LEGE Nr. 260
din 7 iulie 2009
pentru aprobarea Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 35/2009 privind reglementarea unor masuri
financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 484 din 13 iulie 2009
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Se
aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35 din 11 aprilie 2009 privind
reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în
sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249
din 14 aprilie 2009, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul I punctul 1, alineatul (1) al
articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 1. - (1) Personalul de specialitate care are şi
îndeplineşte efectiv atribuţii în cadrul structurilor care au ca obiect de
activitate gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate României prin
instrumentele de preaderare PHARE, ISPA şi SAPARD, prin instrumente financiare
provizorii Facilitatea de tranziţie, Facilitatea Schengen, prin Fondul European
pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală, Fondul European pentru Pescuit, prin fondurile structurale şi de
coeziune, Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi
Contribuţia financiară elveţiană pentru coeziunea Uniunii Europene este
constituit din personal contractual sau, după caz, funcţionari publici."
2. La articolul I punctul 2, după alineatul (1) al
articolului 2 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu
următorul cuprins:
„(11) Pentru personalul din cadrul
Autorităţii de Audit criteriile pentru majorarea salariilor cu până la 75% se
aprobă prin hotărâre a plenului Curţii de Conturi, la propunerea preşedintelui
Autorităţii de Audit. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I."
3. La articolul IV, punctul 1 se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„1. La articolul 10, alineatele (1) şi (3) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
«Art. 10. - (1) Incadrarea specialiştilor în
managementul de proiect se face pe funcţii publice sau contractuale, după caz,
ţinându-se cont de condiţiile locale concrete, atât la nivelul structurilor autorităţilor
administraţiei publice locale, cât şi la nivelul instituţiilor şi serviciilor
de sub autoritatea sau subordinea acestora.
(3) Pentru activitatea desfăşurată, specialiştii
pregătiţi în managementul de proiect cu finanţare internaţională, prevăzuţi la
alin. (1), beneficiază de salarii de bază corespunzătoare funcţiilor în care
sunt încadraţi, precum şi de o majorare cu până la 75% a salariilor de bază, în
funcţie de îndeplinirea criteriilor stabilite prin hotărâre a
Guvernului.»"
4. La articolul IX punctul 1, articolul 27 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 27. - Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii
comisiilor pentru protecţia copilului, precum şi secretarul acestor comisii,
constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă al cărei
cuantum se stabileşte prin hotărâre a consiliului judeţean sau prin hotărâre a
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi nu poate depăşi 1%
din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de
sector."
5. Articolul XII se abrogă.
6. La articolul XXII, articolul 42 se modifică şi
va avea următorul cuprins:
„Art. 42. - Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii
comisiilor pentru protecţia copilului, precum şi secretarul acestor comisii,
constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă al cărei
cuantum se stabileşte prin hotărâre a consiliului judeţean sau prin hotărâre a
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi nu poate depăşi 1%
din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de
sector."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU PEREŞ