreprenorii de specialitate autorizaţi prin care se realizează locuinţele
sunt obligaţi să le transmită toate datele si informaţiile necesare."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ