Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (1) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 446 din 30 noiembrie 2006

privind pregatirea populatiei pentru aparare

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 990 din 12 decembrie 2006



Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - Cetăţenii români au dreptul şi obligaţia să apere România.

Art. 2. - (1) Pregătirea cetăţenilor români pentru apărare reprezintă activitatea prin care se asigură resursele umane necesare Armatei României, forţelor cu statut militar sau special organizate potrivit legii, forţelor de ordine şi siguranţă publică şi forţelor de protecţie, denumite în continuare instituţii cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, şi cuprinde recrutarea, selecţia, pregătirea şi încadrarea acestora în unităţile instituţiilor respective.

(2) Pregătirea cetăţenilor români pentru apărarea ţării se realizează prin:

a)  îndeplinirea serviciului militar;

b)  participarea la alte forme de pregătire organizate de instituţiile de apărare a ţării şi securitate naţională.

CAPITOLUL II

Indeplinirea serviciului militar

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii comune

Art. 3. - (1) Serviciul militar se îndeplineşte de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au împlinit vârsta de 18 ani, în formele prevăzute de lege.

(2)  Serviciul militar se îndeplineşte în următoarele forme:

a)  activ;

b)  alternativ;

c)  în rezervă.

(3)   Serviciul militar activ se îndeplineşte în calitate de:

a)  militar profesionist;

b)  militar în termen;

c)   elev sau student la instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională, cu excepţia elevilor liceelor şi colegiilor militare;

d)  soldat sau gradat voluntar.

(4)  Serviciul militar în rezervă se îndeplineşte în calitate de:

a)  rezervist voluntar;

b)  rezervist.

(5)  La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar.

(6) Perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrat sau mobilizat constituie vechime în serviciu sau stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptaţi de la prevederile acestui alineat elevii liceelor şi colegiilor militare.

Art 4. - (1) Cetăţenii care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul alternativ.

(2) Modul de executare şi durata serviciului alternativ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 5. - (1) Pe timpul îndeplinirii serviciului militar cetăţenilor le este interzis să desfăşoare activităţi politice în unităţile militare.

(2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor privind sistemul electoral şi partidele politice.

Art. 6. - Nu îndeplinesc serviciul militar şi sunt scoşi din categoria cetăţenilor încorporabili:

a)  cei clasaţi inapţi pentru serviciul militar, cu scoatere din evidenţă, conform baremului medical stabilit potrivit reglementărilor în vigoare;

b)  personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult, precum şi călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin 2 ani;

c)   persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, precum şi cei arestaţi preventiv sau trimişi în judecată, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală.

Art. 7. - (1) Cetăţenii încorporabili, în sensul prezentei legi, sunt consideraţi cetăţenii români, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar, în situaţiile prevăzute la art. 3.

(2) Femeile pot îndeplini, la cerere, oricare dintre formele serviciului militar. Femeile în stare de graviditate întrerup de drept îndeplinirea serviciului militar.

Art. 8. - Cetăţenii cu domiciliul stabil în România, care au dobândit sau au redobândit cetăţenia română, îndeplinesc serviciul militar după o perioadă de cel puţin 6 luni de la stabilirea sau restabilirea în ţară.

Art. 9. - (1) Cetăţenii români care îndeplinesc serviciul militar depun următorul jurământ:

„Eu, ..., jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"

(2)    Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.

(3)   Elevii din liceele şi colegiile militare nu depun jurământul.

SECŢIUNEA a 2-a

Serviciul militar activ

Art. 10. - Sunt consideraţi în serviciu ca militari profesionişti ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate.

Art. 11. - Calitatea de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate se obţine în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 12. - (1) Criteriile de selecţionare şi de admitere a candidaţilor pentru structurile de învăţământ din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale se stabilesc prin ordine ale conducătorilor acestora, cu respectarea prevederilor legale.

(2)   Dacă persoanele prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. c) nu mai continuă studiile şi au îndeplinit îndatoririle militare, prevăzute la art. 3 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4), înainte de a intra în structura de învăţământ prevăzută la alin. (1) sau au terminat cel puţin anul I de studii, sunt trecute în rezervă cu gradul cel mai mare dobândit.

(3)   Tinerii care optează pentru a urma cursurile într-o structură de învăţământ prevăzută la alin. (1) efectuează examinarea psihologică şi medicală gratuit, la centrele militare, centrele zonale, respectiv la unităţile sanitare stabilite de direcţiile de specialitate ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării.

Art. 13. - Soldaţii şi gradaţii voluntari sunt recrutaţi, selecţionaţi, instruiţi şi îşi desfăşoară activitatea potrivit legii.

SECŢIUNEA a 3-a

Serviciul militar în rezervă

Art. 14. - Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă sunt luaţi în evidenţă ca rezervişti.

Art. 15. - (1) In funcţie de modul de utilizare, resursele umane din rezervă fac parte din:

a)  rezerva operaţională;

b)  rezerva generală.

(2)  Rezerva operaţională cuprinde rezerviştii din planurile de mobilizare ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi este formată din:

a)  rezervişti voluntari care consimt, pe bază de contract, să încadreze funcţii în statele de război ale unităţilor;

b)   rezerviştii care au îndeplinit serviciul militar activ în ultimii 5 ani.

(3)   Numărul de funcţii, compunerea pe categorii de personal a rezervei operaţionale, precum şi criteriile de admitere se stabilesc prin ordine ale conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

(4)   Rezerva generală cuprinde cetăţenii încorporabili şi rezerviştii care nu fac parte din rezerva operaţională şi pot fi încorporaţi, concentraţi, respectiv mobilizaţi, pentru instrucţie şi completarea forţelor destinate apărării pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război.

Art. 16. - (1) Rezerviştii voluntari pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru:

a) instruire şi îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace şi/sau pe timpul stării de urgenţă;

b) completarea forţelor destinate apărării la instituirea stării de asediu, la declararea mobilizării sau a stării de război.

(2) In situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), rezerviştii voluntari sunt concentraţi în baza ordinului ministrului/conducătorului instituţiei în subordinea căruia se află unitatea în care este încadrat rezervistul.

Art. 17. - Rezerviştii din rezerva generală pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru instruire şi completarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării ori mobilizaţi la locul de muncă, potrivit legii.

Art. 18. - (1) Prin concentrare, în sensul prezentei legi, se înţelege chemarea rezerviştilor voluntari pentru instruire şi îndeplinirea unor misiuni, precum şi a rezerviştilor din rezerva generală pentru instruire şi completarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării pe timpul stării de asediu.

(2)   Pe timpul stării de asediu, serviciul militar în rezervă începe la data concentrării şi se termină la data desconcentrării.

(3)   Pe timpul mobilizării şi al stării de război, serviciul militar în rezervă începe odată cu data mobilizării şi se termină la data demobilizării.

(4)   La declararea mobilizării, rezerviştii concentraţi şi cetăţenii prevăzuţi la art. 3 alin. (5), încorporaţi, se consideră mobilizaţi, iar serviciul militar se prelungeşte până la data demobilizării.

Art. 19. - (1) In situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (2) şi (3), rezerviştii voluntari se prezintă la unităţile în care sunt încadraţi, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare.

(2) Ordinele de chemare se întocmesc şi se înmânează de către unităţile militare în care sunt încadraţi rezerviştii voluntari.

Art. 20. - (1) Centrele militare, componentă a armatei, au în compunere centre militare zonale, centre militare judeţene şi centre militare ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

(2)   Chemarea cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor care nu fac obiectul prevederilor art. 19 alin. (1) se realizează prin ordin de chemare, întocmit de centrele militare.

(3)   Anunţarea cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor, precum şi înmânarea ordinelor de chemare se realizează de către structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Art. 21. - Pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război, cetăţenii încorporabili şi rezerviştii care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice şi operatori economici cu atribuţii în domeniul apărării îşi continuă activitatea la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

SECŢIUNEA a 4-a

Serviciul militar în termen pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război

Art. 22. - (1) Pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (5), centrele militare efectuează, în perioadele stabilite de Statul Major General, recrutarea-încorporarea cetăţenilor încorporabili.

(2)  Perioada când se efectuează recrutarea-încorporarea se anunţă prin mijloacele de informare în masă.

(3)   Pe baza propunerilor înaintate de centrul militar, prefectul judeţului sau al municipiului Bucureşti emite un ordin de asigurare a activităţilor de recrutare-încorporare, care este obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale, structurile cu atribuţii specifice ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti.

Art. 23. - (1) Sunt încorporaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen bărbaţii, cetăţeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani.

(2)   La cerere, aceştia pot fi încorporaţi imediat după împlinirea vârstei de 18 ani.

(3)   Limita maximă de vârstă până la care cetăţenii români, bărbaţi, pot fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani.

Art. 24. - Durata instruirii militarilor în termen se stabileşte prin ordine ale şefilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Art. 25. - (1) Pentru a fi recrutaţi sau încorporaţi, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare.

(2) Tinerii care, din diferite motive, nu au primit ordin de chemare sunt obligaţi să se prezinte la centrele militare pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul ori reşedinţa, în termen de două luni de la împlinirea vârstei de 20 de ani.

Art. 26. - (1) Stabilirea aptitudinilor din punct de vedere psihologic se efectuează pe baza examinării de specialitate, asigurată de structurile specializate ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării.

(2) In cazurile insuficient documentate sau la sesizarea unor neconcordanţe între starea de sănătate a tânărului şi documentaţia prezentată, precizarea diagnosticului medical se face de comisia de expertiză medico-militară a spitalului militar clinic de urgenţă la care este arondat centrul militar respectiv.

Art. 27. - (1) Recrutarea, încorporarea sau selecţia în structurile de învăţământ din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării se efectuează de comisiile locale de recrutare-încorporare, constituite pe lângă centrele militare.

(2)    Recrutarea-încorporarea reprezintă activitatea executată de centrele militare în vederea selecţiei şi stabilirii aptitudinilor privind îndeplinirea îndatoririlor militare, repartizarea şi trimiterea cetăţenilor români, bărbaţi, la unităţile militare, la datele şi în funcţie de criteriile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen.

(3)  La recrutare-încorporare sau selecţie în structurile de învăţământ din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, fiecare tânăr prezintă documente medicale, care atestă antecedentele patologice personale şi heredocolaterale, eliberate sub semnătura şi parafa medicului de familie. Tinerii care urmează a fi încorporaţi, inclusiv cei care nu posedă documentele menţionate, sunt examinaţi medical, gratuit, în unităţi de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate stabilite de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, de comun acord cu centrele militare. Rezultatele examinării sunt înscrise în fişa medicală;   fondurile   necesare   acestor   activităţi   sunt prevăzute în bugetul Ministerului Sănătăţii Publice.

(4)   Medicul de familie sau, după caz, unitatea sanitară teritorială pe raza căreia domiciliază tânărul are obligaţia ca, la prezentarea acestuia cu ordinul de chemare sau pentru selecţie în structurile de învăţământ din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, să îl consulte şi să îi elibereze documentele prevăzute la alin. (3).

(5)  Forma şi conţinutul documentului eliberat de medicul de familie, care urmează să fie prezentat de tânăr la comisia de recrutare-încorporare, se stabilesc prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

(6)   Fiecare comisie locală de recrutare-încorporare se compune din:

a)  preşedinte: un ofiţer din centrul militar;

b)  membri: un delegat al consiliului local, un delegat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, un delegat al autorităţii publice care încorporează, dacă aceasta este alta decât Ministerul Apărării, un psiholog şi un medic din centrul militar, un medic desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;

c)   secretar: un cadru militar activ sau un salariat civil din centrul militar respectiv.

Art. 28. - (1) Comisiile locale de recrutare-încorporare au următoarele atribuţii:

a)   examinează medical şi testează psihologic tinerii la recrutare şi recruţii la încorporare, stabilind dacă sunt apţi sau nu pentru serviciul militar, în conformitate cu prevederile baremului medical stabilit potrivit reglementărilor în vigoare;

b)   repartizează la recrutare tinerii pe arme, iar la încorporare recruţii pe unităţi şi formaţiuni militare, pentru îndeplinirea serviciului militar;

c)   acordă scutiri de serviciu militar şi amânări de la încorporare recruţilor, în condiţiile prezentei legi.

(2) Hotărârile comisiilor locale de recrutare-încorporare se comunică tinerilor şi recruţilor, în scris.

Art. 29. - (1) Recruţii pot face contestaţie împotriva hotărârilor comisiilor de recrutare-încorporare la comisia de analiză a contestaţiilor privind recrutarea-încorporarea, constituită la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.

Aceasta se compune din:

a)  preşedinte: comandantul centrului militar;

b)  membri: un delegat al consiliului judeţean, un delegat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, un psiholog din centrul militar, un medic desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;

c)   secretar: un cadru militar activ sau un salariat civil din centrul militar respectiv.

(2)   Contestaţia se depune la comisia judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, de analiză a contestaţiilor privind recrutarea-încorporarea, în termen de cel mult două zile de la comunicarea hotărârii care se atacă. Contestaţia trebuie rezolvată în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării.

(3)  Dacă recruţii consideră cu au fost lezaţi într-un drept sau interes legitim, după epuizarea căilor de atac, se pot adresa instanţelor competente.

Art. 30. - (1) Concluziile medicale ale comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de recrutare-încorporare pot fi revocate numai de comisiile de expertiză medico-militară ale spitalelor militare clinice de urgenţă la care sunt arondate centrele militare respective.

(2)   Concluziile medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară ale spitalelor militare clinice de urgenţă pot fi revocate numai de comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Apărării.

(3)   Concluziile examinării psihologice pot fi revocate numai de structura militară de specialitate.

(4)   Hotărârile comisiei centrale de expertiză medico-militară şi ale structurilor prevăzute la alin. (2) se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare şi sunt definitive.

Art. 31. - (1) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, asigură personalul medico-sanitar auxiliar şi instrumentarul medical necesar efectuării examenului medical. De asemenea, organizează tratamentul medical prin medicii de familie şi asigură recruţilor asistenţă şi tratament medical gratuit în spitale sau în dispensare/policlinici pentru acele boli care îi fac temporar inapţi pentru serviciul militar.

(2) Tinerii au obligaţia să se prezinte la centrul militar pe raza căruia domiciliază, în termen de cel mult 3 luni de la data clarificării situaţiei medico-militare.

Art. 32. - (1) Recruţii care sunt întreţinători unici de familie şi contribuie efectiv la întreţinerea acesteia sunt scutiţi de serviciul militar dacă:

a)   soţia recrutului este bolnavă, încadrată în gradul I sau II de invaliditate;

b)  recrutul are unul sau mai mulţi copii minori, iar soţia acestuia a decedat;

c)   părinţii recrutului au împlinit vârsta standard de pensionare;

d)  ambii părinţi sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vârstă;

e)   părintele în viaţă îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la lit. c) sau d);

f)  părintele despărţit legal ori în fapt, aflat în întreţinerea recrutului, îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la lit. c) sau d), dacă despărţirea a avut loc cu cel puţin 2 ani înainte de recrutare;

g)  în caz de calamităţi naturale, la cerere.

(2)   De asemenea, sunt scutiţi de serviciul militar şi recruţii care sunt unici susţinători ai surorilor şi fraţilor invalizi de gradul I sau II, dacă contribuie efectiv la întreţinerea lor.

(3)  Recruţii adoptaţi beneficiază de prevederile lit. c)-g) ale alin. (1), dacă adopţia a avut loc cu cel puţin 2 ani înainte de recrutare.

Art. 33. - (1) Se consideră unic susţinător al părinţilor ori al surorilor sau al fraţilor minori recrutul care:

a)  nu mai are alţi fraţi sau surori majori, apţi de muncă;

b)  mai are fraţi ori surori, dar aceştia nu pot contribui la întreţinerea părinţilor deoarece sunt elevi sau studenţi la instituţiile militare de învăţământ, îndeplinesc serviciul militar în termen, sunt elevi la şcolile militare de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri activi ori sunt invalizi de gradul I sau II;

c)   mai are fraţi sau surori majori, apţi de muncă, dar aceştia execută o pedeapsă privativă de libertate.

(2) Prin contribuţie efectivă se înţelege participarea permanentă a recrutului la întreţinerea părinţilor, surorilor şi fraţilor minori cu o parte însemnată din veniturile lui, precum şi la îngrijirea acestora, în cazul când prezenţa recrutului este absolut necesară.

Art. 34. - Amânarea de la încorporare se acordă:

a)   recruţilor găsiţi la încorporare bolnavi de una dintre bolile prevăzute în baremul medical stabilit potrivit reglementărilor în vigoare;

b)  elevilor liceelor de la învăţământul de zi şi seral, ai şcolilor postliceale ori echivalente acestora, până la absolvirea studiilor. Pierd dreptul de amânare de la încorporare elevii exmatriculaţi pe o durată mai mare de un an, precum şi cei care repetă anul sau clasa mai mult de un an, din motive imputabile acestora;

c)  celor care au greutăţi familiale deosebite şi care se încadrează în următoarele situaţii: părinţii au mai mulţi copii, dintre care cel puţin 2 copii minori, iar copilul cel mai mare este încorporat; părinţii îndeplinesc condiţiile de vârstă pentru ca fiul să fie scutit de serviciul militar, dar mai au un copil major, încadrat în gradul I sau II de invaliditate, care are cel puţin 2 copii minori şi nu poate contribui la întreţinerea părinţilor; unul dintre părinţi a decedat, iar cel în viaţă are în întreţinere cel puţin 2 copii minori; recrutul nu are părinţi, a fost crescut de bunici sau de altă persoană, până la vârsta de 14 ani, nu a fost adoptat, locuieşte cu cei care l-au crescut, aceştia sunt bolnavi şi se încadrează în gradul I sau II de invaliditate ori au vârsta prevăzută la art. 32 lit. c) sau recrutul are cel puţin 2 copii minori în vârstă de până la 7 ani. Pentru cazurile prevăzute anterior, venitul mediu lunar al celor care au nevoie de întreţinere să nu fie mai mare decât cuantumul minim stabilit la pensia integrală pentru limită de vârstă, prevăzut de dispoziţiile legale;

d)   recruţilor care sunt unici susţinători ai surorilor sau fraţilor minori, până la majoratul unuia dintre ei.

Art. 35. - Dacă pe timpul îndeplinirii serviciului militar în termen se produce una dintre situaţiile prevăzute la art. 32, 33 şi 34, cei în cauză vor fi trimişi la domiciliu.

Art. 36. - La constatarea încetării cauzelor de scutire sau de amânare de la încorporare, recruţii şi militarii trimişi la domiciliu vor fi chemaţi pentru îndeplinirea ori completarea serviciului militar în termen, dacă nu au împlinit vârsta de 35 de ani.

SECŢIUNEA a 5-a

Cadrele militare în activitate, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari

Art. 37. - Condiţiile de admitere în instituţiile militare de învăţământ se stabilesc de ministerele care le au în subordine sau de instituţiile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

Art. 38. - Tinerii admişi în instituţiile militare de învăţământ, cu excepţia celor din liceele şi colegiile militare, sunt consideraţi voluntari.

Art. 39. - Elevii şcolilor militare şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ, care nu mai continuă studiile, pot fi trimişi, în situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (5), la unităţi militare pentru completarea serviciului militar.

CAPITOLUL III

Evidenţa militară

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Art. 40. - (1) Totalitatea cetăţenilor români născuţi în acelaşi an formează un contingent, care este indicat de anul naşterii.

(2) Evidenţa militară a cetăţenilor încorporabili şi a rezerviştilor reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate pentru cunoaşterea şi actualizarea datelor referitoare la identitatea, pregătirea profesională, militară şi de specialitate, ocupaţia, locul de muncă, domiciliul şi situaţia medico-militară a acestora.

Art. 41. - (1) Soldaţii şi gradaţii în rezervă se ţin în evidenţă până la împlinirea vârstei de 45 de ani, astfel:

a)  clasa I: până la 35 de ani inclusiv;

b)  clasa a II-a: de la 36 de ani până la 40 de ani inclusiv;

c)  clasa a III-a: de la 41 de ani până la 45 de ani inclusiv.

(2)  Cadrele militare în rezervă se ţin în evidenţă, pe clase de evidenţă, până la împlinirea vârstei prevăzute de lege.

(3)  Cetăţenii români, bărbaţi, aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 6 lit. a) se scot din evidenţă la data constatării situaţiilor respective, cei menţionaţi la art. 6 lit. b) se scot din evidenţă la împlinirea vârstei de 35 de ani, iar cei menţionaţi la art. 6 lit. c), la data pronunţării sentinţei definitive.

Art. 42. - Cetăţenii încorporabili, scoşi din evidenţă în condiţiile art. 41 alin. (3), nu mai fac obiectul prevederilor art. 3 alin. (5).

SECŢIUNEA a 2-a

Atribuţiile privind evidenţa militară

Art. 43. - (1) Elaborarea cadrului normativ, precum şi conducerea, îndrumarea şi controlul activităţii de evidenţă militară a cetăţenilor încorporabili şi a rezerviştilor, pe întregul teritoriu al României, se execută de Statul Major General.

(2)   Organele specializate în ţinerea evidenţei militare sunt centrele militare.

(3)   Evidenţa militară a recruţilor se ţine după domiciliul sau reşedinţa acestora, iar a militarilor rezervişti, numai după domiciliu.

(4)   Structurile militare din compunerea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării ţin evidenţa militară pentru rezerviştii voluntari proprii.

(5)  Structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor au atribuţii pe linie de evidenţă militară, conform prezentei legi.

(6)    Obligaţii privind evidenţa militară mai au şi următoarele structuri:

a)   instanţele judecătoreşti şi parchetele organizate pe lângă acestea, precum şi penitenciarele;

b)  angajatorii;

c)  direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Art.   44.    -   Pentru   ţinerea   evidenţei   militare   şi organizarea activităţii de anunţare şi trimitere a resurselor umane şi materiale în vederea completării unităţilor militare, centrele militare desfăşoară următoarele activităţi:

a)  colaborează cu unităţile prevăzute la art. 43 alin. (4) pe linia evidenţei militare a rezerviştilor voluntari, în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării;

b)    coordonează, îndrumă şi verifică activitatea desfăşurată de structurile prevăzute la art. 43 alin. (5) pe linia evidenţei, anunţării şi trimiterii resurselor la unităţi, în baza ordinului comun al ministrului apărării şi al ministrului administraţiei şi internelor;

c)   coordonează şi verifică activitatea privind evidenţa militară la structurile prevăzute la art. 43 alin. (6), în baza hotărârii Guvernului.

Art. 45. - (1) Structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor au următoarele obligaţii privind evidenţa militară:

a)   să înmâneze cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor ordinele de chemare şi să-i trimită la data, ora şi locul prevăzute de acestea;

b)   să comunice centrelor militare, semestrial, situaţia cetăţenilor români, încorporabili şi rezervişti, cu domiciliul în străinătate;

c)   să urmărească, în baza măsurilor ordonate de organele de urmărire penală, şi să conducă la locul indicat de acestea cetăţenii încorporabili şi rezerviştii neprezentaţi la încorporare sau mobilizare, mobilizaţi la locul de muncă, absenţi nejustificat, precum şi militarii dezertori;

d)   să întocmească anual tabele nominale cu cetăţenii români, bărbaţi, care urmează să împlinească 18 ani în anul următor şi să le trimită centrului militar până la data de 1 noiembrie;

e)  să comunice centrelor militare, în termen de 10 zile, cazurile de deces ale cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor;

f)   să comunice lunar centrelor militare cetăţenii încorporabili şi rezerviştii care şi-au schimbat domiciliul pe raza de competenţă, pe suport de memorare.

(2) Structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor situate în localităţile în care nu funcţionează centre militare au, în plus faţă de cele specificate la alin. (1), următoarele obligaţii pe linia evidenţei militare:

a)   să ţină evidenţa nominală a cetăţenilor încorporabili şi a rezerviştilor;

b)   să actualizeze în documentele de evidenţă militară ale cetăţenilor încorporabili şi ale rezerviştilor datele privind luarea ori scoaterea din evidenţă, schimbarea domiciliului sau reşedinţei şi să le comunice lunar centrelor militare.

Art. 46. - Angajatorii au următoarele obligaţii privind evidenţa militară a salariaţilor proprii sau, după caz, a celor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă:

a)   să ţină evidenţa cetăţenilor încorporabili şi a rezerviştilor prevăzuţi la art. 15 alin. (2) şi să comunice centrelor militare încadrările, transferurile, încetarea relaţiilor de muncă, precum şi orice alte schimbări în datele de evidenţă militară ale acestora;

b)   la angajare, să solicite cetăţenilor documentele personale de evidenţă militară;

c)   să acorde salariaţilor sprijinul necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor referitoare la serviciul militar;

d)   să suspende, în condiţiile legii, raporturile de muncă sau raporturile de serviciu care presupun absenţa de la locul de muncă, după caz, ale salariaţilor care îndeplinesc serviciul militar în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (5). Angajatorii sunt obligaţi să păstreze locul de muncă pe toată durata cât salariaţii îşi îndeplinesc îndatoririle militare.

Art. 47. - Direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc şi transmit centrelor militare anual, până la data de 1 noiembrie, tabele nominale cu cetăţenii români, bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care au fost înregistraţi cu afecţiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar.

Art. 48. - Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură transmiterea de către şcolile speciale, şcolile profesionale speciale şi centrele de reeducare la centrele militare, anual, până la data de 1 noiembrie, a tabelelor nominale cu tinerii care au urmat cursurile acestora, cu rezultatele examinărilor efectuate de comisiile de expertiză medicală persoane cu handicap adulţi din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Art. 49. - (1) Instanţele judecătoreşti care au dispus luarea măsurii arestării preventive ori au pronunţat pedeapsa închisorii împotriva cetăţeanului încorporabil sau a rezervistului sunt obligate să comunice centrelor militare copie de pe încheierea de şedinţă ori de pe hotărârea judecătorească definitivă, în termen de 10 zile de la data dispunerii măsurii sau de la data rămânerii definitive a hotărârii, după caz.

(2) In cazul revocării măsurii arestării preventive ori a desfiinţării, prin exercitarea unei căi de atac, a hotărârii judecătoreşti prevăzute la alin. (1), instanţele judecătoreşti competente sunt obligate să comunice centrelor militare, în termen de 10 zile de la pronunţare, copie de pe încheierea de şedinţă prin care s-a dispus revocarea măsurii ori a deciziei prin care s-a desfiinţat hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii, după caz.

Art. 50. - Evidenţa militară a cetăţenilor români care se găsesc în străinătate pe o durată mai mare de 45 de zile se ţine de centrele militare pe raza cărora domiciliază.

Art. 51. - Centrele militare pot chema recruţii şi militarii rezervişti pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară o dată pe an.

Art. 52. - (1) Documentul de evidenţă militară aflat asupra cetăţenilor încorporabili sau recruţilor este adeverinţa de recrutare, pentru rezervişti este livretul militar, iar pentru persoanele fără obligaţii militare, certificatul militar. Rezerviştii voluntari primesc legitimaţie militară, eliberată potrivit reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării.

(2) Pierderea livretului militar se anunţă la organul de evidenţă militară, în termen de 5 zile, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în termen de 10 zile de la constatare.

Art. 53.  -  (1)  Evidenţa livretelor militare se ţine   de către centrele militare, iar a ordinelor de chemare,   de centrele militare sau, după caz, de celelalte instituţii   cu atribuţii în domeniul apărării.

(2) Normele privind eliberarea, evidenţa şi controlul mânuirii livretelor militare şi a documentelor de evidenţă militară cu regim special se stabilesc prin ordin al şefului Statului Major General.

CAPITOLUL IV

Serviciul alternativ prin alte forme de pregătire a populaţiei pentru apărare

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii comune

Art. 54. - (1) Prin alte forme de pregătire a populaţiei pentru apărare se înţelege:

a)  pregătirea persoanelor cu atribuţii de conducere din sistemul administraţiei publice la nivel central şi local;

b)  pregătirea premilitară a tinerilor;

c)  pregătirea privind modul de acţiune în situaţii de urgenţă civilă;

d)  pregătirea în formaţiuni sanitar-voluntare;

e)  alte forme de pregătire.

(2)  Cetăţenii cuprinşi în formele de pregătire a populaţiei pentru apărare, prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), pe timpul stării de urgenţă, de asediu, al mobilizării şi al stării de război, se constituie în subunităţi, potrivit legii, sau îşi continuă activitatea la locul de muncă.

(3)   Participarea la orice formă de pregătire pentru apărare nu substituie formele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) şi c).

Art. 55. - Organizarea şi a altor forme de pregătire a populaţiei pentru apărare se face prin lege.

SECŢIUNEA a 2-a

Pregătirea pentru apărare a persoanelor cu atribuţii de conducere în domeniul administraţiei publice,la nivel central şi local

Art. 56. - (1) Miniştrii şi demnitarii cu rang corespunzător acestora, secretarii şi subsecretarii de stat, precum şi prefecţii, subprefecţii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarii, secretarii municipiului Bucureşti şi ai judeţelor, secretarii municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi ai comunelor, conducătorii operatorilor economici şi instituţiilor publice cu atribuţii la mobilizare şi pe timp de război sunt obligaţi să participe la activităţi de pregătire specifică, organizate prin grija Statului Major General şi a structurilor militare subordonate.

(2) Modul de organizare a activităţilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

Art. 57. - După încheierea formelor de pregătire, persoanelor prevăzute la art. 56 alin. (1) li se pot acorda grade militare în rezervă ori acestea pot fi înaintate la gradul următor, potrivit legii.

SECŢIUNEA a 3-a

Pregătirea premilitară a tinerilor

Art. 58. - Pregătirea premilitară a tinerilor este organizată pe bază de voluntariat, cu tinerii apţi din punct de vedere medical, care au împlinit vârsta de 15 ani şi până la încorporare.

Art. 59. - Pregătirea premilitară a tinerilor este organizată şi realizată de Ministerul Apărării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. In acest scop, acestea colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Autoritatea Naţională pentru Tineret, cu alte autorităţi ale administraţiei publice, precum şi cu organizaţii neguvernamentale.

Art. 60. - (1) Pregătirea premilitară a tinerilor se realizează în centre organizate pe lângă unităţile militare.

(2)   Modul de organizare şi desfăşurare a pregătirii premilitare a tinerilor se stabileşte prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi al ministrului educaţiei şi cercetării.

(3)    Fondurile necesare se asigură din bugetele ministerelor organizatoare.

Art. 61. - Participanţii la pregătirea premilitară a tinerilor beneficiază gratuit de asistenţă medicală, medicamente, spitalizare şi pensii pentru accidentele sau bolile ce au survenit pe timpul pregătirii şi în legătură cu activitatea de pregătire militară.

SECŢIUNEA a 4-a

Pregătirea privind modul de acţiune în situaţii de urgenţă

Art. 62. - Cetăţenii români au dreptul de a participa ca voluntari la acţiunile organizate de autorităţile administraţiei publice locale în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare.

Art. 63. - Serviciile de urgenţă voluntare se constituie, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare, în comune, oraşe şi municipii, în subordinea consiliilor locale, din personal voluntar din cadrul instituţiilor publice, al operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate.

SECŢIUNEA a 5-a

Pregătirea în formaţiuni sanitar-voluntare

Art. 64. - Organizarea, încadrarea şi funcţionarea formaţiunilor sanitar-voluntare şi pregătirea surorilor de Cruce Roşie se realizează de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, în condiţiile legii.

Art. 65. - (1) Inzestrarea formaţiunilor sanitar-voluntare cu materialele necesare instruirii şi acordării primului ajutor se asigură potrivit legii.

(2) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale formaţiunilor sanitar-voluntare se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

CAPITOLUL V

Obligaţiile şi drepturile cetăţenilor care participă la pregătirea pentru apărarea ţării

Art. 66. - Cetăţenii români, pe timpul îndeplinirii serviciului militar, sunt obligaţi să respecte jurământul militar.

Art. 67. - (1) Tinerii chemaţi la recrutare, recruţii şi militarii rezervişti sunt obligaţi:

a)  să primească ordinele de chemare emise de centrele militare şi să se prezinte la locul, data şi ora prevăzute în acestea;

b)  să se prezinte la centrul militar pentru: primirea livretului militar la trecerea în rezervă; predarea adeverinţei de recrutare, a livretului militar şi a ordinului de chemare la mobilizare, după caz, înainte de plecarea în străinătate, precum şi ridicarea documentelor respective la înapoierea în ţară; ridicarea documentelor de evidenţă militară duplicat, eliberate ca urmare a pierderii sau distrugerii documentelor originale;

c)  să anunţe, în scris, centrul militar, în termen de 5 zile, respectiv două zile, în situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (5), despre pierderea ori deteriorarea documentelor personale de evidenţă militară sau a ordinului de chemare la mobilizare.

(2) Rezerviştii voluntari sunt obligaţi să participe la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare.

Art. 68. - (1) Neprezentarea la recrutare, la încorporare, la concentrare, la mobilizare sau pentru clarificarea situaţiei militare, la data fixată prin ordinul de chemare, poate fi motivată:

a)  dacă tânărul este bolnav, în imposibilitatea de a se deplasa, situaţie dovedită cu certificatul medical eliberat de organele sanitare competente;

b)  în cazul decesului unui membru al familiei - părinte, soţie, copil, unul dintre socri, frate sau soră -, pe baza certificatului de deces;

c)  în caz de forţă majoră, pe baza dovezii eliberate de autorităţile administraţiei publice locale.

(2) Cei chemaţi la recrutare, la încorporare, la concentrare sau la mobilizare ori, după caz, membrii familiilor lor, precum şi autorităţile şi instituţiile publice şi operatorii economici la care aceştia sunt salariaţi au obligaţia de a anunţa imediat centrelor militare motivele neprezentării la locul, data şi ora prevăzute în ordinele de chemare, urmând ca în termen de 15 zile să prezinte acte justificative.

Art. 69. - (1) Recruţii chemaţi la centrele militare judeţene, municipale sau de sector în vederea încorporării, dar care nu au fost încorporaţi, precum şi cei trecuţi în rezervă ori trimişi la domiciliu sunt obligaţi să se prezinte la locurile de muncă în termen de 5 zile de la data la care li s-a comunicat că nu vor fi încorporaţi, respectiv în termen de 30 de zile de la data trecerii în rezervă sau a trimiterii la domiciliu.

(2) Data încorporării şi trecerii în rezervă pentru cei care au îndeplinit serviciul militar este cea consemnată în livretul militar.

Art. 70. - (1) Militarii în termen, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ au dreptul gratuit la hrană, echipament, medicamente, pensie pentru pierderea capacităţii de muncă, soldă şi documente militare de transport la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar şi pe timpul executării acestuia, la trecerea în rezervă sau la trimiterea la domiciliu, la concentrare, la mobilizare şi la demobilizare, în caz de concedii, permisii, internări şi ieşiri din spitale şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale. Dreptul la documente militare de transport îl au şi tinerii chemaţi la recrutare şi recruţii chemaţi la încorporare.

(2)   Recruţii şi cei care sunt internaţi în spitale pentru stabilirea situaţiei medico-militare au dreptul gratuit la asistenţă medicală, medicamente, întreţinere şi documente militare de transport, iar cei încadraţi în muncă beneficiază şi de ajutoare pentru incapacitate temporară de muncă.

(3)   Militarilor rezervişti care, pe timpul îndeplinirii serviciului militar în termen, s-au pregătit prin cursuri în anumite meserii având echivalent în viaţa civilă li se recunoaşte calificarea obţinută, pe baza actelor de atestare eliberate de unităţile militare, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Art. 71. - Militarii în termen, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ au dreptul la ajutoare în caz de deces al soţiei, copiilor sau al altor persoane aflate în întreţinerea acestora înainte de încorporare, în cuantumul stabilit prin acte normative.

Art. 72. - Recruţii chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen primesc de la autorităţile şi instituţiile publice sau de la operatorii economici la care sunt încadraţi toate drepturile la zi, inclusiv compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Art. 73. - (1) Contractele de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen ori pentru concentrare se menţin, în condiţiile prevăzute de lege.

(2)   Desfacerea contractelor de muncă ale persoanelor prevăzute la alin. (1) nu se poate face decât ca urmare a dizolvării operatorilor economici ori a desfiinţării autorităţilor sau instituţiilor publice. In aceste situaţii, cel care angajează sau agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă vor asigura cu prioritate plasarea celor în cauză în alte locuri de muncă echivalente, în aceeaşi localitate, potrivit pregătirii şi capacităţii profesionale, sau, gratuit, reconversia profesională pentru profesiuni care, într-o anumită perioadă, sunt cerute de situaţia economică pe piaţa forţei de muncă.

(3)    Posturile în care sunt încadrate persoanele prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate, pe timpul cât acestea îndeplinesc serviciul militar, numai pe baza unor contracte de muncă individuale pe durată determinată.

Art. 74. - Rezerviştii şi cetăţenii încorporaţi pe timpul îndeplinirii serviciului militar beneficiază de aceleaşi drepturi băneşti ca şi categoriile de personal activ din care fac parte.

Art. 75. - Tinerii chemaţi la recrutare, recruţii şi militarii rezervişti care au calitatea de salariaţi şi sunt chemaţi la centrele militare, pentru clarificarea situaţiei militare, au dreptul la concediu plătit de maximum 5 zile.

CAPITOLUL VI

Asigurarea materială şi financiară

Art. 76. - Consiliile judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sisteme şi servicii informatice, autoturisme, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 77. - (1) Cheltuielile de reparaţii, întreţinere şi amenajare a localurilor centrelor militare judeţene, municipale şi de sector se suportă de autorităţile administraţiei publice locale.

(2)   Reparaţiile capitale pentru localurile aflate în administrarea Ministerului Apărării se suportă de acest minister.

(3)  Cheltuielile de modernizare a patrimoniului centrelor militare, cele pentru achiziţionarea de carburanţi-lubrifianţi şi pentru paza localurilor centrelor militare se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale.

Art. 78. - Autorităţile administraţiei publice locale pot dispune mutarea centrelor militare din localurile care le-au fost puse la dispoziţie, numai cu acordul Ministerului Apărării şi numai după ce noile localuri au fost amenajate conform prevederilor legale.

Art. 79. - Autorităţile administraţiei publice locale asigură plata personalului din afara centrelor militare care desfăşoară activitate în cadrul comisiilor locale de recrutare-încorporare.

CAPITOLUL VII

Sancţiuni

Art. 80. - (1) Constituie contravenţie săvârşirea de către cetăţenii încorporabili şi de către rezervişti a uneia dintre următoarele fapte:

a)  refuzul de a primi ordinul de chemare;

b)   prezentarea cu întârziere la comisia locală de recrutare-încorporare la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare, dacă întârzierea nu depăşeşte 3 zile, astfel încât fapta să constituie infracţiune, iar în cazul în care nu au primit ordin de chemare, în termen de cel mult două luni de la împlinirea vârstei de 18 ani;

c)   neprezentarea la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare, pentru clarificarea situaţiei militare sau pentru concentrare;

d)   neprezentarea, înaintea plecării din ţară, la organul de evidenţă militară, pentru a preda livretul militar, adeverinţa de recrutare ori ordinul de chemare la mobilizare;

e)   neprezentarea, în termenul legal, pentru primirea documentelor personale de evidenţă militară;

f)   întârzierea nejustificată la recrutare-încorporare, concentrare, mobilizare sau pentru clarificarea situaţiei militare, la instituirea stării de urgenţă, a stării de asediu sau la declararea mobilizării ori a stării de război;

g)  pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea documentelor personale de evidenţă militară;

h) neprezentarea la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare;

i) neprezentarea pentru executarea serviciului alternativ.

(2) Constituie contravenţie săvârşirea de către angajatori a uneia dintre următoarele fapte:

a)    neactualizarea evidenţei militare a cetăţenilor încorporabili şi a rezerviştilor;

b)   necomunicarea, în termenul stabilit, a schimbărilor survenite în datele de evidenţă militară ale cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor;

c)   neprezentarea sau neasigurarea persoanelor stabilite pentru încadrarea comisiilor locale de recrutare-încorporare;

d)   neînmânarea ordinelor de chemare şi netrimiterea dovezilor de înmânare a ordinelor de chemare în termenul stabilit;

e)   neacordarea pentru salariaţi a sprijinului necesar îndeplinirii obligaţiilor referitoare la serviciul militar;

f)  nerespectarea prevederilor art. 46 lit. d).

Art. 81. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 80 alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a)  cu amendă de la 50 lei la 100 lei, fapta prevăzută la lit. d), e) şi g);

b)   cu amendă de la 100 lei la 300 lei, faptele prevăzute la lit. c) şi h);

c)  cu amendă de la 200 lei la 400 lei, fapta prevăzută la lit. b);

d)   cu amendă de la 400 lei la 800 lei, faptele prevăzute la lit. a), f) şi i).

(2) Contravenţiile prevăzute la art. 80 alin. (2) se sancţionează după cum urmează:

a)   cu amendă de la 800 lei la 1.000 lei, faptele prevăzute la lit. a)-e);

b)   cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, fapta prevăzută la lit. f).

(3) Cuantumul amenzilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Art. 82. - Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 80 şi 81 se fac, respectiv se aplică, de persoanele împuternicite de Statul Major General, precum şi de comandantul centrului militar şi ofiţerii special desemnaţi de către acesta, numai pe raza teritorială de competenţă a centrului militar.

Art. 83. - (1) Dispoziţiile art. 80 şi 81 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Contravenientul poate să achite, în termen de 48 de ore, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta respectivă.

Art. 84. - Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, prin structurile sale locale, pune la dispoziţia structurilor Ministerului Apărării cu atribuţii privind evidenţa recruţilor şi a rezerviştilor, la solicitarea acestor instituţii, informaţiile cerute pentru actualizarea bazei de date proprii.

Art. 85. - In termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va adopta normele de punere în aplicare a acesteia.

Art. 86. - Instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării informează populaţia, săptămânal şi ori de câte ori este nevoie, atât prin presa proprie, cât şi prin emisiuni de radio şi televiziune, transmise fără plată de posturile publice de radio şi televiziune, despre evenimentele şi responsabilităţile privind apărarea ţării.

Art. 87. - Rezerviştii care, la data suspendării serviciului militar obligatoriu, sunt cuprinşi în planurile de mobilizare ale structurilor din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării rămân în această poziţie până la înlocuirea cu rezervişti voluntari sau până la împlinirea limitei de vârstă pentru clasa a III-a de evidenţă.

Art. 88. - Pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război, cetăţenii au obligaţia să furnizeze structurilor de specialitate informaţii ce privesc siguranţa naţională.

Art. 89. - Instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării pot distribui rezerviştilor voluntari articole de echipament militar, care pot fi păstrate la domiciliul acestora şi pe care aceştia le pot purta, potrivit instrucţiunilor aprobate prin ordin al conducătorilor acestora.

Art. 90. - In funcţie de nevoile pentru apărare, cetăţenii care nu au obligaţii militare şi care nu execută servicii alternative prestează activităţile pentru care sunt apţi, impuse de stările prevăzute la art. 3 alin. (5), la cererea Ministerului Apărării, transmisă autorităţilor publice locale.

Art. 91. - Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Art. 92. - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 11 iunie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ


SmartCity5

COMENTARII la Legea 446/2006

 
13.02.2015 00:21:14  Anonim  a scris :
Eu cetateanul Vasile JUR sa apar tara de cretinii care au dat legea asta si de coruptii din guvern si parlament, JUR sa ii prind si sa le dau puscarie pe viata, asta JUR .. a-ti inebunit cu totii futu-va in gura de cretini imbecil, VOI FACETI RAZBOAIE si poporul sa isi lase COAIELE PE CIMPUL DE LUPTA ? SERIOS ? EU VASILE nu omo rpe nimeni, cu toti o sa maninc si o sa BIAU si o sa dansam dupa MANELE, noi ROMANII NU AVEM DUSMANII dar voi politicienii sinteti dusmanii nostrii ai POPORULUI ROMAN. tradatorii de tara si NEAM ROMANESC, sa va fie rusine TARADATORILOR, noi ne ducem la razboi sa puteti voi politicienii sa FURATI NU ????? imbecililor sa va dau MUIE cu muia lui chiorul de de basescu retardatulala de betiv
   
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 446/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu