LEGE
Nr. 230 din 1 iunie 2004
privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 38/2004 pentru modificarea
Ordonantei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea
tehnologica
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 506 din 4 iunie 2004
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Se aproba Ordonanta Guvernului nr. 38 din 29 ianuarie 2004 pentru
modificarea Ordonantei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiintifica si
dezvoltarea tehnologica, adoptata in temeiul art. 1 pct. VII din Legea nr.
559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante si publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2004, cu urmatoarele
modificari si completari:
1. La articolul I punctul 2, articolul 33 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 33
(1) Evaluarea si atestarea capacitatii unitatilor si institutiilor
prevazute la art. 7 lit. b) si c) se realizeaza, dupa caz, de catre Academia
Romana si academiile de ramura, respectiv de catre Consiliul National al
Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior. Pentru celelalte unitati si
institutii prevazute la art. 7 si 8, evaluarea si atestarea se realizeaza de
catre Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare si Inovare, denumit in
continuare Colegiul consultativ, organizat in conditiile art. 44. Academia
Romana, academiile de ramura si Consiliul National al Cercetarii Stiintifice
din Invatamantul Superior, respectiv Colegiul consultativ, propun autoritatii
de stat pentru cercetare-dezvoltare validarea atestarii, neacordarea atestarii
sau retragerea atestarii, dupa evaluarea la un interval maxim de 3 ani, pentru
unitatile si institutiile prevazute la art. 7 si 8.
(2) Acreditarea unitatilor si institutiilor prevazute la art. 7 ca unitati
componente ale sistemului de cercetare-dezvoltare de interes national se
realizeaza, dupa caz, de catre Academia Romana, academiile de ramura, Consiliul
National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, respectiv
Colegiul consultativ. Reacreditarea unitatilor componente ale sistemului de
cercetare-dezvoltare de interes national se efectueaza periodic, la un interval
de maximum 5 ani, sau la modificarea obiectului de activitate al acestora.
Academia Romana, academiile de ramura si Consiliul National al Cercetarii
Stiintifice din Invatamantul Superior, respectiv Colegiul consultativ, propun
autoritatii de stat pentru cercetare-dezvoltare validarea hotararilor privind
acreditarea sau neacreditarea, respectiv reacreditarea.
(3) Institutele nationale sunt acreditate pe baza evaluarii Colegiului
consultativ, in conditiile prezentei ordonante.
(4) Criteriile, standardele si metodologiile de evaluare si atestare a
capacitatii de a desfasura activitati de cercetare-dezvoltare, respectiv de
acreditare, se elaboreaza de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare
prin consultarea Academiei Romane, academiilor de ramura, Consiliului National
al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, respectiv Colegiului
consultativ, pana la 15 noiembrie 2004, si se aproba prin hotarare a
Guvernului."
2. La articolul I punctul 3, alineatul (1) al articolului 34 va avea
urmatorul cuprins:
"Art. 34
(1) Atributiile Consiliului National al Cercetarii Stiintifice din
Invatamantul Superior, prevazute de Legea invatamantului nr. 84/1995,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza cu
atributiile stabilite la art. 33 alin. (1), (2) si (4)."
3. La articolul I punctul 4, alineatul (3) al articolului 36 va avea
urmatorul cuprins:
"(3) Dupa intrarea in vigoare a hotararii Guvernului prevazute la art.
33 alin. (4), unitatile si institutiile de cercetare-dezvoltare existente,
inclusiv structurile subordonate acestora, pot solicita atestarea sau
acreditarea, dupa caz, Academiei Romane, academiilor de ramura, Consiliului
National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, respectiv
Colegiului consultativ, conform prevederilor prezentei ordonante."
4. La articolul I punctul 5, alineatul (3) al articolului 43 va avea
urmatorul cuprins:
"(3) La elaborarea, evaluarea si detalierea Planului national,
autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare consulta Colegiul consultativ,
Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior,
Academia Romana si academiile de ramura, precum si alti factori
interesati."
5. La articolul I punctul 7, articolul 67 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 67
(1) Unitatile de drept public prevazute la art. 7 lit. a) - c) pot
contracta cu autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare activitati
desfasurate pe programe-nucleu de cercetare-dezvoltare ale unitatilor
respective, avizate de organul administratiei publice centrale sub coordonarea
caruia functioneaza si aprobate de autoritatea de stat pentru
cercetare-dezvoltare.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) unitatile de drept public care
beneficiaza de finantare integrala de la bugetul de stat."
6. La articolul I punctul 8, alineatul (3) al articolului 86 va avea
urmatorul cuprins:
"(3) Statul, prin autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare,
sustine logistic si financiar, in sistem de cofinantare, constituirea si
dezvoltarea unitatilor din infrastructura de inovare si transfer tehnologic.
Sustinerea financiara se realizeaza prin Programul pentru sustinerea si
dezvoltarea infrastructurii de transfer tehnologic si inovare, elaborat de
autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare si aprobat prin hotarare a
Guvernului."
7. La articolul I, punctul 10 se abroga.
Art. 2
(1) La solicitarea Ministerului Educatiei si Cercetarii, institutiile
bugetare creditoare vor acorda unitatilor de cercetare-dezvoltare organizate ca
institute nationale de cercetare-dezvoltare, institutii publice de
cercetare-dezvoltare finantate din venituri proprii, precum si ca societati
comerciale cu capital majoritar de stat si cu obiect principal de activitate
cercetarea-dezvoltarea-proiectarea, definit conform codurilor CAEN 73 si 74,
urmatoarele inlesniri la plata obligatiilor fiscale restante:
a) scutirea la plata a obligatiilor fiscale restante la data de 31
decembrie 2003 si nestinse la data intrarii in vigoare a prezentei legi,
reprezentand impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului de
stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetului Fondului national unic
de asigurari sociale de sanatate si bugetului asigurarilor pentru somaj;
b) scutirea la plata a obligatiilor fiscale restante la data de 31
decembrie 2003 si nestinse la data intrarii in vigoare a prezentei legi, catre
bugetele locale, reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri;
c) scutirea la plata a majorarilor de intarziere si a penalitatilor de
orice fel, datorate si neachitate la data intrarii in vigoare a prezentei legi,
aferente obligatiilor fiscale restante prevazute la lit. a) si b), cuprinse in
certificatele de obligatii fiscale eliberate de creditorii bugetari.
(2) Sumele care, potrivit alin. (1), fac obiectul inlesnirilor sunt cele
stabilite in certificatele de obligatii fiscale eliberate conform legii, pe
baza actelor de control, de catre organele teritoriale ale Ministerului
Finantelor Publice si ale autoritatilor administratiei publice locale, dupa
caz, care au responsabilitati fiscale. Aceste prevederi se aplica si
obligatiilor fiscale esalonate la plata, potrivit legii, pentru fiecare unitate
de cercetare-dezvoltare.
(3) Unitatile de cercetare-dezvoltare beneficiare si plafonul pentru care
se aproba scutirile la plata se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
Art. 3
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de
stat, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministerul Educatiei si
Cercetarii este mandatat sa notifice Consiliului Concurentei schema de ajutor
de stat reglementata de prezenta lege.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 24 februarie 2004, cu
respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
PRESEDINTELE SENATUI
NICOLAE VACAROIU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 11 mai
2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU