Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 272 din 7 iulie 2009

pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea creselor

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 503 din 21 iulie 2009

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Legea nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 30 iunie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.  La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Creşele sunt instituţii publice sau private specializate în servicii cu caracter social, medical, educaţional pentru creşterea, îngrijirea şi educarea timpurie a copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni şi 4 ani."

2.  La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) In instituţiile publice, condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească copiii la intrarea în colectivitate, părinţii/reprezentanţii legali, precum şi prioritatea cazurilor sociale, în funcţie de numărul maxim de locuri aprobate, se stabilesc prin hotărâre a consiliului local în subordinea căruia se află administraţia creşei."

3.  La articolul 2, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (8) şi (9), cu următorul cuprins:

„(8) Creşele pot colabora sau semna protocoale cu alte instituţii publice sau private în interesul familiei şi al copilului.

(9) Colaborarea creselor din sistemul public cu instituţiile prevăzute la alin. (8) se face printr-o comisie paritară formată dintr-un reprezentant al administraţiei creselor, un reprezentant din structura organizatorică a autorităţii care are în subordine administraţia creselor şi un reprezentant al instituţiei publice/private cu care urmează să colaboreze prin încheierea unui contract de colaborare semnat de membrii comisiei paritare."

4.  La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) In îndeplinirea scopului lor, creşele realizează, în principal, următoarele activităţi:

a)  asigură servicii de îngrijire şi supraveghere a copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni şi 4 ani, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;

b) asigură un program de educaţie timpurie adecvat vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni şi 4 ani, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;

c)  asigură supravegherea stării de sănătate şi de igienă a copiilor şi acordă primul ajutor şi îngrijirile medicale necesare în caz de îmbolnăvire, până la momentul preluării copilului de susţinătorul legal sau al internării într-o unitate medicală, după caz, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;

d) asigură nutriţia copiilor cu respectarea normelor legale în vigoare, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;

e) colaborează cu familiile copiilor care frecventează creşa şi realizează o relaţie de parteneriat activ cu părinţii/reprezentanţii legali în respectarea interesului copilului, prin personalul specializat sau protocoale cu structuri specializate;

f)  asigură consiliere şi sprijin pentru părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;

g) contribuie la depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi şi sesizează instituţiile abilitate în acest sens, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate."

5. La articolul 4, partea introductivă a alineatului (1) şi litera c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 4. - (1) Creşele sunt organizate pe grupe de vârstă şi dezvoltare psihomotorie a copiilor, astfel:

........................................................................................................................................................................ ........................................

c) grupa mare, între 2 ani şi 4 ani."

6.  La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) In funcţie de dezvoltarea psihomotorie a copilului, care este diferenţiată de la caz la caz, conducerea creşei poate stabili o altă încadrare pentru acesta."

7.  La articolul 5, alineatele (1)-(3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Creşele organizate cu program de lucru zilnic funcţionează în intervalul orar 6,00-18,00.

(2) Creşele prevăzute la alin. (1) pot funcţiona şi cu program flexibil, la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali, în funcţie de opţiunile acestora, cu asigurarea personalului de specialitate.

(3)  Creşele organizate cu program de lucru săptămânal funcţionează prin personalul propriu angajat, 5 zile lucrătoare pe săptămână, între orele 6,00-18,00.

........................................................................................................................................................................ ........................................

(5) Creşele organizate cu program de lucru săptămânal asigură, pe lângă serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1), găzduirea copiilor pe timpul nopţii, inclusiv masa de seară."

8. La articolul 7, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) Inscrierea copiilor la creşă în sistem privat este realizată în temeiul unui contract de furnizare de servicii, încheiat între părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor şi creşă, reprezentată de conducătorul acesteia.

........................................................................................................................................................................ ........................................

(3) Inscrierea copiilor la creşă este realizată în temeiul unei solicitări scrise din partea părinţilor/reprezentanţilor legali ai copiilor, în ordinea datei de depunere a cererilor şi în conformitate cu numărul de locuri aprobate, pentru sistemul public. Fac excepţie cazurile sociale care vor fi supuse spre aprobare prin hotărâre a consiliului local, în limita locurilor aprobate."

9. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 22. - Medicul şi psihologul instituţiei vor completa, periodic, fişe cuprinzând gradul de dezvoltare psihomotorie a copilului, precum şi starea de sănătate şi evoluţie a acestuia."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU PEREŞ

SmartCity5

COMENTARII la Legea 272/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 272 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu