LEGE
Nr. 64 din 16 ianuarie 2002
pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind
obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice
fiscale
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 97 din 4 februarie 2002
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28 din 25 martie 1999
privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat
electronice fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
131 din 31 martie 1999, cu urmatoarele modificari si completari:
1. La articolul 1, alineatele (1) si (3) - (5) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) Agentii economici care efectueaza livrari de bunuri sau prestari de
servicii direct catre populatie, pentru care nu este obligatorie emiterea de
facturi fiscale, sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice
fiscale.
...........................................................................
(3) In cazul in care agentii economici efectueaza atat activitati de
vanzare cu amanuntul, cat si cu ridicata, acestia au obligatia sa emita bonuri
fiscale pentru bunurile vandute cu amanuntul si facturi fiscale pentru
vanzarile cu ridicata, cu exceptiile prevazute de lege.
(4) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori
autorizati. Prin distribuitor autorizat, in sensul prezentei ordonante de
urgenta, se intelege orice agent economic comerciant, producatorul ori
importatorul de aparate de marcat electronice fiscale, persoane juridice romane
autorizate in conditiile prevazute la art. 5. In situatia defectarii aparatelor
de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligati ca in momentul
constatarii defectiunii sa anunte unitatea de service acreditata ori, dupa caz,
distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau reprezentantii legali ai
acestuia in teritoriu.
(5) Pana la repunerea in functiune a aparatelor de marcat electronice
fiscale, agentii economici utilizatori sunt obligati sa inregistreze intr-un
registru, special intocmit in acest sens, toate operatiunile efectuate, si sa
emita facturi fiscale pentru respectivele operatiuni, la cererea clientului."
2. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se abroga.
3. La articolul 2 alineatul (1), literele b), c), f) si g) vor avea
urmatorul cuprins:
"b) comertul ocazional cu produse agricole efectuat de producatorii
agricoli individuali in piete, targuri, oboare sau alte locuri publice
autorizate, precum si vanzarile efectuate prin automatele comerciale;
c) serviciile de alimentatie publica efectuate in mijloace de transport
public de calatori;
...........................................................................
f) transportul public de calatori pe baza de bilete sau abonamente tiparite
conform legii, precum si cu metroul;
g) activitatile pentru care incasarile se realizeaza pe baza de bonuri cu
valoare fixa tiparite conform legii - bilete de acces la spectacole, muzee,
expozitii, targuri si oboare, gradini zoologice si gradini botanice,
biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la
jocuri de noroc si altele similare;"
4. La articolul 2 alineatul (1), dupa litera g) se introduc literele h) -
j) cu urmatorul cuprins:
"h) activitatile de asigurari, precum si activitatile financiare si
bancare, cu exceptia caselor de schimb valutar apartinand persoanelor juridice
autorizate;
i) activitatile desfasurate in mod independent de persoanele fizice
autorizate, inclusiv ca profesii liberale, exclusiv activitatile de taximetrie
auto pentru marfuri si persoane;
j) vanzarea obiectelor de cult si serviciile religioase prestate de
institutiile de cult."
5. La articolul 2, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) In situatia in care un agent economic presteaza atat activitati
prevazute la alin. (1) lit. b) - j), cat si activitati pentru care este
obligatorie utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, acesta este
obligat sa organizeze gestiuni si evidente contabile distincte pentru aceste
activitati."
6. La articolul 3, alineatele (1), (4) si (5) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
(1) In sensul dispozitiilor art. 1 alin. (1), aparate de marcat electronice
fiscale sunt: casele de marcat, precum si alte sisteme ce includ dispozitive cu
functii de case de marcat, care inglobeaza constructiv un modul fiscal, prin
intermediul caruia controleaza memoria fiscala, dispozitivul de imprimare si
afisajul client.
...........................................................................
(4) In memoria fiscala se vor stoca urmatoarele date: denumirea si codul
fiscal al emitentului, adresa de la locul de instalare a aparatului, logotipul
si seria fiscala a aparatului, precum si datele prevazute la alin. (2) lit. c).
(5) Aparatele de marcat electronice fiscale vor fi sigilate prin aplicarea
unui sigiliu fiscal de catre persoane autorizate in acest scop de Ministerul
Finantelor Publice."
7. La articolul 3 alineatul (2), litera d) va avea urmatorul cuprins:
"d) blocarea automata a functionarii aparatului, cand sunt inactive
memoria fiscala, dispozitivul de imprimare sau afisajul client;"
8. La articolul 4, alineatele (1) - (3) si (5) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
(1) Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic
fiscal, care trebuie sa cuprinda cel putin: denumirea si codul fiscal ale
agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de
marcat electronic fiscal; logotipul si seria fiscala a aparatului; numarul de
ordine; data si ora emiterii; denumirea fiecarui bun livrat sau serviciu
prestat; pretul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operatiune,
inclusiv taxa pe valoarea adaugata, cu indicarea cotei de taxa; valoarea totala
a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adaugata; valoarea totala a taxei pe
valoarea adaugata pe cote de taxa, cu indicarea nivelului de cota; valoarea
totala a operatiunilor scutite de taxa pe valoarea adaugata, precum si valoarea
altor taxe care nu se cuprind in baza de impozitare a taxei pe valoarea
adaugata, daca este cazul.
(2) Rola jurnal este documentul pe care se inscriu toate datele din
bonurile fiscale si se pastreaza in arhiva agentilor economici timp de 2 ani de
la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia a fost intocmit.
(3) Raportul fiscal de inchidere zilnic este documentul care contine:
denumirea si codul fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de
instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul si seria fiscala
a aparatului; numarul de ordine numerotat progresiv; data si ora emiterii;
numarul bonurilor emise in ziua respectiva; valoarea totala a operatiunilor
efectuate si totalul taxei pe valoarea adaugata, cu precizarea nivelului cotei,
valoarea totala a operatiunilor scutite de taxa pe valoarea adaugata, precum si
valoarea taxelor care nu se cuprind in baza de impozitare a taxei pe valoarea
adaugata. Raportul fiscal de inchidere zilnica reprezinta documentul pe baza
caruia se inregistreaza veniturile din activitatea de comert sau de prestari de
servicii in evidenta contabila a utilizatorului.
...........................................................................
(5) Agentii economici care utilizeaza aparate de marcat electronice
fiscale, la umplerea memoriei fiscale, atunci cand aceasta trebuie inlocuita ca
urmare a defectarii, ori cand nu mai poate fi folosita de catre utilizatori din
diverse motive, precum si in cazul in care acestia isi inceteaza activitatea,
sunt obligati ca, dupa citirea memoriei si preluarea rolei pe care sunt
inregistrate datele din aceasta de catre organul fiscal teritorial, sa predea
memoria fiscala spre pastrare si arhivare directiilor generale ale finantelor
publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz. Pastrarea si arhivarea
memoriilor fiscale se asigura pentru o perioada de minimum 10 ani."
9. La articolul 4, dupa alineatul (5) se introduc alineatele (6) - (9) cu urmatorul
cuprins:
"(6) Agentii economici care utilizeaza aparate de marcat electronice
fiscale sunt obligati sa foloseasca numai consumabile furnizate de catre
distribuitorii autorizati care asigura mentinerea lizibilitatii datelor pe
perioada de arhivare prevazuta.
(7) Consumabilele pentru aparatele de marcat electronice fiscale livrate
utilizatorilor de catre distribuitorii autorizati vor fi personalizate prin
marcarea acestora cu datele necesare identificarii lor.
(8) Agentii economici prevazuti la art. 1 alin. (1) au obligatia ca lunar,
o data cu Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat, sa predea
organului fiscal teritorial raportul memoriei fiscale pe perioada de raportare.
(9) Investitiile efectuate pentru achizitionarea aparatelor de marcat
electronice fiscale sunt sume deductibile fiscal integral in luna inregistrarii
achizitiei, cu conditia instalarii si utilizarii aparatelor in aceasta
luna."
10. La articolul 5, alineatele (1) si (3) - (5) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 5
(1) In vederea avizarii modelelor de aparate de marcat electronice fiscale
si a autorizarii distribuitorilor, precum si a unitatilor service se
constituie, sub autoritatea Ministerului Finantelor Publice, Comisia de avizare
a distributiei si utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale.
...........................................................................
(3) Aparatele de marcat electronice fiscale trebuie sa fie dotate de catre
distribuitor cu manual de utilizare a acestora, precum si cu o brosura cu
pagini numerotate, care contine evolutia exploatarii aparatului, denumita carte
de interventii. Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt
obligati sa pastreze cartea de interventii, iar impreuna cu unitatile de
service acreditate raspund de completarea si de actualizarea acesteia cu datele
referitoare la identitatea utilizatorului si la interventiile service
efectuate.
(4) Sunt admisi la procedura de avizare numai agentii economici care
comercializeaza aparate de marcat electronice fiscale ce se incadreaza in
prevederile art. 3, asigura service pentru perioada de garantie, postgarantie,
consumabile si piese de schimb.
(5) Distribuitorii autorizati, prin unitatile de service acreditate, sunt
obligati sa asigure in termen de maximum 72 de ore de la solicitarea
utilizatorului instalarea aparatului nou, repunerea in functiune a aparatului
defect sau inlocuirea acestuia."
11. La articolul 6 alineatul (1), dupa litera b) se introduce litera c) cu urmatorul
cuprins:
"c) de la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei
ordonante de urgenta, pentru contribuabilii care realizeaza venituri totale sub
100 milioane lei."
12. La articolul 6, alineatul (2) se abroga.
13. Dupa articolul 7 se introduce articolul 7^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 7^1
(1) Distribuitorii autorizati care inceteaza activitatea de comercializare
a aparatelor de marcat electronice fiscale, precum si cei carora li s-a retras
avizul de distributie si utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale
raman raspunzatori in continuare pentru obligatiile ce le revin conform
prevederilor prezentei ordonante de urgenta, pentru aparatele livrate.
(2) In cazul in care utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale
isi inceteaza activitatea, precum si in cazul aparatelor de marcat electronice
fiscale confiscate potrivit legii ori preluate spre valorificare de societatile
bancare ca urmare a neachitarii imprumutului contractat pentru achizitionarea acestor
aparate, valorificarea lor se va realiza numai prin distribuitorii
autorizati."
14. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8
(1) Clientii vor solicita si vor pastra bonurile fiscale asupra lor pana la
parasirea unitatii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor in
vederea prezentarii lor la un eventual control, pentru justificarea
provenientei acestora.
(2) Utilizatorii sunt obligati sa afiseze la loc vizibil anunturi de
atentionare a clientilor cu privire la obligatia acestora de a respecta
dispozitiile prevazute la alin. (1)."
15. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
Constituie contraventii urmatoarele fapte daca, potrivit legii penale, nu
sunt considerate infractiuni:
a) comercializarea de catre agentii economici a aparatelor de marcat
electronice fiscale fara avizul Comisiei de avizare a distributiei si
utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale ori nerespectarea
conditiilor stipulate in aviz, altele decat cele definite ca fiind contraventii
in prezentul articol;
b) neindeplinirea obligatiei agentilor economici de a utiliza aparate de
marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele
stabilite la art. 6, cu exceptia prevazuta la art. 1 alin. (5), neemiterea
bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori
emiterea de bonuri cu o valoare inferioara celei reale, precum si
nereintroducerea datelor inscrise pe rola jurnal privind tranzactiile efectuate
de la ultima inchidere zilnica pana in momentul stergerii memoriei operative;
c) emiterea bonului fiscal fara ca acesta sa contina toate datele prevazute
la art. 4 alin. (1);
d) nepredarea bonului fiscal clientului de catre operatorul aparatului de
marcat electronic fiscal;
e) neindeplinirea de catre utilizatorii aparatelor de marcat electronice
fiscale a obligatiei de a afisa anunturile de atentionare prevazute la art. 8
alin. (2);
f) nerespectarea de catre utilizatori a obligatiei de a anunta unitatea de
service desemnata de distribuitorul autorizat ori, dupa caz, distribuitorul sau
reprezentantul acestuia in momentul constatarii defectarii aparatelor de marcat
electronice fiscale;
g) folosirea de catre agentii economici care utilizeaza aparate de marcat
electronice fiscale a altor consumabile decat cele prevazute la art. 4 alin.
(6);
h) nerespectarea obligatiilor ce revin distribuitorilor autorizati prin
unitatile de service acreditate de a instala, de a repune in functiune
aparatele de marcat electronice fiscale defecte ori de a le inlocui in termenul
prevazut la art. 5 alin. (5);
i) nerespectarea de catre distribuitorii autorizati care inceteaza
activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale,
precum si de cei carora li s-a retras avizul de distributie si utilizare a
aparatelor de marcat electronice fiscale a obligatiilor ce le revin potrivit
prezentei ordonante de urgenta, pentru aparatele livrate;
j) nerespectarea obligatiei de a pastra si arhiva rola jurnal, raportul
fiscal de inchidere zilnica si registrul special, prevazut la art. 1 alin. (5);
k) nerespectarea obligatiei de a pastra, de a completa si de a actualiza
cartea de interventii prevazuta la art. 5 alin. (3), precum si nerespectarea
prevederilor art. 1 alin. (5);
l) nerespectarea obligatiei de a preda spre pastrare si arhivare memoria
fiscala, conform prevederilor art. 4 alin. (5);
m) comercializarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt
sigilate potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (5), nerespectarea prevederilor
art. 7^1 alin. (2), precum si nerespectarea prevederilor normelor prevazute la
art. 14."
16. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10
(1) Amenzile pentru contraventiile prevazute la art. 9 se aplica agentilor
economici, cu exceptia celor prevazute la lit. d), astfel:
a) faptele prevazute la art. 9 lit. c), e), f), g) si m) se sanctioneaza cu
amenda de la 5 milioane lei la 10 milioane lei;
b) faptele prevazute la art. 9 lit. a), b), h), j) si k) se sanctioneaza cu
amenda de la 20 milioane lei la 100 milioane lei;
c) faptele prevazute la art. 9 lit. i) si l) se sanctioneaza cu amenda de
la 50 milioane lei la 200 milioane lei.
(2) Contraventiile prevazute la art. 9 lit. d), aplicabile persoanelor
fizice, se sanctioneaza cu amenda de la 2 milioane lei la 10 milioane lei.
(3) Sumele gasite la punctele de vanzare a bunurilor sau de prestare a
serviciilor apartinand agentilor economici prevazuti la art. 1 alin. (1), care
nu pot fi justificate prin datele inscrise in documentele emise cu aparate de
marcat electronice fiscale in registrul special, mentionat la art. 1 alin. (5),
ori prin facturi fiscale, dupa caz, sunt considerate fara provenienta si se
confisca, facandu-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confisca sumele
incasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii dupa suspendarea
activitatii agentilor economici, potrivit art. 13."
17. Articolul 11 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11
(1) Constatarea contraventiilor, precum si aplicarea sanctiunilor se fac de
catre organele de specialitate din Ministerul Finantelor Publice, precum si din
unitatile lor teritoriale.
(2) Contestarea actelor de control intocmite de organele prevazute la alin.
(1) si solutionarea contestatiilor, cu exceptia celor formulate impotriva
deciziei de retragere a avizului de distributie si utilizare a aparatelor de
marcat electronice fiscale, se efectueaza potrivit legislatiei in vigoare
privind solutionarea contestatiilor impotriva masurilor dispuse prin actele de
control sau de impunere intocmite de Ministerul Finantelor Publice.
(3) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu
dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor."
18. Articolul 12 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12
(1) In cazul repetarii faptei prevazute la art. 9 lit. h), o data cu
aplicarea amenzii contraventionale organele de control vor propune comisiei
prevazute la art. 5 alin. (1) si retragerea avizului eliberat distribuitorului
pentru distributia si comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
(2) In cazul repetarii faptei prevazute la art. 9 lit. a), referitoare la
comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale neavizate de comisia
prevazuta la art. 5 alin. (1), o data cu aplicarea amenzii contraventionale
organele de control vor dispune si confiscarea incasarilor obtinute de agentul
economic contravenient din aceasta activitate, sumele facandu-se venit la
bugetul de stat."
19. Articolul 14 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14
In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de
urgenta in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ministerul Finantelor
Publice va elabora norme metodologice de aplicare care se vor aproba prin
hotarare a Guvernului."
Art. 2
Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 128/1999 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de
marcat electronice fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 445 din 14 septembrie 1999, aprobata cu modificari prin Legea nr.
236/2001 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 128/1999 pentru
modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia
agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 263 din 22 mai 2001,
precum si orice alte dispozitii contrare.
Art. 3
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, cu modificarile si
completarile aduse prin prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 9
octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia
Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 13 decembrie 2001, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATUI,
DORU IOAN TARACILA