Legea Nr.369 din 01.01.2014

privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992 (republicare)
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 468 din 25 iunie 2014

*) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 63/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 369/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004. Articolul 1(1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală din România pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, denumită în continuare Convenţie.
(2) În calitate de autoritate centrală română, Ministerul Justiţiei cooperează cu autorităţile centrale ale celorlalte state părţi la Convenţie şi colaborează cu instituţiile şi autorităţile române cu atribuţii în domeniul de aplicare a Convenţiei.(3) Instituţiile şi autorităţile române competente au obligaţia să acorde de îndată sprijinul autorităţii centrale române prin transmiterea datelor deţinute de către acestea potrivit competenţelor, ca urmare a solicitărilor formulate în aplicarea prezentei legi. Articolul 2 (1) Soluţionarea cererilor adresate de către persoana fizică, instituţia sau organismul interesat din oricare stat parte la Convenţie, pentru înapoierea copilului aflat pe teritoriul României ca urmare a unei deplasări sau reţineri ilicite în sensul art. 3 din Convenţie, este de competenţa instanţei judecătoreşti.(2) Instanţa competentă pentru soluţionarea cererilor prevăzute la alin. (1) este Tribunalul pentru minori şi familie Bucureşti. Articolul 3În cazul în care persoana fizică, instituţia sau organismul interesat ori autoritatea centrală a statului parte la Convenţie adresează cererea-tip autorităţii centrale române, aceasta verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. 2 din Convenţie şi, după caz, în termen de 10 zile de la primirea cererii va solicita completarea acesteia sau a actelor doveditoare. În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 din Convenţie, autoritatea centrală română va restitui cererea. Articolul 4Persoana fizică, instituţia sau organismul interesat a cărui cerere îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 2 din Convenţie beneficiază de asistenţă judiciară gratuită în cadrul soluţionării cererii de înapoiere, independent de starea sa materială. Prevederile art. 6 şi 8¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. Articolul 5 (1) La cererea persoanei fizice, instituţiei sau organismului interesat ori a autorităţii centrale a statului solicitant, autoritatea centrală română va facilita acordarea asistenţei judiciare gratuite de către un avocat. În acest scop, autoritatea centrală română va înainta, de îndată, întreaga documentaţie transmisă potrivit art. 3 decanului baroului din circumscripţia instanţei competente să soluţioneze cererea de înapoiere.(2) În temeiul art. 8¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, decanul baroului desemnează, în termen de 3 zile, prin decizie, pentru persoana cu reşedinţa obişnuită în străinătate care a formulat cererea de înapoiere, obligatoriu, din oficiu, un avocat pentru sesizarea instanţei, reprezentare şi asistare în primă instanţă, în căile de atac ordinare şi extraordinare, şi iniţierea măsurilor de executare silită.
(3) Avocatul desemnat potrivit alin. (2) introduce cererea de înapoiere la instanţa competentă, în termen de 7 zile de la data primirii înştiinţării desemnării sale.(4) Avocatul desemnat beneficiază, pentru fiecare etapă procesuală, de onorariul prevăzut în Protocolul dintre Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaţilor în cadrul sistemului de ajutor public judiciar.(5) În termen de 48 de ore de la data încetării mandatului avocatului desemnat potrivit alin. (2), acesta va restitui autorităţii centrale române întreaga documentaţie înaintată potrivit alin. (1), precum şi actele instanţei, comunicate cu prilejul instrumentării cererii de înapoiere. Articolul 6Dacă autoritatea centrală română are indicii că minorul a cărui înapoiere se solicită se află pe teritoriul altui stat parte la Convenţie, va transmite cererea direct şi fără întârziere autorităţii centrale a acelui stat, informând despre aceasta autoritatea centrală solicitantă sau, după caz, reclamantul. Articolul 7Prevederile art. 4 şi 5 nu exclud posibilitatea ca persoana fizică, instituţia sau organismul interesat să sesizeze instanţa competentă, fie personal, fie prin intermediul unui avocat ales. În cazul în care reprezentarea se face prin avocat ales, iar autoritatea centrală română a fost iniţial sesizată potrivit art. 3, aceasta va pune la dispoziţia avocatului cererea-tip completată şi toate actele doveditoare transmise de autorităţile competente ale statului solicitant. Autoritatea centrală română va exercita în continuare celelalte atribuţii care îi revin potrivit art. 7 din Convenţie. Articolul 8Refuzul autorităţii centrale române de a accepta instrumentarea cererii de înapoiere, potrivit art. 27 din Convenţie, nu împiedică persoana fizică, instituţia sau organismul interesat să se adreseze direct instanţei judecătoreşti competente. Articolul 9 (1) Cauzele având ca obiect soluţionarea cererilor de înapoiere a unui copil aflat pe teritoriul României în condiţiile art. 3 din Convenţie se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor.(2) Participarea procurorului este obligatorie.(3) Soluţionarea cererii se va face în contradictoriu cu persoana despre care se susţine că a deplasat sau a reţinut minorul în România.(4) Întâmpinarea nu este obligatorie.(5) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de două săptămâni.(6) Dacă este necesară prezenţa unui interpret, instanţa de judecată va dispune toate măsurile necesare până la termenul de judecată, potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 10Reclamantul din străinătate este obligat să indice domiciliul ales în România unde urmează a i se face toate comunicările privind procesul. În lipsa unui domiciliu ales, comunicarea actelor se realizează prin intermediul autorităţii centrale române şi al autorităţii centrale a statului în care reclamantul îşi are reşedinţa. Articolul 11 (1) În faţa instanţei, părţile pot prezenta orice documente şi informări legate de cauză. Actele care emană de la autorităţile publice competente ale statului solicitant sunt valabile în faţa instanţei fără vreo altă legalizare sau formalitate similară, potrivit art. 23 din Convenţie.(2) Instanţa de judecată va proceda la soluţionarea cauzei cu celeritate. În acest sens, instanţa va administra proba cu înscrisuri şi, în măsura în care acest mijloc de probă nu este suficient sau împrejurările cauzei o cer, pot fi administrate alte probe. (3) Instanţa poate ţine seama de legea şi de hotărârile judiciare sau administrative străine pertinente, fără a fi nevoie să recurgă la procedurile specifice de recunoaştere a hotărârii străine. De asemenea, instanţa va putea solicita reclamantului prezentarea unei hotărâri sau a unui alt document emanând de la autorităţile statului în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită, care să ateste, dacă legea statului respectiv permite aceasta, faptul că deplasarea copilului de pe teritoriul acelui stat ori reţinerea a avut loc prin încălcarea unui drept privind încredinţarea, atribuit potrivit legii statului străin.(4) Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani va putea fi audiat, dacă instanţa consideră necesar.(5) În toate situaţiile, la audierea copilului va participa un psiholog din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, care va redacta, la cererea instanţei, un raport psihologic. Articolul 12Instanţa poate coopera cu autorităţile statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, fie în mod direct, fie prin intermediul autorităţii centrale române. Articolul 13 (1) Pe întreaga durată a procesului, instanţa poate lua, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, oricare dintre măsurile de protecţie a copilului prevăzute de legislaţia în vigoare.(2) Dacă există motive care să justifice temerea că minorul ar putea fi deplasat în afara graniţelor României pentru a fi sustras de la procedura de înapoiere deschisă potrivit Convenţiei şi prezentei legi, instanţa, sesizată cu soluţionarea cererii de înapoiere, va dispune, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, ridicarea paşaportului copilului sau a altui document de călătorie, după caz. Măsura ridicării paşaportului sau a altui document de călătorie se dispune pe o durată determinată ori până la încetarea motivelor care au justificat-o. O copie de pe hotărâre se comunică autorităţii române care a emis paşaportul sau alt document de călătorie, după caz, Direcţiei Generale de Paşapoarte sau Inspectoratului General pentru Imigrări, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Articolul 14 (1) Dacă instanţa constată că deplasarea sau reţinerea copilului pe teritoriul României este ilicită în sensul art. 3 din Convenţie, va dispune înapoierea copilului în ţara în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită.(2) Instanţa va fixa, în cuprinsul hotărârii, un termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere a copilului, care nu va putea fi mai mare de două săptămâni de la comunicarea hotărârii. Termenul este fixat sub sancţiunea unei amenzi civile în favoarea statului român, cuprinse între 2.500 lei şi 12.500 lei.(3) Odată cu pronunţarea hotărârii de înapoiere, instanţa va putea dispune una dintre următoarele măsuri:a)predarea paşaportului minorului sau a documentului de călătorie, după caz, de către pârât părţii reclamante; b)obligarea părintelui pârât de a-şi da concursul pentru eliberarea unui document de călătorie pe numele minorului ori suplinirea acordului său în acest sens.Totodată, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, instanţa poate autoriza pe reclamant să preia minorul personal sau, după caz, prin reprezentant, în cazul refuzului de executare voluntară a obligaţiei de înapoiere în termenul stabilit. (4) Suportarea cheltuielilor pentru înapoierea minorului se stabileşte conform art. 26 alineatul ultim din Convenţie.(5) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), instanţa poate dispune oricare altă măsură prevăzută la art. 12 şi 13 din Convenţie. Articolul 15 (1) Hotărârea primei instanţe prin care s-a dispus înapoierea minorului este executorie.(2) Pronunţarea hotărârii primei instanţe se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.(3) Hotărârea va fi comunicată părţilor şi autorităţii centrale, în termen de 48 de ore de la redactare.(4) Hotărârea este supusă recursului la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia pentru minori şi familie, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea hotărârii pronunţate în primă instanţă. Dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la expirarea termenului de recurs.(5) Pronunţarea de către instanţa de recurs se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar redactarea deciziei instanţei de recurs se face în cel mult 7 zile de la pronunţare. O copie a acesteia va fi comunicată, din oficiu, autorităţii centrale române, în termen de 48 de ore de la redactare. Articolul 16 (1) Autoritatea centrală română, pe toată durata termenului stabilit de instanţă, potrivit art. 14 alin. (2), va urmări dacă obligaţia de înapoiere a copilului este respectată de persoana obligată la aceasta. În acest scop, are dreptul de a solicita informaţii de la instituţiile şi autorităţile implicate.(2) În cazul în care obligaţia de înapoiere a copilului este executată de bunăvoie în termenul stabilit de instanţă, autoritatea centrală română informează instanţa cu privire la neexecutare. Instanţa comunică, de îndată, o copie a titlului executoriu către organele fiscale, pentru punerea în executare a amenzii. Articolul 17 (1) Dacă hotărârea judecătorească de înapoiere a copilului în statul unde are reşedinţa obişnuită nu este executată voluntar, în termenul stabilit de instanţă, se procedează la executarea silită, potrivit Codului de procedură civilă. Prevederile art. 888 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.(2) Avocatul desemnat potrivit art. 5 solicită acordarea ajutorului public judiciar sub forma plăţii onorariului executorului judecătoresc. Dispoziţiile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(3) Instanţa acordă ajutorul public judiciar în condiţiile art. 8¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Avocatul depune cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, la executorul judecătoresc desemnat potrivit art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 7 zile de la data primirii înştiinţării desemnării de către preşedintele camerei teritoriale a executorilor judecătoreşti.
(5) Executarea se va efectua în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului competente teritorial. Executorul judecătoresc poate solicita concursul organelor de poliţie, care sunt obligate să îi acorde sprijin cu prioritate.(6) În urma executării silite, minorul va fi preluat de către creditorul din străinătate ori de către o persoană împuternicită în acest scop. Articolul 18–- Autoritatea centrală română va informa autoritatea centrală a statului solicitant că reprezintă renunţare la cererea de înapoiere dacă persoana fizică, instituţia sau organismul interesat din străinătate care a formulat-o: a)nu răspunde, în termen de 60 de zile, solicitărilor autorităţii centrale române; b)nu îşi dă concursul în vederea preluării minorului în cadrul procedurii de executare silită. Articolul 19 (1) În aplicarea art. 15 din Convenţie, la cererea unei autorităţi judiciare sau administrative a unui stat parte la Convenţie, instanţa română poate pronunţa o hotărâre prin care să se confirme dacă, potrivit legislaţiei române, deplasarea ori reţinerea copilului având reşedinţa obişnuită în România, pe teritoriul acelui stat, s-a făcut cu încălcarea vreunui drept privind încredinţarea.(2) În soluţionarea cererii instanţa va putea să ateste, după caz:a)titularul drepturilor cu privire la copil; b)conţinutul şi limitele drepturilor cu privire la copil, potrivit legii române; c)dacă, în raport cu elementele menţionate, în sensul legii române, deplasarea copilului de pe teritoriul României sau reţinerea lui în afara acestui teritoriu a respectat drepturile privind încredinţarea copilului ori dacă persoana căreia îi era încredinţat copilul avea dreptul să încuviinţeze sau să se opună deplasării copilului în afara teritoriului României ori reţinerii lui în afara acestui teritoriu; d)oricare alt aspect determinant pentru a stabili dacă deplasarea sau reţinerea copilului în afara teritoriului României este ilicită în sensul art. 3 din Convenţie. (3) Cererea se primeşte de autoritatea centrală română şi se depune de către aceasta la instanţa competentă potrivit art. 2 alin. (2).(4) Hotărârea se dă fără citarea părţilor, în camera de consiliu, pe baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu privire la copil, precum şi a oricăror altor înscrisuri transmise de autoritatea competentă a statului solicitant, potrivit art. 30 din Convenţie. Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind procedura necontencioasă se aplică în mod corespunzător.(5) Hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică autorităţii judiciare sau administrative solicitante, prin intermediul autorităţii centrale române. Art. 15 alin. (2) este aplicabil. Articolul 20 (1) În conformitate cu art. 11 alin. (6) din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.347/2000, denumit în continuare Regulament, hotărârea de neînapoiere pronunţată de instanţa română în temeiul Convenţiei şi al Regulamentului se comunică autorităţii centrale române, în termen de 48 de ore de la redactare, împreună cu o copie a documentelor pertinente ce au stat la baza pronunţării hotărârii.(2) Transmiterea documentelor către autoritatea centrală solicitantă, în aplicarea art. 11 alin. (6) din Regulament, se realizează prin autoritatea centrală română. Articolul 21 (1) Hotărârea prin care o instanţă străină a respins cererea de înapoiere formulată în baza Convenţiei şi a Regulamentului şi documentele pertinente primite de autoritatea centrală română în baza art. 11 alin. (6) din Regulament se traduc în limba română de către aceasta şi se înaintează în cel mai scurt termen judecătoriei competente teritorial de la locul reşedinţei obişnuite avute de copil imediat înaintea deplasării ori reţinerii ilicite.(2) După primirea documentaţiei de la autoritatea centrală română, cu excepţia cazului în care instanţa română a fost deja sesizată, judecătoria va adresa părinţilor minorului o notificare, ce va conţine:1. Formularea „În conformitate cu art. 11 alin. (7) din Regulament“ şi 2. Informarea părinţilor despre posibilitatea de a sesiza instanţa română, într-un termen de 3 luni de la data notificării, cu o cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul în cauză. (3) Instanţa se consideră sesizată la data transmiterii cererii de chemare în judecată.(4) La expirarea termenului, instanţa informează autoritatea centrală română şi comunică autorităţii centrale române rezultatul notificării transmise potrivit alin. (2). Articolul 22În aplicarea art. 1 lit. b) şi art. 21 din Convenţie, persoana fizică, instituţia sau organismul interesat din oricare stat parte la Convenţie poate solicita autorităţii centrale române acordarea asistenţei pentru organizarea sau protejarea exercitării dreptului de vizitare a unui minor având reşedinţa pe teritoriul României. Articolul 23(1) Autoritatea centrală română va lua legătura cu persoana care exercită autoritatea părintească asupra minorului şi la care acesta îşi are stabilită locuinţa şi va încerca, direct sau prin intermediul unor specialişti, soluţionarea pe cale amiabilă a cererii privind exercitarea dreptului de vizitare. Aceasta va atrage atenţia persoanei care exercită autoritatea părintească asupra minorului şi la care acesta îşi are stabilită locuinţa cu privire la sancţiunile ce pot fi aplicate potrivit prezentei legi, în cazul refuzului de a permite de bunăvoie exercitarea dreptului de vizitare.(2) Autoritatea centrală română va putea solicita participarea autorităţii tutelare, a altor autorităţi ori instituţii a căror cooperare o consideră necesară pentru organizarea exercitării dreptului de vizitare. Articolul 24 (1) În cazul în care copilul la care se referă cererea privind organizarea sau protejarea exercitării dreptului de vizitare refuză constant contactul cu unul dintre părinţi sau manifestă sentimente de aversiune faţă de acesta, instanţa poate dispune, în funcţie de vârsta copilului, ca acesta să urmeze un program de consiliere psihologică, pe o durată ce nu poate depăşi 3 luni.(2) Cererea de chemare în judecată poate fi formulată oricând, după sesizarea autorităţii centrale române cu o cerere privind organizarea sau protejarea exercitării dreptului de vizitare. Dispoziţiile art. 4, 5 şi 7 se aplică în mod corespunzător.(3) Cererea de chemare în judecată se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părinţilor, a persoanei la care se află copilul, după caz, precum şi a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială se află copilul. Dispoziţiile art. 11 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.(4) Încheierea va fi comunicată de către instanţă autorităţilor competente să o pună în aplicare şi autorităţii centrale române, în termen de 5 zile de la redactare.(5) În termen de 10 zile de la comunicare, psihologul numit de instanţă va stabili durata şi conţinutul programului de consiliere psihologică, după o evaluare psihologică iniţială a copilului. Psihologul va comunica, de îndată, instanţei durata programului de consiliere psihologică, precum şi, dacă este cazul, modificarea acestuia.(6) După finalizarea programului, psihologul va întocmi un raport privind evaluarea psihologică finală şi îl va comunica instanţei.(7) Instanţa va comunica raportul autorităţii centrale române, în termen de 5 zile de la comunicare. Articolul 25 (1) Dacă se solicită ca exercitarea dreptului de vizitare să se facă prin deplasarea minorului în afara teritoriului României, dispoziţiile art. 4, 5, 7, 9, 10 şi 17 se aplică în mod corespunzător.(2) Instanţa va putea încuviinţa exercitarea dreptului de vizitare prin deplasarea copilului în afara teritoriului României numai dacă, din probele administrate, rezultă că există garanţii pentru a asigura înapoierea de bunăvoie a copilului în România. Instanţa va putea obliga persoana fizică, instituţia sau organismul interesat beneficiar al dreptului de vizitare la depunerea unei cauţiuni. (3) În cazul în care exercitarea dreptului de vizită este condiţionată de depunerea unei cauţiuni, instanţa va dispune, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, cu privire la termenul în care trebuie depusă cauţiunea, precum şi la momentul restituirii acesteia. Prevederile art. 1.056-1.063 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.(4) Prin hotărâre se va dispune cu privire la suportarea cheltuielilor prilejuite de exercitarea dreptului de vizitare, în conformitate cu art. 26 alineatul final din Convenţie. Articolul 26În funcţie de împrejurări, autoritatea centrală română poate solicita fie autorităţii centrale a statului în care urmează să se afle minorul pe durata vizitei, fie ambasadei ori consulatului României din acel stat, să acorde asistenţă şi cooperare pentru verificarea condiţiilor în care are loc vizita şi pentru a asigura readucerea copilului în ţară la sfârşitul perioadei de vizită. Articolul 27În îndeplinirea obligaţiilor sale, autoritatea centrală română poate, după caz: a)să sesizeze ori să solicite cooperarea organelor de poliţie, a jandarmeriei, a consiliului local sau a oricăror autorităţi competente pentru localizarea copilului despre care are indicii că a fost adus sau reţinut ilicit pe teritoriul României; b)să sesizeze autorităţile competente cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului pentru a lua, dacă este cazul, măsurile necesare de protecţie a copilului adus sau reţinut ilicit pe teritoriul României; c)să încerce soluţionarea pe cale amiabilă a conflictului ivit sau să propună părţilor să apeleze la mediere; d)să iniţieze şi să stabilească forme de colaborare cu avocaţi specializaţi în materia reglementată prin Convenţie şi prin prezenta lege, precum şi cu psihologi specializaţi în psihologia copilului; e)să coopereze, în limita competenţelor, cu instanţa judecătorească pentru soluţionarea în termen cât mai scurt a cererilor adresate autorităţilor române în temeiul Convenţiei; f)să întreprindă orice alte demersuri în vederea punerii în aplicare a prevederilor Convenţiei. În vederea monitorizării aplicării Convenţiei, autoritatea centrală română va putea cere rapoarte explicative din partea tuturor persoanelor şi autorităţilor implicate în punerea în practică a prevederilor Convenţiei. Articolul 28(1) Toate cererile formulate în scopul punerii în aplicare a prevederilor Convenţiei şi ale prezentei legi sunt scutite de taxe.(2) Cheltuielile pentru îndeplinirea de către autoritatea centrală română a obligaţiilor rezultate din Convenţie şi din prezenta lege se suportă din bugetul Ministerului Justiţiei. Articolul 29Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale Codului de procedură civilă. Articolul 30 (1) Modalitatea de exercitare a atribuţiilor Ministerului Justiţiei, în calitate de autoritate centrală, în conformitate cu exigenţele art. 7 din Convenţie, se stabileşte prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei în termen de 3 luni*) de la data intrării în vigoare a prezentei legi. *) A se vedea Ordinul ministrului justiţiei nr. 509/C/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modalităţile de exercitare a atribuţiilor ce revin Ministerului Justiţiei, în calitatea sa de autoritate centrală, desemnată prin Legea nr. 100/1992 pentru aderarea României la Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 25 aprilie 2005.
(2) Până la înfiinţarea Tribunalului pentru minori şi familie Bucureşti cererile prevăzute la art. 2 alin. (1) vor fi soluţionate de secţiile specializate ale Tribunalului Bucureşti. Articolul 31Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.**)**) Legea nr. 369/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004. NOTĂ: Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 63/2014 care nu au fost încorporate în forma republicată a Legii nr. 369/2004 şi care se aplică în continuare ca dispoziţii proprii ale acesteia: Articolul IIProcesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.