Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.64 din 11.10.1991

privind brevetele de invenţie (republicare)
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 613 din 19 august 2014



SmartCity1


*) Republicată în temeiul art. 18 din Legea nr. 83/2014 privind invenţiile de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 26 iunie 2014, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 64/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, a fost rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 18 septembrie 2007 şi ulterior a fost modificată prin:

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare;

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare. Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile prevăzute de lege.(2) Sunt, de asemenea, recunoscute şi apărate drepturile decurgând din brevetul european, conform legii. Articolul 2În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a)brevet european - brevetul acordat conform Convenţiei brevetului european; b)cerere internaţională - cererea de protecţie a unei invenţii, înregistrată conform Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor; c)consilier în proprietate industrială - persoana specializată în acordarea asistenţei în domeniul proprietăţii industriale (invenţii, mărci, desene, modele etc.), care desfăşoară legal această activitate; d)Convenţia brevetului european - Convenţia privind brevetul european, adoptată la München la 5 octombrie 1973, astfel cum a fost amendată prin Actul de revizuire a art. 63 din Convenţia din 17 decembrie 1991 şi prin deciziile Consiliului de administraţie al Organizaţiei Europene a Brevetelor din 21 decembrie 1978, 13 decembrie 1994, 20 octombrie 1995, 5 decembrie 1996 şi 10 decembrie 1998, precum şi prin Actul de revizuire a acesteia, adoptat la München la 29 noiembrie 2000; e)Convenţia de la Paris - Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris, astfel cum a fost revizuită şi modificată; f)descriere - prezentarea în scris a invenţiei; g)inventator - persoana care a creat invenţia; h)mandatar autorizat - consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi calitate de reprezentare în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci; i)OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; j)predecesor - persoana fizică sau juridică îndreptăţită la brevet anterior depunerii cererii de brevet; k)publicare - difuzarea informaţiei într-un mod accesibil publicului; l)solicitant - persoana fizică sau juridică care cere acordarea unui brevet de invenţie; m)succesor în drepturi - orice persoană fizică sau juridică căreia i s-a transmis fie dreptul la acordarea brevetului de invenţie, fie drepturile care decurg dintr-un brevet de invenţie eliberat; n)revendicare - partea de brevet care cuprinde obiectul protecţiei solicitate şi al cărei conţinut determină întinderea protecţiei; o)titularul brevetului - persoana fizică sau juridică căreia îi aparţine dreptul conferit prin brevet; p)unitate - persoana juridică care funcţionează legal; q)persoana care exploatează invenţia - persoana fizică sau juridică care o pune în aplicare în mod legal. Persoana care exploatează invenţia poate să fie identică cu titularul brevetului. Articolul 3Dreptul la brevet de invenţie aparţine inventatorului sau succesorului său în drepturi. Articolul 4(1) În cazul în care invenţia a fost creată împreună de mai mulţi inventatori, fiecare dintre aceştia are calitatea de coautor al invenţiei, iar dreptul aparţine în comun acestora.(2) Dacă două sau mai multe persoane au creat aceeaşi invenţie, independent una de alta, dreptul la brevet aparţine aceleia care a depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit este cea mai veche. Articolul 5Persoanele fizice sau juridice străine având domiciliul sau sediul în afara teritoriului României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este parte. Capitolul IIInvenţia brevetabilă Articolul 6 (1) Un brevet poate fi acordat pentru orice invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.(2) Invenţiile din domeniul biotehnologiei sunt brevetabile dacă se referă la:a)un material biologic care este izolat din mediul natural sau este produs prin orice procedeu tehnic, chiar dacă înainte se producea în natură; b)plante sau animale, dacă posibilitatea tehnică de realizare a invenţiei nu se limitează la un anumit soi de plante sau la o anumită rasă de animale; c)un procedeu microbiologic sau la un alt procedeu tehnic ori un produs, altul decât un soi de plante sau o rasă de animale, obţinut prin acest procedeu; d)un element izolat al corpului uman sau altfel produs printr-un procedeu tehnic, inclusiv secvenţa sau secvenţa parţială a unei gene, chiar dacă structura acelui element este identică cu structura unui element natural. Articolul 7(1) Nu sunt considerate invenţii, în sensul art. 6, în special:a)descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice; b)creaţiile estetice; c)planurile, principiile şi metodele în exercitarea de activităţi mentale, în materie de jocuri sau în domeniul activităţilor economice, şi nici programele de calculator; d)prezentările de informaţii. (2) Prevederile alin. (1) nu exclud brevetabilitatea obiectelor sau activităţilor prevăzute în acest alineat decât în măsura în care cererea de brevet de invenţie ori brevetul de invenţie se referă la astfel de obiecte sau activităţi considerate în sine. Articolul 8 (1) Nu se acordă brevet de invenţie, potrivit prezentei legi, pentru:a)invenţiile a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv pentru cele dăunătoare sănătăţii şi vieţii persoanelor, animalelor ori plantelor, şi care sunt de natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiţia ca această excludere să nu depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă printr-o dispoziţie legală; b)soiurile de plante şi rasele de animale, şi nici pentru procedeele esenţial biologice pentru obţinerea plantelor sau animalelor. Prevederea nu se aplică procedeelor microbiologice şi produselor obţinute prin aceste procedee; c)invenţiile având ca obiect corpul uman în diferitele stadii ale formării şi dezvoltării sale, şi nici pentru simpla descoperire a unuia dintre elementele sale, inclusiv secvenţa sau secvenţa parţială a unei gene; d)metodele de tratament al corpului uman sau animal, prin chirurgie ori prin terapie, şi metodele de diagnosticare practicate asupra corpului uman sau animal. (2) Dispoziţiile alin. (1) lit. d) nu se aplică produselor, în special substanţe sau compoziţii pentru utilizare în oricare dintre aceste metode. Articolul 9 (1) O invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.(2) Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie.(3) Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conţinutul cererilor depuse la OSIM şi al cererilor internaţionale pentru care s-a deschis fază naţională în România sau al celor europene desemnând România, aşa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit anterioară celei prevăzute la alin. (2) şi care au fost publicate la sau după această dată, potrivit legii.(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu vor exclude brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii cuprinse în stadiul tehnicii, pentru utilizarea acesteia într-o metodă dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. d), dacă utilizarea sa în oricare dintre aceste metode nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.(5) Prevederile alin. (2) şi (3) nu vor exclude brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii prevăzute la alin. (4), pentru orice altă utilizare specifică în orice metodă dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. d), dacă această utilizare nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. Articolul 10 (1) În aplicarea art. 9, divulgarea invenţiei nu este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă rezultă direct sau indirect ca urmare a:a)unui abuz evident în privinţa solicitantului sau predecesorului în drepturi al acestuia; b)faptului că solicitantul sau predecesorul în drepturi al acestuia a expus invenţia într-o expoziţie internaţională oficială sau oficial recunoscută, în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, cu revizuirile ulterioare. (2) Prevederile alin. (1) lit. b) sunt aplicabile numai dacă la înregistrarea cererii de brevet de invenţie solicitantul declară că invenţia a fost expusă efectiv şi dacă, în termenul şi în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi*), depune un document în susţinerea declaraţiei sale._____*) Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 547/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 18 iunie 2008. Articolul 11 (1) O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii.(2) Cererile de brevet prevăzute la art. 9 alin. (3), deşi fac parte din stadiul tehnicii, nu sunt luate în considerare pentru aprecierea activităţii inventive. Articolul 12(1) O invenţie este considerată ca fiind susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi fabricat sau utilizat într-un domeniu industrial, inclusiv în agricultură.(2) Aplicabilitatea industrială a unei secvenţe sau a unei secvenţe parţiale a unei gene trebuie să fie dezvăluită în cererea de brevet de invenţie. Capitolul IIIÎnregistrarea, publicarea şi examinarea cererii de brevet, eliberarea brevetului Articolul 13(1) Cererea de brevet de invenţie, redactată în limba română, trebuie să cuprindă:a)solicitarea acordării unui brevet; b)datele de identificare a solicitantului; c)o descriere a invenţiei; d)una sau mai multe revendicări; e)desenele la care se face referire în descriere sau revendicări. (2) Dacă solicitantul nu este acelaşi cu inventatorul, cererea de brevet de invenţie va conţine şi indicaţii care să permită stabilirea identităţii inventatorului şi va fi însoţită de un document din care să reiasă modul în care solicitantul a dobândit dreptul la acordarea brevetului.(3) Documentul prevăzut la alin. (2) va putea fi depus până la luarea unei hotărâri asupra cererii de brevet.(4) Depunerea cererii de brevet poate fi făcută de persoana îndreptăţită la acordarea brevetului, personal sau în orice mod prescris de regulamentul de aplicare a prezentei legi**)._____**) A se vedea nota de subsol de la art. 10 alin. (2).(5) În toate procedurile în faţa OSIM, solicitantul este considerat a fi persoana îndreptăţită la acordarea brevetului.(6) Cererea de brevet se depune la OSIM, la alegerea solicitantului, pe hârtie sau sub o altă formă şi printr-un mijloc de transmitere acceptat de OSIM şi prevăzut de regulamentul de aplicare a prezentei legi.(7) Cererea de brevet este însoţită de un rezumat care se depune cel mai târziu cu 2 luni înainte de data publicării cererii.(8) Rezumatul serveşte în mod exclusiv informării tehnice; acesta nu poate fi luat în considerare pentru alte scopuri, în special pentru determinarea întinderii protecţiei solicitate, şi nici pentru aplicarea prevederilor art. 9 alin. (3). Articolul 14 (1) Data de depozit a cererii de brevet de invenţie este data la care au fost înregistrate următoarele:a)o indicaţie explicită sau implicită că se solicită acordarea unui brevet de invenţie; b)indicaţii care să permită stabilirea identităţii solicitantului sau care să permită contactarea acestuia de către OSIM; c)o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere a invenţiei. (2) În cazul în care lipseşte o parte a descrierii, în scopul atribuirii datei de depozit, aceasta poate fi depusă ulterior, data de depozit fiind data la care această parte a fost depusă şi la care taxa pentru înregistrarea acestei părţi a fost plătită. (3) Dacă partea lipsă a descrierii prevăzute la alin. (1) lit. c), depusă ulterior, este retrasă, data de depozit va fi data la care sunt îndeplinite cerinţele la care se face referire la alin. (1).(4) Condiţiile de depunere ulterioară şi cele de retragere a părţii lipsă a descrierii care a fost depusă ulterior conform alin. (2) sunt prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi. (5) În cazul în care cererea de brevet de invenţie nu conţine o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere, în scopul acordării datei de depozit, în cererea de brevet de invenţie poate fi făcută referire, în limba română, la o cerere depusă anterior la un oficiu care înlocuieşte descrierea, cu respectarea prevederilor regulamentului de aplicare a prezentei legi. În caz contrar, nu se acordă dată de depozit, iar cererea nu va fi tratată ca o cerere de brevet de invenţie. (6) Cererea de brevet de invenţie se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse. Până la publicarea datelor din acest registru în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, acestea nu sunt publice, potrivit legii speciale.(7) Revendicările şi desenele privind invenţia pot fi depuse şi în termen de două luni de la data de depozit a cererii de brevet, cu plata taxei legale.(8) În cazul cererii internaţionale de brevet sau a cererii de brevet european, data de depozit este data care rezultă din tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi această dată se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse. Articolul 15 (1) Persoanele fizice sau juridice pot, pentru motive justificate, să depună descrierea, revendicările şi desenele într-o limbă străină cu condiţia ca, în termen de două luni de la înregistrarea cererii sau, după caz, de la data deschiderii fazei naţionale, să depună la OSIM o traducere conformă, în limba română, a acestor documente şi să fie plătită taxa legală.(2) Se consideră că îndeplinesc condiţiile privind forma şi conţinutul unei cereri din prezenta lege:a)cererile internaţionale care îndeplinesc condiţiile privind forma şi conţinutul prevăzute de Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor, adoptat de Conferinţa diplomatică de la Washington la 19 iunie 1970, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 81 din 2 martie 1979, cu modificările ulterioare; b)cererile internaţionale care îndeplinesc condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute de Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor şi cerute de OSIM sau de Oficiul European de Brevete, atunci când acţionează pentru OSIM, după ce a început prelucrarea sau examinarea acestora. (3) De asemenea, vor fi respectate orice alte cerinţe cu privire la forma şi conţinutul cererii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.(4) Dacă sunt îndeplinite prevederile art. 13 alin. (1) sau ale art. 15 alin. (1), depozitul cererii produce efectele unui depozit naţional reglementar.(5) Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusă cererea, oricare ar fi fost soarta ulterioară a acesteia. Articolul 16Orice persoană care a depus, în conformitate cu art. 13 alin. (1) şi art. 15 alin. (1), o cerere de brevet la OSIM sau succesorul său în drepturi beneficiază de un drept de prioritate, cu începere de la data depozitului cererii faţă de orice alt depozit, privind aceeaşi invenţie, având o dată ulterioară. Articolul 17 (1) Invenţia trebuie să fie dezvăluită în cererea de brevet suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza.(2) Dacă invenţia se referă la un material biologic sau la utilizarea unui material biologic la care publicul nu a avut acces şi care nu poate fi descris în cererea de brevet de invenţie într-un mod care să permită unei persoane de specialitate în domeniu să realizeze invenţia, condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt considerate îndeplinite numai dacă solicitantul dovedeşte printr-un document că, anterior datei de depozit a cererii de brevet de invenţie, materialul biologic a făcut obiectul unui depozit la o autoritate de depozit internaţională.(3) Revendicările definesc obiectul protecţiei solicitate şi trebuie să fie clare, concise şi să fie susţinute de descrierea invenţiei. Articolul 18 (1) Cererea de brevet trebuie să se refere numai la o singură invenţie sau la un grup de invenţii legate între ele de o asemenea manieră încât să formeze un singur concept inventiv general.(2) Cererea de brevet care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (1) poate fi divizată de către solicitant, din proprie iniţiativă sau la cererea OSIM, până la luarea unei hotărâri asupra cererii de brevet.(3) Într-o cerere rezultată în urma divizării se pot revendica numai obiecte care nu depăşesc dezvăluirea din cererea iniţială. Cererile rezultate în urma divizării care îndeplinesc această cerinţă au aceeaşi dată de depozit ca şi cererea iniţială şi fiecare va beneficia de dreptul de prioritate revendicat în aceasta. Articolul 19(1) Orice persoană care a depus, în mod regulamentar, în orice stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale sau stat membru la Organizaţia Mondială a Comerţului, o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate sau de certificat de utilitate ori succesorul său în drepturi beneficiază, pentru a efectua depunerea unei cereri ulterioare de brevet de invenţie în România pentru aceeaşi invenţie, de un drept de prioritate pe o perioadă de 12 luni calculată de la data de depozit a cererii anterioare.(2) Orice depozit care are valoarea unui depozit naţional reglementar potrivit legislaţiei naţionale a oricărui stat parte la Convenţia de la Paris sau stat membru la Organizaţia Mondială a Comerţului în care a fost constituit va fi recunoscut ca dând naştere unui drept de prioritate.(3) O cerere de brevet european desemnând România şi pentru care a fost acordată o dată de depozit are în România valoarea unui depozit naţional reglementar, luându-se în considerare, atunci când este cazul, şi prioritatea revendicată pentru cererea de brevet european.(4) Solicitantul unei cereri de brevet de invenţie poate beneficia de prioritatea unei cereri de brevet anterioare pentru aceeaşi invenţie, dacă depune odată cu cererea de brevet o declaraţie în care revendică prioritatea cererii anterioare, justificată prin acte de prioritate, în condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.(5) Într-o cerere de brevet se poate recunoaşte revendicarea unor priorităţi multiple, cu condiţia respectării prevederilor alin. (1), numai pentru acele elemente ale cererii de brevet care sunt cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicată; priorităţile multiple pot fi revendicate, după caz, şi pentru aceeaşi revendicare.(6) Prioritatea poate fi recunoscută doar pentru acele elemente care sunt clar dezvăluite în cererea de brevet luată în totalitatea sa.(7) Prioritatea poate fi recunoscută şi pentru o cerere de brevet care revendică sau ar fi putut revendica prioritatea unei cereri de brevet anterioare, la o dată de înregistrare ulterioară datei de expirare a termenului de prioritate, dar nu mai mult de două luni de la data expirării acestui termen, cu plata taxei legale, dacă:a)o cerere expresă este formulată în acest sens, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi; b)cererea este formulată în termen; c)cererea prezintă motivele pentru care termenul de prioritate nu a fost respectat; d)OSIM constată că cererea de brevet ulterioară nu a fost depusă în termenul de prioritate, deşi solicitantul a depus toate diligenţele în acest scop sau când nerespectarea termenului nu s-a produs cu intenţie. (8) În cazul în care solicitantul cererii de brevet de invenţie revendică un drept de prioritate aparţinând altei persoane, pentru recunoaşterea priorităţii este necesară depunerea la OSIM a unei autorizaţii din partea cedentului, din care să rezulte că solicitantul are dreptul să revendice prioritatea cererii anterioare. (9) Termenul de depunere a autorizaţiei este de maximum 3 luni de la revendicarea priorităţii. Articolul 20 (1) Dacă într-un termen de 12 luni de la data de depozit a unei cereri de brevet de invenţie acordată de OSIM este depusă o cerere de brevet de invenţie ulterioară de către solicitantul cererii anterioare sau de către succesorul său în drepturi, atunci în cererea ulterioară poate fi revendicat un drept de prioritate pentru aceeaşi invenţie, denumit drept de prioritate internă. Dacă a fost revendicat un drept de prioritate internă într-o cerere ulterioară, cererea anterioară a cărei prioritate a fost revendicată este considerată ca fiind retrasă, dacă nu s-a luat o hotărâre.(2) Prioritatea internă poate fi revendicată odată cu depunerea cererii ulterioare sau într-un termen de două luni de la data depunerii acestei cereri.(3) Prioritatea internă a unei cereri anterioare, revendicată într-o cerere ulterioară, nu va fi recunoscută dacă:a)cel puţin una dintre cererile de brevet de invenţie a beneficiat de o prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 16; b)în cererea anterioară au fost revendicate priorităţi interne şi una dintre ele are dată anterioară termenului de 12 luni calculat de la data de depozit a cererii ulterioare; c)actul de prioritate internă nu a fost depus în termenul prevăzut de regulamentul de aplicare a prezentei legi. Articolul 21(1) În cazul în care solicitantul a omis să revendice prioritatea odată cu depunerea cererii, revendicarea poate fi făcută în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, cel mai târziu în termen de două luni de la această dată, cu plata taxei legale.(2) Actele de prioritate se depun într-un termen de 16 luni de la data celei mai vechi priorităţi sau, după caz, în 4 luni de la data deschiderii fazei naţionale.(3) În cazul în care OSIM consideră că în procedura de examinare este necesară traducerea unei cereri de brevet anterioare, care a servit ca bază pentru revendicarea priorităţii, invită solicitantul să depună o traducere conformă în limba română a cererii anterioare, cu respectarea prevederilor regulamentului de aplicare a prezentei legi.(4) În cazul neîndeplinirii prevederilor alin. (2) sau ale art. 19, OSIM hotărăşte, în termen de 6 luni de la data de depozit sau de la data deschiderii fazei naţionale, că prioritatea nu este recunoscută. Articolul 22 (1) Cererile de brevet de invenţie depuse pe cale naţională, pentru care a fost constituit depozitul naţional reglementar, sunt publicate imediat după expirarea unui termen de 18 luni de la data de depozit sau, dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data acestei priorităţi, cu excepţia celor prevăzute la art. 38 alin. (2).(2) Cererile de brevet de invenţie depuse conform Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor se publică imediat după expirarea unui termen de 6 luni de la deschiderea fazei naţionale.(3) La cererea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite publicarea se poate face într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la alin. (1) şi (2), în condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.(4) În cazul în care hotărârea de acordare a brevetului este luată înaintea datei de expirare a termenului prevăzut la alin. (1), cererea de brevet de invenţie este publicată împreună cu menţiunea privind hotărârea de acordare.(5) Cererile de brevet de invenţie prevăzute la art. 38 alin. (2) vor fi publicate în termen de 3 luni de la data declasificării informaţiilor cuprinse în acestea.(6) Cererea de brevet de invenţie nu se publică dacă până la expirarea termenului de 18 luni o hotărâre de respingere a fost luată sau dacă cererea a fost retrasă ori declarată ca fiind considerată retrasă.(7) Publicarea cererii se menţionează în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi se face în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi. Articolul 23 (1) La cererea solicitantului, OSIM întocmeşte un raport de documentare însoţit, după caz, de o opinie scrisă privind brevetabilitatea şi publică raportul de documentare, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.(2) Dacă raportul de documentare nu a fost făcut public odată cu cererea, acesta se va publica ulterior. Articolul 24(1) Examinarea cererii de brevet de invenţie poate fi cerută la data de depozit a cererii de brevet sau, după caz, la deschiderea fazei naţionale ori în termen de 30 de luni de la una dintre aceste date.(2) Pentru cererile de brevet de invenţie care conţin informaţii clasificate ca secrete de stat, solicitarea examinării poate fi cerută la data de depozit a cererii sau în termen de 3 luni de la declasificare, dar nu mai târziu de 30 de luni înainte de expirarea duratei brevetului, prevăzută la art. 30. Articolul 25OSIM examinează dacă: A. cererea de brevet de invenţie respectă: a)dispoziţiile art. 5; b)condiţiile privind depozitul, prevăzute la art. 13-15; c)condiţiile pentru recunoaşterea priorităţii prevăzute la art. 19, 20 şi 21; d)condiţia de unitate a invenţiei prevăzută la art. 18 alin. (1);B. invenţia care constituie obiectul cererii: a)este dezvăluită potrivit art. 17; b)nu este exclusă de la brevetare, potrivit art. 7 alin. (1), sau nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8; c)îndeplineşte condiţiile de brevetabilitate prevăzute la art. 6 şi art. 9-12. Articolul 26(1) OSIM are dreptul să ceară solicitantului lămuririle şi actele pe care le consideră necesare în legătură cu identitatea solicitantului sau a inventatorului, cu depozitul naţional reglementar constituit sau cu îndeplinirea condiţiilor de brevetare.(2) În toate procedurile privind cererea sau brevetul de invenţie OSIM poate transmite notificări solicitantului, titularului sau persoanei interesate, iar aceştia pot transmite la OSIM comunicări, cu respectarea termenelor prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, aceste termene putând fi prelungite de către OSIM la cerere, cu plata unei taxe legale.(3) Absenţa notificării nu absolvă pe solicitant, titular ori persoană interesată de obligaţia respectării dispoziţiilor prezentei legi.(4) Solicitantul va depune la OSIM toate documentele publice în legătură cu invenţia sa, inclusiv copii de pe brevetele acordate în alte state.(5) La cererea OSIM sau din iniţiativa sa, solicitantul ori succesorul său în drepturi poate modifica cererea de brevet până la luarea unei hotărâri, cu condiţia ca dezvăluirea invenţiei să nu depăşească conţinutul cererii la data de depozit. Articolul 27 (1) OSIM hotărăşte prin Comisia de examinare de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de invenţie, acordarea brevetului de invenţie sau respingerea cererii de brevet.(2) OSIM hotărăşte respingerea cererii de brevet de invenţie în următoarele situaţii:a)cererea de brevet de invenţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5, art. 15 alin. (1) şi (4) şi la art. 37 alin. (2); b)invenţia care constituie obiectul cererii este exclusă de la brevetare, potrivit prevederilor art. 7, sau se încadrează în prevederile art. 8 ori nu îndeplineşte condiţiile de brevetabilitate prevăzute la art. 6, 9, 11 şi 12; c)invenţia care constituie obiectul cererii nu îndeplineşte condiţiile art. 17; d)termenul de deschidere a fazei naţionale pentru cererile înregistrate internaţional a fost depăşit; e)la expirarea unui termen de 12 luni de la data la care cererile aflate în situaţia prevăzută la alin. (4) lit. b) au fost considerate retrase; f)s-a solicitat respingerea cererii de brevet de invenţie, potrivit art. 63 alin. (2) lit. c); g)solicitantul, altul decât inventatorul, nu a făcut dovada, în cadrul termenului prevăzut la art. 28 alin. (2), că este îndreptăţit la acordarea brevetului; h)nu s-a solicitat examinarea cererii de brevet de invenţie în vederea acordării brevetului în termenele prevăzute la art. 24. (3) OSIM ia act de retragerea cererii de brevet de invenţie dacă solicitantul cere retragerea în scris, în mod expres.(4) Sunt declarate ca fiind considerate retrase cererile de brevet de invenţie aflate în următoarele situaţii:a)inventatorii nu au fost declaraţi în termen de 18 luni de la data solicitării examinării în fond; b)solicitantul nu a dat curs notificărilor OSIM, în termenul acordat de OSIM, privind aducerea formei descrierii şi desenelor în concordanţă cu conţinutul revendicărilor admise; c)cererea a constituit baza revendicării priorităţii într-o cerere ulterioară depusă pe cale naţională sau pe cale internaţională, pentru care s-a deschis fază naţională în România; d)cererea de brevet de invenţie se află în situaţia prevăzută la art. 63 alin. (2) lit. b); e)solicitantul nu a depus revendicările în termenul prevăzut la art. 14 alin. (7); f)una dintre taxele legale, respectiv de înregistrare, de depunere ulterioară a revendicărilor, de deschidere a fazei naţionale, de publicare, de examinare, nu a fost plătită, în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege şi de regulamentul de aplicare a prezentei legi; g)cererea de brevet pentru care s-a luat o hotărâre de acordare şi pentru care nu a fost achitată, în termenul prevăzut de lege, taxa de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului. (5) Toate hotărârile OSIM privind cererile de brevet de invenţie sunt motivate, se înscriu în Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse şi se comunică solicitantului în termen de o lună de la data luării hotărârii. În acelaşi registru se înscriu şi menţiunile privind cererile de brevet retrase sau menţiunile privind declaraţiile conform cărora cererile de brevet sunt considerate ca fiind retrase, care, de asemenea, se comunică solicitantului.(6) Menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie sau de respingere a cererii de brevet se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de o lună de la data la care a expirat termenul prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei şi în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.(7) OSIM publică menţiunea hotărârii de acordare a brevetului şi, odată cu publicarea, pune la dispoziţia publicului descrierea şi desenele brevetului, sub condiţia achitării taxei de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului.(8) În cazul în care taxa de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului nu este achitată în termenul prevăzut de lege, cererea de brevet este considerată retrasă, iar brevetul este considerat ca nefiind acordat.(9) Hotărârea de acordare a brevetului va avea efect începând cu data publicării menţiunii acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.(10) În cazul hotărârilor de acordare a unui brevet de invenţie care conţine informaţii clasificate, după declasificarea acestora se aplică prevederile alin. (7) şi (9) şi ale art. 22 alin. (4).(11) În cazul decesului solicitantului, persoană fizică, sau în cazul dizolvării persoanei juridice solicitante, procedura de examinare se suspendă până la comunicarea la OSIM a succesorului în drepturi, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.(12) Când se instituie proceduri judiciare în privinţa dreptului la brevet sau a dreptului la acordarea brevetului, procedura de brevetare se suspendă până când hotărârea judecătorească rămâne definitivă şi irevocabilă.(13) Persoana interesată va comunica la OSIM hotărârea prevăzută la alin. (12). Articolul 28(1) OSIM poate proceda din oficiu la revocarea hotărârilor sale, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezenta lege, până la comunicarea acestora.(2) Dacă OSIM constată pe baza unor dovezi temeinice că solicitantul, altul decât inventatorul, nu este îndreptăţit la acordarea brevetului de invenţie, se poate proceda la amânarea comunicării hotărârii luate, fără a depăşi un termen de 6 luni de la data acesteia; în cazul în care în acest termen solicitantul nu poate dovedi că are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea brevetului, hotărârea de acordare se revocă potrivit alin. (1) şi cererea de brevet se respinge. Articolul 29 (1) Brevetul de invenţie este eliberat de directorul general al OSIM, în temeiul hotărârii de acordare a acestuia. Pentru brevetul european OSIM certifică validitatea brevetului în România, conform legii.(2) Data eliberării brevetului de invenţie este data la care menţiunea hotărârii de acordare este publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.(3) Brevetele se înscriu în Registrul naţional al brevetelor de invenţie.(4) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, brevetul de invenţie european se înscrie în Registrul naţional al brevetelor de invenţie. Articolul 30 (1) Durata brevetului de invenţie este 20 de ani, cu începere de la data de depozit.(2) Pentru brevetul european durata prevăzută la alin. (1) curge de la data constituirii depozitului reglementar al cererii de brevet, conform Convenţiei brevetului european.(3) Pentru medicamentele sau produsele fitofarmaceutice brevetate se poate obţine un certificat suplimentar de protecţie, în condiţiile Regulamentului (CEE) nr. 1.768/92 al Consiliului din 18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru medicamente şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.610/96 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 1996 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru produse fitofarmaceutice. Capitolul IVDrepturi şi obligaţii Articolul 31 (1) Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată.(2) Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:a)fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs; b)utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu. (3) Întinderea protecţiei conferite de brevet sau de cererea de brevet este determinată de conţinutul revendicărilor. Totodată, descrierea şi desenele invenţiei servesc la interpretarea revendicărilor. (4) Pe perioada până la acordarea brevetului, întinderea protecţiei conferită de cererea de brevet este determinată de revendicările publicate potrivit art. 22.(5) Brevetul, aşa cum a fost acordat ori modificat în procedura de revocare sau de anulare în parte, va determina retroactiv protecţia conferită de cererea de brevet, în măsura în care aceasta nu a fost extinsă.(6) Pentru determinarea întinderii protecţiei conferite de brevet se va ţine seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări. Dacă obiectul brevetului este un procedeu, protecţia conferită de brevet se extinde la produsul obţinut în mod direct prin procedeul brevetat.(7) Protecţia conferită printr-un brevet referitor la un material biologic având caracteristici specifice se extinde asupra oricărui material derivat, pe baza celui brevetat, prin reproducere sau multiplicare, sub formă identică ori diferenţiat şi cu aceleaşi caracteristici.(8) Protecţia conferită printr-un brevet referitor la un procedeu permiţând producerea unui material biologic având caracteristici specifice se extinde asupra materialului biologic direct obţinut prin acest procedeu, asupra oricărui altui material biologic derivat din materialul biologic direct obţinut prin acel procedeu, precum şi asupra oricărui altui material obţinut plecându-se de la materialul biologic direct obţinut prin reproducere sau multiplicare, sub formă identică ori diferenţiat şi având aceleaşi caracteristici.(9) Protecţia conferită printr-un brevet de produs conţinând o informaţie genetică sau constând într-o informaţie genetică se extinde asupra oricărui altui material în care produsul este încorporat şi în care informaţia genetică este conţinută şi îşi exercită funcţia, cu excepţia corpului uman în diferite stadii de formare ori dezvoltare.(10) Protecţia prevăzută la alin. (7)-(9) nu se extinde asupra materialului biologic obţinut prin reproducerea sau multiplicarea unui material biologic comercializat ori oferit spre vânzare pe teritoriul României de către titularul de brevet sau cu consimţământul acestuia, când reproducerea ori multiplicarea rezultă în mod necesar din utilizarea pentru care materialul biologic a fost pus pe piaţă, cu condiţia ca materialul obţinut să nu fi fost utilizat ulterior pentru alte reproduceri sau multiplicări. Articolul 32Cu începere de la data publicării cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1)-(3), cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecţia conferită potrivit dispoziţiilor art. 31. Articolul 33(1) Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 şi 32:a)folosirea invenţiilor în construcţia şi în funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene, precum şi la bordul navelor sau la dispozitivele pentru funcţionarea acestora, aparţinând statelor membre ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este parte, când aceste vehicule sau nave pătrund pe teritoriul României, temporar sau accidental, cu condiţia ca această folosire să se facă exclusiv pentru nevoile vehiculelor sau navelor; b)efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenţie sau cel al cererii de brevet, aşa cum a fost publicată, ori a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu bună-credinţă pe teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât şi înainte de constituirea unui depozit naţional reglementar privind invenţia sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscută; în acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a priorităţii recunoscute, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul afectat exploatării invenţiei; c)efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial; producerea sau, după caz, folosirea invenţiei exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial; d)comercializarea sau oferirea spre vânzare pe teritoriul Uniunii Europene a acelor exemplare de produs, obiect al invenţiei, care au fost vândute anterior de titularul de brevet ori cu acordul său expres; e)folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenţiei brevetate; f)folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei; g)exploatarea de către terţi a invenţiei sau a unei părţi a acesteia la a cărei protecţie s-a renunţat. (2) Orice persoană care, cu bună-credinţă, foloseşte invenţia sau a făcut pregătiri efective şi serioase de folosire a invenţiei, fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului european în traducerea iniţială, poate, după ce traducerea corectată are efect, să continue folosirea invenţiei în întreprinderea sa ori pentru necesităţile acesteia, fără plată şi fără să depăşească volumul existent la data la care traducerea iniţială a avut efect. Articolul 34(1) Inventatorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă*), precum şi în orice acte sau publicaţii privind invenţia sa._____*) A se vedea prevederile art. 279 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul în care titularul este altul decât inventatorul, acestuia din urmă i se eliberează un duplicat al brevetului de invenţie.(3) La solicitarea expresă a inventatorului, numele şi prenumele acestuia nu se publică; această solicitare este supusă plăţii taxei legale. Articolul 35În cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet prevăzute la art. 40 alin. (3), titularul poate cere la OSIM revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii. În termen de 60 de zile de la înregistrare OSIM hotărăşte asupra cererii de revalidare, sub condiţia plăţii taxei legale. Menţiunea revalidării brevetului se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii. Articolul 36 (1) Titularul poate renunţa, în tot sau în parte, la brevet, pe baza unei declaraţii scrise înregistrate la OSIM.(2) În cazul invenţiilor de serviciu, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia sa de renunţare la brevet; la cererea inventatorului, titularul este obligat să îi transmită acestuia dreptul asupra brevetului, precum şi înscrisurile în legătură cu brevetul, sub condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă pentru invenţia brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin prevederi specifice ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice, condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul părţilor.(3) Dacă brevetul a făcut obiectul unui contract de licenţă, renunţarea este posibilă numai cu acordul beneficiarului licenţei. (4) Invenţia sau partea din aceasta, la a cărei protecţie s-a renunţat, poate fi liber exploatată de către terţi.(5) La un brevet acordat pentru invenţiile care conţin informaţii clasificate potrivit prevederilor art. 38 alin. (2), titularul poate renunţa numai după declasificarea informaţiilor şi publicarea menţiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenţie şi a descrierii, revendicărilor şi desenelor invenţiei brevetate, potrivit prevederilor art. 27 alin. (6).(6) Renunţarea se înregistrează la OSIM în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi produce efecte începând cu data publicării acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Articolul 37 (1) În procedurile în faţa OSIM solicitantul cererii, cesionarul sau titularul ori o altă persoană interesată poate fi reprezentată printr-un mandatar, în baza unei procuri înregistrate la OSIM, în condiţiile şi la termenele prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.(2) Pentru persoanele menţionate anterior, care nu au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, reprezentarea prin mandatar este obligatorie, cu următoarele excepţii, cazuri în care se poate acţiona în nume propriu:a)înregistrarea unei cereri de brevet de invenţie, în scopul atribuirii datei de depozit; b)plata unei taxe; c)depunerea unei copii de pe o cerere anterioară; d)eliberarea unei notificări a OSIM privind orice procedură prevăzută la lit. a), b) şi c). (3) Taxa de menţinere în vigoare poate fi plătită de orice persoană.(4) În cazul revocării procurii semnătura mandatarului nu are efectul semnăturii solicitantului, a titularului sau a persoanelor interesate care l-au desemnat. Articolul 38 (1) Invenţia care face obiectul cererii de brevet depuse la OSIM nu poate fi divulgată fără acordul solicitantului, până la publicarea acesteia, şi are caracterul stabilit de legea specială până la publicare.(2) Informaţiile din domeniul apărării sau siguranţei naţionale conţinute într-o invenţie creată pe teritoriul României, obiect al unei cereri de brevet de invenţie, pot fi clasificate de instituţiile în drept ca informaţii secrete de stat; în acest caz, solicitantul este înştiinţat de instituţia care a clasificat informaţiile şi poate beneficia, pe bază de contract, de acordarea unei compensaţii din partea acestei instituţii, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.(3) Informaţiile clasificate ca secrete de stat pot fi declasificate numai de instituţia care le-a atribuit acest caracter. Articolul 39 (1) Brevetarea în străinătate a invenţiilor create de persoane fizice române pe teritoriul României se face numai după înregistrarea cererii de brevet de invenţie la OSIM.(2) În cazul invenţiilor care conţin informaţii secrete de stat, brevetarea în străinătate se poate face numai dacă informaţiile au fost declasificate potrivit art. 38 alin. (3).(3) În vederea brevetării în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. (1) solicitanţii sau titularii de brevet români pot beneficia de sprijin financiar, potrivit legii.(4) Brevetarea în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. (1) se aduce la cunoştinţa OSIM de către persoanele fizice române care le-au creat sau de către succesorul lor în drepturi.(5) Pentru înregistrarea cererilor internaţionale în vederea brevetării invenţiilor în alte state, în conformitate cu prevederile Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor, OSIM acţionează în calitate de oficiu receptor. Articolul 40 (1) Procedurile efectuate de OSIM privind cererile de brevet de invenţie şi brevetele de invenţie prevăzute de prezenta lege şi de regulamentul de aplicare a acesteia sunt supuse taxelor, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege. (2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.(3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Taxele de menţinere în vigoare pot fi plătite şi anticipat, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, pentru o perioadă care nu poate depăşi 4 ani.(4) Taxele datorate de persoane fizice sau juridice străine se plătesc în valută, în contul OSIM.(5) Contestaţiile având ca obiect numai îndreptarea unor erori materiale sau omisiuni nu sunt supuse plăţii taxelor. Articolul 41 (1) Solicitantul sau titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa OSIM este repus în situaţia anterioară, dacă prezintă o cerere motivată în termen de două luni de la încetarea cauzei care l-a împiedicat să acţioneze, dar nu mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă termenele legale nu au fost respectate în următoarele situaţii:a)revendicarea priorităţii, potrivit art. 19 alin. (5) sau (6) şi art. 21 alin. (1); b)depunerea traducerii descrierii, revendicărilor sau desenelor conform art. 15 alin. (1); c)plata taxelor de înregistrare şi de efectuare a unui raport de documentare, conform art. 40 alin. (1); d)înregistrarea unei cereri de revocare conform art. 49; e)depăşirea termenului de divizare a unei cereri de brevet de invenţie, prevăzut la art. 18 alin. (2); f)depăşirea termenului de depunere a unei noi cereri de brevet, conform art. 63 alin. (2) lit. b); g)plata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului. (3) De asemenea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. e) şi f), alin. (4) lit. d) şi e) şi la art. 48.(4) Cererea de repunere în situaţia anterioară va fi supusă plăţii unei taxe, în cuantumul prevăzut de lege pentru înregistrarea unei contestaţii, cu excepţia cazului prevăzut la art. 27 alin. (4) lit. b), pentru care nu se percep taxe. Capitolul VTransmiterea drepturilor Articolul 42 (1) Dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte.(2) Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau neexclusivă, sau prin succesiune legală ori testamentară.(3) Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM. Articolul 43(1) La cererea oricărei persoane interesate Tribunalul Bucureşti poate acorda o licenţă obligatorie la expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau a unui termen de 3 ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expiră cel mai târziu.(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai dacă invenţia nu a fost aplicată sau a fost insuficient aplicată pe teritoriul României, iar titularul brevetului nu poate să îşi justifice inacţiunea şi dacă nu s-a ajuns la o înţelegere cu acesta privind condiţiile şi modalităţile comerciale de aplicare a invenţiei.(3) Tribunalul Bucureşti va autoriza licenţa obligatorie dacă va aprecia, pe baza circumstanţelor date, că, deşi persoana interesată a depus toate eforturile, nu s-a ajuns la o înţelegere într-un termen rezonabil.(4) În afara situaţiilor prevăzute la alin. (2), o licenţă obligatorie poate fi autorizată de Tribunalul Bucureşti:a)în situaţii de urgenţă naţională; b)în alte situaţii de extremă urgenţă; c)în situaţii de utilizare publică, în scopuri necomerciale. (5) Acordarea licenţei obligatorii pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (4) nu impune îndeplinirea condiţiilor menţionate la alin. (2). Totuşi beneficiarul licenţei va înştiinţa solicitantul sau titularul brevetului despre autorizarea dată de instanţă, în cel mai scurt timp.(6) În situaţii de utilizare publică în scopuri necomerciale, Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta, atunci când cunosc sau au motive demonstrabile de a cunoaşte dacă un brevet de invenţie valid este sau va fi utilizat de Guvern, respectiv de terţi, vor anunţa titularul brevetului despre utilizarea acestuia, într-un timp rezonabil.(7) În cazurile în care un brevet nu poate fi exploatat fără să aducă atingere drepturilor conferite de un alt brevet, acordat pentru o cerere de brevet a cărei dată de depozit naţional reglementar este anterioară, o licenţă obligatorie pentru exploatarea brevetului ulterior va putea fi autorizată numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii suplimentare:a)invenţia revendicată în brevetul ulterior presupune un progres tehnologic important, de interes economic substanţial în raport cu invenţia revendicată în brevetul anterior; b)titularul brevetului anterior are dreptul la o licenţă reciprocă, în condiţii rezonabile pentru utilizarea invenţiei revendicate în brevetul ulterior; c)utilizarea autorizată în raport cu brevetul anterior este netransmisibilă, cu excepţia cazului în care este transmis şi brevetul ulterior. Articolul 44 (1) Licenţele obligatorii sunt neexclusive şi se acordă de Tribunalul Bucureşti, în condiţii determinate în ceea ce priveşte întinderea şi durata acestora, precum şi nivelul remuneraţiei cuvenite deţinătorului dreptului, stabilit în raport cu valoarea comercială a licenţelor acordate.(2) Beneficiarul licenţei obligatorii poate fi inclusiv Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta.(3) Licenţele obligatorii vor fi autorizate în principal pentru aprovizionarea pieţei.(4) Întinderea şi durata licenţelor obligatorii vor fi limitate la scopurile pentru care acestea au fost autorizate. În cazul invenţiilor din domeniul tehnologiei de semiconductoare, licenţa va fi acordată numai pentru scopuri publice necomerciale sau pentru a remedia o practică stabilită ca fiind anticoncurenţială, ca urmare a unei proceduri judiciare sau administrative.(5) În cazul în care titularul unui brevet pentru soi de plantă nu îl poate exploata fără să aducă atingere unui brevet de invenţie anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru invenţia protejată prin acest brevet.(6) În cazul în care titularul unui brevet de invenţie referitor la o invenţie din domeniul biotehnologiei nu poate să o exploateze fără să aducă atingere unui brevet de soi de plantă anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru exploatarea soiului de plantă protejat prin brevet.(7) În cazul în care o licenţă obligatorie este autorizată pentru a remedia o practică anticoncurenţială, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi (4) şi art. 44 alin. (3). Articolul 45Licenţa obligatorie nu este transmisibilă decât împreună cu partea din întreprindere sau cu fondul de comerţ care beneficiază de această utilizare. Articolul 46 (1) La solicitarea motivată, prezentată de persoana interesată, Tribunalul Bucureşti poate retrage licenţa obligatorie, atunci când circumstanţele care au condus la acordarea acesteia au încetat să mai existe, cu condiţia ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o să fie protejate într-o manieră corespunzătoare. Licenţa nu va fi retrasă dacă circumstanţele care au determinat acordarea acesteia riscă să se producă din nou.(2) Hotărârile Tribunalului Bucureşti privind autorizarea utilizării unei licenţe obligatorii, precum şi cele privind remuneraţia prevăzută în raport cu utilizarea acesteia sunt supuse numai apelului la Curtea de Apel Bucureşti. Articolul 47Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile privind acordarea sau, după caz, retragerea licenţei obligatorii se comunică de persoana interesată la OSIM, care le înregistrează în Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie ori, după caz, în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi publică menţiunea acestor hotărâri în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de o lună de la comunicare. Capitolul VIApărarea drepturilor privind invenţiile Articolul 48 (1) Orice hotărâre luată de Comisia de examinare poate fi contestată la OSIM în termen de 3 luni de la comunicare.(2) Contestaţia poate avea ca obiect şi o limitare a brevetului, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi. Articolul 49 (1) Orice persoană are dreptul să formuleze în scris şi motivat la OSIM o cerere de revocare a brevetului de invenţie, în termen de 6 luni de la publicarea menţiunii acordării acestuia, dacă:a)obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 6-9, 11 şi 12; b)obiectul brevetului nu dezvăluie invenţia suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza; c)obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost depusă. (2) Dacă motivele de revocare se referă numai la o parte a brevetului, acesta va fi revocat în parte. Articolul 50(1) Contestaţia sau, după caz, cererea de revocare se soluţionează, în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia la OSIM, de către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul OSIM*)._____*) A se vedea
Hotărârea Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 11 septembrie 1998, cu modificările ulterioare.
(2) Atribuţiile comisiei de reexaminare, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor şi a cererilor de revocare sunt prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi. Articolul 51 (1) Un brevet de invenţie acordat de OSIM, precum şi un brevet european cu efecte în România pot fi anulate, la cerere, dacă se constată că:a)obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 6-9, 11 şi 12; b)obiectul brevetului nu dezvăluie invenţia suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza; c)obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost depusă; d)protecţia conferită de brevet a fost extinsă; e)titularul de brevet nu era îndreptăţit la acordarea brevetului. (2) Dacă motivele de anulare se referă numai la o parte a brevetului, acesta va fi anulat în parte.(3) Anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit. Articolul 52(1) Cererea de anulare se poate face după împlinirea termenului prevăzut la art. 49, în care poate fi formulată o cerere de revocare, cu excepţia situaţiilor înscrise la art. 51 alin. (1) lit. d) şi e), pe toată durata de valabilitate a brevetului, şi se judecă de către Tribunalul Bucureşti. Hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. (2) Hotărârile Curţii de Apel Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare.(3) Hotărârea de anulare definitivă şi irevocabilă se înregistrează la OSIM de către persoana interesată.(4) Menţiunea hotărârii de anulare se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la înregistrarea hotărârii la OSIM. Articolul 53(1) Neîndeplinirea uneia sau mai multor condiţii de formă privind cererea de brevet de invenţie nu poate constitui motiv de revocare ori de anulare, în tot sau în parte, a brevetului de invenţie, decât în cazul în care aceasta este rezultatul unei intenţii frauduloase.(2) Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, în tot sau în parte, fără ca titularul să aibă posibilitatea să prezinte observaţii asupra revocării sau anulării şi să aducă într-un termen rezonabil modificările sau rectificările admise de lege şi de regulamentul de aplicare a prezentei legi. Articolul 54 (1) Hotărârea comisiei de reexaminare, motivată, se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare.(2) Hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate numai cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.(3) Dispozitivul hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, luată de comisia de reexaminare, precum şi dispozitivul hotărârii definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa judecătorească se înscriu în registrele naţionale şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată.(4) OSIM înscrie în registrele naţionale modificările intervenite ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi le publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată. Articolul 55 (1) Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală. Articolul 56(1) Încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) constituie infracţiunea de contrafacere şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.(3) Pentru prejudiciile cauzate, titularul ori beneficiarul unei licenţe are dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun, şi poate solicita instanţei judecătoreşti competente să dispună măsura confiscării sau, după caz, a distrugerii produselor contrafăcute. Aceste dispoziţii se aplică şi materialelor şi echipamentelor care au servit nemijlocit la săvârşirea faptelor de contrafacere.(4) Încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 alin. (1) de către terţi după publicarea cererii de brevet de invenţie atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun, titlul pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului.(5) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 31 alin. (1), actele prevăzute la art. 31 alin. (2) efectuate de un terţ anterior datei la care s-a publicat cererea de brevet sau datei la care solicitantul i-a făcut o somaţie, însoţită de o copie autentificată a cererii de brevet de invenţie, nu sunt considerate a aduce atingere drepturilor conferite de brevet. Articolul 57În cazul în care actele prevăzute la art. 31 alin. (2) continuă să fie efectuate şi după somare, instanţa, la cerere, poate ordona încetarea acestora până la luarea de către OSIM a unei hotărâri cu privire la cerere. Această măsură va putea fi ordonată cu plata de către solicitant a unei cauţiuni stabilite de instanţă. Articolul 58 (1) În cazul încălcării dreptului titularului unui brevet de procedeu, prevăzut la art. 31 alin. (2) lit. b), sarcina probei în stabilirea faptului că procedeul utilizat pentru obţinerea unui produs identic este diferit de procedeul brevetat incumbă persoanei prezumate a fi încălcat acest drept.(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice produs identic care a fost realizat fără consimţământul titularului de brevet va fi considerat până la proba contrarie a fi fost obţinut prin procedeul brevetat în cel puţin una dintre următoarele circumstanţe:a)dacă produsul obţinut prin procedeul brevetat este nou; b)dacă există o probabilitate substanţială că produsul identic a fost obţinut prin procedeul respectiv şi titularul brevetului nu a putut, în ciuda unor eforturi rezonabile, să stabilească ce procedeu a fost de fapt utilizat. (3) La prezentarea probelor contrarii de către titularul de brevet se va ţine seama de interesele legitime legate de secretele de fabricaţie şi de secretele comerciale ale persoanei prezumate că a încălcat drepturile titularului. Articolul 59 (1) Divulgarea de către personalul OSIM, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile a datelor cuprinse în cererile de brevet până la publicarea lor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) OSIM răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile aduse ca urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin. (1). Articolul 60 (1) Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune şi licenţă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.(2) Persoana interesată va comunica la OSIM hotărârea judecătorească în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă, spre a fi înscrisă în Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse sau în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. În lipsa publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, hotărârea nu este opozabilă terţilor. Articolul 61(1) Dacă titularul unui brevet de invenţie sau persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia, sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul său de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.(2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special:a)interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.(4) Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege. Articolul 62 (1) Autorităţile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului de brevet, suspendarea vămuirii la importul, exportul sau plasarea sub un regim vamal suspensiv a mărfurilor ce intră sub incidenţa art. 56 alin. (1).(2) Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectării la frontieră a drepturilor privind brevetele de invenţie aparţin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală*), potrivit
Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire.______ *) A se vedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 63 (1) În cazul în care printr-o hotărâre judecătorească se constată că o altă persoană decât cea care figurează în brevetul de invenţie este îndreptăţită la acordarea brevetului, OSIM eliberează brevetul persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului. (2) Dacă, înainte de acordarea de către OSIM a brevetului de invenţie, printr-o hotărâre judecătorească se constată că dreptul la brevet aparţine unei alte persoane decât solicitantul, persoana căreia i-a fost recunoscut acest drept poate, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii şi în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi:a)să continue în locul solicitantului procedura privind cererea de brevet depusă ca pentru o cerere proprie; b)să depună o nouă cerere de brevet pentru aceeaşi invenţie. Pentru elementele care nu extind conţinutul cererii iniţiale depuse cu respectarea prevederilor art. 18, cererea iniţială este declarată de OSIM ca fiind considerată retrasă începând cu data de depozit a noii cereri; c)să solicite respingerea cererii. Articolul 64 (1) La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze actele, documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită, recuperând aceste acte în final. Citarea în instanţă se va face numai în acest scop.(2) Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare. Capitolul VIIAtribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind invenţiile Articolul 65OSIM este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului**), cu autoritate unică pe teritoriul României în domeniul protecţiei proprietăţii industriale, în conformitate cu legea şi cu prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care statul român este parte._____ **) Conform art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, corelat cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 20 februarie 2013, rectificată, cu modificările şi completările ulterioare, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci trece din subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului în subordinea Ministerului Economiei. Articolul 66În domeniul invenţiilor, OSIM are următoarele atribuţii: a)coordonează politica de proprietate industrială în România; b)înregistrează, publică şi examinează cererile de brevet de invenţie, în vederea acordării şi eliberării brevetului de invenţie; c)este depozitarul Registrului naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse şi al Registrului naţional al brevetelor de invenţie în care se înscriu datele privind cererile de brevet şi cele privind brevetele; d)este oficiu receptor pentru cererile de brevet de invenţie înregistrate internaţional de către solicitanţi români, în conformitate cu prevederile Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor; e)administrează, conservă şi dezvoltă, prin schimburi internaţionale, colecţia naţională de descrieri de invenţie şi realizează baza de date informatice în domeniul invenţiilor, pe orice fel de suport informaţional; f)efectuează, la cerere, servicii de mediere şi servicii de informare tehnică din descrierile de invenţii româneşti şi străine şi din publicaţiile oficiale de proprietate industrială, precum şi servicii de depozitare în regim nepublic a unor documente conţinând soluţii nebrevetabile de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (1); g)atestă şi autorizează consilieri în domeniul proprietăţii industriale, ţine evidenţa acestora în registrul naţional al cărui depozitar este şi publică periodic date din acest registru; h)întreţine relaţii cu organizaţiile guvernamentale şi interguvernamentale similare şi cu organizaţiile internaţionale de specialitate la care statul român este parte; i)organizează cursuri de instruire pentru formarea şi perfecţionarea specialiştilor în acest domeniu; j)editează şi publică periodic în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială date privitoare la cererile de brevet de invenţie şi la brevetele de invenţie. Capitolul VIIIDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 67Cererile de brevet de invenţie înregistrate la OSIM în condiţiile Legii nr. 62/1974***), pentru care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau respingere, se soluţionează potrivit prevederilor prezentei legi._____ ***) Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, publicată în Buletinul Oficial nr. 137 din 2 noiembrie 1974, a fost abrogată prin Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 21 octombrie 1991. Art. 70, devenit art. 74 în forma republicată a Legii nr. 64/1991 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 15 octombrie 2002, a fost abrogat prin art. I pct. 70 din Legea nr. 28/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie. Articolul 68(1) Brevetele de invenţie, inclusiv cele de perfecţionare, acordate anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi valide pe teritoriul României au durata de protecţie prevăzută la art. 30.(2) Pe toată durata de valabilitate a brevetului de perfecţionare exploatarea invenţiei se va face în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (7).(3) Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia. În aceste cazuri, negocierea va începe de la drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. În cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili potrivit prevederilor art. 60.(4) Dreptul asupra brevetului de invenţie se transmite inventatorului prin efectul legii, în cazurile în care la data intrării în vigoare a prezentei legi întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 62/1974****) nu a aplicat invenţia sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei._____****) Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, publicată în Buletinul Oficial nr. 137 din 2 noiembrie 1974, a fost abrogată prin Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 21 octombrie 1991. Articolul 69Brevetele de invenţie în vigoare reprezintă active necorporale şi se înregistrează în patrimoniul titularului, persoană juridică.


SmartCity5

COMENTARII la Legea 64/1991

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 64 din 1991
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 64/1991
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu